Caracterizarea lui Stanica Ratiu din Enigma Otiliei referat






Roman realist clasic, balzacian.

Personaj principal, realist (personaj-tip), dinamic, multidimensional.

Modalitati de caracterizare:

~ caracterizare directa: de catre narator (portretul fizic, comentariul
auctorial); — caracterizare indirecta: prin limbaj, (dialog, monolog interior), prin gesturi, atitudini caracteristice, comportament.

Situat in descendenta unor personaje celebre din istoria romanului romanesc (Dinu Paturica si Tanase Scatiu), personajul Stanica Ratiu iese din limitele tipologiei clasice a arivistului. Prin felul neschematic in care este construit si prin bunavointa cu care il priveste naratorul (desi, de-a lungul actiunii acumuleaza trasaturi de caracter negative), el ne aminteste faptul ca ambiguitatea se inscrie in insasi natura afectiva a omului si tine de complexitatea vietii.

Introducerea in actiune a lui Stanica Ratiu are loc relativ tarziu, in Capitolul V al romanului, intr-o scena similara partidei de carti din primul capitol, prin maniera de teatralizare a epicului in care este conceputa: familia Tulea, Pascalopol, Felix si Otilia se afla in salon, la mos Costache, in momentul in care isi fac aparitia Stanica si Olimpia, cealalta fata a Aglaei. Desi traiesc impreuna de un an si au un copil, Stanica refuza sa se cunune cu Olimpia daca Simion Tulea nu accepta sa ii dea acesteia partea de avere ce i se cuvine drept zestre. Cei doi folosesc prilejul de a-l forta pe batran sa consimta la impartirea averii.



Situarea scenica a personajelor permite naratorului omniscient sa prezinte cititorilor noii eroi. Procedeul utilizat este deja cunoscut: portretul fizic, redus la detaliul fizionomie si vestimentar esential, perspectiva fiind din nou cedata personajului-reflector Felix Sima. Vazut de acesta. Stanica „era rosu la fata, fara sa fie propriu-zis gras, de o sanatate agresiva, contrastand cu parul lui mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca. Un guler tare si inalt tinea o cravata infoiata ca o lavariera. Venise imbracat intr-un costum de soie-ecrue deschis si Felix fu izbit, de la inceput, de largimea hainei si de ridicula dimensiune a canotierei de paie, care abia ii cuprindea parul".

Se poate remarca faptul ca portretul lui Stanica scoate in evidenta, de asemenea, plasticitatea contrastelor: rosul fetei este descris prin opozitie cu negrul parului si al mustatii; pe de alta parte, abundenta parului contrasteaza cu dimensiunile mustatii, iar largimea hainei - cu cele ale canotierei de paie, la randul ei prea mica pentru a-i cuprinde parul. Ca si naratorul balzacian, naratorul din romanul lui G. Calinescu are placerea scrupuloasa a amanuntelor fizice selectate cu rigoare in vederea dezvaluirii psihologiei personajului; ceea ce il defineste in chip specific, sunt, in schimb, simtul spectaculosului comic si „ochiul estetului". Contrastele pe care naratorul le semnaleaza prin portretizarea lui Stanica sugereaza lipsa de gust vestimentar (ce asaza eroul sub semnul ridicolului), dar totodata prefigureaza contrastele comportamentale si temperamentul antitetic, ce reprezinta esenta acestui personaj.
Dupa ce este astfel descris, Stanica Ratiu este surprins de catre narator intr-o atitudine caracteristica, perorand demagogic pe marginea uneia dintre temele lui preferate - institutia familiei. Eroul are placerea vorbirii gratuite, in descendenta personajelor din „momentele" lui Caragiale, Lache si Mache.
Caracter mobil, Stanica Ratiu joaca rolul primordial in configurarea intrigii romanului: la nivelul evenimentelor, miscarea epica este posibila datorita strategiilor sale de imbogatire si de ascensiune sociala.

Avocat fara procese, eroul ilustreaza vointa, specifica arivistilor, a lansarii in viata „cu o mare lacomie de a-siface o situatie prin familie". Faptul ca are oroare de meserii lucrative nu dovedeste ca ar fi incapabil sa-si exercite profesia, in romanul realist destinul personajului este conditionat economic. In convingerea lui Stanica si a rudelor sale, pretentia de a se realiza prin casatorie este legitima: intotdeauna „casatoria unui barbat trebuie sa fie conditionata numai de avere". Astfel se justifica agitatia lui continua, nerabdarea infrigurata, dinamica fecunda a ideilor.





