Logo referatele carte



loading...


Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu din Enigma Otiliei (1938) de George Calinescu







Costache Giurgiuveanu

Roman realist clasic, balzacian.

Personaj principal, realist (personaj-tip), imobil, unidimensional; psihologie statica.

Modalitati de caracterizare:

— caracterizare directa: de catre narator (portretul fizic, comentariul auctorial), de catre alte personaje;
— caracterizare indirecta: prin mediul de viata, prin limbaj (dialog), prin gesturi, atitudini caracteristice, comportament.

Trasaturile fizionomice ale personajului sunt motivate de ratiuni psihologice, iar rostul portretului incadrat in expozitiunea romanului nu este expresivitatea ornamentala, ci sugerarea dominantei de caracter (avaritia), care apoi se va dezvalui treptat prin urmarirea personajului in fluxul evenimentelor si in relatie cu ceilalti eroi.

Maniera balzaciana de introducere in actiune a personajului este evidenta din primele pagini ale romanului.

Pentru prezentarea lui Costache Giurgiuveanu, traseul descrierii este complet si respectat cu acribie: de departe catre aproape, de la exterior catre interior se succeda imaginea strazii Antim, care, prin „varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturuu", pare „o caricatura in moloz a unei strazi italice"; imaginea casei lui mos Costache, al carei aspect exterior si interior creeaza impresia de decrepitudine; in fine, imaginea proprietarului locuintei, focalizata pe fizionomie.



Costache Giurgiuveanu se afla in consonanta cu „aerul de ruina si raceala" degajat de mediul unde traieste. Amanuntele descriptive devin plastice prin functia de a sugera o atmosfera dar si prin functia lor psihologica (de a prefigura un caracter): „un omulet subtire si putin incovoiat. Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spana si, din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, privind intrebator si vadit contrariat".

Portretul fizic nu este conventional, el tipizeaza, defineste personajul categorial, il fixeaza adica intr-o clasa morala si il transforma intr-o figura memorabila de la primele pagini ale cartii. Amanuntele fizionomice semnificative sunt notate printr-o tehnica a acumularii, ceea ce creeaza efectul de exces, de insistenta, favorabil sarjei.

Trasaturile fizionomice sunt motivate de ratiuni psihologice, iar rostul acestui portret (incadrat in expozitiunea romanului) nu este expresivitatea ornamentala ci sugerarea dominantei de caracter (avaritia) care apoi se va dezvalui treptat prin urmarirea personajului in fluxul evenimentelor si in relatie cu ceilalti eroi. Lipsa de ingrijire adaugata starii decrepite avansate constituie pecetea omului si a locuintei sale.

Critica literara contemporana autorului l-a plasat pe Costache Giurgiuveanu in descendenta avarului clasic (urmas, adica, al lui Harpagon ori Hagi-Tu-dose). Faptul ca incadrarea tipologica nu trebuie absolutizata a fost insa sugerat de G. Calinescu intr-un text din Cronicile optimistului: „Am descris un om, atata tot, n-am avut in vedere o schema", - ceea ce inseamna ca tipizarea nu sterge notele individuale care dau substanta si diferentiaza personajul in relatie cu prototipul.

Pivot al actiunii intr-unui dintre planurile romanului, in care fortele conflictului se polarizeaza in functie de interesul pentru averea sa, Costache Giurgiuveanu este configurat ca personaj mai cu seama din perspectiva celorlalti eroi (intaietate avand punctul de vedere al personajului-reflector, Felix Sima).

Judecandu-l in raport cu Aglae, Felix observa ca avaritia lui mos Costache este mult atenuata de faptul ca batranul „o iubeste pe Otilia si se gandeste mereu la ea". Avaritia este, in cazul acestuia, „mai mult o manie" a senescentei.
intr-adevar, prezenta Otiliei lumineaza existenta cotidiana a lui Costache Giurgiuveanu, fetei rezervandu-i mare parte din gandurile si proiectele sale. Ea ii cenzureaza cu delicatete lui ,papa" micile acte de zgarcenie si pornirile achizitive, devenite automatisme comportamentale, determinandu-l sa-i dea lui Felix banii cuveniti pentru cheltuielile zilnice si pentru cursuri. „Papa - ii explica Otilia lui Felix - este un om bun () insa are ciudateniile lui. Trebuie sa fii ingaduitor cu el". Remarca afectuoasa a Otiliei are menirea de a introduce o viziune umanizanta asupra avarului, estompand trasatura dominanta si determinand cititorul sa indrageasca personajul.


Dificultatea cu care isi cheltuieste banii in folosul personal nu atinge, la personajul calinescian, forma absoluta a refuzului sau a placerii posesive, pentru care emblematic ramane eroul lui Delavrancea, Hagi-Tudose; aici descoperim cea mai evidenta deosebire fata de modelul clasic al avarului.
Este limpede ca manifestarile cotidiene ale personajului sunt in intregime subordonate instinctelor. Dintre acestea se exprima dominator instinctul de posesiune care nu se transforma insa, cu atata pregnanta, in furie acaparatoare, ca in cazul Aglaei Tulea, sora lui. Totusi, sub diferite pretexte, Giurgiuveanu refuza sa-i dea lui Felix intreaga suma de bani ce i se cuvine de drept.
intr-o imprejurare, Felix il surprinde cand isi ascunde banii sub dusumea. Pus in situatii tipice, avarul are un comportament tipic, dar cu moderatie. Daca este bolnav, batranul merge cu reteta la doua farmacii pentru a compara pretul medicamentelor si, deoarece al doilea farmacist ii cere cu treizeci de bani mai mult decat primul, se intoarce la acesta din urma, desi initial pretul i s-a parut enorm.

Reticenta cu care Costache Giurgiuveanu cheltuieste banii se justifica si prin teama obsesiva a neputintei de a-si intretine existenta in caz de boala. El este constient ca nu se poate bizui pe sprijinul surorii sale, ale carei pretentii, exprimate nu o data, de a-l mosteni, il irita si il inspaimanta.
Simtind presiunile tot mai insistente pentru mostenire venite din partea Aglaei si aflandu-se in situatia de a alege intre aceasta si Otilia, Giurgiuveanu se hotaraste sa-si protejeze fiica. El are insa multe momente de rezerva, de ezitare, si un comportament derutant ce se poate motiva atat prin frica de reactia Aglaei in fata careia este vulnerabil, cat si prin avaritie. Lui Pas-calopol, care vrea sa-l convinga sa o adopte pe Otilia, ii raspunde implacabil: ,Alm eu planurile mele cu Otilia mea!".

Avaritia lui Costache Giurgiuveanu se dovedeste astfel a fi mai degraba o modalitate de aparare in fata unei devorante ambiante familiale, careia in cele din urma eroul ii va cadea victima. Pe de o parte, se simte amenintat de cupiditatea Aglaei si a lui Stanica Ratiu, pe de alta, nu are incredere in stabilitatea bancilor (teama ca acestea ar putea da faliment i-o inculca strategic si Stanica). Asa se explica refuzul batranului de a depune la banca sumele primite din vanzarea imobilelor, preferand sa ascunda banii in casa.

Ca si Otilia, nevoit sa se protejeze de familia Tulea, mos Costache se bizuie pe ajutorul dezinteresat al lui Pascalopol. Abia dupa al treilea infarct ii va incredinta mosierului o parte din bani (o suta de mii din trei sute) pentru a o depune pe numele fetei.
Limitele generozitatii personajului (care au o motivatie interioara si una social-economica) nu-l fac sa fie mai putin inconjurat de simpatia naratorului.
Pentru a judeca avaritia lui Costache Giurgiuveanu, naratorul ii ofera cititorului un constant element de comparatie si de contrast: avaritia Aglaei Tulea, care se desfasoara agresiv si in afara oricaror repere morale sau forme de umanitate.

Cazut la mijloc intre lacomia de bani a Aglaei si „marea lacomie" a lui Stanica „de a-si face o situatie prin familie", dar fiind in acelasi timp incontestabil si victima pornirilor sale instinctive, mos Costache are un sfarsit memorabil, anticipat cu exactitate de Otilia, presimtit, dupa cum s-a aratat, de el insusi: moartea ii va fi provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, care smulge banii acestuia de sub salteaua pe care batranul zace bolnav.
Construit din nuante, cu grija de a evita schematismul psihologic, Costache Giurgiuveanu ramane un reper estetic pentru reflectarea tipologiei avarului in proza romaneasca realista.


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani