Arma secreta — volum de poezii de Eugen Jebeleanu referat






ARMA SECRETA — Volum de poezii de Eugen Jebeleanu, publicat la Bucuresti, Ed. Albatros, . Coperta si ilustratiile apartin autorului.

Alaturi de Hanibal (aparut in 1972), Arma secreta marcheaza ultima perioada a creatiei lui E. Eugen Jebeleanu, „poezia senectutii", caracterizata prin recurenta a doua teme majore, identificabile sub titlurile celor doua cicluri ale volumului din 1972: „Riul pe obraz" (toposul suferinta-memorie-moarte) si „Parabole civile" (toposul civic, poezia reintrind, dinspre estetic, in sfera morala, dar si recuperind, in aria poeticului, limbajul parabolic, istoriile exemplare, retorica fabulei, in sfirsit — limbajul esopic, combinatia toposului respectiv cu noua poetica asigurind in buna masura succesul urias al ultimelor volume antume ale lui E. ,1., ca manifestari ale culturii alternative, rezistente fata de Puterea comunista).

Daca, intotdeauna, volumele autorului au avut drept obsesie timpul (timpul apocaliptic, iesit din matca — in Surisul Hiros/timei, timpul doliului si al singuratatii - in Elegie pentru floarea secerata), acesta primeste, in ultimele doua culegeri de poeme, expresia cea mai tragica — Moartea, asupra careia se rosteste interogatia din urma a poetului.

Ca intotdeauna, poezia Iui Eugen Jebeleanu este experienta unui drum (intelept) catre substratul tragic al evenimentelor -- si publicul ultimului deceniu al dictaturii comuniste a citit, aproape in unanimitate, in Arma secreta (desi cronicile din vremea respectiva nu puteau sa o marturiseasca), experienta revelarii sensului aliat dincolo de absurditatea vremilor in care se rosteau poeziile respective, iar in rezistenta poetului fata cu inamicii sai dintotdeauna (moartea, uitarea, abrutizarea, dezumanizarea) — o lectie exemplara pentru propria sa rezistenta, un „protest impotriva malformatiilor socialitatii" (M. Zaciu). La aparitia cartii, Al. Paleologu remarca faptul ca titlul ci reia o metafora din Elegie pentru floarea secerata (unde „arma secreta" denumise moartea femeii iubite), schimbindu-i sensul: „anna secreta" este, acum, arta cu valoare orfica, poezia fiind „expresia irepresibila a adancirii durerii si contemplarii mortii". Daca admitem, insa, ca Moartea este tema centrala a volumului, atunci metafora „armei secrete" are un sens mult mai ambiguu decit acela circumscris de catre Al. Paleologu; intr-o viziune apropiata de cea rilkeeana, Moartea este regasita, stiuta, banuita in miezul tuturor lucrurilor, in miezul fiintei, ea insasi o „arma secreta" cu care subiectul liric invata sa se confrunte. Datorita caracterului lor civic si anti-retoricii pronuntate, poemele volumului au fost comparate (de T. Cristea) cu Poemele noi (din 1963) ale lui T. Arghezi, ori cu Caietul pe patru ani, de Eugenio Montale. in opinia noastra, atit pozitia centrala a temei Mortii, cit si constructele poetice pe care le determina situeaza aceasta ultima experienta lirica a lui Eugen Jebeleanu (spuneam) in apropierea lui Rilke, dar si in descendenta „revelarii Mortii" blagiene, ori a „invatarii" ei, din poezia eminesciana de filon tragic. Arma secreta contine texte ale despartirii, ale sfirsitului, multe dintre ele avind tonalitati testamentare (de ex., Puiul de vultur, dedicat „lui Tudor", iiul autorului, o lectie despre demnitate si abstragere din realul agresiv), Unele poeme sunt epitafuri in care autoironia potenteaza tragismul dezvaluirii iminentei sfirsitului {Viata mea: „imi caut viata pierduta/ si nu o pot regasi./ Viata mea este o bancruta.// si? si? si?"; Flulurare: „Acesta nu-i un testament e/ o foaie cu parfum de mente// e scris cu limba, nu de moarte,/ pentru cind o sa fiu departe./ Priviti-l ca si cum as fi/ inca prezent printre cei vii"), foarte multe din „fabulele" volumului sunt consacrate aceluiasi, ultim, subiect, jucindu-se pe doua tonalitati dominante: falsa inocenta a anecdoticului, ce cauta sa obnubileze limita tragica prin limbaj ludic {Floare si oase: „Floarea este de aer/ si aerul este o floare/ si pe nune ma dor oasele/ care ar vrea sa zboare"; Cartoful in nori: „Sa ai mereu tot mai putin/ e lucrul cel mai bun./ Tot mai putine zile si/ Tot mai putin tutun"; Inimosul: „Fiind om inimos/ si cu o leafa minima,/ murit-a grandios,/ caci a murit de inima"), respectiv revolta in cuvint, pentru ca numai cuvintul (poetic) se opune trecerii, numai el poate salva, orfic (ca intotdeauna la Eugen Jebeleanu), fiinta: „Cum sa va parasesc? si totusi va s-o fac,/ dar Iara voia mea, vai, fara voie,/ /..,/ si o sa las in unna citeva/ cuvinte in zapada/ citeva zbircituri de sunete" (inainte). Orfica pina la capat, revolta poetului esueaza („Ara inviat cu strigatul tacerea/ am nascut clin tacere cuvintul/ s-a leganat in vazduh ca o pana,/ s-a ascuns departe de strigat un iepure,/ insa pe tine n-am putut sa te aduc inapoi/ nici pentru o clipa.// si vintul a suflat toata noaptea/ in fluierul unui tunel lara slirsit", Nu mai mult), dar definirea poeziei (ca feminitate cosmica) se realizeaza, cu toate acestea, sub semnul unei sperante in nasterea, viitoare, a sensului: „Cea mai trista poezie/ este poezia care nu se scrie/ poezia care se inghite cu noduri/ pindita de vamesi si poduri/ si care nu poate sa fie contemplata/ pentru nimic, niciodata./ Pastreaza poezia aceea/ caci ca este sigur femeia/ care in chinuri va naste/ ^i-n ea toti se vor recunoaste" {Cea mai trista). invatind moartea, eul parcurge ultima etapa a unei experiente initiatice; ci descopera fetele mortii, precum eternitatea, chiar („Am invatat de la apa/ cum sa nu curg/ am invatat de la plug/ cum sa nu ar/ si de la viata/ cum sa dispar", Dialectica), batrinctea („si-i o povara fiecare zi/ te doare ceea ce-ti tacea placere,/ si ce se inalta — scurma pamintul./ Astepti sa treaca fiecare zi/ ca o durere — si sa se sfirseasca.", Cioburi), in slirsit, despartirea, ca un balet nostalgic, in ritmul unor melancolice aluzii livresti (Schita pentru un balet). Poate ca modificarea cea mai importanta a orizontului simbolic al poeziei lui Eugen Jebeleanu o reprezinta, in Anna secreta, „thanatizarea principiului feminin": invatarea Mortii inseamna si cunoasterea chipurilor sale, chipuri ale unei feminitati monstruoase, esentiale, eterne.





Ea este nu numai Himera (in poezia omonima), conform unei simbolistici mitologice, ci si „Lelea" (Noaptea: „femeia cu trupul de scorpie blazata/ // Lelea Lehamite"), „hirca" frumoasa, zimbind (impacare), nestiuta (imi spuse), Doica (Leagan), zeita iubirii (Venus XX), soarta (in contururi grotesti, in poemul cu acelasi titlu: „Era atit de cracanata/ incit Oaligula pe cal/ trecea cu-ntreaga lui armata/ sub ea in marsul triumfal"). Dovada a omniprezentei ei, Moartea ia infatisarile — pina acum, sacre — ale femeii din lirica lui Eugen Jebeleanu, La sfirsitul ultimei initieri, poemul ce inchide volumul vorbeste despre Cum am murit, sentimentul, abia reprimat sub strictetea scandarii, incalzind cu umanitate ultimele acorduri ale acestei pledoarii pentru supravietuirea fiintei, impotriva tuturor relelor pe care, esopic, intelept, poetul le reuneste sub numele Mortii. Cu toata unitatea pregnanta pe care o realizeaza in interiorul creatiei lui Eugen Jebeleanu , Hanibal si Arma secreta, implinind spuneam — 0 ultima
etapa a unei evolutii, nu inseamna totusi 0 ruptura in ansamblul operei poetului.

Dupa cum observa, corect, M. Zaciu, „Vocea e mai crispata, verbul mai dur, limpezit totodata, dar pastrindu-si acea «expresie metalica» si «luciditatea impinsa pina la amaraciune», remarcate de I'. Constantinescu" la debutul poetului, in perioada interbelica. Ceea ce a interesat mai mult comentatorii volumului, la aparitie, a fost experimentul de limbaj, aceasta ivtorica-impotriva-retoricii ce devenea „o retorica sui-generis, prin exhortatio, semionare, filipica, in spiritul satirei antice" (M. Zaciu), perspectiva subiectiva de un „realism deziluzionat si acut" (Al. Paleologu), expresia poetica laconica, dispretul fata de poetizare, inlocuita de „spontaneitatea colocviala", insa si de „retorica civila" (M, Zaciu), notatia lapidara, alba, prozaica, „dar cu o mare expresivitate a trairii" (T. Cristca). Focalizarea comentariilor asupra stilului si poeticii Armei secrete se poate explica si prin imposibilitatea numirii explicite in epoca a mizelor sale majore, a angajarii sale, tragice, in real, nu numai impotriva Mortii generice, universale, ci si a Raului imediat.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani