Caracterizarea lui Ion din romanul realist traditional Ion (1920) de Liviu Rebreanu referat






Roman realist traditional.

Personaj principal, dinamic, multidimensional, realist, exponential, eponim.

Modalitati de caracterizare:

~ caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume.

Prin personajul Ion, Rebreanu pune pentru prima data in literatura noastra „problema taraneasca" dintr-o alta perspectiva, renuntand la viziunea idilizanta asupra satului si asupra taranului, pe care il prezinta in simplitatea sa complexa, fara a-i aseza in penumbra latura brutala, primitiva. In construirea personajului, autorul porneste de la obsesia statornica a taranului roman, pamantul.

„Ion Pop al Glanetasului, eroul insusi, a existat aievea si se numea aproape asa", marturiseste Rebreanu despre personajul central al operei sale. Ca in atatea alte cazuri, insa, prototipul real al unui erou fictional ramane undeva in umbra, creatia covarsind realitatea, trecand-o usor in uitare dupa ce i-a preluat seva autenticitatii.



Prin personajul Ion, Rebreanu pune pentru prima data in literatura noastra „problema taraneasca" dintr-o alta perspectiva, renuntand la viziunea idilizanta asupra satului si asupra taranului, pe care il prezinta in simplitatea sa complexa, fara a-i aseza in penumbra latura brutala, primitiva.
in construirea lui Ion, autorul porneste de la obsesia statornica a taranului roman, pamantul. Ion, fiul lui Alexandru Glanetasu, e un taran tanar, harnic, insa e sarac si in lumea sa aceste calitati nu valoreaza decat daca sunt dublate de avere. Ion traieste intr-un univers ale carui reguli si ierarhii sunt ancestrale Si in care factorul decisiv este cel material. Tanarul taran e constient de acest lucru si sufera o cumplita umilire cand Vasile Baciu, om instarit, viitorul sau socru, il numeste "fleandura".

Apreciat in sat pentru harnicia si istetimea sa (Titu Herdelea „cu Ion e mai prieten dintre toti feciorii satului"), el intelege ca doar munca cinstita nu-l poate ajuta sa ajunga printre cei cu delnite multe si cu un cuvant greu in sat. Nu intamplator in pasajul ce deschide romanul este infatisat Alexandru Glanetasu care statea ,pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi". Imaginea este parca o proiectie sumbra a viitorului lui Ion, in cazul in care el si-ar accepta statutul, insa flacaul are o structura de luptator, el este un revoltat impatimit de pamant. Acesta i-a fost „mai drag ca o mama" si pentru a-l munci el a renuntat la scoala, ramanand alaturi de sursa adoratiei sale, vesnic mobilizat de o hotarare patimasa: „trebuie sa aiba pamant mult, trebuie".

Ion este subjugat de "glasul pamantului", e prizonierul unei forte mai presus de sine. Desi doreste sa posede pamant, in realitate Ion este posedat de acesta, se simte intr-o concordanta perfecta cu ritmurile lui, fiind el insusi un om elementar, teluric, dominat de instincte, patimas.

N. Manolescu vede in Ion „o victima mareata a fatalitatii biologice". Obsesia pamantului ia forme primare: „vesnic a pizmuit pe cei bogati".


Traseul existentei sale este clar marcat in prima parte a romanului, scopul e precis, eroul e tenace, cauta indarjit doar modalitatea de a-si atinge telul. El mimeaza mai degraba nehotararea si discutiile cu fiul invatatorului sunt doar prilejuri de a-si verifica gandul ascuns: o va seduce pe Ana pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Ideea e prezenta in mintea flacaului chiar din primele pagini ale romanului:

„Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica dar Florica e mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri si case si vite multe".

Ion impune in aceasta etapa a evolutiei lui prin stapanire de sine si determinare. Iubirea pentru Florica trece in plan secundar, asa incat putem vorbi de un veritabil conflict interior, intrucat exista o disproportie evidenta intre glasul tainic, magnetic al pamantului si glasul dragostei pentru Florica, stins sau atenuat de ratiune.





Pamantul da, deci, sens existentei personajului la inceput. Catre el isi canalizeaza eroul toate energiile, sperantele. Dorinta de a avea este justificata perfect de realitatea sociala imediata, pentru Ion pamantul inseamna stabilitate, statut social, expresia calitatii sale de gospodar, cea mai buna dovada ca apartine categoriei invingatorilor. Nefiresti sunt insa dimensiunile acestei dorinte. Din tipic, personajul devine atipic, caci pamantul este pentru el mai mult decat un obiect al muncii, e insasi iubita fata de care simte o patima ravasitoare. Se simte cuprins de „o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari". Mirosul pamantului umed „ii aprindea sangele". pamanturile sunt pentru el niste „ibovnice credincioase".

Seducerea Anei devine in contextul acestei dorinte nebunesti de pamant un act necesar si totodata expresia unei revolte a individului care incalca insa normele colectivitatii. La inceputul romanului conflictul dintre erou si colectivitate este latent, fiindca eroul se simte oarecum respins, ca unul ce nu are avere. insa seducerea Anei il aduce intr-o flagranta opozitie cu normele, cu atat mai mult cu cat Ion o va trata pe femeia insarcinata cu o cruzime infioratoare. Casatoria celor doi este momentul triumfului. Cand intra in posesia pamantului, Ion se vede „mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori". Chiar si pamantul, fata de care se simtise „mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare", pare acum a se clatina si „a se inchina in fata lui".

Metamorfoza personajului in a doua etapa a evolutiei este evidenta, si autorul noteaza gesturi sugestive care arata siguranta eroului, mandria de sine:

„Pe ulita umbla cu pasi mai mari si cu genunchii indoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si de avere"

Ion isi sfideaza destinul, pare convins ca nimic nu-i mai poate distruge statutul dobandit. Nici nasterea copilului nu-i schimba sentimentele fata de Ana, care va gasi in sinucidere eliberarea din nefericirea casniciei. Nu durerea pierderii sotiei il copleseste pe Ion, ci o cumplita teama ca legatura sa cu pamantul s-ar putea rupe acum prin moartea plapandului sau fiu. Scena in care Vasile Baciu si Ion, raspunzatori de moartea Anei, se privesc stand de o parte si de alta a cosciugului este memorabila si are caracter anticipativ: ,Privirea socrului sau era ca a unui sarpe urias ce-si ameteste prada inainte de a o inghiti. In ochii lui insa. Ion citi mai ales o intrebare, intai intunecoasa, apoi limpede ca lumina zilei: «Unde-s pamanturile? In pamant se duc toate pamanturile»".

Daca in actiunea de dobandire a pamantului Ion se dovedise lucid, calm, controlandu-si actiunile, gesturile, acum, amenintat de pierderea lor, actioneaza incrancenat, dezorganizat.

Moartea lui Petrisor redeschide lupta pentru pamant si, in paralel, pasiunea pentru Florica, devenita acum sotia lui George Bulbuc, se reaprinde in sufletul lui Ion: „Ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag nu-i al tau?".

Prin dorinta de a o cuceri pe Florica, Ion incalca din nou legile morale ale colectivitatii, dar mai ales infrunta din nou destinul. El isi doreste totul: pamanturile si Florica, averea si iubita, uitand de echilibru si masura, insa sanctiunea pe care o va primi este definitiva. Sfarsitul sau violent (e ucis de George intr-o noapte cand venise la Florica) nu e deloc surprinzator. Agonia lui e descrisa detaliat, insistandu-se pe elemente ce amintesc de naturalism:
„Se gandea insa numai la baltoaca in care se balacea, care-l scarbea si din care vroia sa scape cu orice pref. „Mor ca un caine!" e ultimul gand al aceluia care sfidase parca legile omenesti si pe cele ale destinului.

Rebreanu nu e neaparat un moralist, precum Slavici. Sfarsitul lui Ion e veridic, firesc, petrecut in linia evolutiei personajului care si-a pierdut treptat omenescul, degradandu-se moral si intrand in seria atat de larga, de altfel, a parvenitilor literaturii universale.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani