Caracterizarea lui Aurica Tulea din Enigma Otiliei referat






Roman realist clasic, balzacian.

Personaj secundar, realist (personaj-tip), static, unidimensional.

Modalitati de caracterizare:

— caracterizare directa: facuta de catre narator (portretul fizic, comentariul auctorial), de catre alte personaje;
— caracterizare indirecta: prin mediul de viata, prin limbaj (dialog), prin gesturi, atitudini caracteristice, comportament.
Aurica este un personaj secundar, construit prin reducerea la o categorie morala, dupa principiile realismului clasic.

Aurica Tulea reprezinta una dintre ipostazele tipologiei feminine din roman. Naratorul omniscient ne-o prezinta la inceputul operei, in expozitiune, cu ocazia partidei de carti din casa lui mos Costache Giurgiuveanu. Perspectiva relatarii, in aceasta scena, este transferata personajului-reflector Felix Sima, iar modalitatea de introducere in actiune a eroinei o constituie portretul fizic, axat pe detaliul fizionomie semnificativ, caracteristic: "Felix privi sfios la aceea pe care o chema Aurica. Era o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, cu fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite".

Prin corelarea fizionomiei cu caracterul, dupa modelul balzacian, naratorul realizeaza o plastica descriere a fetei batrane, din tiparele careia personajul nu va mai iesi pana la incheierea romanului. Categoria umana in care se inscrie - prin tipizare - personajul, functioneaza coercitiv, inchistandu-i psihologia, astfel incat „avem in fata o umanitate redusa la esenta: clara, nu profunda. Fiecare erou e, categorial, perfect, dar are putina individualitate" (Nicolae Manolescu). in portretul Auricai Tulea, elementele care inlesnesc aceasta „reducere la esenta" sunt trasaturile fetei: ochii bulbucati, obrajii prelungi, barbia ascutita „ca un ac", tamplele dizgratioase. Ca si in portretizarea Aglaei, naratorul accentueaza fiecare amanunt fizionomie printr-un determinant atributiv (epitet ori comparatie) care nu are functia de a individualiza, ci de a tipiza, de a include in categorie, expresivitatea descrierii constand in „excesul de defecte" (Nicolae Manolescu). Efectul estetic obtinut este, fara indoiala, unul comic.

Portretul fizic expozitiv are menirea de a transforma personajul astfel caracterizat, de la inceput, intr-o prezenta memorabila. Privirea plina de „avida curiozitate" cu care Aurica il fixeaza pe Felix, precum si gestul de a-i intinde la buze „o mana arcuita", devin emblematice, adaugandu-se insusirilor care ilustreaza fara echivoc tipologia „fetei batrane". De altfel, Otilia -fata de care Aurica este conceputa prin antiteza - nu va intarzia sa-i atraga, prieteneste, tanarului luarea aminte: ,Sa te feresti de ea, ca umbla sa se marite si se-ndragosteste de cine-i iese in cale". Portretul fizionomie din expozitiune, impreuna cu aceasta fraza de avertizare, au o valoare anticipa-tiva, prefigurand comportamentul viitor al Auricai fata de Felix.

Personaj static (imobil), eroina este antrenata in fluxul evenimentelor fara sa-si schimbe psihologia, facand impresia de „papusa mecanica" al carei „arc a fost intors pana la capat" (Nicolae Manolescu).





Ca si Aglae, Titi ori Simion Tulea, Aurica actioneaza si reactioneaza, confruntata cu anumite situatii, din instinct, se adapteaza la nivelul purului automatism, neavand o conceptie morala a vietii si nici capacitatea motivarii propriilor acte. Ceea ce-i canalizeaza toate energiile interioare este obsesia maritisului, fixata pe o psihologie rudimentara. Aceasta obsesie ii alimenteaza vesnica ura fata de cei care, neinteresati, nu raspund „asalturilor" ei asidue (este cazul lui Felix) si vesnica invidie fata de fetele care, dupa cum crede ea, au „noroc", realizand mariaje mai mult ori mai putin reusite. Complexata, pe Otilia o priveste, in mod eronat, din pur automatism, ca pe o rivala, eternul obstacol in calea implinirii visurilor ei maritale. Posibilitatea adoptarii Otiliei de catre mos Costache i se pare o „enormitate detestabila", de fapt o sperie perspectiva in care Otilia ar beneficia de avere si de o pozitie sociala onorabila, fapt care, in convingerea Auricai, ar face-o mult mai atragatoare pentru barbati.

Natura primara, Aurica nu dispune de rafinamentul necesar mascarii ori controlarii sentimentului de aversiune, revarsandu-si ostilitatea automatic si reducandu-i pe ceilalti la masura instinctelor si gandirii ei obscure, rudimentare. Vestea logodirii Otiliei cu Pascalopol ii provoaca hohote de plans.
O alta modalitate de caracterizare, specifica romanului realist obiectiv, este comentariul auctorial prin care naratorul omniscient realizeaza personajului o ,fisa caracterologica', recurgand la tehnica rezumatului si comprimand timpul din istorie la nivelul discursului.

Comentariul digresiv al naratorului o surprinde pe Aurica in situatii tipice, cu gesturi si atitudini stereotipe, care demonstreaza faptul ca eroina traieste instinctual, in afara optiunii si a motivatiei. in absenta unei conceptii morale, existenta sa este automatizata. Devine inca o data limpede faptul ca eroina nu este gandita ca individualitate, ci ca aparitie tipica, exponent al unei scheme ori categorii morale. O masca in multimea de masti ce compune o frapanta „comedie a automatismelor" (Nicolae Manolescu). Asemenea celorlalti membri ai familiei Tulea, Aurica ilustreaza ipostaza primara a umanului.
Ca si mama ei, Aurica isi justifica insuccesul prin „cumintenie". intelegand gresit ca atractia exercitata de Otilia asupra barbatilor se datoreaza comportamentului neconventional al acesteia, Aurica o imita caricatural prin stridenta vulgara a aparitiilor sale. Daca, insa, pentru Otilia libertatea este dezideratul existential suprem (ideea „ca atunci cand s-ar fi plictisit n-ar fi fost libera sa faca ce voia, o inspaimanta"), Aurica duce o existenta incorsetata in prejudecati si subordonata unui unic scop (casatoria) si va ramane, ironia destinului, constant, prizoniera unei excesive autoritati si griji materne.

Ca si in cazul celorlalte personaje construite dupa modelul lui Balzac, este remarcabila tehnica prin care autorul selecteaza si combina amanunte distinctive (reprezentate de situatii, gesturi, replici, comportament) necesare tipizarii.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani