ADEVAR SI INITIERE IN FILOSOFIA ISTORIEI CALPUZANII (1987) referat





Prin aparitia sa in 1987, romanul Calpuzanii a devenit o scriere insolita. Cu atat mai mult, cu cat panoplia epicii romanesti era extrem de incarcata, mai ales tematic. Politicul isi intindea "aripele de plumb" chiar si asupra celor care il initiasera. La antipodul acestora, se aflau optzecistii, mai tanara generatie, care, venind din postmodernism, trambitau textualismul, notatia, observatia laxa, infuzia cotidianului in intregul arsenal tehnic al prozei. Descoperisera, chipurile, laserul care face incizii nu numai in ul reflectarii, ci si al receptarii. Critica si istoria literara erau obligate sa se aplece altfel asupra discursului, asupra scriiturii. Lentilele traditionale de comentariu sau analiza devenisera inactuale si pernicioase.Intre aceste extreme - ale scrisului si ale receptarii - universitarul bucurestean Silu Angelescu, care se ocupase mai inainte de Portretul literar (1985), da la iveala, in 1987, Calpuzanii.

"Lotura" pe care a produs-o cititorului (initat sau nu) s-a produs de la titlu, ce aminteste formal de scrierea lui Andrd Gide Le Faux - Monnayeurs (1925). Fiindca scriitorul francez, printr-o sita deasa a ironiei, trecea pe toti "fabricantii" de romane care ingrosau linia traditionala, ca si cand de la Stendhal sau Balzac nu s- ar mai fi intamplat nimic in decursul a peste 75 de ani. La Silu Angelescu, nici in intentie si nici in fapte, asemenea prerogative nu sunt dezvoltate. Dimpotriva, falsificarea banilor este unul din multele procedee de compromitere a domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni (26 martie 1786 - 8 iunie 1790, in Tara Romaneasca), in ochii Imperiului Otoman.
Dincolo de titlu, cititorul obisnuit descopera un text atemporal pentru 1987 ! In primul rand, stilul cronicaresc, in latura lui moldoveneasca, primeste infuzia de culoare (lexicala) de la cronicarii munteni. Textul musteste de atatea urzeli stilistice, incat ar merita un studiu special. Aici nu mai este vorba de o pastisa (pe spatii restranse dupa Ion Neculce) ca la Hronicul Mascariciului Valatuc (Al. O. Teodoreanu), ori ca la Domnia lui Ciubar-Voda (G. Topirceanu), ci de o parabola, cu mai multe chei. La cei doi scriitori de la "Viata Romaneasca" interbelica interesul reasezarii unui text contemporan in tipare cronicaresti urmarea o finalitate distractiva. Avea dreptate G. Calinescu cand isi incepea comentariul despre Al. O. Teodoreanu zand chiar Hronicul, scriere care-l defineste in totalitate pe autorul roman. Apropiind-o de balzacienele Contes drolatiques, care pastisau pe Boccaccio si pe Rabelais intr-un ton mai gras. Sensul unor asemenea pastise e savoarea, sustinuta de o mare capacitate de a face "joyeusetes" (). in fond, nuvelele sunt divagatii in scopul de a se dovedi pe o cat mai larga intindere indemanarea verbala, nodul lor tal fiind de obicei un calambur enorm, ori o vorba memorabila. Dar in veselia, uneori extravaganta, si in snobismul gastronomic si oenologic e si o nota substantial personala" (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. a Ii-a, Buc., Edit. Minerva, 1982, p. 776).
Pe scurt : oricate apropieri s-ar face cu o scriere sau alta, fie din literatura romana, fie din cea universala, romanul lui Silu Angelescu ramane nu numai un splendid spectacol lingstic, al unui scriitor si filolog erudit, cat si o moderna parabola despre putere, istorie si morala.


Daca avem in vedere perioada concreta in care a domnit Mavrogheni, nu putem a nu observa ca sfarsitul veacului al XVIII-lea coincide in multe tari ale lumii, in care ne incadram si noi, cu miscarea de emancipare iluminista. Ba mai mult, directiile iluminismului european cunosc doua dimensiuni in spatiul romanesc : una germana (aufklarung) si alta franceza. Prima avand un caracter administrativ - amiabil, cea de a doua, fiind mai revolutionara, tintind programat, ca prin revolutie, sa se obtina rasturnari de guvern si instaurarea unei alte ordini social- politice.
La acestea se cune adaugat si faptul ca roamnele istorice reusite, in primul rand capodoperele, au un zibil substrat politic. Fiindca, altfel, cui prodest ? (Nu luam in calcul scrierile istorice de popularizare, de indemanare).
Ori in asemenea parametri istorici si culturali, pe fundalul carora este proiectat si romanul Calpuzanii, trebuie vazut mai strans substratul politic romanesc, din 1987 ! Si atunci, numai o constiinta profund cunoscatoare a rostului scrisului putea sa apeleze fie la alegorie (cum genial apelase D. Cantemir in Istoria ieroglifica, 1705), fie la parabola (cum apelase Eugen Barbu mPrincepele, 1969). intelegem astfel de ce Silu Angelescu a traversat epoci si miscari literare cantonand in sfera componentelor fundamentale ale prozei clasice - personajele si actiunea. Sau vazand personajele in actiune, fiindca proza moderna pune accentul pe analiza, devenita, nu in putine cazuri.poliedrala.
In Calpuzanii domina copios fiziologiile, care, la origini, au trecut prin Caracterele lui La Bruyere, iar mai incolo, Teofrast. Ca modalitate literara, ele au fost incorporate admirabil de Balzac, la noi mai timid, de pasoptisti (Ion Ghica, M. Kogalniceanu) si apoi de Nicolae Filimon. Cu acesta din urma, in printa tehnicii portretistice, Silu Angelescu are mai multe afinitati. Mai intai, sub raport documentar. Investigatia s-a realizat, la Filimon, pentru perioada 1814-l821, direct din actele vremii (atatea cate au fost !). Punerea sub peceta observatiei dure a ciocoismului nascut din balcanismul netitrat al epocii atragea atentia asupra unui iminent pericol de infestare morala si de caracter. Silu Angelescu are surse mult mai numeroase : de la Povestea mavrogheneasca (1817) a Pitarului Hristache si a anonimului autor al Povestirii in versuri despre Mavrogheni, pana la Hrono-graful (1764-l815) lui Naum Rimniceanu (1764-l838). Ba mai mult, V.A. Urechea, in suita celor 14 volume despre Istoria romanilor (189l-l902), a retinut in aproape 700 de ini (voi. III) cam tot ce s-a gasit despre Nicolae Mavrogheni.
Nu-i sunt deloc straine lui Silu Angelescu nici lucrari originale sau compilatii apartinand lui Dionisie Fotino, Ienachita Vacarescu (care apare fugar ca personaj in Calpuzanii), M. Cantacuzino, Gheorgachi, Paharnicul Sion, Zilot Romanul, Budai-Deleanu, sau ale marilor istorici: N. Balcescu, M. Kogalniceanu, AD. Xenopol, N. Iorga. (Bibliografie si detalii in Stefan Ionescu, Bucurestii in vremea fanariotilor, Cluj, Edit. Dacia, 1974, p. 17l-200).
Informatia capatata de la acestia a fost topita (ori sublimata) in ceea ce numim frecvent atmosfera de epoca, specificul culorii, netravestita in lumea limbajului.
Nu lipsesc, de asemenea, ecouri din cronicarii munteni, din literatura balcanica romaneasca (numita si comentata admirabil de Mircea Muthu in sectiunea Literatura romana si spiritul sud-est european, Edit. Minerva, 1976), ca si din atatea studii "de profil" sau romane celebre, de la Eugen Barbu la Umberto Eco.
Aceasta lunga paranteza are menirea de a atrage atentia asupra travaliului de gandire in redactarea unui roman cu tenta istorica, roman aparut cand "obladuirea" politica recomanda elan, eroism sau "tragedie optimista" (desi nu s-a pronuntat un asemenea cuvant inveninat, neinteles, in aspectul sau estetic, ci etic si patriotic !)

Trasatura istorica este intretinuta doar lexical, mai putin morfosintac-tic, deoarece textul curge limpede, logic, adesea oratoric. Nu era oare retorica vremii pusa in slujba unor inalte idealuri de eliberare nationala ? Dar oare numai atunci ?!
Romanul beneficiaza de toate cuceririle de tehnica narativa - de la cele romantice, pana la cele postmoderne. Asa se va intelege de ce Silu Angelescu s-a oprit asupra unui moment neeroic din istoria noastra. Oricum, modelul lui Eugen Barbu din Princepele, care l-a avut in atentie pe C-tin Hangerli, executat din ordinul sultanului la 18 februarie 1799, ramane staruitor.
Avand in vedere spiritul veacului iluminist, romancierul propune un (posibil) conflict al Domniei cu carturarii vremii. Nu se ajunsese la un asemenea conflict si in Romania anilor 1980 -l989 ? Doamna Marioara (a lui Mavrogheni), mama a noua copii (fara a le sti la toti tatal!) ajunsese a dirija mai toate treburile de la interne, prin fel si fel de consultatii laturalnice, cu indizi mai mult decat dubiosi. "Lingariile" celorlalti se transformau in adevaruri pentru ea cand venea vorba de amor si de bani.
Devenite principii de ata, nu numai ale domnitorilor, ci si ale celor care ii inconjurau, asemenea cii s-au intins ca o ciuma. inca Miron Costin sesizase neaderenta rqmanilor la strainii spoliatori, pusi numai pe uzurpare si imbogatire. in cap. al XlII-lea ^Letopisetului sau, vorbind de rasturnarea lui Alexandru Ilias si instalarea lui Vasile Lupu, dupa cateva cugetari despre scurgerea inexorabila, a timpului, despre raporturile sucite dintre bogati si saraci, izbucneste:

"Domnii cei buni si direpti fara grije si desfatati stapanescu, iara cei rai tot cu siiala. Daca au ajunsu in sesul Bahluiului domniia, aproape de manastirea Balicai, locul era tot plin de oameni, nu sa vedea sesul deserta necaiuri. Striga : «Da-ne, doamne, pre greci!» Unii haicaia, altii suduia si jecuiia".

Asemenea momente de razvratire descrie si Silu Angelescu, culminand cu cele din finalul romanului, cand Sotir ot Glavacioc, conducand o multime mai numeroasa, ataca deschis Domnia si pe acolitii ei. Bajenitul multora, in frunte cu unii din boierii olteni, era un semn puternic de lupta indirecta impotriva Fanariotului.

"C-ar fi zis cuvant ca Voda-i smintit si nu poate chivernisi tara ce-o lasa de-o jupoaie grecii, iara mai cu seama Ianache, stolnicul, care-i sfetnicul Iui Voda".

Plangandu-se unui Macarie, vescov, sfetnic de taina al Brancoveanu-lui, retras la ceas de cugetare in unele hrube de la Potlogi, Sotir este considerat ca un cap de miscare, fiindca pentru el grecii "au napadit ca lacustele si toata vlaga tarii o au supt, cat ii ne sa sara cu parul, sa s-aleaga intr-un fel".

Vorbindu-i in pilde, batranul vrajitor i-a raspuns :

- Si ovreii, candu l-au maniat pe Dumnezeu, au cazut in robia lui Faraon, pentru ispasirea pacatelor. Si multe au fost si gresalele noastre, de ne-au dat sub greci, dara poate ca s-au implinit sorocul sa ne mantuim, c-ar cam fi vremea"
In spiritul ideilor cronicarilor moldoveni Gr. Ureche si Miron Costin, prind rostul scris al istoriei, romancierul il pune pe Tanase Harmozek sa fie un liber cugetator, cautat la Curtea Domneasca. Dintr-o precuvantare a lui, intitulata Despre mestesugul ritoricesc, prozatorul extrage (cu ajutorul unui diac de stierie), pasaje cu aluzii lingstice, filosofice, politice, istorice, religioase. Peste toate un aforism ce-nchide o mare substanta de reflectie : "paziti-va numele, ca s-au dat intru vesnicie si pentru pomenirea oamenilor". Iar afirmatia "temeiul lumii este cuvantul, adica intelegerea" pare o binevenita translatie a biblicului enunt "la inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul".In opozitie cu eternitatea timpului si cu vesnicia sufletului, scriitorul aduce efemeritatea etii petrecute in huzur si samavolnicii. O trimitere la acel vanitos vanitatum pluteste in multe parti ale sectiunii, filosofia fiind astfel inteleasa din interiorul trairii si formularii ei. Plurivalenta stoica a intelesurilor din Ecleziast se reduce la :

"ce-a fost o sa mai fie si ce-o mai fi au mai fost".

Asadar, in acest prim aspect al dezbaterii, sa rezumam referintele politice (mai vagi pentru actualitatea' imediata, dar condensate pentru sfarsitul veacului al XVIII-lea), filosofice, sociale si religioase. Istoria "de atunci" - subintelegem de la scriitor - s-a dovedit saturata de atatea metehne, riscuri si "calitati", incat incalcirea lor nu s-a putut descifra decat de cei invatati. Din aceasta perspectiva, conflictul romanului, care nu cunoaste infruntari dramatice decat episodic, se afla intre urzeala unor carturari (Triglava, Grigoras, Harmozek si Sotir) si oamenii Domniei, intamplator cu Nicolae Mavrogheni insusi
Conflictul este dispersat si nu urmarit cu tenacitate ca in romanele clasice. Aflam dintr-o pseudoprefata - Deslusiri - ca romanul este "rastalmacit pe romaneste dintr-o limba necunoscuta". Sunt puse astfel in lucru toate trucurile romantismului (dovedite ca realitati cu mult mai inainte, in literatura engleza bunaoara), de la manuscrisul gasit, pana la respectarea adevarului, desfoliat in ani, luni, zile, spatii si oameni consemnati ca atare de catre istorie. Trebuie notat ca toate aceste "capcane" inoreaza textul sj dau circuit ideilor si subtextului acestora. Comentariile lui Silu Angelescu sunt ale enciclopedistului care interfereaza informatii de istorie, geografie, lingstica, retorica intr-o eleganta demonstratie pro domo. Se cune sa zabom nu asupra limbii inventate - paleosarmatica, menita sa-si puna in valoare, firesc, toate componentele stiintifice (atunci cand, zice autorul, S.A "voi publica cea de a doua parte a manuscrisului, gramatica, insotita de un dictionar) - ci asupra compusului verbal rastalmaci. Unele din sensurile verbului (tranzitiv) sunt : a interpreta, a talcui, a lamuri, a dezlega, a deslusi; dar si a se sfatui, a se intelege cu cineva, cand este reflexiv. Un sinonim poate fi si a exterioriza.

De origine slavona, verbul a talmaci primind un afix ca ras (in situatii speciale devenind raz) formeaza "derivate care exprima o imprastiere, o repetare sau o intensificare a actiunii exprimate de verbul simplu"; "formeaza de la verbe derivate care exprima ideea modificarii (in sens negativ) a situatiei dinainte".
Prin prisma acestor precizari lingstice se intelege si titlul prefetei - Deslusiri, care isi propune sa dea contur clar lucrurilor, adica perioadei de domnie a lui Nicolae Mavrogheni.
Forma narativa dominanta ramane povestirea, cu tot ceea ce implica ea clasic si modern. Poate ca aerul cronicaresc, ale carei subtilitati de exprimare sunt surprinse in toate articulatiile sale sa-l fi obligat pe scriitor sa accentueze pe povestire, mai ales in varianta moderna, departajand zibil literatura de istorie. Romanul, desi are o baza documentara extrem de diversificata, apeleaza mediatizat la ea. Autorul face literatura in intelesul cel mai curat al termenului. Si cum el pedaleaza pe aspectul "negru" al domniei lui Mavrogheni (citat de Nicolae Iorga de 20 de ori in Istoria literaturii romane in sec. al XVIII-lea (1688 - 1821), 2 voi., Buc, E.D.P., 1969) este obligat sa selecteze numai ceea ce merge in intampinarea ideii sale. Ori pentru a lega episoadele, fragmentele, scenele, cumva disparate, se impune sa apeleze la acele ligamente standard ale povestirii. Multe dintre aceste formule recheama proze orientale sau renascentiste, altele trimit la oralitatea "zicerii" din basmele sau naratiunile noastre populare. O parte au fost frecvent utilizate si in traducerile cartilor populare gen Alexandria, Esopia, Sindipa, sau ArchiriesiAnadan s.c.1., care au circulat intens in sec. al XVIII-lea in Tarile Romane.

Secolul al XlX-lea, prin prozele de mistere, de aventuri, de capa si spada, sau politiste, a accentuat prezenta unor asemenea formule de legatura pentru a-l determina pe cititorul ipotetic sa traiasca fiorul mesajului, sa-i lase impresia de colaborare cu sine, sa-i intretina u interesul pentru ceea ce parcurge. Ligamentele narative, sa le numim asa, pot reprezenta si un soc asumat, atat de scriitor, cat si de cititor. Oferim cateva exemple, fara a le comenta:

"si atata despre () ca sa spunem nitel si de ()";
"precum mai pe lungul vom arata";
"ci sa spunem, pana a zice de acelea, de altele ce au mai fost" ;
"sa vedem ce alte ispra au mai infaptuit, iara-ncolo, nemica" ;
"pana spunem de acelea, va sa mai zicem de una ce-au mai fost, fiind cu talc, cum mai tarziu se va vedea";
"nu le.mai spunem toate, ci numai de una sa zicem";
"dara () au avut o patanie, care face s-o scriem";
"iata cum au venit intamplarea";
"ci, ca sa nu uitam vorba, sa ne intoarcem indarat, ca trebuie sa mai spunem si de ce au mai fost cu";
"ca-ntamplarea au urmat asa"

Multe din aceste stereotipii (dinamice !) apartin autorului. Atunci insa cand logosul personajelor se interfereaza in dialoguri sau reflectii, scriitorul transcrie si asemenea legaturi. Ele se afla prezente in special in grupul carturarilor.
Se poate spune ca Silu Angelescu n-a publicat o scriere doar pentru rtuozitate lingstica ("destul de dansul si atata"), ori reinerea unor "vremi apuse", ci pentru a polemiza deschis cu inovatorii "noului roman" din Romania. A adus in sprijin limbaje si tehnici, carora durata in proza nu le-a sters originalitatea. "Povestirea cu talc" incepe de la modulul (glava) I.
Dupa procedeul dramaturgului (dintotdeauna) prezinta separat personajele, dupa modelul lui Nicolae Filimon. Dominante raman trasaturile fiziologice, adesea ingrosate, caricate sau chiar realizate grotesc si mai putin cele morale. Actantii se numesc, in ordine, Voda, Mavroghene, Dumitrachita Turnatu, Neagu Vlasceanu, zis Triglava, Grigoras Zlatescu, Tanase Har-mozek, Ianake Drakinos, Perdicari. Ele vor ocupa prim-ul epic al scrierii, dar si nivelele subtextuale, pentru ca se vor implica in ata celorlalti oameni de la curtea domneasca sau chiar in ata bucurestenilor si a locuitorilor din jurul orasului.

Personajele masculine, cele care grateaza in jurul lui Mavrogheni, sunt observate sub raport comportamental de inamicii lor si de autor. Celelalte, care stau sub semnul carturarului Triglava, vazute aproape in roz,, stiu sa interpreteze totul si sa rastalmaceasca limbajele vazute, dar mai ales nevazute ale Domnitorului, capul tuturor rautatilor.
Personajelor feminine li se remarca aproape unilateral dereglarile amoroase si intrigile de palate. Cu exceptia unei descrieri facuta de Doamna Marioara cumnatei sale, Smaranda Sarkan, atunci cand o lauda in fata pitarului Sotir ("Smaranda aleasa este-ntre alese si frumoasa ca luna, ca straluceste intunecandu toate stelele cerului, si e si buna la suflet, fiindu ca un izvor de apa dulce intru care curg toate bunatatile"). O astfel de prezentare se afla numai in povestile orientale.
Numele personajelor feminine se retin greu sau deloc : Marioara, Olerica, Pregulina, Fatma (stiut fiind ca pseudonimul Elenei Farago), Lascarina, Palaguta, Sultana, Smaranda, Catrina, Evghenia, Bogorodita, Lisaveta s.a.
Pentru prezentarea lor, autorul nu se sfieste sa adopte maniera boccacciana, care staruie in traducerea senzatiilor, a decolteului de limbaje. Bizareria, santajul, peschesul si loturile de teatru se inscriu corect in biografiile personajelor.

Daca regizorul din prima parte prezinta scena, imprejurarile si posibilitati de a fi verificat in ipotezele avansate, dupa modulul al doilea, prozatorul il implica pe un alt actant - Sotir ot Glavacioc, cel care se va dovedi constant in lupta sa de a inlatura pe fanariotul Mavrogheni. Pentru a fi crezut, romancierul, cu siretlicul formulei consacrate de basm - "au fost, cum se stie", deschide fisa din "dosarul" Sotir Mogosanu ot Glavacioc. Sub juramant de credinta, ceea ce stie despre a aflat de la un potcovar vestit, "un neamt batran, Frant Findling, care-au tinut fierarie peste drum de Hanul Carausilor, in metocul Cotrocenilor mai sus de manastire".
Scriitorul, auzind o povestire de la sursa, isi pune personajul in actiune : ba afurisind cu un toiag inimos pe niste calugari greci, ba pe niste lefegii ai Agiei. Cu o retinuta savoare, gestul de biruinta a lui Sotir este scurt precizat: batand pe "acei greci", a facut "priveliste" cu ei, si "fiindu toiagul lung, apuca loc mult de-l sfintea".
Pe aproape doua ini, descrierea romancierului este a pictorului flamand, contemporan cu marele Rembrandt, care noteaza clasic, luminos, detalii, semnificatii nu atat din spatii, cat din miscarea eroului.
Mai incolo, prin Sotir, se deschide o usa larga spre romanul de capa si spada, din care nu lipsesc rapirile, mastile, luptele scurte si in locuri diferite. in literatura romana un asemenea "arsenal" tehnic apare in proza haiduceasa de la sfarsitul veacului al XlX-lea in care a stralucit N.D. Popescu (Nedea). Literatura lui si a altora (Th.M. Stoenescu, Panait Macri, Ilie Ighel) a fost componenta certa a platformei narative din perioada "romantismului eroic" (1904 - 1915) a lui Mihail Sadoveanu. Asemenea acroseuri de tehnica, intalnite si in romanele istorice, de la W. Scott pana la Al. Dumas, vor reveni benefic in monumentala trilogie Fratii Jderi (1935 -l942).
Imprimandu-i lui Sotir un comportament haiducesc, explicabil prin prisma epocii, scriitorul ii justifica iesirile de razvratire si impotriva celor bogati, a caror avere, odata insusita prin jaf, este data vaduvelor si oamenilor saraci.
Apelul pe care il lanseaza oamenilor de a se uni impotriva "stapanirii si a grecilor" suna a Proclamatie, redactata de Tudor Vladimirescu. Vitejia lui trece in cantec si romanii recunosc in el pe izbatorul trimis sa-i elibereze de straini. Coborat in epoca, insusindu-si mentalitatea contemporanilor lui Sotir, romancierul noteaza rebrenian :

"Si tot vorbeau oamenii de pitar ca si-au pus pe cap gugiuman domnesc, cu fundul de postav alb, cum numai lui Voda i-au fost ingaduit a avea, umblandu cu sabia Brancoveanului la sold".

Deducem astfel ca maretia faptelor lui Constantin Brancoveanu are reverberatii in timp, precum odinioara faima lui Stefan cel Mare in Moldova.
Pentru a-si consolida ideea, Silu Angelescu cauta dezlegarea enigmei unei monah Macarie, traitor in zona Potlogi, loc de origine al marelui voievod muntean.
Urmarind biografia haiduceasca a lui Sotir, un fel de Iancu Jianu avant la lettre, consemnam spanzurarea stolnicului Ianake Drakinos, cel mai rau sfetnic al lui Mavrogheni, incendierea conacelor grecesti, jefuirea tuturor chervanelor boieresti, judecati ad-hoc pentru boierii tradatori. Spectacolul obtinut cu vadita tenta justitiara este retinut pe panze mari, cu paste u colorate, nu atat de evocare, cat de identificare.
Moartea lui Sotir, urmarit de autoritati, se produce in apele Argesului, impuscat fund de un roman turcit, Caraghiorghi. Asupra acestuia, autorul aude aruncat un blestem : "bata-l maniile lui Dumnezeu, ca ne-au magarit neamul" (in treacat fie zis, autorul, folclorist fiind, impanzeste scrierea si cu alte blesteme: "au dat norocul peste noi, n-ar mai fi dat", "arza-i-ar focul cel vesnic", "arza-i-ar matca focului" s.a.). Dominanta morala a romanului se afla in zecile de pilde, zicatori, proverbe, rostiri abuzive (cantece de joc, de nunta, descantece). Paleta universului popular este intersectata filosofic prin ideatia acestora. Cu toate ca romanul surprinde nelinistea Munteniei in perioada lui Mavrogheni, deci atmosfera este extrem de tensionata, din cand in cand oamenii locului isi aduc aminte si de un cantec de lume, de o ghicitoare, de o doina. Cu aceste prilejuri se pronunta decis si limbaje aforistice:

"vorba putina aduce tihna mare";
"daca taci si le dai pace, sapte sate n-au ce-ti face";
"si o cetate o poti sparge cu gura";
"In oala acoperita nu da musca";
"dintr-un lemn cioplesti si cruce sa te-nchini si maciuca de spart capul";

"dreptatea e lucru prea sucit, prea gingas si greu tare de dibuit" ;
"ca-i mai bun un magar care te poarta decat un armasar care te tranteste";
"au avut dansul pofta sa caifte oua de drac";
"nu te albesti pe tine daca-l innegresti pe altul";
"pe intuneric, haina si muiere sa n-alegi niciodata";
"noaptea toata vaca-i neagra si toata muierea-i frumoasa";
"ca-i lesne cu burta plina sa predici de post";
"somnul aduce si tihna cugetului";
"apa, focul si muierea orisipeunde razbesc";
"saracia strica domnia".

Constient de universul lor interior, al limbajelor aforistice, scriitorul le alterneaza cu citate sau parafraze din cugetatorii antici, greci si latini, uneori cu tangente la Ecleziast.
Pildele se desfasoara dupa tipicul oriental, ori dupa modele din folclorul nostru, ori din proza lui Creanga si I.L. Caragiale. Notam una doar. La un han, in Gaiesti, un popa, aflat in ziua Rastignirii, mananca de post. Un * functionar intim al lui Mavrogheni, pe nume Hortolan, "fiindu papistas iretic, au mancat de frupt".
Ca sa-si rada de preotul roman Ioan sin Firea, ereticul catolic ii cere sa-i boteze un ogar. Infruntandu-l calm, scriitorul observa cum preotul "au zis. ca nemica nu-l tine a-i face cum i-au zis, numai nu stie dansul de-i e cu voie dulaului a se face crestin credincios". Apoi, oferindu-i dulaului doua blide, unul cu mancare de post si altul cu bucate de dulce, toti mesenii il vad pe caine lacomind la blidul cu "cele de frupt", semn clar ca dulaul vrea "sa ramaie an varvar".


In timp, popa va fi pedepsit, fiindca infruntandu-l chiar la palat pe Mavrogheni, refuza a-l pomeni in biserica dupa ce, diferentiind ecleziastic pe cele vremelnice de cele vesnice, declara sententios :

"Maria Ta, nici cat firul de pulbere nu esti inaintea lui Dumnezeu! Iara de pomenit, eu nu te-oi pomeni, ca nu ma lasa cugetul".

Ca sa-i sporeasca inclinatia spre jaf, Doamna Marioara il ispiteste ca o dra pe Domnitor :

"Sa dai de la tine pana la camasa, psihi-mu, ca sa poti lua si tu pan-la piele".
In alta parte, Ienachita Vacarescu ii zice Dudescului:

"Cand se-ncura magarii, va sa se strice vremea, logofete!"

Ori incotro ar curge raul, matca lui este sapata de Nicolae Mavrogheni. In nenumarate randuri, scriitorul ii prinde cate o trasatura, mai ales de comportament, si mai putin de gandire, fiind lesne influentat de nefastii sai "colaboratori". Alta data, aceste trasaturi sunt adunate intr-un fel de portret robot. Dupa venirea la tronul tarii, scriitorul retine ca un cronicar din neamul Costinestilor:

"Si n-au lasat Voda sa treaca multa vreme la mijloc si si-au dat arama pe fata, aratandu-si chipul cum i-au fost: lacom, aprig, crunt si aplecat din scrinteala si nestiinta catre tiranii. Dara si-mprejurare au avut buna, fiindu noi, cum se stie, un neam de oameni ce prea lesne punem fruntea-n pamant, ca ne e grija mai mult pentru ticalos trupul nostru, iara nu pentru sufletul cu care-om merge inaintea judecatii lui Dumnezeu. Si-asa, de cum s-au asezat Domn la Curtea Veche, au spart Divanul si l-au risipit dar, ca sa nu para tiran, au facui altul, cum au vrut el, numai asa ca o amagire pentru prosti, caci in Divanuicc-l facuse ne-au ingaduit pe nimeni sa-i stea impotriva si sa se puna pentru tara. Ca si-a ales dregatori tot dintre neamuri si din aceia de-au avut sezutu-mblanit cu par de iepure, care nu ziceau altfel, Doamne fereste !, de cum zicea Voda."

Ei bine, daca nu uitam momentul inspiratiei si aparitiei romanului - 1987 - intelegem tenta politica a lui, trimiterile strai la "epoca de aur", unde clamil, ca o caracatita isi intinsese tentaculele fanariote peste domeniile etii. Cei mai sensibili - carturarii, indeosebi cei de valoare - au pierit in inchisorile comuniste sau dovediti ca novati complotisti au avut "ata" o tragedie. in Calpuzanii, grupul lui Triglava este destramat, condamnat si pedepsit exemplar. Zadarnic insa, fiindca Sotir ot Glavacioc va duce flacara razbunarii departe, antrenand chiar puterile straine, pe rusi si nemti care navalesc in tara, iar din dispozitia sultanului, Nicolae Mavrogheni inlaturat.
Conflictul romanului nu are taria clasica a confruntarilor dure, ori a infruntarilor imediate, ci a unui studiu indelung, intreprins mai cu seama de "opozitie", de carturari in primul rand. Ei pun la cale tot felul de curse, intai pentru a-i prinde sau compromite pe marii slujbasi ai domnitorului, apoi pe domnitor insusi. Sleahta lui de fanarioti se tinea panza si ameninta ca o ciuma existenta oamenilor. Era un "complot al bubei", ca sa folosim o expresie hasdeiana. Uratul, dizgratiosul intrasera in faza grotescului, devenind mur-dalacuri.

Eclesiarhul Dionisie, care a fost contemporan cu Nicolae Mavrogheni, consemneaza din interior faptele domnitorului: instalarea lui cleana, ridicarea in rang divanit a boierilor, negustorilor si a fetelor bisericesti. Dupa 3-4 zile, Mavrogheni dispunea platirea "grasa" a rangurilor incredintate. Pe cei care refuzau, ii judeca Mavrogheni insusi. Din porunca lui, preotii erau obligati sa tina usile bisericilor deschise pentru credinciosi. Alte ori, se deghiza si cobora in targ, insotit de o garda putina, din care nu lipsea gadele Magae.

Iar acolo unde gasea nereguli - dupa judecata lui, edent - actiona pe loc.
Datorita situatiei, dupa un an de la instalare in Domnie "au inceput si razmerita, ca sa gatisa si turcii" (detalii in Hronograf, ed. 1987, Edit. Academiei, p. 39-40,47).
Dupa cateva scene duioase pentru scatologicul lor continut, carturarii sunt anchetati ca falsificatori de bani. Mai mult, peschesul trimis turcilor de catre Mavrogheni este descoperit ca fiind calp, domnitorul era deja compromis.
Romanul dene mai interesant, actiunea capata nerv, iar textul alterneaza dialogul, cu monologul interior, descrierea dene apanajul nu numai al autorului, ci si al personajelor. Doamna Marioara - ca personaj-capata accente diplomatice, in care rafinamentul si cochetaria feminina inlocuiesc gesturile brutale, nefardate.In schimb, cumnata ei, Smaranda, metresa profesionista a palatului, primeste toata dezonoarea din partea lui Mavrogheni si pedepsita aspru.
Romancierul, propunandu-si a realiza "cresterea si descresterea" domniei lui Mavrogheni, ca odinioara D. Cantemir cu Imperiul Otoman, a urmarit in cunostinta de cauza, ca orice erudit si poliglot, distribuirea rationala si a valorilor estetice. La inceput a intrat in jocul scrierii povestitorul. El s-a marturisit ca la 15 octombrie 1978 i s-a intamplat o intamplare (ceva adica, neprevazut, incidental), pierderea unei monede, chiar in pro-pria-i camera de locuit. Rostogolirea ei, fiind urmarita cu atentie, il conduce la descoperirea - dupa sistemul papusilor rusesti - unui manuscris. De aici incolo apare istoricul literar care stie cum trebuie sa evolueze "subiectul", prin sinceritate, notatie directa, credibila, nu ?, fara comentarii de prisos. In suita notatiilor, apar elemente de limba, deci ne lingstul, din care se desprind dialectologul,foneticianul, filologul, eruditul si poliglotul. Din cand in cand se insinueaza prozatorul care, in aparenta, inventeaza doar o onomastica pale-osarmatica. in fond, tot "scenariul" cu increngaturile lui din Deslusiri este o bijuterie de arta si stiinta literara. Capitolul I (Glava, cum zice autorul dupa modelul slav, = cap, inceput) se deschide moralist ca la iluministii tarzii din veacul al XVIII- lea. Retranscriem textul:

"Cumpanind noi cu mintea noastra zicerea inteleptului aceluia care-au si spus ca urat lucru si de mare sminteala este sa nu cate omul la cate intamplari toate urmeaza aici, in lume, o am socotit si pe aceasta ce o vom scrie ca pe o pilda carile zisa aceea mai mult o adevereaza".

Ca sa intelegem bine morala, in fond filosofia existentei noastre dintr-o perioada istorica revoluta, ni se precizeaza ca trebuie cumpanire si intelepciune pentru a patrunde nu numai faptele eroice, ci si intamplarea, sminteala, fiindca toate fac parte din ceea ce inseamna interferenta om/lume. Comentand asa, in final, referindu-se la faptele de tejie ale lui Sotir si la ecourile lor, acelasi moralist noteaza :

"au fost unul ce zicea de pitar si de vremile cele grele si fara cumpana, cand e trebuinta sa trimita Dumnezeu teji in lume. Ce eu socotesc a nu fi bine asa, ca stelele cerului numai cand e-ntuneric se vad".

Vorbeam de valorile estetice relevate prin literatura. Acest roman - asupra caruia cineva, candva trebuie sa intreprinda un studiu special de limba literara - desfasoara pe spatii intinse nuante ale uratului. Perioada fanariotilor fiind vazuta numai sub acest aspect. in demersul narativ al autorului, nici tragicul nu este exclus, fiind dispersat insa in "n" situatii. Comicul sau farsa cunosc un stil burlesc in scene de strada sau de palat.Intr-un submodul despre Tanase Harmozek, citim o serie de reflectii ale invatatului de la Academia Domneasca despre limba, timp, ata. Chiar despre a doua lume creata de carturari ("popa, retor, stihurgos, legiuitor au altce"). Din citatul in care consemneaza puterea de imaginatie a carturarului (a scriitorului, nu ?!) retinem:

"Puterea aceasta nici crailor au imparatilor n-au fost data, ca, schimband carturarul randuiala lumii-nchipuite, strica si asezarea lumii celei vazute, prefacand-o dupa gandul ce-au avut. Cu chipul acesta, cartu-raru-i ca cumu-i Dumnezeu, iarta-ma Doamne !, al caruia ales este si tot asa putere are"

Luand modele de rostire apreciativa pentru cunte, socotite "fiindu miezul oricarui lucru", Silu Angelescu, profitand ca are ca personaj un academician (grecesc!), desfasoara un evantai de comentarii prind etimologiile si semantica unor termeni (pragma, logos, rado, oratio etc), posibilitatile de imbogatire a limbii cu ajutorul afixelor. Scopul declarat ar fi : "sa-ntelegem ca temeiul lumii este cuvantul, adica intelegerea". Deci, de la evanghelistul Ioan citire, firea si puterile graiului sunt mai presus de toate, fiindca ele sunt derivate din lumina cuvantului dintai, care a fost Dumnezeu.
Tot in spatiul gandirii lui Tanase Harmozek consemnam si definirea povestilor cu talc, care nu sunt altceva decat mituri. Grigoras se ge invatatului ca altfel ar fi aratat romanii daca ar fi avut

"un Dumnezeu de-al grecilor, c-acela se schimba in tot felul de te si de oratanii si da la muierile oamenilor, de-au umplut pamantul cu copii facuti din flori"

Se desprinde, langa unda grava a intelesului despre mituri, si nuantele de degradare pe care Grigoras le transeaza hazliu.
In acest context al fanteziei - subiect de discutii pentru carturari - se infiltreaza explicabil si comentarii despre solomonii, despre vrajitori sau valhovnic cum apare in Calpuzanii, respectand presupusul limbaj de epoca. Apoi sadovenian, ca in Hanu Ancutei, auzim :

"Asta a fost o-ntamplare mai veche, din tinerete"

Se cune numaidecat sa laudam stiinta lui Silu Angelescu de a sublima idei, limbaje si ziuni intr-o turnura lingstica totusi originala, nefiind vorba, in nici un caz de o pastisa (cum lesne se observa la Al.O Teodoreanu sau G. Toparceanu).
Stilul romanului Calpuzanii urmeaza prerogativele clasice ale realismului, subordonate, in final, mesajului estetic urmarit: prin exemple concrete (verosimile), prin pilde si nivel moralist permanent, sa se anuleze evenimente epice care definesc o domnie, in complexitatea existentei ci (1786-l790). Cum toate acestea pot fi rasfrante si-ntr-o parabola (nu totdeauna zibila, nu totdeauna acerba), romanul se poate inscrie si in literatura contemporana (nu numai a momentului 1987 l). Astazi, parabola intrezarita in Calpuzanii dene meritorie, calitate care maine va fi mai bine apreciata. De la istorie la contemporaneitate, cand literatura nu dene doar cutie austera de rezonanta, sensul informational dispare (sau ramane pretext), castigand cel uman valabil.

Asimiland gestul lui loan Budai-Deleanu din Tiganiada - de a lua pe Vlad Tepes si domnia lui doar ca pretext, fiindca in fond epopeea dezbate puternice idei iluministe despre putere si sensurile ei in conditii istorice date
- Silu Angelescu scrie in Calpuzanii o pseudoistorie. El dirijeaza totul spre degringolada creata de Mavrogheni, fanariotul in care, volens-nolens, intra si el.
Avand in vedere ca determinismul istoric este bine fixat in timp, limba paleosarmatica, petrecuta cu veacuri inainte, am intelege ca este o contradictie in fond. Dar, cum se poate vedea, totul este doar un truc, prin care se restaureaza scrierea initiala, adica lucrarea, condica, jurnalul redactat chiar in timpul etii domnitorului. El care, pe linia marilor voievozi romani, isi dorea un cronicar de curte. Dupa ce Grigoras Zlatescu i-a prezentat "un punct de vedere" despre domnia lui, Mavrogheni a reactionat olent, fiindca textul nu era encomiastic. "Prezent" la scena, autorul aduce un alt "stihurgos"
- Perdicari, si, ciudat, Domnitorul isi da seama ca era mai bun textul anterior, dupa ce a incercat sa-l coase pe ici pe colo pe cel adus. in atari situatii, cronica de fata, calpuzanii adica, nu este decat manuscrisul gasit si prezentat ca strict autentic. O dovada in plus este si absenta sfarsitului. Caci daca ne-am intreba, retoric bineinteles, mai era nevoie de el ? Dar ca arsenalul conventiei romantice sa fie complet, o asemenea stratagema ramane motivata.

