Arhanghelii - comentariu romanului de ion agârbiceanu referat






ARHANGHELII — Roman de Ion Agarbiceanu. A fost publicat sub forma de foileton in revista „Luceafarul", in cursul anului .

Intr-o nota a redactiei, ce insotea aparitia primelor capitole, se preciza ca era „romanul revistei" pentru anul respectiv. in 1914, a fost tiparit si in volum, la Sibiu, in editura aceleiasi publicatii din gruparea careia autorul facea, de altfel, parte. O editie considerata definitiva apare in .

Romanul a fost scris intre anii 1912-l913, la Orlat, o localitate din apropierea Sibiului, unde scriitorul era preot. Geneza este insa mai veche, dateaza din anii 1906-l910, cind Ion Agârbiceanu a avut posibilitatea sa cunoasca indeaproape viata minerilor din Muntii Apuseni, parohia lui fiind pe atunci comuna Bucium-Sasa. De la batrinii satului, care povesteau intotdeauna cu placere, a adunat informatii despre o epoca de mare bogatie, nu foarte indepartata, cind muntii dimprejur mai ascundeau inca in maruntaiele lor zacaminte aurifere. Unele personaje (Iosif Rodean, fiicele sale, clericul Vasile Murasanu) au fost imaginate dupa modelul unor locuitori din comuna, pe care autorul i-a cunoscut sau despre care doar a auzit vorbindu-se.

Rolul cel mai insemnat in hotarirea de-a reconstitui lumea de odinioara a Muntilor Apuseni l-a avut insa impresia puternica lasata de sarbatorile de Pasii
— care in Bucium-Sasa luau proportii homerice
— si de frumusetea cu totul neobisnuita a padurilor de fagi din vecinatatea satului. in sfirsit, un indemn i-a venit si din lectura marilor prozatori realisti ai secolului trecut, descoperiti in acei ani, din opera carora a deprins, dupa propria-i marturie, arta constructiei romanului. Titlul i-a fost sugerat de Mont-Oriol al lui Guy de Maupassant.

Respectind indeaproape tehnica romanului realist din secolul al XlX-lea, Arhanghelii (1914) creeaza tabloul unei totalitati sociale, imaginea satului minier din Transilvania, scos de pe fagasul existentei sale traditionale prin aparitia unor preocupari si interese de tip capitalist. Romanul are doua parti. La inceput, pe trei sute de pagini, autorul descrie imbogatirea aproape miraculoasa a „baiesilor" din Valeni, urmind ca in partea a doua grandoarea acestora sa scada treptat, in ritm destul de rapid, pe masura ce aurul din mina „Arhanghelii" se imputineaza. Din punct de vedere formal, in prima parte epicul este mai redus, lasind un loc intins pasajelor descriptive si discursive, in care expresia notionala predomina. in a doua jumatate, caracterul evenimential se intareste, romanul devine stufos, bogat in intimplari, sporindu-si prin aceasta atractivitatea la lectura.

Urmind indeaproape modelul balzacian, Arhanghelii are o desfasurare lenta, greoaie, naratiunea inainteaza metodic, pas cu pas, etapa cu etapa, nu aglutineaza episoadele si nu sare niciodata vreo secventa.

Autorul pare sa aiba vreme, drumul e lung, sint multe lucruri de spus, de povestit, de interpretat. Ca in orice roman realist actiunea treneaza, materia epica este riguros ordonata, totul este masurat, impartit pe unitati narative bine individualizate. Romancier prin vocatie, A. stie sa taraganeze lucrurile, sa amine rezolvarea conflictelor, sa intirzie in relatarea unor episoade secundare. Dupa aproape doua sute de pagini, cind losif Rodean este deja un personaj conturat, autorul intrerupe naratiunea cu o analepsa, in care povesteste viata notarului de dinainte de-a veni in Valeni, Aceste pagini constituie un fel de prolog al romanului, intercalat insa in chiar miezul actiunii. Epilogul ~ introdus printr-o expresie tipica: „Opt ani trecura de la cele povestite pina aici" — se intinde pe nu mai putin de patru capitole, prelungind romanul pina la clarificarea deplina a tuturor destinelor. Autorul prezinta locurile fara nici o graba, se impotmoleste in lungi descrieri topografice, cu valoare documentara, evoluind in cercuri concentrice: descrie mai intii tinutul muntos, apoi imprejurimile satului, asezarea propriu-zisa, ne plimba pe strazi, intram in curti si prin case, prin pravalii si prin crisme. Nu lipsesc paginile de interes etnografie, cum ar fi acelea in care sint descrise piuele de pisat piatra aurifera. Aici A. e strict informativ, atent la amanunte, scriind pagini de interes stiintific, cum intilnim deseori la prozatorii realisti ai secolului trecut. Intentiile artistice sint mai clare in descrierea noptii de inviere, cu tot ritualul ei religios. Sunetele clopotelor reverbereaza pe deasupra dealurilor impadurite din jur, transfonnind parca tot spatiul acesta larg intr-o biserica. E o sacralizare a lumii, al carei fior scriitorul izbuteste sa-l sugereze cu mijloacele descriptiei. Vizind un scop monografic, A. ne duce intr-un sat ardelean din „anii dintii dupa absolutism" si ne arata pe rind tot ce e de vazut si de stiut. Mijloacele artistului nu sint cu mult diferite de cele ale omului de stiinta. Personajele au placerea discutiilor „pur teoretice" si, ca urmare, romanul aluneca deseori inspre disertatie, fara a depasi insa, din pacate, nivelul cliseelor de gindire. Dorinta de-a trece de la cazul concret la generalizari si mai abstracte explica in mare masura frecventa in pagina a expresiilor sententioase, a stilului apoftegmatic. Exista o permanenta tentatie a limbajului preceptual, a formularilor gnomice, de care nu scapa nici personajele si nici naratorul omniscient.

Rostul unor asemenea desfasurari ideatice este, pe de o parte, de a inzestra romanul cu o armatura ideologica, iar pe de alta parte, de a-i asigura o constanta ritmica, o succesiune incetinita a momentelor epice.

Ca roman social. Arhanghelii creeaza imaginea unei colectivitati rurale din Muntii Apuseni, oprindu-se mai insistent asupra citorva figuri de oameni instariti, actionarii celei mai bogate mine de aur din zona. in istoria satului Valeni a existat o epoca mai indepartata, cind aurul nu fusese inca descoperit si locuitorii traiau din munca cim-pului, semanind griu si secara, crescind vite si oi. Astazi doar preotul Murasanu mai avea linate si se indeletnicea cu agricultura. Ceilalti parasisera de mult orice activitati agreste si sfredeleau muntele fascinati de perspectiva unei imbogatiri rapide. Mina „Arhanghelii" a devenit „centrul de greutate in jurul caruia se invirtea toata viata in Valeni". Tema romanului social este dezradacinarea, o tema ce se bucura de multa atentie la inceputul secolului nostru, nu doar in rindul scriitorilor semanatoristi si poporanisti, ci si in rindul celor de la revista „Luceafarul", intre care se afla si Ion Agârbiceanu Aurul disloca lumea satului ardelean din tiparele ei firesti, traditionale, si o determina sa adopte forme si gesturi ce nu-i sint proprii. Bogatia venita pe neasteptate ii nauceste pe valenari, ii face sa-si piarda simtul realitatii si sa se instaleze intr-o situatie falsa, artificiala. Mai mult, imprumutind moravuri si o conduita ce nu li se potriveste, ei devin in curind niste oameni ridicoli, lipsiti de masura si de buna cuviinta in tot ce inlaptuiesc, in categoria dezradacinatilor intra in primul rind losif Rodean, directorul minei „Arhanghelii": acesta „se apropia de tipul omului pe jumatate cultivat, dar care, imbogatit pe neasteptate — ajuns, tot astfel, in societate, — isi paraseste credintele si datinile parintilor, fara ca sa-i reuseasca, in acelasi timp, sa se adapteze noului mediu in care a intrat." Dezradacinata — si deci ridicola — e si Marina, sotia lui, o taranca nestiutoare de carte, care o vreme isi pastreaza portul pentru ca deodata sa apara „intolita ca o cucoana".





Fetele din sat nu numai ca poarta ghete si isi incretasc parul dupa ultima moda, dar au si miscari studiate, precum cele ale pretioaselor de altadata. Eugenia si Octavia, doua din fiicele lui Rodean, merg zilnic la plimbare cu trasura in oras, fac sport, vineaza, calaresc si isi petrec o parte din viata la croitor, imitind felul de a trai al aristocratiei. Ca roman social, Arhanghelii prezinta declinul unei comunitati ratacite si care nu-si va mai regasi niciodata drumul. Scoasa din matca, ea va ramine pentru totdeauna de/orientata, incapabila sa se intoarca la ceea ce fusese odinioara. Atitudinea pe care acesti oameni o au in (ata vietii este una de tip consumist. Aurul le rascoleste poftele trupesti, le redesteapta pornirile animalice, reducind totul la fiziologie. in sat sosesc mereu lazi eu alimente, butoaie cu bere, buti mari cu vin, carute incarcate cu miei si pasari, care pline cu purcei buni de taiat.

Cind e vorba de mincare si bautura, cantitatile sint intotdeauna uriase. Valcnarii au uitat de mult sa respecte regulile crestinesti, ei nu mai lin posturile, maninca si beau fara masura in orice zi. Autorul descrie in repetate rinduri gurile pline si largi ca „de peste", gitlejurile care inghijeau neintrerupt, plescaitul „de placere al buzelor etc. in Valeni, in afara de zgomotul necontenit al ciocanelor de sfarimat piatra aurifera, se aude inca un sunet la fel de semnificativ: cel al farfuriilor, furculitelor si cutitelor. Valenarii sint niste mincai, pofta lor e o „pofta de lup", e o pofta rabelaisiana. Tot o consecinta a aurului care se revarsa parca Iara sfirsil din galeriile umede si intunecate ale minei „Arhanghelii" este si nevoia, de-a dreptul irepresibila, a celor imbogatiti peste noapte de a produce uimire in jurul lor. La nici unul dintre personaje nu este insa atit de puternica dorinta aceasta ca la losif Rodean. Fostul nolar se foloseste de orice prilej pentru a savirsi gesturi extravagante, de mare ogatas si de mare risipitor, pentru a-i impresiona pe ceilalti. Autorul arata pe buna dreptate ca „bucuria vietii directorului Rodean era sa surprinda, sa uimeasca, sa faca furoare cu bogatia sa" si ca nu exista multumire mai adinca pentru el decit „de a-i vedea pe toti uimiti"' losif Rodean il alunga din casa pe avocatul ce venise sa ceara mina liicei sale mai mici nu atit pentru insolenta de-a li cerut o suma fixa ca zestre, cit pentru faptul ca, procedind astfel, i-a rapit una din marile lui placeri: aceea de a ului pe toata lumea, inclusiv pe gineri, cu zestrea fetelor. Tipologic vorbind, el se deosebeste insa de oamenii epocii manieriste, caci uimirea pe care o produce in jurul sau nu rezulta din iscusinta mintii, ci din grandomania destul de primitiva a unui parvenit. Descriind pe mai multe pagini lumea profesorilor, a seminaristilor si a studentilor, Arhanghelii e si un roman pedagogic, interesat de problemele educatiei si ale formarii intelectuale.

In fiecare toamna, cu o stringerc de inima, tinerii din Valeni saruta mina parintilor si pleaca la scolile cele mari de la oras.

Odata ajunsi, lasa deoparte slabiciunile inimii si se apuca de invatatura, sfiosi, dar plini de rivna. A invata nu e o placere, dar, cum altfel nu se poate, ei se supun fara cricnire disciplinei scolare, mereu insa cu gindul la lumea larga de afara. Chiar si cei mai harnici asteapta cu nerabdare vacantele si ar dori ca anii de studiu sa treaca mai repede. Despre seminarul unde invata, clericul Vasile Murasanu nu axe decit cuvinte frumoase, pe cit de frumoase, pe atit de conventionale. Cu toate acestea, nu se poate opri sa nu observe „zidurile mohorite" si sa nu socoteasca timpul ce-l mai are de petrecut intre ele. El invata nu de dragul de a sti, ci pentru a ajunge cit mai curind la o diploma si, prin ea, la o situatie privilegiata. Ca viitor preot, condamna setea de inavutire a actionarilor de la „Arhanghelii", dar pe de alta parte ar dori sa aiba si familia lui macar o „actie", regretind ca ..nime nu poate incapea" linga proprietarul de drept al minei, linga losif Rodean. Romanul pedagogic, prin figurile altor doi „universitari" (Ungurean si Pruncul), include si pagini sense in registru comic, amintind de vechea literatura goliardica. in sfirsit, ca roman erotic, Arhanghelii plin de situatii si expresii conventionale, fiind construit pe o schema cunoscuta deja de multa vreme, inclusiv in literatura noastra.

Punctul de pornire este ostilitatea dintre doua familii care se deosebesc atit prin avere, cit si prin modul de a intelege viata, familia lui losif Rodean si aceea a preotului Murasanu — pentru ca despre ele este vorba — au neplacuta surpriza sa constate ca doi dintre copiii lor se iubesc si intentioneaza sa se casatoreasca. Multa vreme tinerii nutresc iluzia ca ar putea determina o apropiere si chiar o imprietenire a parintilor, mult deosebiti in toate privintele, dar, in urma unor esecuri repetate, vor li nevoiti sa se resemneze. Romanul de dragoste este asadar povestea a „doi tineri nenorociti" care se indragesc, dar care nu izbutesc sa potoleasca adversitatile dintre familiile carora le apartin. Situatia devine „pe alocuri melodramatica" (Mircea Zaciu) si, daca pina la urma se rezolva in favoarea tinerilor, aceasta se intimpla prin interventia decisa a autorului, care nu ezita sa-i sanctioneze pe cei rai si sa-i rasplateasca pe cei buni, conform unui tezism invatat probabil la scoala semanatoristilor si a poporanistilor. inainte de Ion al lui Rebreanu, Arhanghelii este cartea ce arata ca in literatura noastra curentul realist, departe de a-si epuiza resursele o data cu siirsitul secolului al XlX-lea, continua inca multa vreme in secolul unnator, producind opere lara de care istoria romanului romanesc ar li de neconceput.



loading...











Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani