- tema: Joc, joaca -
Tudor Arghezi (1880-l967), scriitor interbelic, este un inotor al limbajului artistic in poezie. Pornind de la forta cuntului, el creeaza o alta maniera literara, cunoscuta sub denumirea de "estetica uratului". Inotia stilistica argheziana consta in relorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in ideea ca acestea sunt atotputernice, pot schimba esenta universului, conceptie care constituie arta poetica a lui Tudor Arghezi.
Lirica religioasa este ilustrata de "Psalmi" si de alte poezii inspirate din "Vechiul Testament". Ca psalmist, Tudor Arghezi a fost definit ca poet aflat "intre credinta si tagada", cei 16 psalmi publicati intre anii 1927 -l967 fac parte din mai multe volume de poezii: 9 psalmi apartin volumului de debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti volumelor "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte".
Inspirandu-se din "Vechiul Testament", Tudor Arghezi publica in "Revista Fundatiilor Regale" (1944) ciclul de poezii "louri biblice (Versuri de Abecedar)", alcatuit din cinci poezii: "Adam si E", "Paradisul", "Porunca", "Pacatul", "Pedeapsa".Intreaga perioada a creatiei si activitatii literare dovedeste, asadar, preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, conceptie manifestata in poezia religioasa, definita de George Calinescu ca "o poezie monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina".
Sursele de inspiratie ale liricii religioase pot fi identificate in cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca monah la manastirea Cernica si ca secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intra in contact direct cu Psalmii lui David, cu textele religioase crestinesti, ceea ce 1-a determinat sa mediteze in permanenta la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu.In ciclul de poezii "TABLOURI BIBLICE (Versuri de Abecedar)" se remarca spiritul ludic de care Tudor Arghezi a fost fascinat mereu, vocatie pe care nu si-a putut-o reprima si care presupune o redobandire a ingenuitatii , infantile, poetul construind un aderat univers al "inventivitatii si gratuitatii jocului", deoarece "nimeni nu s-a «copilarit» cu atata aplicatie voioasa ca el." (Ov.S.Crohmalniceanu).
Titlul ciclului "louri biblice" incadreaza poeziile in lirica religioasa, sugerand ideea ca sursa de inspiratie o constituie textele din "Vechiul Testament". Subtitlul "Versuri de Abecedar" trimite la inceputul Creatiei, titlul fiecarei poezii fiind semnificativ pentru etapele povestii biblice: "Adam si E", "Paradisul", "Porunca", "Pacatul", "Pedeapsa". Dumnezeu a facut primii oameni, pe Adam si pe E, in Paradis, apoi le-a dat-porunca de a nu se infrupta din pomul vietii, pentru ca acesta este un pacat ce avea ca efect pedeapsa alungarii lor din Eden. Tema. Poezia "Adam si E" este un text fictional original, un joc al Creatiei, in care poetul pastreaza coordonatele textului biblic si anume "Facerea lumii" de catre Dumnezeu, dar viziunea argheziana este ludica si incarcata de ironie si amuzament. Titlul este sugestiv pentru zamislirea primilor oameni in Paradisul Divin, Adam si E.In spirit modern, imaginarul poetic arghezian transureaza povestea bilblica intr-o viziune artistica ludica, ilustrand Facerea Omului in Univers si and ca fundament Vechiul Testament.
(Structura si compozitia textului poetic) Poezia este structurata in trei secvente lirice inegale ca marime si un distih, toate fiind dominate de un ton amuzant si usor persiflant despre aparitia primilor oameni in univers, prezentata in maniera ludica.
Prima secventa lirica. Incipitul il constituie starea divina, exprimata printr-un inedit gerunziu reflexiv: "urandu-i-se". Dumnezeu, plictisit sa stea "singur in stihii", cunt ce sugereaza elementele de baza ale universului (stihii = foc, apa, aer, pamant), ar dori sa se distreze si se gandeste "sa aiba-ri cer copii": "Urandu-i-se singur in stihii, A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii Si s-a gandit din ce sa-i faca, Din borangic, argint sau promoroaca, Frumosi, cinstiti, nevinoti. Se puse-asezamantul dintre frati."
Dumnezeu reflecteaza sa-i faca pe copii din "borangic", "argint" sau "promoroaca", componente delicate, transparente si pretioase, exprimate printr-o enumeratta de substantive. Principalele trasaturi ale copiilor, redate prin epitete in enumeratie, definesc primele fiinte umane aproape de perfectiune, create dupa chipul si asemanarea Lui: "Frumosi, cinstiti, nevinoti".
Secventa a doua ilustreaza "Facerea" omului si incepe cu o nuanta adversati, "dar", imprejurarile potrivnice concepandu-l pe "trandavul" si "narasul" Adam, in ipostaza de copil. Pentru a-l zamisli pe stramosul omului, Dumnezeu a incercat o formula speciala, amestecand praful cu "tritelus scuipat", pe care a dorit, apoi, sa o innobileze cu "un altoi de stea" care "sa prinda pe noroi". Demersul divin esueaza, raza luminoasa a astrilor nu are niciun efect miraculos, intrucat primul barbat creat in Paradis a iesit "cam somnoros si cam/ Trandav si naras". Dispretul eului liric potenteaza ironia utilizand sinecdoca "stramosul meu Adam", prin care poetul se substituie speciei umane, ca un aderat reprezentant al intregii omeniri (sinecdoca = ura de stil prin care se substituie denumirea intregului prin denumirea unui element component al acestuia si invers):
"Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trandav si naras stramosul meu Adam;
Ca 1-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Cai de urat, scuipand in patru zari, stingher,
Facuse si luminile din cer."
Gestul divin este preluat din textul biblic al "Facerii", insemnand ca a dorit sa-i dea lui Adam stralucire dumnezeiasca: "Si a zis Dumnezeu: «Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra» []. Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie". Ideea sugerati este aceea ca Dumnezeu a pus in fiecare om o parte din Sine.In poezie, insa, Forta Creatoare greseste compozitia aluatului si, din aceasta cauza, intaiul Sau fiu, Adam, "iesise, parca, si zbanghiu" (care se uita crucis, sasiu -^ n.n.), asa cum reiese din secventa a treia a poeziei:
"Dar iata ca 1-a nimerit,
Din pricina aluatului gresit,
Si ca Adam, intaiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poza nu ne-nta i
Cum ar fi fost omul dintai la fata.