Este extrem de interesant pentru cercetatorul scrupulos sa constate "realitatea" literara a roamnului:

.subiectul de inspiratie - perioada fanariota, cam spre apogeul ei, din punct de vedere cronologic;
. obligatitatea autorului de a nu uita ca ecourile iluministe din tari ca Franta, Germania cunosc efecte memorabile in Europa de Est;
. in cea de a doua jumatate a sec. al XVIIl-lea in tari ca Anglia, Elvetia, Germania, Italia, Spania, Rusia, s-a instituit, in literar, preromantismul;
.tendinta tot mai edenta, fie in tari mari sau mai mici de regasire a identitatii nationale. Modelele Transilvaniei, pentru romanii de peste Carpati, sunt pilduitoare. Vezi marea rascoala a lui Horia, Closca si Crisan - 1784;
. din multimea de elemente sociale si istorice, avand reverberatii contradictorii, sa selectezi numai pe acelea adecvate ideii urmarite : paroxismul subjugarii nu poate intuneca si nici stri gandul de veacuri al romanilor de a se elibera de tirania imperiilor ;
. cum poate fi dusa ideea pana la capat cand perioada lui Mavrogheni, asa cum a fost ea prezentata in izvoarele de epoca, are similitudini fie si partiale, cu cea a lui Ceausescu (constient sau nu, cititorul isi poate desprinde pe cont propriu asemenea exemple);
. folosirea pastisei - dupa cronicari (fie ei moldoveni sau munteni, disparuti inainte de 1750) - nu pentru haz, pentru comic, ci pentru a pregati si a sustine nuantele parabolei. Mai departe, alegoria a avut nevoie intotdeauna de pilde, de rostiri "moralicesti" ;
. procedeul romantic (si nu numai!) al manuscrisului gasit deschide posibilitatea de a citi scrierea fie ca pe una de dragoste, sociala, de capa si spada de aventuri, de mistere (in sens larg, fiindca aci intra si loturile de teatru, mastile, prezenta pistoalelor, a santajului etc.)

Pentru lingst, studiul textului este o incantare - eruditia limbajului face casa buna cu utilizarea logica a categoriilor morfo- sintactice actuale. Staruie-in tendinta de restaurare a epocii, culoarea locala, necesara romanului istoric - foarte multe cunte din graiul muntean (a se brodi, tarlie, pimnita, chilalaituri, povarna, a casuna, pretini, gherait), turcisme si grecisme (fes, canaf, felegean, mofluz, dugheana, polihronion, hristoitie, cardaslac). De asemenea, autorul inventeaza parcimonios (nu copios ca Eugen Barbu in Pricepele sau Saptamana nebunilor). Cele mai marete scene epice depunere in edenta a acestei "conetuiri lingstice" se regasesc in picturile de gen cand sunt descrise mesele intinse la palat. Spre deosebire de Nicolae Filimon, care punea accentul pe constatare, pe notare, ori descriere a bucatelor, a spatiilor unde erau asezate ( modulele XV, XVI - Scene de ata sociala si Fa-te om de lumea noua, sa furi closca dupa oua .'), Silu Angelescu isi strecoara observatia antonpannesca atat cat sa incite gustul si imaginatia cititorului. Moralistul se insinueaza printre randuri, cu aceeasi dexteritate cu care opereaza la nivelul enuntului propriu-zis. Ac de espe neiertator ! Sa luam un exemplu.
La ridicarea pe tron in 1787, prin apropiatii Iui (Dumitrachita Turna-tu - urmuzian nume!, care era "megas caminaris", prin Ianache Drakinos, stolnic, Sava Arnaut), boierii au venit cu plocon la curte ("dupa cum au putut, au dupa cata trecere socoteau a capata").
Ceremonia investiturii a avut Ioc cu muzica, vladica, masa intinsa si cantece. Apoi (interne autorul care taie firul relatarii cu o nuanta la ideea urmarita) Voda "le spune intamplari ce-au avut pe candu'calatorea pa Marea Alba, fiindu unele de-a minunea".
Atingand o astfel de observatie, scriind deci de-a minunea, autorul tine sa-si duca alaiul domnesc in noapte, unde au loc convorbiri mai alese, mai rafinate, cu intelectualii recunoscuti ai locului - Tanase, Grigoras, Sotir. Asadar, in ul imaginarului intra, minunile, povestirea, rafinamentul, mancarurile si bauturile alese, aduse din strainatate. Cititorul ar fi interesat de ceea ce s-a intamplat acum si acolo. Dar prozatorul scrie ca in povestile orientale sau Alexandria (in care Macedon, dupa atatea ispra tejesti in randul dusmanilor, "ii taie precum se taie"), neuitand scopul burlesc al textului:

"Si-a mancat fiecare din acele bucate, si-au baut n fn voia ce-a avut, de li se-nnetisera obrajii de la bautura, iar ochii incepusera sa le-arate ca ai dihaniilor, ca le scazuse lumina si-nrosisera de sange".

Descrierea ulterioara este de un comic grotesc ca in Istoria poamelor - toti sunt beti si murdari, semanand dobitoacelor. Numaidecat cugetatorul de epoca ne si zice :

"sa luam aminte ca rea e betia, oameni, ca toate madularele omului le stramba si le amorteste si de nici un folos nu i se mai arata, cat si mintea o pierde".

Stilist pasionat - il solicita epoca, dar si protagonistul - Silu Angelescu diferentiaza variante intr-un mod pilduitor. Pentru el ca folclorist nimic nu este mai plin de invatatura ca aforismul, fie el proverb, zicatoare, ghicitoare. Toate, subintelegem asa, sunt replica autohtona, la vremea aceea, a retoricii clasice grecesti. Citeasca-se si mai blande expresii sau rostiri :

"le venise gust sa sfredeleasca apa";
"si s-au facut la noi spurcat obicei ca pricinile nu se mai judeca dupa dreptate, ce dupa starea pricinasilor";
"l-au innadit pe langa sine";
"imbracat numai cu pielea";
"au zacut () cu putintel suflet intr-insul";
"prea s-au sleit dansul tot in fapte necugetate si-n inchipuiri" ;
"avandu foamea scrisa cu galben pe obraji";
"si-au inchipuit, cu multa truda si sfaramare de cap () neste stihuri";
"n-au avut straja la gura".

Menirea unor astfel de rostiri explica normalitatea legaturilor cu stilul cronicarului (mai ales Miron Costin) si creeaza deschideri spre balcanismul omniprezent. in cadrul conceptiei autorului si crailacul, cantecul de pahar, melodiile populare sunt necesare, completand fericit canaful naratoricesc al scriitorului. Sub pretextul (epic) al romancierului "se sta in taine" cu cititorul pentru a-i mari interesul de lectura si a-i adanci intelesurile textului. Pentru cititorul cult, Silu Angelescu ii reaminteste printr-o scaparare de fraza, de metafora, de pilde, printr-o sintaxa "sucita", de valorile nepieritoare ale literaturii noastre vechi, umaniste sau premoderne. Fiindca altfel romanul sau nu este atat istoric sau politic (cu chei ascunse), cat mai degraba moral. Nicolae Mavrogheni si doborarea lui din scaunul domnesc urmeaza tot staful specializat in literatura lumii (crestere si descrestere). Stiinta naratologiei este admirabil stapanita de romancier. Faptele se aglomereaza pana la palat, in interior, apoi cosmic : in incendii, cutremure, se, semne premonitorii, eclipse de soare, jelii "cu tunete si cu traznete de foc" s.a.m.d. Semnele lui Dumnezeu, subintelegem, ajuta pe romani cand sunt la grea cumpana, indiferent de perioada istorica pe care o traverseaza. In aceasta ordine de idei, Nicolae Manolescu l-a intuit corect pe cand a scris o cronica literara despre aceasta sectiune : "Ca toate romanele parodice, Calpuzanii se preteaza la mai multe lecturi. Una este aceea a cititorului naiv, care alege spectaculosul, aventura. Si trebuie sa spun, el nu va fi dezamagit. Va gasi lupte, enigme, spionaj, erotica - tot tacamul (). Al doilea nivel al lecturii este acela simbolic sau aluziv. Noi nu citim pur si simplu romanele istorice ca niste relatari de evenimente vechi, ci cautam o paradigma anumita, prin prisma careia epocile se aseamana. La un al treilea nivel () incepem sa vedem intertextualitatea, dezinteresandu-ne complet de subiectul istoric si de acela similiistoric. Este, cred, nivelul la care romanul lui Silu Angelescu isi dezvaluie adevarata savoare si valoare" {Parodia burlesca, in "Romania literara", 25 februarie 1988).

Noi credem ca valoarea romanului Calpuzanii - explicata cumva pana aici - se afla in savoarea polemicii subiacente cu toate acele scrieri standard ale anilor 1980 - 1990, care tindeau sa dena acaparatoare, transformandu-se in modele, uratind nu numai latura inspiratiei, ci si tehnica, specificul literaturii. In acest sens, Silu Angelescu propune o modalitate de iesire din "criza patriotica", intorcandu-se la o perioada istorica revoluta, investigata cu un limbaj cronicaresc.
Pe de alta parte, Silu Angelescu propune indirect gandul scriitorului autentic ca limba romana - limba de mare sinteza - are multiple si nesecate puteri de comunicare. Ca albia sa lexicala, depozitul nominal sau verbal ramane un zacamant aurifer.In acest sens, excelent a comentat Serban Foarta subtextul politic si implicatiile lui in rasturnarea unei mentalitati de jugulare a adevarului, fie el si literar. in "Orizont" (nr. 11, 11 martie 1988) retinem : "scrisura () atat de insinuitoare, fiindu-i sopotul si cursul, cari fara a baga de sama, ajung de ne inrauresc".
Tot ca avertisment trebuie inteleasa toata sectiunea, dupa lectura ei integrala si subtextuala, in ceea ce priveste relatia desfacuta intre sensurile cuntelor a rastalmaci si calpuzani. Domnitorul Mavrogheni procedand astfel inca de la urcarea sa pe tron. Chiar faptul de a insista sa-si gaseasca musai cronicar al curtii, pe masura dorintei sale, ne trimite - vrem nu vrem - la o perioada cu ieturi asijderea, care se derula in timpul etii lui Silu Angelescu. Ea a cunoscut accente dramatice - in moral, intelectual si cultural - intocmai ca in vremea lui Mavrogheni. Intelectualii devenisera un pericol si lupta puterii cu ei a imbracat forme diferite. Exilarea unui mare carturar ca Ienachita Vacarescu, boier de rang in treburile palatului, spune foarte mult (N-ar fi lipsit de interes daca autorul, Silu Angelescu, ar scrie un roman istoric despre acest mare boier muntean, initiator iluminist in cateva printe literare. Ar avea modele in scrierile despre D. Cantemir, Miron Costin, Petru Cercel. El, Ienachita, ca si alti demnitari ai vremii sustin suprematia legii chiar si peste domnitor. Transcriem un segment dintr-o confruntare a lui Sotir ot Glavacioc cu Varahia, a carei transparenta pentru anul 1987 este premonitorie:

"- Aici e pricina, a zis si Sotir, ca peste-o tara nu se cune- a stapani om, ce numai legea, ca omu-i patimas, si-ntelept de-a fi au invatat, si-ajunge de-si asupreste supusii. Iara cei tocmiti sa privegheze cumu-i tinuta legea sa stea cu soroc, hotarata vreme, si, scotandu-se din dregatorie, fiescare sa fie tinut a da raspuns de ce-au faptuit."

Venindu-i in intampinarea tonului stilistic, acelasi cultivat timisorean Serban Foarta isi incheia notita -pretexte. la care subscriem:

"Hronic al unor tarasenii, ba crancene, ba mascaroase, ocarnice si desuchiate, dospit, insa cu drojdia neagra a mahniciunii si obicei, acest opuscul, Calpuzanii, nu-i far' de talc filosofesc, fiind paravola cu skepsis, cum ca «numai cand e-ntuneric, stelele cerului () se vad».

Aferim, Silu Angelescu !"

*
* *
Cu toate ca licaririle umaniste ale epocii fanariote nu se reveleaza nici in sine (nu mai vorbim de integrarea lor in evolutia epica), proza pedaland pe iesirea din comun (fapte, ganduri), ducand spre urat si grotesc, ata fiind vazuta ca "un spectacol macabru" (Romul Mxmieanu, Jurnal de carp, 5, Buc, Edit. Libra, 1994, p. 275), Calpuzanii ramane un roman singular, cum au fost Ghepardul lui Lampedusa, sau Craii de Curtea-Veche de Matei Caragiale.
Mai tarziu, Princepele si Saptamana nebunilor ale lui Eugen Barbu.
Asadar, sub semnele complexe ale cuvantului - de la litera pana la polisemantism in textura stilului imperial - nu se ascunde o delectare, ci o cugetare. intelegerea lecturii trebuie facuta pe cont propriu. Istoricul literar nu verifica sociologia receptarii decat prin criticii momentului. Constatarea iui (in 1994) ca initiatii, chiar cand au intuit o parte din semnalmentele propuse de noi, le-au invaluit calpuzanic pentru a nu fi si ei "ochiti". in ceea ce ne priveste, eliberati de chingile prezentului (din 1987), am corectat, am admonestat si am decis. Alcatuirea textului din Calpuzanii pune in edenta armonia, cumpana dintre cuvant si idee, atunci cand este vorba de o filosofie a istoriei, chiar de o metafizica a ei. Atunci cand cititorul vrea sa-si verifice orizontul de asteptare (informational, educativ, moral, estetic, educativ) trebuie sa treaca probele unui rit de initiere (detalii ta Dez-valuirile romanului - Aspecteliterare-,in resta "Tomis", nr. 6,1988, Vladimir Balanica).
Examenul odata trecut, spectacolul lingstic al textului pune intrebari si cere deslusiri. Vorba lui Miron Costin (din Predosloa lucrarii De neamul moldovenilor), "ca nu ieste alta si mai frumoasa, si mai de folos in toata iata omului zabava, decatu cetitul cartilor. Cu cetitul cartilor, cunoastem pe ziditorul nostru, Dumnezeu (), facem fericita iata, agonisim nemuritoriu nume".
Oricum, in cadrul studiului nostru despre proza universitarilor, romanul lui Silu Angelescu ocupa un spatiu prilegiat.









Copyright © Contact | Trimite referat