Judecat in relatie cu celelalte personaje, ubicuitatea este, inainte de toate, vocatia lui. „Inevitabilul Stanica" apare cand si unde nu este asteptat si dispare atunci cand este cautat, se confeseaza interesat si stie sa se strecoare indiscret in sufletele tuturor. Odata, dupa ce afla de intentia lui mos Costache de a o adopta pe Otilia, Stanica se iveste in mod neasteptat in camera acesteia, pentru a-i propune „o uniune de conceptii, pe linii mart'. Pe Felix, tulburat de plecarea Otiliei la mosie, cu Pascalopol, il duce la un restaurant, unde acesta o cunoaste pe Georgeta.

Este insidios si seducator, cautand sa valorifice fiecare imprejurare in propriul interes. Isi afiseaza demagogic sentimentele paterne: la moartea unicului copil, Relisor, in varsta de doua luni, publica in ziar un anunt patetic-gro-tesc, prin care spera sa smulga bani celor impresionati.

De altfel, el cere fara jena bani tuturor: lui Pascalopol, lui Felix, Aglaei, Otiliei si chiar servitoarei Marina. Pentru Stanica, nu adevarul in sine conteaza. Eroul trage cu urechea si colporteaza vesti partial adevarate sau chiar neverosimile, interesat aproape gratuit, cu placerea unui artist, de reactiile emotionale si de tensiunile produse. Aduce, de pilda, la familia Tulea vestea logodirii lui Pascalopol cu Otilia, apoi pe aceea a adoptarii Otiliei. Minte, santajeaza, se lamenteaza, paraste, este viclean si sentimental, escroc si principial la modul demagogic. Comportamentul labil si lipsa de consecventa in idei si sentimente sunt definitorii pentru Stanica Ratiu. Staruinta sa obsesiva o constituie mostenirea lui mos Costache, catre care converg toate manevrele sale subtile, fara ca el vreodata sa-si dezvaluie intentiile in fata unei alte persoane. Energia risipita cu tenacitate in aceasta directie nu cunoaste nici o rezerva de moralitate, manifestandu-se sub forma unui atac insidios, caruia Costache Giurgiuveanu nu va putea sa-i reziste. Stanica aduce un doctor care-l consulta cu forta pe batran, cautand, dupa cum banuieste Felix, sa descopere o dereglare a sistemului nervos, prin care sa demonstreze ca mos Costache este iresponsabil. Pascalopol intelege scopul acestei manevre: punerea lui Giurgiuveanu sub supraveghere, chiar interdictie si scoaterea Otiliei din casa. Pentru ca nu reuseste, neobosit, Stanica isi continua asaltul: ii trimite batranului o scrisoare (nesemnata) prin care acesta este sfatuit sa nu o adopte pe Otilia, sau ii strecoara ideea nesigurantei bancilor care oricand pot da faliment. Dupa primul atac cerebral suferit de mos Costache, Stanica se afla mereu la panda, asteptand „lovitura care sa-i schimbe cursul vietii", intrandu-i pe neasteptate in casa la cele mai imposibile ore. Descoperind locul unde sunt ascunse pachetele de bancnote, el nu ezita sa infaptuiasca o faradelege oribila: luand banii de sub salteaua pe care zace batranul in agonie, ii provoaca moartea cu absoluta seninatate si calm desavarsit. La sfarsitul actiunii, personajul nu-si va dezminti labilitatea comportamentala: nemaifiind interesat de casatoria cu Olimpia (deoarece obtinuse in alt mod avere), se desparte de aceasta si se casatoreste cu Georgeta (femeie „usoara"), deschi-zandu-si un birou de avocatura. Traseul ascensiunii sociale este astfel incheiat.

Situat in descendenta unor personaje celebre din istoria romanului romanesc (Dinu Paturica si Tanase Scatiu), personajul Stanica Ratiu iese din limitele tipologiei clasice a arivistului. Prin felul neschematic in care este construit si prin bunavointa cu care il priveste naratorul (desi, de-a lungul actiunii acumuleaza trasaturi de caracter negative), el ne aminteste faptul ca ambiguitatea se inscrie in insasi natura afectiva a omului si tine de complexitatea vietii.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani