Apa comentariu — roman de Alexandru Ivasiuc referat






APA — Roman de Alexandru Ivasiuc, aparut in 1973.

Ca formula epica, Apa tine mai mult de cea de a doua maniera notabila din creatia autorului, maniera inaugurata cu Pasarile (1970) si care are un caracter ceva mai traditional, cu accent mai apasat pe actiune si pe evenimentul exterior. Sub raportul problematicii, insa, scriitorul ramine in continuare credincios obsesiilor sale statornice; fapt semnalat inca prin semantismul simbolic al titlului, „apa" simbolizind principiul amorfului si al fluiditatii.

„Apa" nu este altceva decit o metafora a energiei vitale; ne amintim ca doctorul llea, eroul din Vestibul, avea asemenea perceptii ale vitalului, ca dinamism pur, iar senzatia intelectuala care insotea aceste descoperiri era, inevitabil, aceea a „inecului". in Apa, Paul Dunca este acela care face din nou experienta fluiditatii; scriitorul arata cum, in imprejurarile tulburi de dupa razboi, din comportamentul oamenilor dispare „decenta" si incepe o era a „vitalului", pe care Paul Dunca o caracterizeaza in termenii urmatori: „noi traim in epoca lipsei de lege, cind totul e posibil, pentru ca nimic nu e interzis". Afirmarea dezlantuita a vitalului duce de regula la destramarea oricaror structuri sociale bine statornicite, la o inaugurare a haosului; contaminat de Piticu, Paul Dunca va incerca, Ia rindul sau, o evadare din social, din acest domeniu al morfologicului; legatura lui cu Hermina nu va avea alt scop decit acela de a-l tace sa-si uite identitatea sociala, lara sa izbuteasca, totusi, pe de-a-nlregul: „Aceste valuri de rusine si tristete erau martorele intregii lui educatii, ale unui lei de a li dinaintea identitatii sale sociale de care incerca sa se dezbare, de caie nimeni nu poate scapa niciodata, nici in cele mai firesti acte, Care n-au disparut pe de-a-ntregul nici mai tirziu." La siirsitul experientei lui, insa, la stirsitul promiscuitatii cu oamenii lui Piticu, Paul Dunca va constata ca in anomie absoluta de fapt nu se poate trai si ca - pina la urma — chiar si aceste fiinte fascinate de haos vor trebui sa invete „legea aspra a protocolului si a pozitiei fiecaruia". Alexandru Ivasiuc nu accepta insa extremele; dupa cum principiul vital, in formele lui exacerbate de manifestare, devine, in opera lui Alexandru Ivasiuc , un factor de destructie, tot asa si principiul alternativ, acela al ordinii si al structurarii, daca este lasat sa capete un caracter excesiv, se transforma intr-un factor la lei de destructiv.





Astfel, meritul lui Alexandru Ivasiuc , in romanul Apa.
consta in a evidentia faptul ca, in masura in care, in micul tirg transilvanean al primilor ani de dupa razboi, incep sa se constituie si sa se slabilizeze mecanismele unui nou sistem social, in masura asadar in care informul face loc unei realitati puternic structurate, in aceeasi masura apartenenta la noul sistem poate sa capete un caracter alicnanl.

Fenomenul este subliniat in legatura cu asasinarea, de catre banda lui Piticu. a unui muncitor ceferist, Ion Leordean; noii diriguitori ai orasului, respectiv Dancus, secretarul judetenei de partid, considera ca ar fi nevoie de o reactie neintirziata, prin care sa se ajunga nu numai Ia pedepsirea celor vinovati, dar, profitindu-se de acest prilej, sa se obtina si inlaiurarea prefectului „burghez". Iata insa ca lui Dancus ii este dat sa descopere ca apartine sistemului si ca, in cadrul acestuia, nu conteaza citusi de putin ceea ce crede el ca ar fi potrivii sa se intreprinda; singurul lucru care conteaza va li hotarirca „centrului", iar acesta considera ca inca nu a sosit momentul potrivit pentru a rupe aliantele politice eu „gruparile burgheze".

Relatia individului in raport cu sistemul nu poate li asadar decit una de supunere, conslrin-gere ce il indispune in chip vadit pe Dancus: „Drama lui Dancus, in acele clipe, era drama multor oameni angajati, care nu numai ca sunt. dar si reprezinta, au o investitura carc-i defineste, dar ii si limiteaza". Sistemul are sa se afirme tot mai mult ca o forta impersonala, care nu tine seama de indivizi; era lui Piticu (triumful amorfului) face astfel loc unei noi ere. aceea a lui Teodorescu (triumful sistemului). Ambele accslc forme extreme arata Al. L — reprezinta negatii ale umanului.

EDITII: Apa. Bucuresti, 1973 (ed. a Il-a, 1975; cil. a 11l-a, 1987).




loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani