Caracterizarea lui Otilia din romanul realist clasic, balzacian Enigma Otiliei referat






Roman realist clasic, balzacian.

Personaj protagonist, eponim, realist (creat prin tipizare), dinamic, mul tidimensional.

Modalitati de caracterizare:
— caracterizare directa; de catre narator (portretul fizic si psihic, comentariul auctorial), de catre celelalte personaje (pluripers-pectivism);
— caracterizare indirecta: prin gesturi, atitudini, fapte, limbaj (modalitatea comportamentista), evocarea mediului in care traieste.

Desi este creat prin tipizare, asemenea tuturor personajelor realiste, acest personaj feminin nu poate fi redus la o schema morala; nefiind statica, psihologia Otiliei se descrie ca unitate in miscare contradictorie, de la trasaturile fizice la universul interior: sinteza unica si inefabila in care elementele caracteriale secundare, individuale se armonizeaza cu trasatura generica dominanta, rezultand astfel timbrul de neconfundat al unei personalitati verosimile prin chiar imperfectiunile ei.

Incadrata de autorul insusi in categoria tipologica a femeii care "se bucura de inraurirea ei asupra barbatilor in tinerete, jucandu-i dupa temperamentul ei", Otilia Marculescu unifica, prin rolul de personaj eponim, cele doua planuri ale actiunii romanului, impunandu-se in fiecare deopotriva ca prezenta centrala: unul urmareste „educatia sentimentala" a lui Felix Sima; in celalalt, se polarizeaza fortele conflictului in functie de interesul fata de averea lui mos Costache Giurgiuveanu.

Desi este creat prin tipizare, asemenea tuturor personajelor realiste, acest personaj feminin nu poate fi redus la o schema morala; nefiind statica, psihologia Otiliei se descrie ca unitate in miscare contradictorie, de la trasaturile fizice la universul interior: sinteza unica si inefabila in care elementele caracteriale secundare, individuale se armonizeaza cu trasatura generica dominanta, rezultand astfel timbrul de neconfundat al unei personalitati verosimile prin chiar imperfectiunile ei.

Modalitatea de introducere in actiune a eroinei este portretul fizic expozitiv. Trasaturile fizice ale tinerei se dezvaluie treptat, filtrate prin impresio-nabilitatea personajului-reflector, Felix Sima, care, in episodul liminar al romanului, se vede salvat, in chip neasteptat, dintr-o situatie paradoxala: prezenta Otiliei se exprima mai intai ca „voce cristalina", apoi Felix vede „un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri". In cele din urma, statura ei intreaga se impune privirii eroului, derutat de reactiile bizare ale lui Costache Giurgiuveanu, contrastand vadit cu atitudinea deschisa si cu gesturile exuberante ale fetei. intr-o scena ulterioara, imaginea Otiliei dobandeste contururi distincte, puternic luminate:

„Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochi foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela, insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patrata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie".



Portretul Otiliei este alcatuit prin insistenta asupra detaliului fizionomie si vestimentar, care situeaza personajul in epoca, descriind totodata nota specifica a personalitatii sale in orchestratia narativa. Trasatura fizionomica are intotdeauna conotatie morala precisa, care sugereaza dominanta caracteriala a personajului (in cazul Otiliei - amestecul nedefinit de fragilitate, delicatete aproape copilareasca si stapanirea desavarsita de femeie"). Compus in asemenea maniera, portretul este balzacian.

In caracterizarea personajului autorul utilizeaza, alaturi de procedeele retoricii clasice, si modalitati narative inovatoare, proprii retoricii romanului modern: comportamentismul si pluriperspectivismul (oglindirea poliedrica a individualitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje).

Prin modalitatea comportamentista, functia naratorului se restrange la o viziune „din afara", el consemnand numai ceea ce vede si aude (fapte, gesturi, comportament, replici) fara sa patrunda in constiinta eroinei. Limitandu-se astfel atributiile naratorului omniscient, cititorului ii sunt infatisate, ca intr-o pelicula, date obiective de comportament, el avand acces doar la acele ganduri ale eroinei pe care aceasta consimte sa le marturiseasca. Recurgand la tehnica de caracterizare comportamentista, in special in prima parte a romanului, autorul izbuteste sa creeze in jurul personajului o aura usor misterioasa.
Personalitatea in formare a Otiliei se rasfrange poliedric in constiinta tuturor celorlalte personaje, astfel incat chipul ei se recompune din multiple fatete intretaiate sub diferite unghiuri. Mos Costache, asupra caruia are o influenta vizibila, o priveste ca pe ,fetifa" pe care o crede ocrotita in casa lui si pe care nu ar trebui sa o raneasca nimeni. Desi o inconjoara cu afectiunea lui, desi este singurul in masura sa-i asigure un statut civil clar prin adoptie, batranul se arata neputincios in lupta cu propria patima achizitiva si cu cea a Aglaei, de care se teme, si o lasa pe Otilia cu o situatie incerta.

Pascalopol este cel care ii ofera discret protectie fetei, intuind in mare masura structura ei sufleteasca plina de contradictii, indeterminismul ei funciar. Vechi prieten al casei, el suplineste lipsa de afectiune a membrilor familiei fata de Otilia, bucurandu-se Ia randu-i de simpatia evidenta a eroinei.
Martor si erou al evenimentelor care-i maturizeaza pe el si pe Otilia deopotriva, Felix resimte confuz concurenta cu Pascalopol, printr-un amestec neclar de ura si gelozie, admiratie si respect, pe masura ce se straduieste sa castige dragostea Otiliei. Pentru el, „Otilia este o fata superioara1, ale carei oscilatii de comportament, insa, nu le poate intelege si accepta.

In privirile celorlalti membri ai familiei, imaginea personalitatii eroinei apare oglindita deformat, printr-o falsa perceptie asupra comportamentului neconventional al acesteia. Familia Tulea o dispretuieste pe Otilia, considerand-o „tolerata" in neamul lor.
Aurica o invidiaza pe eroina pentru farmecul feminin pe care ea nu il poseda. Prizoniere ale urii si invidiei lor, Aglae si Aurica interpreteaza inadecvat nonconformismul Otiliei drept dovada a destrabalarii. Caractere instinctuale, dirijate de principii morale rigide, incapabile sa priveasca dincolo de aparente, fara imaginatie si rauvoitoare, cele doua femei constituie puternicul element de contrast in raport cu care se dezvaluie, in roman, individualitatea protagonistei.

Din punctul de vedere al lui Stanica Ratiu, Otilia e cand o persoana respectabila, cand una de conditie indoielnica, dar intotdeauna o fata „desteapta', cu semnificatia „descurcareata". Dupa ce spioneaza casa lui mos Costache „in profitul Aglaei" si afla despre posibila adoptie a Otiliei, Stanica se gandeste sa valorifice prilejul in folosul sau si, interpretand doar aparentele, ii propune Otiliei „uniunea de conceptia". „Oferta" lui arata imaginea inexacta pe care si-a format-o asupra fetei.
Modul ironic, critic in care naratorul comenteaza reactiile si interventiile ostile ale Aglaei si Auricai fata de Otilia, sugereaza cititorului faptul ca perspectiva acestora, ca si „oferta" lui Stanica, este falsa. Punctul de vedere auctorial va fi intarit de acela al personajului-reflector. Descoperind in camera Otiliei un volum de versuri al lui Albert Samain, Felix isi creeaza, prin analogie, o imagine asupra fetei, care o contrazice pe aceea a familiei Tulea:

„Otilia ii aparu ca o fiinta tragica, suferind la o muzica mult prea tare, ca o floare respirand in intuneric umiditatea. O fata care citea astfel de fluiditati nu putea fi o fiinta diabolica, ci contemplativa, victima a oricarei miscari pasionale prea tari".



In acest sens, afirmatiile deseori repetate ale Otiliei, prin care ea isi marturiseste limpede si fara premeditare dezinteresul fata de averea Iui mos Costache, sunt perfect verosimile, in concordanta cu structura ei caracteriala: "La banii lui papa nici nu ma gandesc, nici nu-mi trece prin cap ca are sa moara vreodata. Si daca s-ar intampla asta candva, ma poti inchipui pe mine aici, nas in nas cu tanti Aglae?". Protagonista sugereaza incompatibilitatea radicala dintre natura ei sufleteasca, morala, si un mediu familial devorant, distructiv, in care nu isi va mai gasi locul dupa moartea lui mos Costache. Marturisirea anticipeaza inevitabila, dar salvatoarea desprindere a Otiliei de acest mediu.

In chipul cel mai caracteristic in roman este surprinsa individualitatea contradictorie, mobila a eroinei principale. Oscilatiile Otiliei intre Felix si Pascalopol sunt exprimate mult timp cu argumente egale, explicite sau subintelese. Felix e derutat de atitudinea ei echivoca, iar momentele de certitudine a iubirii ei alterneaza cu momente de indoiala. Tanarul cauta, in repetate randuri, fara a izbuti, sa-i provoace o marturisire transanta a sentimentelor pe care Ie are fata de el si fata de Pascalopol. Desi intuieste profunzimea sufleteasca a fetei, dincolo de aparenta frivolitatii, Felix se dovedeste incapabil sa o inteleaga datorita incompatibilitatii lor structurale. Comportamentul eroinei este intr-atat de deconcertant, incat Felix traieste cu sentimentul ca ea are un impresie". Se impune atentiei noastre, prin intermediul portretului fizionomie, o trasatura caracteriala esentiala a lui Felix Sima: firea voluntara, aprecierea naratorului urmand sa fie confirmata de evolutia evenimentelor.




incepand cu episodul expozitiv, lui Felix Sima ii va fi rezervat rolul de personaj-reflector (pe care-l va pastra pe intreaga durata a derularii istoriei), impreuna cu el, cititorul patrunde in atmosfera putin primitoare a casei lui Costache Giurgiuveanu si intalneste personajele cu o pozitie determinanta in declansarea conflictului principal (Otilia, mos Costache, familia Tulea, Pas-calopol - surprinsi in timpul unei obisnuite partide de carti). De o sensibilitate retractila exacerbata, Felix va fi contrariat de comportamentul bizar al batranului Giurgiuveanu, dar si, mai tarziu, de raporturile pe care le observa sau le intuieste, dintre cei aflati in salon, la partida de carti. De la inceput, aparitia Otiliei (in care simte ca va putea avea incredere) ii provoaca un sentiment inedit si confuz: atractie erotica si afectiune filiala.

Ceea ce-l deosebeste pe Felix Sima de celelalte personaje ale romanului este, asadar, dubla ipostaza sub care apare in discurs: actant principal dar si contemplator al faptelor si caracterelor. De regula absorbit de comentariul auctorial, punctul de vedere al personajului-reflector este, cateodata, marcat in text prin stilul indirect liber. Sub pretextul ordonarii gandurilor tanarului derutat de comportamentul lui mos Costache, naratorul introduce, in expozi-tiune, o ampla retrospectiva biografica - prin care evoca, in rezumat, trecutul eroului. Dezvaluirea legaturii de rudenie dintre cele doua personaje aduce o motivatie suplimentara uimirii lui Felix: „Un fior necunoscut de experienta rea trecu prin sufletul candid al lui Felix: Sa nu vrea sa-l primeasca unchiul? Dar de ce? Desigur ca nu a lamurit bine. Poate scrisoarea n-a sosit si nu se asteptau sa vina asa tarziu, noaptea".

Prin procedeul retrospectivei biografice naratorul precizeaza, pentru prima oara, acum, date esentiale despre identitatea lui Felix Sima: „Uimirea liceanului va parea nu se poate mai indreptatita, daca vom sti cine era. Se numea Felix Sima si sosise cu o ora mai inainte in Bucuresti venind din Iasi, unde fusese elev in clasa a VIH-a la Liceul Internat'. Comentariul auctorial retine acele amanunte ale biografiei eroului semnificative pentru justificarea ulterioara a comportamentului sau. Fiu al doctorului Iosif Sima, petrecandu-si copilaria si adolescenta la Iasi, Felix este nevoit sa se stabileasca in Bucuresti, la unchiul Costache Giurgiuveanu care-i devine tutore, dupa moartea ambilor parinti. Tanarul intentioneaza sa urmeze Facultatea de Medicina, pentru a se dedica, la randul sau, profesiei de medic. Pana la sosirea in Bucuresti, el a comunicat cu „unchiul Costache'' si cu „verisoara Otilia" prin scrisori trimise regulat, in fiecare an, „la sarbatorile consacrate si in alte cateva imprejurari".

Personaj mobil, in Bucuresti si in casa unchiului sau Felix Sima parcurge trei experiente fundamentale care-l transforma sufleteste, facand posibila, in cele din urma, cristalizarea interioara, gasirea formei optime de armonie cu sine si cu lumea: experienta sociala, experienta sentimentala si formarea intelectuala (profesionala).

Aflat intr-un univers al „fiintelor automatice", instinctuale, Felix Sima este personajul „pus sa aleaga" si caruia „i se ofera ipostaze simple ale umanitatii, de care e inconjurat Ca de niste masti" - „mastile iubirii si geloziei, ale rapacitatii sau generozitatii" (Nicolae Manolescu).
Capacitatea de reflectare si autoreflectare, de cautare a optiunii existentiale si de motivatie a actelor proprii, il inscrie pe protagonist in categoria „fiintelor morale" superioare, asezandu-l in opozitie cu majoritatea personajelor romanului, victime ale instinctelor tiranice.
Aspiratiile intelectuale, integritatea morala si dezinteresul pentru averea lui mos Costache il delimiteaza categoric de familia Tulea. Pe masura ce incepe sa cunoasca meschinaria si cupiditatea Aglaei, duplicitatea si cinismul lui Stanica Ratiu (izvorand din aceeasi lacomie de bani), Felix intelege deopotriva singuratatea Otiliei si pozitia vulnerabila a lui mos Costache, cu ale carui „ciudatenii" se obisnuieste; ajunge chiar, sub influenta fetei, sa priveasca „maniile" batranului cu oarecare simpatie.

„Caracter singuratic" (dupa aprecierea naratorului), necunoscand, pana la iesirea din adolescenta, intimitatea vreunei prezente feminine, eroul este de la inceput tulburat de comportamentul neconventional si imprevizibil al Otiliei, capabila de gesturi cand materne, de o seriozitate rece, blazata", cand extrem de familiare, neincorsetate in tabuuri morale, situate la limita dintre actul copilaresc, cochetarie si senzualism. Simtind „nevoia sa i se marturiseasca", sa se aseze sub protectia ei, sa preguste voluptatea apropierii", Felix cauta, „recurgand la disimulatii, gesturile de ocrotire ale Otiliei, care le oferea cu multa spontaneitate": isi rupe nasturele de la haina pentru ca fata sa i-l coasa, pretexteaza ca este bolnav pentru a se lasa in seama ingrijirilor aduse cu gingasie. Intr-un alt episod, Otilia, mimand comic interesul pedagogic, se arata preocupata de modul in care studiaza Felix si ii aduce carti;. altadata insa, tarandu-l dupa sine in odaia ei, ,fara nici o jena, isi trase peste cap rochia usoara de casa, ramanand intr-un jupon prins de umeri cu doua panglici, si imbraca rochia alba de tuf. Deruta protagonistului nu impiedica aparitia geloziei din momentul in care observa ca Otilia arata aceeasi familiaritate si fata de Pascalopol. Otilia insasi pare sa ocoleasca o lamurire serioasa a problemei ce ocupa tot mai mult loc in gandurile Iui Felix.
Starea de confuzie este fondul sufletesc din care se hraneste „atractia din ce in ce mai tiranica1' fata de Otilia. Psihologia indragostitului inexperimentat este dezvaluita gradat de narator prin limbajul aluziv al gesturilor si reactiilor specifice: „Uneori il urmarea genunchii mici ai fetei, in pozitia in care ea ii imbratisa. () Alta data, parul cazut in bucle crestea in visele tanarului si-l inunda".

Fata de Pascalopol, eroul traieste sentimente contradictorii, osciland intre gelozie, antipatie, chiar ura si, pe de alta parte, simpatie, admiratie, respect. Dialogurile dintre Felix si Otilia, provocate in mod repetat de tanar din dorinta de a-si ordona si limpezi viata sentimentala, arata modul diferit de a gandi existenta al celor doi protagonisti. Vointa, indelung exersata, a Iui Felix de a-si construi o cariera stralucita in domeniul medical nu este compatibila cu visurile mult mai terestre ale Otiliei, de a-si trai viata la intensitate maxima, pentru ca se simte in competitie cu timpul.

In personalitatea in formare a lui Felix, naratorul scoate la lumina ger-menele omului superior, caruia ii repugna mediocritatea, si care de timpuriu isi incordeaza vointa spre o cariera stiintifica de exceptie. in urmatoarea secventa, se recurge la procedeul autocaracterizarii. Singura cariera in care un om normal, cum ma socotesc, poate ajunge infrunte, numai prin vointa, este aceea stiintifica".

Daca, in materie erotica, dezlantuirea pasionala e straina structurii sale sufletesti, eroul este, in schimb, capabil de „o profunditate care sperie o fata'. Nelinistit in privinta viitorului Otiliei, Felix ar vrea sa o salveze, ar fi dispus sa-si sacrifice o posibila cariera pentru a o scoate pe fata din „aceasta lume fara instinct de rudenie". Interogandu-se, insa, tot mai adanc si mai lucid, intelege substanta utopica a planurilor sale si renunta la ele.
Dupa o noapte casta petrecuta alaturi de Felix, Otilia il paraseste fara nici o explicatie, casatorindu-se cu Pascalopol. intelegem ca aceasta este singura modalitate de salvare.

Raportata astfel la esecul in iubire, mult mai pregnant este pusa in relief dominanta caracteriala care sustine, asemenea unui ax, personalitatea protagonistului, si care a fost, de altfel, sugerata in portretul fizionomie din incipit-ul romanului: vointa cu care acesta isi canalizeaza resursele interioare catre realizarea profesionala de exceptie. Felix Sima are sentimentul valorii personale si un ideal in viata precis delimitat. Ceea ce impresioneaza la acest personaj sunt consecventa si ardenta spirituala.

In epilogul romanului, naratorul omniscient incheie neutru, prin rezumat, devenirea protagonistului: „profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu profesori francezi. Se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente". Este probata astfel convingerea eroului ca femeia iubita trebuie sa fie un partener al idealurilor sale. Criza sentimentala juvenila este acum reconsiderata cu o melancolie trista ce decanteaza amintirile.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani