Baronul din copaci de Italo CALVINO referat






Autorul si opera sa - Italo CALVINO



Italo Calvino s-a nascut in 1923 in Cuba, la Santiago de Las Vegas, si a ajuns in Italia abia in tinerete, cand a si participat, in tabara Rezistentei italiene, la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Primele scrieri literare ale sale sunt, de altfel, inspirate din chiar aceasta experienta a luptei antifasciste. Cu trilogia Strabunii nostri autorul intra pe taramul literaturii alegorico-fantastice cu substrat moralizator-ironic, directia fantastica fiind continuata si in povestirea Cosmicomicarii (1965); ea se regaseste discret si in celelalte scrieri ale sale. In sfarsit, proza scurta mai tarzie a lui Calvino (T. indice zero - 1967, Orasele invizibile - 1972, Castelul destinelor incrucisate -l973) se remarca prin structurile narative originale, inovatoare, prin utilizarea tehnicii alternantei punctelor de vedere si a manierei ludice. Este considerat unul dintre cei mai importanti scriitori italieni postmoderni.

Prezentarea textului - Baronul din copaci



Romanul Baronul din copaci face parte dintr-un triptic conceput intre anii 1950 si 1960, publicat pentru prima oara integral in 1962, sub titlul Strabunii nostri. Separat insa, Baronul din copaci vazuse lumina tiparului in . Celelalte romane ale trilogiei sunt Vicontele taiat in doua si Cavalerul inexistent.

INCEPUTUL AVENTURII.

Actiunea romanului e plasata la sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul secolului al XlX-lea si e constituita de relatarea faptelor baronului Cosimo Piovasco di Rondo de catre fratele acestuia, Biagio. In timpurile de inceput, in casa din Ombrosa locuiau baronul Arminio Piovasco di Rondo si sotia sa, Corradina, fiica de general, impreuna cu cei trei copii ai lor: Battista, Cosimo si Biagio. Alaturi de acestia, ii mai gasim si pe abatele Fauchefleur, preceptorul baietilor, si pe administratorul mosiilor, cavalerul avocat Enea Silvio Carrega, dupa toate probabilitatile fratele natural al baronului.
Totul incepuse cu refuzul hotarat al micului Cosimo (pe atunci in varsta de 12 ani) de manca ceea ce se aducea la masa. Gestul era o necuviinta grava, o adevarata catastrofa, caci eticheta fusese intotdeauna respectata cu rigiditate, masa desfasurandu-se ca o continua repetitie pentru o invitatie la curte. Fara sa mai astepte pedeapsa, Cosimo se si cocoata in copacul ales, ale carui crengi dadeau spre sufrageria casei. Refuzul sau era, in fond, cat se poate de indreptatit. Cea care avea in grija bucatariile era fiica baronului, Battista. Obligata de tatal sau, din cauza unei logodne rupte (adevarata dezonoare), sa se claustreze in casa si chiar sa poarte haine calugaresti, fara sa fi facut vreun juramant, Battista, deplin inzestrata cu o originalitate macabra, isi gasise razbunarea in prepararea mancarurilor. Nu numai „ingredientele" bucatelor (sobolani, lacuste, mai toate lighioanele ajungand la indemana ei), dar si aranjarea platourilor era menita sa starneasca un cat mai mare dezgust. Battista gasise mijlocul de a-i teroriza pe ceilalti si, pana la revolta fratelui ei, nimeni nu indraznise sa spuna nimic.

Cosimo, cu o incapatanare care parea cat se poate de copilareasca (si care, la vremea aceea, probabil ca si era), hotaraste sa nu mai coboare niciodata. Va porni, in schimb, prin copacii dimprejur, cu o usurinta remarcabila, dobandita pe cand cataratul in copaci era simpla distractie. Ceea ce-l atrage cu precadere este livada marchizilor de Ondariva pe care, din cauza rivalitatii dintre familii, nu-i vazuse niciodata. O va cunoaste astfel pe orgolioasa fiica a marchizilor. Viola, si in confruntarea cu aceasta Cosimo are pentru prima data sentimentul proprietatii unui teritoriu cucerit: cel al arborilor. O alta intalnire importanta va fi cea cu zdrentarosii hoti de fructe. Cosimo afla cu surprindere ca intr-o vreme Viola fusese „de-a lor", insotindu-i calare si dand semnalul de alarma ori de cate ori pagubasii ajungeau prin preajma; ii tradase insa. si fascinatia pe care fetita o exercita asupra baietilor se amesteca acum si cu ciuda si dusmanie.

INCERCARI Sl EXPERIENTE.

E, fara indoiala, perioada probelor celor mai dificile pentru Cosimo. Totul e nou si totul cere o atentie sporita: cunoaste farmecul, dar si inconfortul primei nopti petrecute in copac, leaga o relatie ciudata cu Viola, pe care si-ar dori-o prietena, dar a carei bunavointa ascunde adesea viclenii si capcane; trebuie sa gaseasca mijlocul de a raspunde demn, dar eficace, batjocurii hotilor de fructe si, nu in ultimul rand, sa dejoace incercarea baronului de a-I aduce pe pamant. Dar dintre toate ispravile lui, cea mai grozava este lupta cu pisica salbatica, pe care reuseste s-o strapunga cu sabiuta. Nu-i poate insa dedica iubitei sale prada, caci aceasta tocmai pleaca: consternati de calitatea anturajului fetei, parintii decid sa paraseasca Ombrosa. intre timp, viata lui Cosimo se organizeaza. Biagio ii aduce tot ce-i trebuie pentru a-si construi niste adaposturi, ba chiar si o pusca ce se va dovedi nespus de utila. Cateva franghii si un sistem de scripeti u maresc considerabil posibilitatea de deplasare. invata sa faca focul fara a cobori pe pamant si inventeaza un sistem ingenios de a
aduce apa unei cascade pana la crengile unui copac ce va deveni locul toaletei sale. Renunta la fracul pretentios, a carui uzura il facuse de altfel de nerecunoscut, si-si confectioneaza singur, din blana animalelor ucise, haine ciudate, dar cu siguranta mai adecvate noilor sale indeletniciri. Chiar si relatiile cu parintii „se normalizeaza" intrucatva. Generaleasa Corradina il urmareste cu binoclul si insemneaza pe harti, cu slegulete, traiectoriile lui capricioase, iar baronul Arminio, desi neconsolat, decide ca lectiile fiului sau sa fie reluate, fie si-n copaci. Viata familiei sale nu ramane deci necunoscuta autoexilatului nostru, care va lua parte, la timpul potrivit, dintr-un copac vecin casei, si la nunta nesperata a Battistei. Chiar si singuratatii Cosimo ii va gasi leac, prin adoptarea cainelui basset pripasit prin padure de cand stapana lui. Viola, il uitase. Se apropie si de cativa oameni: de cavalerul avocat Carrcga, caruia-i descopera micile pasiuni secrete, albinaritul, de exemplu, si de marele bandit Giani dei Brughi, care se cam saturase sa tot fie mare bandit si cazuse in patima cititului, patima tare primejdioasa, dupa cum se va vedea, caci gandul la „Clarissa" lui Richardson ii va fi fatal intr-una din expeditii si va muri spanzurat, ca si banditul din cartea lui Fielding, ultima pe care a apucat s-o citeasca. Nici abatele, pe care, de la moartea banditului, Cosimo si-l facuse furnizor de carti si totodata auditoriu, nu are o soarta prea placuta: gasindu-se la el cartile lui Voltaire si ale lui Rousseau, cerute de al sau elev/profesor, este arestat. Cosimo continua insa sa citeasca si chiar corespondeaza cu marii invatati ai timpului, fara insa ca in tot acest timp sa-si piarda pasiunea pentru indeletnicirile practice: curata si tunde pomii vecinilor, ii invata pe oameni sa preintampine incendiile intr-o vara secetoasa si chiar stinge vreo trei-patru. Si astfel timpul trece, Cosimo implineste 18 ani si baronul incepe sa inteleaga ca mostenitorul titlurilor sale va 11 mereu altfel.






URCAREA LA CER.

Pe masura ce Cosimo se maturizeaza, cei dragi din jurul sau dispar. Moare mai intai baronul Arminio Piovasco, tatal, ros de boala si de deprimare, la scurt timp dupa tragicul sfarsit al fratelui sau. Moare si Corradina, vegheata de Cosimo, care-i trimite pe fereastra fluturi, glicine, baloane colorate de sapun, inventand astfel cel dintai joc care-a facut-o sa zambeasca pe severa baroana. Se indeparteaza si Biagio, pe care proaspata sa sotie are grija sa-l tina la distanta de fratele ticnit. Viola, revenita pentru scurt timp, isi pierde si ea urmele.
Ecourile re volutiei franceze si, mai apoi, ale razboaielor napoleoniene sosesc si la Ombrosa, si Cosimo va fi mereu prezent, in felul lui, in mijlocul lor. ii vorbeste chiar imparatului, fapt ce-i va evoca, nu intamplator, intalnirea dintre Alexandru cel Mare si Diogene.

Anii trec, Cosimo este deja batran, putintel la trup si nebun. isi simte sfarsitul aproape si, dorind sa moara intre oameni, se instaleaza in nucul din chiar mijlocul pietei. Ca pentru a-i marca destinul neobisnuit, si moartea ii va fi nitelus ciudata: prinzandu-se de ancora unui balon aerostat ce trecea pe deasupra copacului sau, Cosimo dispare in timpul traversarii golfului. Ramane doar epitaful care-l rezuma asa de bine: „Cosimo Piovasco di Rondo. A trait in copaci. A iubit intotdeauna pamantul. A urcat la cer".

MOARTEA MAMEI
(fragment din roman)


„Curand insa a trebuit sa-mi intrerup calatoria si sa ma intorc in Ombrosa. rechemat de o depesa urgenta. Astma mamei se agravase pe neasteptate si sarmana nu se mai dadea jos din pat.
Cand am trecut poarta si am ridicat ochii spre vila noastra, am fost sigur ca-l voi vedea acolo pe Cosimo. Statea cocotat pe o creanga inalta. in dudul din fata ferestrei mamei.
— Cosimo!
— L-am strigat eu. dar cu voce slaba.

Imi facu un semn care voia sa spuna ca mama se simtea ceva mai bine, dar totodata ca starea ei ramanea tot grava si sa urc la ea, umbland cat se poate de incet.
Camera era cufundata in penumbra. Mama. in pal, cu un maldar de perne la spate, ca sa stea ridicata, mi se parea mai voinica decat o vazusem vreodata. In juru-i se aflau cateva slujnice. Bat/ista nu sosise inca, deoarece contele, barbatul ei, care trebuia s-o insoteasca, fusese retinut de culesul viilor. in umbra incaperii se deslusea fereastra deschisa, incadrandu-l pe Cosimo. care statea nemiscat pe creanga copacului.
M-am aplecat sa sarut mana mamei. M-a recunoscut numaidecat si mi-a pus mana pe crestet:
- Ah, ai sosit, Biagio Vorbea cu glas scazut, cand astmul nu o
Inabusea prea tare, dar curgator si cu multa chibzuinta. Ceea ce m-a izbit totusi a fost felul in care am auzit-o adresandu-i-se lui Cosimo, intocmai ca si mie, de parca s-ar fi aflat si el acolo, la capataiul ei. Far Cosimo, din copac, ii raspundea:
- E mult de cand am luat doctoria, Cosimo?
- Nu, mama, au trecut doar cateva minute, mai asteapta nitel, ca deocamdata nu-ti poate face bine.
La un moment dat, ea zise:
- Cosimo, da-mi o felie de portocala.
M-am aratat nedumerit. Dar am ramas si mai mirat cand l-am vazut pe Cosimo cum, intinzand pe fereastra, in odaie, un fel de harpon, lua de pe consola o felie de portocala si i-o puse mamei drept in mana.
Am bagat de seama ca pentru toate aceste lucruri marunte ea prefera sa i se adreseze lui Cosimo:
- Cosimo, da-mi salul!
Si el, cu harponul, cauta printre lucrurile azvarlite la intamplare pe fotoliu, ridica salul si i-l intinse:
- Uite-l, mama.
- Iti multumesc, fiule!
li vorbea tot timpul ca si cum ar fi fost la un pas de dansa, dar am observat ca nu-i cerea niciodata ceea ce el n-ar fi izbutit sa faca din copac. in asemenea cazuri mi se adresa numai mie sau femeilor din jur.
Noaptea, mama nu putea atipi. Cosimo o veghea din copac, cu o candela mica aprinsa pe un ram, ca ea sa-l poata vedea chiar si pe intuneric.
La astm, cele mai grele clipe sunt dimineata. Singurul leac era sa cauti s-o dislragi, iar Cosimo ii canta din fluier vreo melodie sau imita cantecul pasarelelor, sau prindea fluturi, carora le dadea drumul sa zboare prin camera, sau intindea ghirlande de glicine.

Ceea ce voi povesti s-a petrecut intr-o zi insorita. Cosimo, din copac, cu un castron, s-a apucat sa faca baloane de sapun. Pe care le sufla inauntru, pe fereastra, spre patul bolnavei. Mama vazu acele culori de curcubeu zburand si umpland camera si zise:
— Vai, ce joc mai e si asta!
Si ne-am simtit ca pe vremea cand eram mici, iar ea dezaproba vesnic jocurile noastre, spunand ca sunt usuratice si copilaroase. Acum insa, pare-se ca pentru intaia oara, un joc de-al nostru ii facea placere. Baloanele de sapun ajungeau pana in obrazul ei, iar dansa le spargea sufland in ele si zambea. Un balon poposi pe buzele ei, dar nu se sparse. Ne-am aplecat deasupra mamei. Lui Cosimo ii cazu castronul din mana. Mama murise.'"


SEMNIFICATIA CARTII.

Cele trei romane ale lui Calvino {Cavalerul inexistent. Vicontele taiat in doua. Baronul din copaci) se construiesc dupa principiile a ceea ce numim „opere deschise": pe de o parte avem trama facila si stilul simplu, accesibil, lipsit de artificii narative surprinzatoare, pe de alta, prezenta simbolurilor in text, permitand multiplicarea semnificatiilor la niveluri tot mai rafinate de receptare. Baronul din copaci este o carte jucausa despre un copil care n-a vrut sa mai coboare din pom, dar si o poveste despre libertate si optiune, despre posibilitatea construirii unui univers paralel realului obisnuit. Nu este o utopie in sens iluminist (chiar daca actiunea e plasata in plina epoca a Luminilor), caci construirea acestei alte lumi e privita ca problema strict individuala, dar nicio pledoarie pentru izolarea egoista si insingurata, caci spatiul arborilor - teritoriul baronului nostru - este in acelasi timp si deasupra noastra, dar si printre noi. Baronul se smulge, deliberat, conventiilor apasatoare si limitative ale oamenilor, dar ramane un umanist.

BIBLIOGRAFIE:

Calvino, Italo - Baronul din copaci, in romaneste de Despina Mladoveanu, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1967; Calvino, Italo - Cavalerul inexistent. Vicontele taiai in doua, Ed. Univers, Bucuresti, 1999.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani