Anatolida sau omul si fortele - poem cosmogonic, antropogonic si sociogonic de Ion Heliade Rădulescu referat






ANATOLIDA sau OMUL SI FORTELE —
Poem cosmogonic, antropogonic si sociogonic de Ion Heliade Radulescu.

Publicat, ca ilustrare a studiului Despre epopea, in Curs intreg de poesie generale, voi. II, Bucuresti, 1870, cu subtitlul „Poema in douazeci de cinturi''.

Cele 20 de cinturi se reduc la 15 in notita introductiva din Curs intreg si la 5 in textul efectiv publicat. Proiectul epopeii in 20 de cinturi (de fapt 19, prin omiterea cintului XVII), prezentat intr-o scrisoare din 28 nov. 1869 catre G. Barit, era urmatorul: I. Tohu-Bohu; II. Imnul creafiunii; III. Androginul; IV. Arborele stiintei; V. Caderea; VI. Cain si Abel; VII. Descendentii lui Cain; VIII. Descendentii lui Seth; IX. Maritagiul fiilor cerului cu fiicele oamenilor; X. Saturn si Jupiter; XI. Pro-metlieu si Pandora; XII. Jupiter si Prometheu; XIII. Prometheu incatenat sau Desmot; XIV. Diluviul; XV. Confusia lui Bubei; XVI, Alianta lui Dumnezeu cu omul; XVIII. Sodoma si Go-morha; XIX. lob sau Ariceandrii; XX. Victoria Omului asupra Zeului Forta, Cu simtitoare diferente fata de Empireul si Tohu-Bohu, cintul I, intitulat initial Caderea dracilor, apare in 1840, in „Curier de ambe sexe", III, si face parte — in planul poetic de la 1836 - din sectiunea 1 0iblice) a amplei lucrari Umanitatea, care se vroia articularea filosofica a intregii opere heliadesti si care urma sa se incheie, prin Santa cetate, cu viziunea socialist-utopica a omenirii („Christ-popolul") eliberata de tirania Zeului Forta. Cintul II a aparut mai inlii, independent, in brosura Imnul creatiunii, Bucuresti, 1869.

Titlul poemei a fost explicat (de D. Popovici) ca provenind din grecescul AvaxoXr (= Orient); subtitlul sugereaza, prin cel de al doilea termen („Fortele"), interpretarea pe care Ion Heliade Rădulescu o da biblicului Elohim (in ebraica, un plural), ca „dumnezei ai puterii", divinitati opresive impotriva carora omul se afla in stare de perpetua revolta. Materialul mitologic biblic ar fi trebuit sa fie dublat de mituri ale revoltei extrase din mitologia greaca (in cinturile X-XIII), si toate ar fi urmat sa conduca, in cintul XX, la proclamarea victoriei finale a Omului asupra tiraniei divine. in opozitie cu opresivul „Zeu Forta", primele doua cinturi (Empireul si Tohu Bohu; Imnul Creatiunii) celebreaza insa, in tonalitate biblica, dubla imagine a unei divinitati benefice (Tatal si „divinul Verb si Fiu"), sancjionind ca „sacrilege" revolta lui Lucitor.

Ca urmare, poetul care intentioneaza sa celebreze victorioasa rebeliune umana asupra tiraniei divine nu ajunge totusi sa recupereze la modul romantic revolta demonica, ceea ce da operei sale, s-a spus, o infatisare contradictorie.

Aparent contradictorie insa: revolta lui Lucifer nu e, pentru Ion Heliade Rădulescu, de aceeasi natura cu revolta omului impotriva Zeului Forta, caci ea e orientata nu impotriva tiranului Iehova, ci impotriva Logosului, a blindei divinitati care, ca Dumnezeu Fiul („hrist-popolul" din Santa cetate), sacralizeaza umilitatea si sacrificiul, si, ca „Verb", intruchipeaza ordinea rationala si morala a lumii. Alaturi de Biblie, principala sursa a lui Ion Heliade Rădulescu e, pentru cinturile I si III (Viata sau Androginul), Paradisul pierdut al lui Milton, cunoscut prin intennediul traducerii lui Chateaubriand si urmat, pe alocuri, cu fidelitate. Ecouri din Conclillac interfereaza modelul miltonian in cintul III, pentru ca in cintul IV (Arborul stiintei) si V (Moartea sau Fratii), locul marelui poet englez sa fie luat de doi scriitori minori, Eugene Huzar, cu al sau L'Arbre de la science si Pierre I.eroux, cu articolul Du christianisme din Encyclopedie nouvelle. Anatolida reprezinta, prin primele doua cinturi, un experiment poetic de cel mai viu interes. in Empireul si Tohu-Bohu („Tohu-Bohu" provine, prin franceza, din ebraica, si desemneaza amestecul haotic al elementelor), poetul se confrunta cu o problema de mare dificultate — aceea a instituirii, prin limbaj, a unui „univers" precosmic. Dificultatea de a crea o imagine a increatului (dificultate cu care se vor confrunta, mai tirziu, Eminescu, Blaga, Barbu sau Nichita Stanescu) e cu atit mai mare, cu cit literatura romana preeminesciana nu dispune inca de un limbaj al poeziei de idei, pe care Ion Heliade Rădulescu se vede chemat sa-l intemeieze. Ingenioasa, solutia lui de poet al „Empireului" (al spatiului precosmic, al spatiului ideii) e aceea a instituirii unei topografii similare celei terestre, careia i se aplica insa atribute dematerializantc. De aici, dublul registru lexical din cintul I: spatiul e jalonat prin substantive care apartin lexicului comun al limbii romane („munte", „stinci", „pulberi", „cedri", „zefir", „arburi", „riuri" etc), uneori chiar lexicului popular (Empireul are, de pilda, o „tinda").

Atributele care insotesc insa aceste substantive concrete le anuleaza sensul material, dindu-le o infatisare ne-naturala, „straina" universului accesibil noua, si realizeaza acest efect fie prin semantismul lor abstract, fie, mai ales, prin caracterul lor „strain", frapant neologistic. in Empireul lui Ion Heliade Rădulescu, „inalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi", curg „riuri de viata" sau „riul fericirii", „adie zefirul de clementa/ Prin arburii stiintei", muntele e „de aur", stiftcile sint „de adamante", tarimul e „verzit de imortali/ Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante", iar „tinda" cereasca devine „tinda-omnipotentei". Acelasi joc de aparente materializari ale conceptelor se desfasoara in cea de a doua sectiune a cintului (caderea ingerilor rebeli), imagine a orgoliului demonic damnat, in care Ion Heliade Rădulescu citeste simbolul „ruinei spirituale": „Bubuie cerul; se scoala imparatul;/ Duduie etherul, ca pasa Urgia [„.] Marea-esplosiune arresta eternitatea/ Salta firmamentul si sorii se spaiminta () Foc negru si rosu lumina se preface/ Plumb e usurinta si cerul se desface". In aceasta revolta a elementelor haotizate, rebelii se prabusesc atragind ruina unor lumi spirituale: „Cad unul peste altul, ruine spirituale [] Ca ilacara in vortici tot chaosul aprind.// Si cad cazind ca mintea, s-affunda in turmente,/ Virteje ascutite, si tot se ascut esc [.,'.] Plesneste Universul, Abysul se despica,/ Tartarul se deschide; de foc un ocean/ Se-ntinde tara margini, si demonii toti pica/ Cei mari tot mai nainte, din toti mai greu Satan". Cintul II transpune cartea biblica a Genezei in tonalitate imnica, utilizind si aici, cu o remarcabila inteligenta artistica, neologismele ca o componenta definitorie a limbajului paradisiac, limbaj suav-muzical al luminii pe care Verbul o materializeaza, ca in aceasta cintare a apelor ee Se ridica in fiinta: „S-aude-al picaturei incinlatorul timbru/ Ca-adainantinc coarde de vinl infiorate/ Fintine, sorginji vergini, uniti susurul vosti"u/ Cu-a riului murmura, cu uietul cascadei,/ Cu spumegosul gemet fugoaselor torente [) Sa laudam pe Domnul in cele preainallc/ si cele mai profunde!", in primele doua cinturi, limbajul neologistic, — limbaj supraterestru al redescoperirii, prin radacini, a conceptelor primordiale; nu distinge, ci potenteaza imaginea. inaintea genezei, universul exista, potential, in idee, si II. are curajul ele a crea imaginea nuda, luminiscenta, a spatiului Ideii.





Limbajul sau, violenl neologistic, instituie aici o lume ne-naturala (care premerge, adica, existenta naturii).

Ion Heliade Rădulescu nu incearca plasticizarea ideilor prin echivalari cu valoare sugestiva, ci cultiva expresia voit artificiala, in imagini care nu-si cauta puncte de sustinere in sfera experientei sen/unalc, ci retin atentia, dimpotriva, tocmai asupra anormalitatii lor. in intreg poemul, Ion Heliade Rădulescu pastreaza placerea intemeierii cuvintelor prin derivari analogice, care dezvaluie — in jocul radacinilor lexicale — inrudirea ascunsa a formelor lumii. Astfel rebotezata. oglinda celesta a helesteului devine un „celesteu": „O cimpie lichida, cristalina,/ Ca cerul de albastra, si lucie, si lina,/ Cit celesteu s-ar zice". Aceasta solutie se vadeste insa extrem de vulnerabila incepind din cintul III, adica din momentul cind componenta neologistica, artificiala, a limbajului se aplica unor teme mitice intangibile, cum ar fi melancolia lui Adam, care nu-si suporta conditia semidivina de androgin si sufera pentru ca „E om si n-are oama ca leul o liona". Experimentul heliadesc esueaza atunci cind limbajul sublim se aplica unui material idilic, fie si idilei edenice a „primului pater" cu „divina mater" Eva, implorata, cu o retorica paradisiaca ce amesteca mun-tenisme si italienisme: „Stai, bella mea dilecta, intoarce-te, o, Eva!/ Os nobil, adorabil, din propriile-mi oase".

O unda de ridicol pluteste peste Edenul in care „Junicea cu liona sint bune vecinele [] Tigresa pe cavalla c-o laba pufulina/ O mingiie usure, si mutual se cearca". Iar in momentul cind limbajul sublim e dublat de explicatia sa rationala, posibilitatea traducerii in alt registru ii anuleaza orice ratiune de a exista.

E ceea ce se intimpla in cintul IV, care versifica teme de mitologie comparata si cauta - in cheie rationalista -*» sensurile alegorice ale mitului caderii, pornind de Ia convingerea, marturisita, ca „E cu melhod Scriptura" care. prin „contraziceri", „ne deschide/ Un drum de judecare si d'a conchide singuri".

Inspirat de Iluzar, poetul conclude — din contrazicerile Scripturii ca mitul paradisului pierdut traduce alegoric o catastrola datorata decalajului intre evolutia tehnica rapida a umanitatii si lipsa „prestiintei". Adam reprezinta acum „omul colectiv" si interpretarea materialului mitic in cheie alegorica (v. cintul IV) sau in cheie psihologica (motivarea crimei — involuntare — a lui Cain in cintul V) anuleaza orice interes poetic al unui text hibrid, nedecis intre viziunea mitica si glosarea ci demitizanta. II. ar fi avut sansa de a crea limbajul poeziei de idei; a compromis-o insa prin explicitare si a inchis astlel una din caile de dezvoltare a limbajului poetic romanesc. Din experienta — si din esecul — lui Ion Heliade Rădulescu, poe/ia romana retine insa tentatia de a se apropia de fiinta lumii prin radacina numelor in tainica lor inrudire, tentatie reactualizata in „jocurile" de cuvinte ale poeziei lui Nichita Stanescu.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani