INTAMPLAREA POATE FI PROVOCATA SAU RAMANE O CONFIRMARE A DESTINULUI ?
Spre sfarsitul vietii sale (1922-l980), Marin Preda s-a confesat parca premonitoriu, in articole sau interviuri, ori in proze greu de clasat literar. Asa este Viata ca o prada (1977). Urmandu-i in primul trimestru al anului 1980 trilogia Cel mai iubit dintre pamanteni, Marin Preda lasa sententios impresia unui scriitor care si-a pregatit in taina (!) incheierea biografiei omenesti. Fiindca prea sunt vizibile trimiterile la moarte, la minutiozitatea intampinarii ei.
Desi protagonistul acestui ultim roman, Victor Petrini, nu este pe departe Marin Preda, umorile si tumorile vietii scriitorului au fost vizibil trecute autentic in biografia personajului sau (Despre care in epoca s-a aflat, oral si in scris, ca el condenseaza biografiile dramatice a doi scriitori de vaza ai literaturii contemporane: Ion Caraion si I.D. Sirbu). De aceea i s-a parut extrem de greu sa redacteze acest roman, cu o miza a panoramarii existentei totale : sociale, politice, culturale, literare si intime. Undeva, scriitorul, incercat de viata, dar si de ambianta politica si literara a timpului, crede ca "e tot atat de fatal sa scrii o sectiune cum sunt si celelalte fenomene aje existentei, nasterile, mortile, accidentele si, pe un mai mare, desigur, seismele sociale."
Ca scrierea aceasta a incoltit poate chiar o data cu Viata ca o prada, cam prin anii 1975/77, cand autorul a implinit 55 de ani - se desprinde clar din trilogie, unde autorul, vorbind de condamnarea la 20 de ani inchisoare a lui Petrini, nu uita sa mentioneze ca avea 35 de ani. Ca iesind din puscarie, dupa 55 de ani, ar fi trait de prisos, chiar daca viata ar fi urcat pana la 80 de ani.
Apeland la Jurnalul lui LeTolstoi - autor care, se stie, isi consemna impresii pe ascuns fata de sotia sa, extrem de liranizanta, cu o bolnavicioasa curiozitate de femeie invidioasa si geloasa (total diferita de grijulia Anicika, dactilografa si sotia lui Dostoievski) - Marin Preda, prin Victor Petrini, ii marturiseste avocatului sau Ciceo :
"Nimeni n-a scris vreodata un caiet a! fericirii! ("fericirea n-are istorie" - in alta parte - n.n..- M.B.) De ce ar face-o ? Prin caiet nu inteleg Razboi si pace, ci jurnalul lui Tolstoi. Totdeauna caietele astea relateaza o istorie care se sfarseste rau. A mea nu face exceptie, ar trebui sa se termine aici Ar trebui doar suprimate pasagiile presarate prin ea, prin care incerc sa aflu in ce puna al existentei mele ordinea clipelor mi-a devenit fatala si sa dispar, lasand in urma imaginea unei vieti de fapt implinite. Singura aceasta disparitie ar ramane misterioasa Ei si ? Moartea nu e un mister ? Nu vad intrucat degradarea treptata merita truda (). Da, ma ispiteste gandul sa-mi inchei aici povestirea, fiindca incep sa cred ca n-a existat ruptura in viata mea, totul s-a inlantuit inca din adolescenta, si pana aici n-a fost rau. Nu eu am fost cel mai lovit din epoca mea,,daca am avut timp sa fiu si fericit si sa-mi realizez (sau cel putin sa cred cu putere in acest lucru) orgolioase proiecte" (subl. n., M. B.)
Cutremurat de gandul condamnarii, Victor Petrini reflecteaza: "viata e uitare de sine". Acest aforism straniu, pentru un om liber, dar explicabil pentru un claustrat, este motivat practic prin apelul repetat la un medicament distrugator - Nozinan (un' neuroleptic major, indicat in stari depresive grave, stari de agitatie, tulburari nevrotice etc, prezentandu-se sub forma de lete sau fiole). in convorbirile cu avocatul sau, i-l reaminteste, fiindca "el Stie ce este acest calmant; e "un baiat foarte bun", cum ii spuneam adesea, cand luam cate-o pastila. Sterge toate nelinistile si toate temerile si poate da un somn final, daca iei chiar mai putin de un tub." (subl. n., M. B.)
Chiar iubirea tradata ajunge ca o otrava. Ea este "un pahar care trebuie baut, il bei, te incovoi de durere, pe urma te redresezi".
Scandalizat ca doua vicii - bautura si femeile - pun stapanire pe omul de cultura roman (pictor sau scriitor), Petrica Nicolau ii atrage atentia lui Petrini ca acestia,
"intre o opera si alta, petrecand in chiolhanuri nemaivazute () le ruineaza sanatatea si ii trimit in mormant inainte de vreme".
Pentru a-si prelungi insa existenta profesionala, ei apeleaza la imitarea strainilor. Atunci "ne mai gem ca valorile noastre nu intra in circuitul universal! Cum sa intre daca inaintea ta intra Proust si tu nu faci decat sa-l imiti?"
Desigur, condamnarea o face sistemul social pe de o parte, iar pe de alta parte, Victor Petrini insusi. El are un esafodaj profesional mereu contradictoriu, nu atat datorita fibrei sale umane, cat penetrarii din complexe unghiuri a fenomenului vietii prin iubire. Cele 1200 de ini ale romanului reprezinta spovedania unui invins. Iar faptul ca "amintirile" lui Victor Petrini se deruleaza chiar in "casa mortilor", adica in puscarie, imprima intregului text nervura si gravitate.
Titlul trilogiei nu este elogiul fericirii unui om implicat social si spiritual, ci ironia soartei unui astfel de ins care inregistreaza un sir "natural" de esecuri ce il conduc spre claustrare oficiala, adica spre puscarie. De esenta camilpetresciana (nu profeseaza el la inceput filosofia, ca asistent ?), personajul Victor Petrini intra altfel decat Stefan Gheorghidiu si Ladima in razboiul nevazut al societatii si al politicii promovate tiranic de aceasta. Pentru un timp crede ca iubirea daca nu-l poate izbavi, macar ii da siguranta supravietuirii de maine-. Cum este constient ca numai familia - ca nucleu social - ii poate aduce linistea, cauta pe toate caile s-o intemeieze si s-o mentina nu numai oficial, ci si intim. Dupa atatea rateuri, in care el isi are partea lui principala de vina, Suzy, una din iubirile sale devoratoare, i se adreseaza sarcastic, prin telefon :
"- Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pamanteni ?!
Mi se paru ca visez !
Mie imi era adresata, si cu un astfel de patetism parca mistic, care ma coplesi, aceasta suprema declaratie ?
- Suzy, tu esti ?! strigai.
- Da, eu sunt! ()
- Si cine zici ca e cel mai iubit dintre pamanteni ?
- Tu!
- De cine ?
- Cum de cine ?
- De mine, de fetita ta N-ajunge ?"
Asezarea textului in dialog am realizat-o noi, deoarece autorul, pe atunci directorul Editurii sectiunea Romaneasca, unde a aparut romanul, a dispus culegerea cursiva a intregului ansamblu inmultind lax ghilimelele. Este si aici dorinta expresa de a inregistra o continuitate vizibila de text. Dar, autorul, furat de mistica politicii de cadre-in perioada cand Petrini traieste in libertate, dar si in recluziune - se uita pe zeci de ini intr-un stil prolix, amintind de romanele foileton ale sec. al XlX-lea din Franta. Norocul este ca geniul innascut al lui Marin Preda, cititor atent al lui Proust, dar mai ales al lui Dostoievski, calca peste aspectul fad al unui asemenea text si creeaza in maniera celor mai straluciti romancieri realisti ai lumii un personaj memorabil, Victor Petrini. Cum putea fi altfel Petrini decat filosof, stiindu-se bine ca disciplina profesata de el are ca obiect studierea legilor celor mai generale de dezvoltare ale naturii, societatii si gandirii. in acelasi timp, filosofia are menirea sa elaboreze si sa sustina o conceptie stiintifica despre lume si despre viata. Ori tocmai pornind de la o realitate traita de el in familie, cu un tata auster si incorsetat intr-ale lumii si o mama bigota - pe cei doi soti ne mai unindu-i iubirea, ci doar progenitura de fiu - Victor Petrini descopera in timpul studiilor (mai ales universitare) o alta viziune a existentei. Din clipa in care loviturilor intime (tradare in iubire, prin Paula, Nineta, Caprioara) li se alatura cele profesionale - verificarea dramatica a biografiilor tuturor prin serviciile de cadre, Victor Petrini-filosoful adauga si alte sensuri mentalitatii sale. Unul este legat de reactiile pe care trebuie sa le adopte fata de tot ceea ce il inconjoara. isi arboreaza, deci, o alta comportare, pe care simte nevoia s-o impartaseasca numai cuiva. intai isi face un jurnal care se va transforma intr-un studiu si apoi intr-o sectiune intitulata Era ticalosilor. Apoi isi face prieteni sau, oricum, isi cauta interlocutori pe masura intentiilor sale, adica apti sa participe la dezbateri prelungite despre noui. gnoza a lumii. Prin Petrica Nicolau, coleg de cancelarie, Victor Petrini patrunde incet si iremediabil in labirintul vietii. Iar dupa ce ii cunoaste indeaproape, chiar cu lux de amanunte, starea familiala intima a acestuia. Victor Petrini se afla la rascruce de ganduri : Filosofia si Iubirea. Amandoua proiectate pe un fundal social care genereaza ceas de ceas (uneori in proportii de masa !) semne de intrebare care il afunda vazand cu ochii pe cel care se problematizeaza. De acum filosofia devine o problema greu de rezolvai pentm viata lui intelectuala. Cunoscand-o pt Matilda, sotia lui petri<~.? Nicolau (al doilea sot al ei), Victor Petrini nu mai are pentru un timp impresia unei terra incognito. Dar
Ei bine, pentru ca multitudinea de nuante ale acestui dar sa se implineasca si sa se dezvaluie. Marin Predi ii deschide "n" capcane lui Victo: Petrini. El este asaltat de cele mai nastrusnice impulsuri ale vietii sociale profesionale si intime. In ultima categorie se inscrie si prezenta unei fetite - Silvia, care da semne vizibile de asenianare cu tatal sau Victor Petrini (ir. paranteza fie zis, numai Ion Caraion a avut o fetita. Martha care, cand era mica, lasa aceleasi semne iconoclaste fata de parintii sai).
Sa precizam componenta personalitatii lui Victor Petrini dupa triada lui S. Freud:
a) sinele il constituie mostenirea genetica?, provenita de la parintii sai, oameni simpli de altfel, tatal muncitor (monteur) la uzina de asamblat avioane, mama casnica. Se stie, lucru dovedit astazi cu precizie, ca primul nascut, daca este fata, seamana mai mult in partea tatalui, iar daca-este baiat, ii seamana mamei. Exceptiile, cum se ^ice, intaresc regula ! Casatoria celor doi a fost o pura intamplare. in familia mamei erau mai multe fete de maritat (casa cu papusi !). Dar, conform obiceiului taranesc, chemarea spre intemeierea familiei o are intai fata cea mare. Desi oaspetelui venit de nenumarate ori in vizita ii placea alta sora, ai casei o impodobeau pe cea mare in fel si chip, ii impuneau sa fie harnica numai cu gandul de a o marita intai. Mai tarziu, se va dovedi - ne spune romancierul - ca tot acest scenariu i-a fost fatal. Ea, care era lipsita de personalitate, si a acceptat jocul parintilor sustinandu-l, va intelege bine teoria bumerangului. Caci sotul, ori de cate ori avea ocazia, nu se sfia sa-si arate adevarata dragoste pentru cumnata (se afla aici un alt transfer din Morometii, unde Ilie Moromete se-ntoarce la Radita, desi fusese casatorit cu Catrina, mama lui Nicolae).
Terorizata de gandul ca i se poate destrama familia, mama lui Victor Petrini cade intr-o religiozitate exasperanta. Mai tarziu, copilul va constata ca expresii ca "daca ne-ajuta Djamnezeu", ,.daca da Dumnezeu", "s-a suparat Dumnezeu pe noi", ("rostite in casa, auzite si pe strada si confirmate solemn in biserica"), prinsesera in ea ..radacini adanci", inca» absolutul trairii pe pamant tusese deja atins. Ba mai mult, apararea - in fata oprelistilor vietii prin trimiteri la religie i> determina pe Victor Petrini sa constate ca pentru mama lui, Dumnezeu "era real (), se nascuse cu el in suflat"
O prima constatare: prin mama lui, Victor Peirini mosteneste vizibil tendinta spre reflectie, spre interiorizare, spre rezolvarea marilor intrebari ale'iumii prin propriile-i puteri.
Din partea tatalui. ii vine lui Victor Petrini dorul impatimit de independenta, de aventura si de dictatura. inca aflat la o varsta apreciabila, tatal obisnuia sa-si aiba rezervat timp pentru o bautura, nentru un flirt si pentru o tacla sporovaitoare.In timp, elev. student sau "om al muncii", fiul intra deseori in dis-junctie cu ambii parinti, lie pe rand cu fiecare, fie cu amandoi odata. Rezultatele sunt dezastruoase: ori fiul neascultator este alungat de acasa, de catre autoritatea paterna, ori mama nu mai raspunde la ieplicile - invectiva ale fiului. Cu toate acesiea, fiul revine in casa parinteasca de atatea ori, dar mai aies in ceasurile de cumpana. Dupa cum mama poposeste multa vreme pentru treburi gospodaresti in casa fiului sac.
b) supraeul personalitatii lui Petrini actioneaza multiplu si dirijat, mai de fiecare data de un focar politic, care daca nu a distrus definitipe intelectual in "obsedantul deceniu", oricum a vrut sa-i anuleze sau sa-i ajusteze, dupa chipul si asemanarea celor mai straine principii. Cum filosofia avea cele mai fierbinti zone de tangenta cu politicul, daca nu cumva il si contine la nivelul de idee si conceptie, in romanul Cel mai iubit dintre pamanteni, lucrurile stau tocmai invers. Mai bine spus sunt dirijate sa fie asa.
Pe scurt, politicul a absorbit totul - de la ideologie si economie, pana la familie si individ. Dirijismul era corolarul de forta al politicii comuniste din perioada vietii lui Petrini. Pentru cititorul acestui sfarsit de veac si de mileniu, dar mai ales pentru cel de peste o mie de ani i se va parea stranie, nu paradoxala, condamnarea politica a lui Victor Petrini numai pentru faptul ca primind o scrisoare de la un transfug, membru al gruparii antistatale Sumanele negre nu poate depune marturie (cu detalii, cu increngaturi) despre aceasta asociatie subversiva. Cum in jocul condamnarii fara probe acuzatoare intra si Matilda (sotia lui Petrini), devenita intre timp (deh, libidoul!) amanta primului secretar de judet Mircea, Victor Petrini nu mai primeste o pedeapsa maxima, ci acolo trei ani! Deci, societatea care activeaza pe cai vazute, dar mai ales nevazute, asupra individului este in stare sa rastoarne valori sau sa le niveleze atunci cand are cu sine tavalugul istoriei. Ori il inventeaza intentionat.
Tot din sfera supraeu-ului face parte si grupul de presiune ideologica. De sus in jos, el curata de dusmani si ramasite burghezo-mosieresti toate cursurile si seminariile din invatamantul superior, dar si pe profesorii care se pun de-a curmezisul. in esalonul central de control s-au aflat multi evrei, veniti cu sarcini precise de la rasaritul sovietic si care si-au instruit pe alti concetateni in acelati scop. Marin Preda respecta aci un mare adevar istoric de care el insusi s-a izbit in nenumarate randuri. Nu-i mai putin adevarat ca unii s-au dovedit prieteni sinceri ai nostri si devotati cauzei pentru care noi romanii luptam. Autorul il prezinta ca pilda pentru aceasta ultima subliniere pe Vaintrub (folositor intr-un anumit moment chiar lui Petrini. Vom reveni).
Caracatita politica a prins in mrejele ei nu numai nivelele cele mai inalte de stat, ci si pe cei de la periferia societatii. Si scriitorul are grija sa-l treaca pe Victor Petrini prin furcile caudine ale vremii, facandu-l strungar sau incadrandu-l la deratizare. In prima ipostaza a educarii la "munca de jos", personajul este vazut in ipostaza omului constiincios care, dupa ce deprinde abeceul meseriei, vrea sa castige si bani. Dar iarasi dar ! Fortele malefice ale sistemului, mergand pana la colegii sai de breasla si maistru, ii gasesc nod in papura, stricandu-i strungul sau explicandu-i ca nu e bine ca procedeaza asa.
Dincolo, la deratizare, personajul este vazut ca un erou - isi asuma intreg riscul dezumanizarii, constatand insa ca iesirea din brazda l-ar putea costa chiar viata. De aceea accepta degradarea din carciuma, barfa cu cheie, mai apoi varuirea copacilor prin orasul ardelean, cu toate ca va fi recunoscut de fostii prieteni. Scena intalnirii cu criticul Ion Micu starneste un umor negru, desprins din cel mai autentic teatru existentialist occidental din sec. XX.
Din supraponderalul politic al timpului ii intra in casa, in familie, tinzand, ca un cancer, sa-i cuprinda si fibra sa intima. Dupa cateva intamplari erotice in compania unor femei mai mult sau mai putin dubioase (poate numai privind dereglarile de glanda). Victor Petrini, prin dislocarea lui Petrica Nicolau, devine sotul oficial al Matildei, cu care va avea pe fetita Silvia. Casatorita mai intai cu un evreu batran, Matilda "se purifica" (amoros) prin bratele a doi intelectuali, ca sa pice in plasa unui inalt demnitar politic al judetului. Dupa ce acesta este transferat si ridicat in functie la Bucuresti, regina provinciei este aruncata in strada, avand un dosar incarcat de prea multe semne de intrebare. Activistul trebuia sa nu aiba ca tovarasa de viata o fiinta asa de patata, cu un trecut dubios! Iar ca exemplul sa fie dus pana peste hotarele tarii, Matilda este izgonita din templul favoritilor, chiar din Londra. Scriitorul o lasa abatuta in orasul ardelean, care altadata o adulase si-o ridicase pana peste.
Ce mai inseamna supraeul in cazul lui Petrini, se desprinde chiar din teama de a nu-si mai continua insemnarile in caietele sale din biblioteca. Privite la inceput cu interes de catre Matilda, apoi de catre baietii de la securitate, insemnarile lui devin obiect vizibil de acuzatie in procesul care i s-a intentat. Numai ca sistemul social atat de drastic in teorie, infailibil cum se sustinea, lasa o portita vicleana undeva deschisa, pentru a crea si astfel imaginea unui umanitarism nemaiintalnit. Intervine Matilda (desigur prin Mircea !) si, prezentand doua recomandari - referate, caietele nu mai prezinta nici un interes pentru anchetatori, fiind restituite familiei.
c) eul lui Victor Petrini trebuie sa combine ca intr-un creuzet elemente disparate, apartinand sinelui si supraeului. Rezultatul este contradictoriu, nu pana la anularea uneia din partile componente. Sau discutand altfel, Victor Petrini - nume si personaj, trebuie sa acopere normal convietuirea a doua sisteme, a doua principii, chiar a doua fiinte care odata patrunse in sange si idei nu isi mai parasesc vatra decat cu pierderea prin moarte. De aceea depozitia lui facuta in inchisoare pentru a-i servi avocatului ca argument depaseste cu mult, cu foarte mult faptul concret, nud. Romanul devine astfel o autobiografie explicata in detalii, pentru a nu da nastere la dubii sau interpretari colaterale. Cu "streangul de gat" (nu ca Iulius Fucik!), Victor Petrini, sub pretextul reinventarierii unor iubiri devoratoare, realizeaza o radiografie a timpului pe care l-a trait ca membru al unei societati, dar si ca observator obiectial ei. Se simte aici "mania" lui Marin Preda de a fi sincer pana la capat - de a crede in forta miraculoasa a literaturii care este un spatiu deosebit al cunoasterii si pe alte cai. Se zice, ne povesteste Vasile Baran in sectiunea sa Acesti scriitori minunati si constiintele lor zburatoare, Buc, Edit. Forum, 1992, ca, facand cerere sa intre in pecere, Marin Preda si-ar fi exprimat doleanta intr-un mod laconic. Intrigat de absenta detaliilor din autobiografie, conform standardelor de epoca, activistul cu "probleme" i-a transmis nemultumirea sa pe un ton transant. Cum scriitorul vroia sa afle "taina" discutiilor din sedintele de partid, a acceptat propunerea de a-si "mari" autobiografia. Atunci, si-a luat din biblioteca primul volum din "Morometii" l-a deschis la o ina oarecare, a pus acolo fosta autobiografie si inmanandu-le secretarului revistei "Romania literara" i-ar fi spus "Du-i-le ! Cred ca acum e complet totul!"
Mutatis mutandis. Cel mai iubit dintre pamanteni contine, cum spuneam mai inainte, umorile si tumorile lui Marin Preda puse pe seama unui filosof, singurul, care, prin orizontul lui spiritual, putea trece prin toate timentele sau domeniile vietii social-politice cunoscute de scriitor. Facand si puscarie, scriitorul i-a accentuat latura nelinistii pana in pragul paroxismului.
Asadar, Victor Petrini este un proscris al soartei, iesit dintr-o familie constituita la intamplare. Familia, in loc sa reprezinte intelepciunea si forta, se armonizeaza in contradictii ireductibile. Nou-nascutul - al treilea, in ordinea vietuirii - in loc sa fie imaginea numarului perfect, este pilonul care-si inclina viata cand spre corp, cand spre spirit. EI uita. Victor Petrini, ca a treia dimensiune a compozitiei omului o constituie sufletul. De la acesta, incolteste eul, personalitatea fiecaruia.
Cu o asemenea compozitie sau structura a personalitatii, scriitorul il urmareste pe Victor Petrini in nuantele infinitezimale ale omului si nu ale filosofului. Sa retinem din comentariile de mai sus observatia ca Victor Petrini a fost al treilea ca fiinta in familia lui, tot al treilea va continua sa fie in toate imprejurarile vietii, dar mai ales pentru marile lui iubiri. Am putea crede ca tragismul din familie a fost preluat si amplificat haotic de un intrus inzestrat cu spiritul distrugerii si nu al constructiei. intrebarea este daca a facut-o constient sau nu. Contemplarea in propria-i fantana psihologica ni-l arata pe Victor Petrini ca pe un narcisiac tragic, care, cu cat foreaza in strafundurile gandirii, se gaseste mai putin vinovat, sau chiar deloc. Numele sau - Victor Petrini - degaja o contradictie de fond - victorie deloc deplina, petrificata pana departe, idee sugerata de vocala i.
In privinta tipologiei, orientarea profunda numai spre Victor Petrini iese la iveala cand se constata ca in parte barbateasca personajele se numesc Petrica Nicolau, Ion Micu (singurii cu care discutiile protagonistului se mai invioreaza sau capata consistenta pentru reflectii ulterioare), Mircea Cam-buru, Buzduga, Gociman, Vatamanu (secretar cu proanda), Istrate (de la deratizari), Bularca (sef de cadre la avioane), Asanache, Szekcly, Pulos, Salajan, Salantiu - medici, Pencea, inginer, primul sot al lui Suzy, un recunoscut dipsoman, Calcan, Pascu s.a. Li se alatura calinescian altii ca doctorul Mazare sau ministrul Nasture, inginerul Cucu, ori Amaicalitului. Anonimatul tuturor acestora, nu numai ca "fiinte literare".(caci aici este latitudinea scriitorului !), dar-ca indivizi sociali si profesionali , staruie .indelung ca intr-o panza de paianjen, imposibil de inlaturat, atata timp cat insecta politica alearga suverana in cele patru colturi ale "camerei" sa-si tese alte plase, sa-si intinda dominatia. Si atunci nu este de mirare de ce un proscris al soartei ca Victor Petrini, care arata la infatisare ca toti oamenii, le apare tuturor acestor anonimi, nu numai ca un inadaptat, dar ca venind de pe alte ete. Ei il inconjoara, chipurile, in numele democratiei si al libertatii sociale (nu individuale !), cu deferenta, cu (falsa) prietenie, cu un lichelism din care, paradoxal, nu lipseste umorul sau mana de ajutor oferita, nu e asa, dezinteresat!
Tipologia feminina, mult mai numeroasa in roman, poarta nume ca: Paula, Nineta, Caprioara, Matilda, Ana, Tasia, Tamara, Clara, Ivona, Sibila, Suzy, Stela etc, etc. Unele graviteaza in cercul de relatii al lui Victor Petrini, altele ii vor devasta viata pe anumite paliere ale varstei lui. inceputul il face Nineta, un fel de Erendira a lui G. G. Marquez, care, inca de pe bancile liceului, simtindu-si exacerbarea sexului, trece in revista un profesor, elevi amatori (si pe Victor Petrini!), un maior, un negustor, un inginer s.a.m.d. Fie ca barbatii se afla in Ardeal, Iasi sau Bucuresti, ea iese la rascruce de drumuri. Ea, Nineta Romulus. Nici profesiile n-o ocolesc in asemenea situatii, caci fara liceu terminat, traverseaza filatura, revistele literare (!) si ajunge chiar bibliotecara, de fapt pe post de informatoare. Sustinatorul ei este seful de la cadre, cine altcineva ?!
A doua iubire "devastatoare" se arata a fi Caprioara. Pana la un punct al relatiei sale cu Victor Petrini, ea da impresia unei Otilii, iar el, un Felix Sima, personaje binecunoscute din romanul Enigma Otiliei, de G. Calinescu.. De data aceasta, fata este studenta si frumoasa ca in basme. Ea este de la tara, iar Marin Preda crede ca Sadoveanu ca adevarata natura, nepoluata, numai acolo mai poate zamisli (indiferent de "anotimpurile" politice), "frumuseti si preturi noi". Pe cand orasul (Nu punea problema transant chiar Lrviu Rebreanu intre sat si oras cand rostea la 29 mai 1940 discursul de intrare in Academie ? -Lauda taranului roman).In discutia purtata de Victor Petrini cu medicinistul care "l-a inlocuit" la Caprioara, chirurgul imprumuta opinia scriitorului nostru cand i se aminteste de taria taranului in fata mortii si izbucneste apoteotic:
"in asemenea cazuri, taranul e cel mai evoluat, fiindca stie mai multe despre moarte decat altii. Brazda aceea pe care o intoarce el in fiecare an ii spune lui ceva, un lucru tainic pe care oraseanul nu-l stie decat in mod abstract."
Cu un asemenea individ. Caprioara si-a pierdut castitatea, desi ii promisese lui Petrini ca se vor casatori la intoarcerea ei din vacanta. in schimb, "deschisa calea", fata are remuscari si se pierde in cateva acte de tradare, din care nu lipseste crima si pentru care din aproape in aproape -■ se afla si Petrini. Asa intra el oficial in atentia organelor de ancheta.
Dintre toate iubirile, Matilda, nascuta Dimitrievna din Basarabia (personaj tipic dostoievskian), este o descendenta vizibila din magma amorurilor doamnei George Sand. Ea s-a casatorit intr-un "timp istoric", pentru fatada politica, (era arhitect), cu un evreu batran, apoi, dupa moartea acestuia, cu Petrica Nicolau, cu Victor Petrini (el fiind al treilea !), cu Mircea (primul secretar al judetului) si lasata de autor sa-si continue linia inceputa. De acum insa ca vaduva. Cu toate ca avea o fetita de crescut, pe Silvia.
Asadar, Matilda stie sa-si traga mantaua istoriei peste viata sa, fara grija ca existenta intima are alte dimensiuni ale fericirii si aprecierii fiintei in univers.
Cat priveste pe Suzy, si ea cu un trecut dubios, cu un libidou accentuat, casierita la O.R. AC.A., subalterna conilului Petrini, autorul are grija s-o aduca in preajma protagonistului chiar in zone mai intime (si mai complicate) numai atat cat sa-l faca sa-i sangereze orgoliul de barbat. Din cauza impulsurilor sale repetate, in acest sens, pe toate canalele de contact cu Petrini, el se lasa impins la o noua enigma - aruncandu-l in prapastie pe primul ei sot, noaptea, aflat in aceeasi cabina de teleferic. Crima cu premeditare pusa la cale de Suzy, sau act de bravura "ostaseasca" a cavalerului Petrini care nu permite injosirea frumosului feminin in mijlocul naturii hibernale din Sinaia Bucegilor ?! Scriitorul raspunde in multiple feluri, Victor Petrini fiind cumva absolvit, (ca al treilea !), aflandu-se in legitima aparare.
Se impune o observatie de fond: daca in Morometii, Marele singuratic, Intrusul si in alte proze, Marin Preda a facut din barbat "simbol al energiei afirmative si al pozitivitatii vitale", ca in celebra gravura a lui Durer Cavalerul, Moartea si Diavolul (apud C. Noica, Nietzsche vazut de Marin Preda, in voi. Timpul n-a mai avut rabdare, Buc, Edit. sectiunea Romaneasca, 1981, p. 271), acum, in Cel mai iubit dintre pamanteni, barbatul este vazut intr-o continua deriva, datorita unei prezente insultatoare a femeii. Cuplul biblic nu reuseste niciodata sa aiba armonie, sarpele banuielilor se strecoara in viata lui linistita, tulburand si intreband in fiecare clipa daca nu cumva gandurile trebuie rastalmacite, nu numai vorbele.
Credem ca in cuplurile constituite legal sau intamplator de catre Victor Petrini troneaza o idee a lui Marin Preda desprinsa din filosofia eticista a stoicului Seneca. Potrivit teoriei filosofului, omul trebuie sa se supuna de buna voie destinului in viata exterioara, dar poate sa-si creeze un univers launtric, pe care sa si-l domine in voie. Pentru a-i pastra insa independenta, se cuvine sa-si ia o distanta spirituala fata de neajunsurile vietii si mai cu seama de bunurile ei materiale. Desigur ca prin teoriile sale, Victor Petrini, vrand sa intemeieze o noua gnoza a lumii, intreprinde o experienta cu sine insusi, cu etica sa pe care si-o suspecteaza rational ca in crestinismul timpuriu. Atunci cand femeia intervine pe axa reflectiilor si comportamentului sau, jocul de lumini se inchide sau alterneaza cu umbre nesperate, fie din partea "colaboratoarei" sale, fie chiar din partea lui insusi. De unde parea ca se cunoaste foarte bine, dintr-odata, "noile situatii" de iubire ii pun in evidenta hauri si abisuri psihice nebanuite. in aceasta ordine de idei, Cel mai iubit dintre pamanteni este si romanul Femeii, aflata in "n" fatete ale biografiei sale: sotie, amanta, intamplare, necesitate, spion, om de interes, de distractii, turnator, mama iubitoare, dar si femeie care, sporind natalitatea, lasa totul balta, apucand labirintul pierzaniei si multe altele. in mai toate cazurile, Marin Preda impune ideea ca pozitia sociala sau profesionala dicteaza in cele mai multe cazuri starile intime ale ei.
In consecinta, nasterea fericirii se face cu greu sau niciodata. Adica intemeierea familiei n-ar fi decat o iluzie pentru partenerii implicati cum ca vor trai mai bine de aci inainte. Aici, daca privim la biografia autorului - cea demascata literar in Morometii - servindu-ne de ideea lui Saint-Beuve care a silit (si demonstrat) legatura intrinseca dintre Scriitor si Opera - vom observa ca principalele cupluri - sot/sotie - sunt prezentate ca fiind nefericite. Multe dintre ele acuzand fie o perdea, fie chiar un fond al tragicului. Ce ramane genial, din acest punct de vedere, se refera la zecile de descrieri ale frumusetii feminine. De cele mai multe ori, ea izvoraste din fiziologii si mediu, din stari interioare psihice sau de constiinta, sau din abecedarul erotic al intimitatilor. As transcrie, pentru inceput, o secventa pilduitoare:
"Tamara avea ochii somnolenti, gura carnoasa, dar cu frumoase buze arcuite in jos, sa exprime un dispret provocator obrazul tras, pupilele linistite, dar atat de apropiate de tine cand te priveau, incat toate cuvintele nu mai insemnau nimic, intrau aceste pupile in tine ca niste emisari care raportau atat de rapid ce-au vazut, incat stiai si tu ce gandesti"
Fiindca vom reveni, intr-un modul separat - romanul de familie si etosul-sa semnalam si o alta modalitate a romancierului de a vorbi indirect de frumusetea femeii. intr-o discutie, mai mult decat tensionata, intre mama si fiu, i se reproseaza acestuia din urma ca n-a stiut sa vada de unde ii vine adevarata iubire.
"- Ei, exclamai, nici eu n-am gasit o "femeie curata", ca daca as fi gasit-o, n-avea nici tu grija ca.as fi luat-o !
- Pentru ca esti orb, se intoarse ea deodata spre mine (pana atunci imi vorbise cu spatele). Ai vazut tu vreodata o fata mai frumoasa si mai buna ca Sibi ? (Sibila asta era fata subofiterului pensionar, care se maritase tarziu cu un batran desfranat si adusese pe lume acel copil de cosmar care mi se aratase mie in vis cu mult inainte ca el sa se fi nascut). De ce n-ai luat-o pe ea ?
- Mama, dar era cu cinci ani mai mare decat mine!
- Si Matilda nu era ? Da, dar Dar ce ? Nu era arhitecta ? N-avea vila in centrul orasului ? Te boierisesi! () Numai eu stiu cat a tinut fata asta la tine (si mai tine si acum!) si cum era sa se omoare cand a auzit ca te insori. Uite-aici langa mine a s sa-si dea sufletul. Nu mi-a spus nimic, dar am inteles eu ce era cu ea. Si parca acuma, daca stii, o sa intelegi ce e de facut ? Pentru ca desi esti copilul meu, esti orb ca si ala, trufas, vai de trufia voastra, nu stiti pe cine iubiti, nu stiti pe cine luati, nu stiti cine va mananca zilele () Du-te s-o Dar n-o sa te duci, bine ca o sa mor, sa nu mai vad ce-o sa se aleaga si de capul tau !
Si se intoarse iar cu spatele !"
Se afla in textul de mai sus o stenica filosofie a taranului roman care, aflat in pragul mortii, vrea sa lase in urma randuiala mioritica in toate ale casei, ale familiei, ale destinelor ei.
Ca roman total, Cel mai iubit dintre pamanteni a fost structurat pe doua coordonate: 1) a dezbaterii de idei (in cele mai diverse medii, dar mai ales la nivel individual, al reflectiilor in tacere) si 2) a universului casnic, in care familia detine un rol prioritar. De aceea si variatiunile stilistice sunt dirijate in mod diferentiat.
Ca roman filosofic, cum in parte s-a si dorit aceasta trilogie, coordonatele de timp si spatiu sunt bine definite si interpretate obiectiv, fara partinire. Noi romanii stim precis ca este vorba de dictatura proletariatului mereu in ascensiune dupa instaurarea ei, intamplata in urma celui de al doilea razboi mondial. Un scriitor ca Marin Preda, care a traversat cu toata biografia sa peste trei decenii din acest fragment social, a sedimentat, prin selectie sau nu, toate aspectele existentei noastre. Dar nu sub raportul fiintei cautatoare de hrana si imbracaminte, deci nu al existentei obisnuite, la urma urmei, larvara (in parte, sonda analizei sale mai revelase in scrierile anterioare asemenea aspecte ; dupa cum ele mai populeaza, benefic, si inile acestei scrieri), ci a extragerii de idei din aceasta existenta. Ca toti marii scriitori ai lumii, a apelat la temele eterne : ale vietii, nasterea, moartea, iubirea, munca s.c.l. Ultimele teme - iubirea si moartea - cunosc in acest roman cea mai lunga dezbatere din toata creatia lui Preda. Iubirea mai ales cunoaste cele mai majestuoase reverberatii. incat, fara a"risca o atie cu Nichita Stanescu cel din O viziune a sentimentelor si nu numi! - o desprindem ca pe un cantec multiplicat in diverse game de portativ, de la liniste si duiosie, pana la tragism si drama. Piesele narative inclina mai intotdeauna spre "gravitate si monumental. Atata disectie si reflectie se intalnesc in roman, incat certitudinea din finalul trilogiei - "daca dragostea nu e, nimic nu e !" ne apare mai mult ca un strigat metafizic, ca la expresionisti ( si Blaga din poemul Gorunul).
Oare termenul de filosofie, in acceptia lui etimologica, nu recheama gandul neodihnit al iubirii fata de oameni, fata de destinele lor ? Nu suntem noi modernii mai socratici in gandire - dupa experienta atat de bogata a popoarelor lumii - decat toate scolile discipolilor marelui filosof grec ? Cum am putea sa ne apropiem de centrul universului uman decat prin iubire, singura noastra Meca spre care materia si spiritul se-ndreapta adesea involuntar ? Nu suntem noi aceia care dupa dezamagirile nenumarate ale lumii ne este sete de repaos ca lui Minai Eminescu ? Nu cumva eliberarea eului de chingile intrebarilor se obtine decat pe calea scrisului ? Abia acum se cuvine sa-l intelegem pe marele scriitor care a prins faustian clipa unor iubiri ratacite si ranite, marturisindu-se in fata altarului vietii obisnuite. Fiindca numai "o viata este totul si felul cum se desfasoara ea este halucinant".
Un asemenea aforism se vrea o replica superioara data lui Emil Cioran ("filosof francez, de origine romana si care si-a trait tineretea in tara, influentat de Kierkergaard") care "se intreba, intr-unui din aforismele lui, cu dispret la adresa romancierilor si a pretentiilor ca spun ceva descriind vietile oamenilor ce este o viata ? Iar eu intreb : ce este altceva ?" Raspunsul aforistic de mai sus pare sa fie si corolarul ideatic sub auspiciile caruia se desfasoara, printr-o sudura narativa uluitoare, intreg demersul filosofic al roamnului.
Cum s-ar putea concepe - cel putin in Europa, deci si in Romania - ca fiind filosof, sau scriind despre viata unui filosof sa nu amintesti linia de aur a filosofiei antice grecesti - Socrate, Xenofon, Platon, a neoplatoni-:ienilor in frunte cu Plotin - a lui Pitagora si a adeptilor sai, a filosofiei antiene si neokantiene, pana la Lucian Blaga. Ganditorul roman - a carui evelatie in intimitatea sistemului sau filosofic a avut-o Marin Preda prin lecturi directe, dar mai cu seama prin prezentarile detailate ale lui Ion D. Sirbu (fost asistent, in 1945, la Catedra de estetica literara a Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj) - i-a oferit romancierului nostru fondul ideatic al dezbaterii, adesea al disocierii privind :
a) importanta gandirii libere in conditii de austeritate si restriste social-politica;
b) incorporarea experientei traite si imaginate in raport cu linia profesionala;
c) mediatizarea ideii intre fapta si proiectia sa in spatiul adevarurilor axiomatice;
d) forme de pastrare a integritatii constiintei umane in fata universului (inchis sau deschis);
e) iubirea de oameni este o mistica a religiei sau o dimensiune a Fiintelor superior organizate ?
f) dialectica este singura metoda de a discerne sau diseca lumea materiala ? Dar pe cea spirituala ?
g) ce rol joaca politica in randul diferitelor categorii socio- profesionale; h) iubirea ramane o dimensiune zeiasca sau, fiind dirijata, intra si in mecanismele puterii ?!
I) cum poate omul simplu sau cel dotat (geniile !) sa instituie traditia sau sa creeze alta in conditii de libertate (simpla, supravegheata) sau de recluziune ?
j) cum arata raporturile viata (vazuta exclusiprin prisma iubirii) si moarte. Romanii pot crede in teoria reincarnarii, ori raman la gandirea mioritica, exprimata in cunoscuta balada, gandire preluata filosofic si stilistic in Spatiul mioritic de catre Lucian Blaga?
k) in fond care este misiunea omului pe acest pamant: sa ispaseasca in "n" variante pedeapsa pentru pacatul originar, ori sa se inalte cosmic la existenta viabila, prin care armonia intregului univers sa fie perceputa ca atare de toate fiintele pamantului ?
In aceasta ordine de idei, coordonatele de baza ale filosofiei-dincolo de obiectul propriu-zis al reflectiei - raman timpul si spatiul. Iar temele care bareaza multitudinea de fatete ale acestora sunt moartea si iubirea. Spiritul aforistic al exprimarii lor in tesatura romanului descinde parca tot din Blaga sau nu numan Vorbind blagian, vedem ca prin aforismele din roman, Marin Preda rosteste : iata, acestea sunt "pietre pentru templul meu". De aceea, ziceam ca romanul este conceput cu migala, in timp, si isi justifica aforismul de la debutul textului "Moartea e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator". Iar finalul, "daca dragostea nu e, nimic nu e !" intregeste alternanta moarre/viata, derivate ale intunericului si ale luminii. (Noi vedem in aceasta concepere ideatica a romanului o ridicare superioara a interpretarii, mai ales a timpului - ca prezenta filosofica, dar si interioara - din romanul Morometii. Pe de alta parte, conceptia lui Marin Preda de a-si jalona filosofic actiunea trilogiei poate fi o alta modalitate de arhitectura solida a unui epic dens, monumental, decat la Liviu Rebreanu. Apropierea o facem numai din aceasta perspectiva, parte componenta a esteticului si a perenitatii).
Din zecile de aforisme ale trilogiei, extragem cateva orientate tematic, intelegandu-se in subsidiar si in context campul posibil de enunturi sau subtilitati.
Cultura
Cultura e o forma de viata;
Cultura e un scop, nu expresia a tot ceea ce avem mai bun in noi;
Scriind simt ca traiesc;
O [ara care nu stie sa-si apere poepi va fi invinsa sau va supravietui lamenil la coada altor natiuni;
Poezia e sangele unui popor care curge subteran prin veacuri si il face nepieritor;
Trebuie sa gandesti si sa scrii ca sa poti lasa in urma dara unei lumini ;
Cultura e o faclie care arde.
Putere
In materie de cuceriri, nu exista progres in istorie;
Sensul deplin al puterii e sa dispui de soarta altora ;
Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta : sa stii ca popi distruge pe cineva, sa n-o faci, si acela sa nu stie;
Teroarea continua este necesara pentru a descuraja orice idee de demnitate si libertate;
Va invinge cel ce are rabdare sa astepte fara sa se lase ispitit de orgoliul de a actiona, cand timpul nu e favorabil actiunii;
Numai foamea si pierderea tibertapi poate degrada o fiinta umana;
Orice despuiere de privilegii poate naste urasi impotrivire.
Viata
Viata e uitare de sine;
Viata e grea si nesigura;
Oamenii au nevoie sa ia cunostinta de faptele lor, e o lege a timpurilor moderne, care a aparut intai la vechii greci;
O viata este t&ul si felul cum se desfasoara ea este halucinant ;
Fericirea e un secret comun care nu mira pe nimeni, numai nefericirea trebuie cu adevarat ascunsa;
Tineretea e o trufie, rareori o valoare;