Alexandru Lapusneanul cea dintâi nuvelă istorică românească referat






Cea dintai nuvela istorica romaneasca s-a dovedit a fi si cea mai buna din intreaga evolutie a acestei specii literare. Publicata la 1840 in revista Dacia literara a lui Mihail Kogalniceanu, ea este inspirata din letopisetele moldovenesti ale lui Grigore Ureche si Nicolae Costin, de care se indeparteaza totusi in anumite privinte, urmand comandamentele unei imaginatii artistice active si ale unui admirabil simt al constructiei epice.

Toti exegetii sai au admirat in Alexandrii Lapusneanul sobrietatea narativa, taietura perfecta a episoadelor si dramatismul desfasurarii lor. Sub aspect compozitional, nuvela e alcatuita din patru capitole, avand fiecare cate un motto care le rezuma sugestiv continutul: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu", „Ai sa dai seama, Doamna!", „Capul lui Motoc vrem" si „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu". Primele doua parti, de marime aproximativ egala, relateaza intrarea lui Lapusncanu in Moldova pentru a-si relua tronul de la Stefan Tomsa si, apoi, comportamentul sau sanguinar din aceasta a doua domnie, comportament care o determina pe Doamna Ruxanda sa intervina in favoarea napastuitilor. Cum Lapusncanu ii promite un leac pentru frica, in a treia parte, asistam la scena uciderii celor 47 de boieri, ale caror capete vor fi asezate in stiva si infatisate Ruxandei, care lesina. Finalul, demn de o tragedie shakespearciana, cum s-a spus pe drept, prezinta scena imbolnavirii si mortii domnitorului, otravit de doi dintre boierii adversari, Stroici si Spancioc, prin paharul pe care Doamna insasi e determinata de imprejurari sa i-l aduca.

Evident, episodul de maxima tensiune si de bogata miscare epica este cel de-al treilea, cel mai intins de altfel dintre toate, dublu fata de primele doua si cu vreun sfert mai mare decat ultimul. Daca primele au un caracter prin excelenta expozitiv si pregatitor, celelalte reprezinta momentele de culminatie a naratiunii, despartite intre ele printr-un interval de patru ani, ceea ce confera in fond celui din urma functia unui fel de epilog, tot asa cum primul poate fi considerat prologul premonitor al nuvelei, aflat si el cam cu vreun an inainte de desfasurarea dramei propriu-zise. Asa se si explica de ce numai episoadele mediane decurg, temporal vorbind, unul dupa altul, fara nici o cezura.
Elemente romantice de atmosfera, de configuratie caracterologica, de contrastivilate expresiva si de accentuata incordare emotionala convietuiesc in nuvela lui Ncgruzzi cu o deplina obiectivitate narativa si cu preponderenta aratata prezentarii, nu expunerii, ceea ce l-a si determinat de altfel pe Tudor Vianu sa-l includa pe autor la rubrica „inceputurile realismului" din Aria prozatorilor romani. Fara indoiala ca textul si universul imaginar al nuvelei legitimeaza cate ceva din toate acestea, dupa cum a putut ingadui de asemenea sa se vorbeasca si de prezenta unor note de clasicism, mai ales daca ne gandim la aerul de tragedie antica al intregii povesti. O atare coexistenta de insusiri aparent contradictorii este insa fireasca pentru literatura romana din prima jumatate a secolului trecut, iar combinatia de realism obiectiv si de viziune romantica nu ne mai poate uimi cand descoperim ca in marile texte programatice anticlasiciste, precum prefata lui Victor Hugo la Cromwell, ideea de adevar al vietii apare ca un instrument fundamental al emanciparii estetice.

Romantica sau/si realista, nuvela lui C. Negruzzi este insa, mai presus de orice alta incadrare, o capodopera si tocmai explicarea si justificarea acestei imprejurari merita atentie. Ce argumente pot fi oare formulate in aceasta directie, singura care ne intereseaza in definitiv din punct de vedere estetic? In primul rand, deplina functionalitate si convergenta a mijloacelor de realizare, orientate spre sublinierea si intensificarea de cea mai inalta expresivitate a conflictului principal care il opune pe Lapusneanu Doamnei Ruxanda. Negruzzi inlatura orice abatere de la firul de baza al naratiunii, retinand doar acele putine clemente de motivatie strict necesare desfasurarii epice. De aici eliminarea descrierilor ample de orice fel, de a caror tentatie nu avea sa scape Odobescu douazeci de ani mai tarziu, si tot de aici expedierea rapida a oricaror aspecte colaterale. Se infaptuieste astfel acea maxima concentrare narativa, pe care toti comentatorii au remarcal-o si care atesta ca in arta inflatia de orice natura (prin pitoresc, culoare, descriere, digresiune sau verbalitate gratuita etc.) este invers proportionala cu functionalitatea ansamblului.
Rezulta din aceasta inchegare a nuvelei o admirabila si ferma coerenta a structurii epice, in care nu ramane nici un ingredient parazitar. Aceasta lapidantalc si soliditate a constructiei imaginare n-o vom mai intalni in secolul trecut decat la Caragiale. Ilustrativa in acelasi sens e si configuratia sa zicem psihologica a personajelor. Negruzzi nu este aici un analist, el nu ne ofera nici un moment informatii de viata interioara. Spiritul sau este dimpotriva integral comportamentist si astfel se si intelege de ce de la Lovinescu la Tudor Vianu aproape toti cercetatorii nuvelei au tinut sa-i evidentieze nu numai nervul, dar si structurarea dramaturgica. Legata de aceasta coerenta rara a intregii opere apare insa si o alta calitate, privind aceeasi problematica a corelarii partilor constitutive in ansamblu. E vorba de perfectul echilibru al acestora, de remarcabila proportionare a momentelor naratiunii si a aspectelor cuprinse in imaginile care o alcatuiesc. Este mai mult decat o viziune dramaturgica, in care planul de privire se pastreaza bineinteles invariabil, este un mod de a panorama aproape cinematografic personajele si faptele lor, ca si cum aparatul de filmat, recte ochiul scriitorului, s-ar apropia ori s-ar departa de ele dupa caz.





Uluitor este si echilibrul mijloacelor de realizare ale artistului, mergand de la compozitie, asa cum am putut deja vedea, si pana la expresia stilistica. S-a constatat in acest sens, pe drept cuvant, cum autorul tine cumpana intre o limba vie foarte naturala si un vocabular discret arhaic, cu unele intorsaturi sintactice menite sa adauge si ele evocarii acelasi temperat parfumai timpului. Faptul ca si in plan stilistic, nu numai compozitional, nu se inregistreaza absolut nici o stridenta si nici un exces e si el in definitiv un argument prin a contraria al calitatilor de capodopera ale nuvelei Alexandru Lapusneanul.

Dincolo de decupajul compozitional la care ne-am referit mai inainte, semnificativ pentru toate calitatile mentionate deja este si modul de organizare a planului imaginar. Figura centrala fiind de buna seama domnitorul, toate relatiile sale cu celelalte personaje nu au alta finalitate decat de a-l edifica pe sine. Din acest motiv, ele nu au nici o alta valoare decat aceea de contrast, fie ca o avem in vedere pe Doamna Ruxanda, simbol de blandete si umanitate, fie pe vornicul Motoc, monument al slugarniciei si oportunismului, ca si al arogantei boieresti care-l intarata si-l mobilizeaza pe Lapusneanu. Celelalte personaje, inclusiv Stroici si Spancioc, sunt simple elemente narative, actanti fara identitate proprie sau, in tot cazul, fara adancime. Se poate spune fara a exagera ca Lapusneanu se inscrie intr-o schema narativa in care toti ceilalti nu sunt mai mult decat niste agenti sau factori destinati sa-i stimuleze si sa-i intretina functionalitatea. Domnitorul ocupa si mentine singur scena pana la sfarsit, chiar cand si altii se gasesc in preajma, si - am risca un paradox - chiar si cand e absent, asa cum se intampla la un moment dat in capitolul IV, cand Doamna Ruxanda se intretine cu Stroici si Spancioc in anticamera muribundului, acceptand in cele din urma otravirea acestuia. Asemenea unui cerc, nuvela isi concentreaza asadar razele pe figura Lapusnea-nului, echivaland-o unui fel de portret in miscare, a carui valoare rezulta tocmai din convergenta mijloacelor sale de realizare, puse in slujba unui singur scop.

E curios si surprinzator pana la un punct cum nuvela lui C. Negruzzi nu a putut fi intrecuta pana in prezent in genul ei, cu toate ca s-a bucurat de o succesiune destul de abundenta, din albia careia macar un nume este fara doar si poate redutabil: acela al lui Sadoveanu. Daca insa nuvela istorica a acestuia din urma isi impune specificul mai cu seama prin indicibila poezie a evocarii, care se va conserva, desi in forme mult mai rafinate, mai subtile, mai insidioase, si in romanele de mai tarziu, capodopera precursorului sau din celalalt veac isi mentine si astazi excelenta tocmai prin vigoarea si sobrietatea ei, iar mai presus de toate prin acea impersonalitate narativa pe care numai proza interbelica de la Rebreanu incoace o va mai putea egala.

Oricum, cazul lui Alexandrii Lapusneanul, adica al unei creatii care atinge de la primul pas desavarsirea in specia sa, ramane unic si spectaculos. Pana cand alte impliniri, .superioare, ii vor putea eventual disputa si chiar surpa pozitia, inlocuind-o cu a lor.

Dar si atunci, ca si pana acum, nuvela lui Negruzzi va constitui punctul de referinta si de confruntare al tuturor acestor tentative temerare. Ceea ce inseamna pentru autorul ei cu mult mai mult decat ar fi putut visa oricare altul din contemporanii lui si ceea ce fixeaza si mai bine importanta epocala a capodoperei de care discutam, pe toata scara de valori a evolutiei literaturii noastre nationale.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani