Drama mitica.
Personaj episodic, static, unidimensional, functional, simbolic-arhetipaj.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portret facut de alte personaje; elemente de autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni; prin intermediul indicatiilor de regie; prin mediul mitico-em-blematic in care traieste personajul; prin dialog si monologul interior; prin nume.
Personajul Bogumil e un simbol, o voce a inaltului care apare in momentele de maxima tensiune ale dramei, servind sugerarii conflictului interior al creatorului de frumos.
Eugen Todoran observa ca element specific al teatrului lui Blaga "depersonalizarea personajelor si inlocuirea lor cu simboluri in actiune, ele nefiind astfel fiinte determinate de un anume timp si loc, cat energii dezlantuite in conflicte cu idei-forta".
|
Un asemenea personaj este si calugarul Bogumil, erou simbolic prin chiar numele sau provenind de la hogomilism, termen care desemneaza o doctrina religioasa originara din Asia Mica, conform careia omul este o structura du-ala, fiinta sa trupeasca fiind produsul fortelor negative, ale Satanei, in timp ce fiinta spirituala este produsul lui Dumnezeu.
Personajul nu-si gaseste corespondent in vreo alta prelucrare a mitului estetic, prezenta lui fiind mai degraba un semn al unitatii in plan ideatic a operei lui Blaga, conceptia bogomilista aparand, printre altele, si in doua texte poetice: Pax magna si Lumina raiului.
Bogumil este un personaj episodic prezent in scena in momente cheie ale evolutiei lui Manole. De la bun inceput el este prezentat ca un calugar "care-si are un drum de la care nu se mai abate". Prima sa replica este o imperativa interdictie adresata lui Manole: "Nu mai masura!". Recunoastem aici o parafraza a indemnului biblic. Pentru Bogumil a masura, a cerceta, a socoti este deci o cale gresit aleasa de mester pentru rezolvarea dramei sale. Rezolvarea acesteia este dincolo de orice calcule matematice pe care le-ar putea face mintea omeneasca, ba mai mult chiar, "numarul stapaneste numai in iad' si "orice numar pare o iscalitura schimonosita de drac". Calculul este "un joc necurat'.
Bogumil este acela care descifreaza semnele unui univers in agonie, cuprins parca de "boala caderii", el descrie atmosfera apocaliptica, atat de familiara expresionistilor: "in sat copiii nu mai cresc si fata femeilor nu mai da lapte". Blestemul prabusirii pare a cuprinde dintr-o data intreg universul, si privita din acest unghi incercarea lui Manole de a construi biserica echivaleaza cu o incercare de a reechilibra universul (orice biserica fiind ea insasi un univers dupa Mircea Eliade), de a reinstaura, deci, ordinea. Mesterul nu poate accepta insa calea pe care i-o sugereaza Bogumil, jertfa umana careia nu-i intelege sensul, desi calugarul i-l descifreaza: sufletul iese din trupul harazit viermilor albi si parosi si intra invingator in trupul bisericii harazit vesniciei". Sensul tainic al acestei jertfe nu incape in calcule matematice, jertfa trebuie traita pentru a putea fi patrunsa. Omul e supus limitelor, sugereaza calugarul, el nu poate intelege doar prin apelul la ratiune tainele universului (altfel spus, "cunoasterea paradisiaca" nu este totala): "Crezi tu oare ca masuri inaltimile si adancimile sortii cu plumbul atarnat de sfoara?"
In sufletul lui Bogumil nu exista nici o indoiala ca doar jertfa ar putea asigura trainicia zidurilor: "in nici o vorba de-a mea nu vei gasi nici o umbra de intrebare". El stie ca "bunul Dumnezeu si crancenul Satanail sunt frati", ca " unul slujeste celuilalt'.
Nu intamplator Bogumil este prezent in scena in momentul intrigii, aducand ideea jertfei, si in deznodamant de asemenea, ca o voce a inaltimilor cerandu-i imperativ artistului, in momentul de deznadejde ce urmeaza jertfei: "Crede!", si sugerand intr-o ampla metafora ideea eternitatii creatiei: "La judecata de apoi ea de aici va iesi, ca pasari de toamna ingeri calatori pe biserica se vor odihni". Tot el este acela care face ultima cruce asupra lui Manole inainte ca acesta sa urce in turla bisericii, semn al divinitatii care protejeaza actul creator.
Personajul e deci un simbol, o voce a inaltului care apare in momentele de maxima tensiune ale dramei, servind sugerarii conflictului interior al creatorului de frumos.
