Cerneala surda - fragmente - de Gellu Naum referat






Poezia nu mai ritmeaza actiune: ea este inainte.
Poezia adanceste ranile pe care Ie face ratiunea. Acesta este singurul lucru care-i justifica existenta.

Este vorba, in egala masura, de ceea ce se petrece intre noi, ca si de ceea ce se petrece in noi.
Avem mereu in minte faptul ca progresia dialectica este provocata de coexistenta a doua aspecte opuse, de antagonismul si de absorbtia lor de catre o noua categorie. E inutil sa ni se aduca aminte ca numai a pune problema suprimarei uneia din parti inseamna a taia miscarea dialectica. Suntem fortati de a constata faptul poetic: e 1 exista.
Nu e vorba aici numai de limitarea expresiei la stil.
La baza amplei mistificari care face posibila exploatarea ideologica sta mistica aparentei poetice, limitarea realului, separatia visului de realitate, a vietei de moarte, a iubirii de ura, a frumosului de urat, eternizarea unor legi inchizand expresia in catusele ei, acoperite de flori. Ceea ce ramane de neinteles aici este faptul ca poetii, cei care incearca sa emancipeze omul pe planul oarecum specializat — dar deloc separat — al expresiei, se incapataneaza in a pastra o realitate, o iubire, o forma, o morala care nu sunt ale lor, tot atat de libere pe cat gandirea religioasa a fost gandire libera, tot atat de necesara, tot atat de valabila ca si aceste suporturi pe care se sprijina in mare parte cultura de exploatare.

Orice lucru permis nu are nimic a face cu ideea de libertate.
Te vei infiora gasindu-ma atat de poet.
Cuvintele sunt extrem de periculoase, ele intind curse la tot pasul, ele pot uneori, cand suspectarea lor devine mai putin atenta, ucide. inapoia fiecarui cuvant sta totdeauna celalalt cuvant si aproape totdeauna acesta din urma este cel adevarat. Ele au tradat destui poeti, au facut de nenumarate ori oratorii sa se mire ei insisi de cele ce spun in fata multimilor frenetice si a textului bine plasat sub lampa in care scria totdeauna altceva. []
Atata timp cat vor exista poeti, nu vom putea face dragoste.
Poezia trebuie facuta de to(i. Nu de unu. Nu depinde decat de constiinta umana sa se revolte contra celor care o obliga sa se serveasca de poeti. []

Poetul vede, in masura in care orbeste.

Daca se poate vorbi de determinarea in multe cazuri a formelor luptelor istorice prin egala exercitare a actiunei diverselor parti ale suprastructurei, nu se poate vorbi in nici un caz de o elasticitate a necesitatilor in acest sens.
Poetul trebuie sa fie pentru om oglinda libertatii lui. El trebuie sa dea omului posibilitatea sa intrezareasca macar libertatea de multa vreme pierduta, sa nu confunde aceasta oglinda a libertatii depline, a dorintei dezlantuite cu un cliseu reprezentand o etapa, vesnic aceeasi, a unui moment imediat depasit si prin asta inactual, al luptei de totdeauna pentru libertate.
Ceea ce ramane este dorinta, ramanem noi si in noi e lupta celorlalti continuandu-se, e ducerea mai departe a grandiosului lor efort.'[]

Nimic nu-i mai trist si mai abuziv decat un poem, pentru ca nimic nu arata mai bine orizonturile teribile pe care cel care le doreste se teme sa le intalneasca.
E, poate, suficient sa se stie ca toata viata noastra se petrece in mijlocul vastului incendiu al dorintelor.
A face un poem inseamna a sugruma. Intre un poet si un sugrumator e o imensa asemanare: mainile lor sunt imaculate.
Puterea de a se destepta, ca si aceea de a ramane adormit, ne este in intregime necunoscuta. Acest mister poetul si-l propune sa-l dezlege. []
Ceea ce avem de distrus este poezia. Ceea ce avem"3e mentinut este poezia. Cum lesne se poate vedea, poezia este doua lucruri bine distincte.
Marea majoritate a poetilor n-au fost decal marsavi consolatori, sinistri profesori de plans ai umanitatii. Ei au decretat iluzorii dorintele, visele, profitul unei abjecte aparente de realitate. Ei au garantat chiar iluzoriul dorintelor, declarandu-le poetice, gratificand visul cu efigia poeziei, confundand expresia cu un aspect al ci, ideal, frumos. Poetii viitorului au ca punct de plecare aceasta neincredere in poezie.

Ei vor incepe prin a-si dezlantui dorintele. []

A reduce un lucru pana la a-l face capabil sa fie exprimat prin altul, initial capabil numai de a-l mutila, incapabil de a-l reprezenta liber, de a-l cuprinde este o sarcina destul de usoara. Ceea ce asigura mai mult reusita fuziunei acesteia, semn sigur de gandire sclavagista, este lipsa oricarei preocupari de eliberare, cat si necunoasterea dimensiunilor reale ale dorintelor. []
Este vorba de un lucru grav, deosebit de important, este vorba de a scoate expresia umana din mlastinile profunde in care se zbate. []
S-a uitat prea adesea marea noastra posibilitate de a gandi liber si chiar ceea ce era de exprimat — pentru formele exprimarii. Aceasta ne-ar indreptati sa ucidem poetii.
Fii mandru si aminteste-ti ca tu esti acela care nu ti-ai scris poemele. []
Va veni timpul in care toti oamenii vor avea dreptul si datoria de a scoate poezia din propria lor viata, din viata comuna.
Rimbaud calatorul, Lautreamont din POasis, Jacques Vache: l'art nexiste pas, sans doute'




Inteligenta poetica se vede in sfarsit izgonita din lume.
Arbitrarul, neasteptatul, fortuitul2, aceste cadouri pe care poetul a avut intotdeauna gentiletea sa le prezinte ca pe ceva apartinand vietii sale.

Poetii au fost victimele mijloacelor lor. Cea mai mare parte dintre ei sau marginit, in mod nenorocit, de a reproduce o lume sau alta. Cand au vorbit de libertate, ei au facut aceasta fara sa priveasca intr-o oglinda, fara sa-si dea seama ca nu se pot vedea pe ei insisi in oglinda.
In aceste conditiuni, plagiatul abia daca mai era necesar.
Poezia a incatusat imaginatia amoroasa de propriile ei obiecte, in afara de ea nu este decat sumbrul adevar.
Sa cretinizam langajul. []

Vanitatea poetilor, care este imensa, i-a impins multa vreme ca sa se instaleze inaintea unei dorinte, inaintea unui cosmar, inaintea unui text, ca inaintea unui zid, ca sa le poetizeze. []
Cursul natural al lucrurilor este cel mai mare bluff3 ce se poate imagina. Natura nu face decat salturi in aparenta ei desfasurare linistita. Sa explici, sa intelegi, chiar in acest sens al contrarelor, al negatiilor, al devorarilor, inseamna sa adaptezi tumultoasa, vulcanica desfasurare in sensul incetinitor, cretinizant al posibilitatilor de intelegere la un moment dat. In loc sa-ti inunzi aceasta intelegere de cascadele explozante ale naturii inseamna a poetiza, nu a cunoaste. Universul nu e un cataclism linistit, ci unul pe care omul incearca sa-l vada astfel, in loc de a deveni el insusi cataclism.
A dezbate in jurul expresiei inlocuind o expresie detestabila prin alta mai libera, a incerca sa inlocuiesti un peisagiu prin altul mai putin conformist inseamna a impiedica libertatea, a-i impiedica semnul ei distinctiv, acest neconformism care trebuie sa fie, pe cat posibil, total.

Cu atat mai bine daca poetii, a caror cea mai arzatoare sarcina este in zilele noastre crearea crizelor de constiinta, vor sucomba primii, rosi de aceste crize. []
Obiectul isi rade de imagini. In aceasta lume stupida, poetica, sunt insuficiente pentru a-l exprima cuvintele tuturor dictionarelor impreuna. Ceea ce se cere pentru a-l putea exprima liber este a participa. El este prin esenta lui apoetic. []
Ceea ce se cere de la noi nu este de a pune in locul poeziei o alta poezie, nu este de a incerca o noua tentativa poetica de orice fel, ci de a reclama, ca prima conditie pentru eliberarea expresiei, distrugerea totala si definitiva — in sensul de total si de definitiv care se poate accepta — a oricarui gest care poate sugera macar sublimarea imensei dezesperari umane.
inaintea universului avem nevoie de toata agresivitatea, de toata violenta noastra si orice privire istorica in alt scop decat de a arata inutilitatea tuturor eforturilor care tind catre definitiv, chiar a celor ilogice, absurde, este reactionara.

Omul trebuie desistematizat, scos din catusele in care a zacut de totdeauna. Aceste noi frisoane intelectuale au deevenit convulsi-uni, ele nu tin de intelectualism decat prin aceea ca-si cer ca prime victime filozofii.
in ceea ce priveste expresia umana, poetii, cei care au incatusat-o, cei care au incercat sa-i impuna o tinta, cei care au deosebit frumosul in aceasta cursa dupa adevar si l-au decretat convenabil, cei care au acceptat aspectul rau din motive estetice, au primii datoria de a detesta aceasta cenzura a ei si de a nu retine decat permanentul efort al unora de a-i demonstra inutilitatea.
Trebuie gasit obiceiul de a pierde.
Fatumul4 poetic nu poate fi distrus decat prin poetizarea sau depoetizarea la propria noastra dorinta. []
Un poem trebuie sa fie semnificativ si profetic asemeni visului si, asemeni acestuia, semnificatia trebuie sa-i fie dereglata, absolut libera.
Cea mai acceptabila atitudine critica in fata poeziei este de a uita complectamente ca stim sa citim. []
Ceea ce trebuie suspectat mai mult sunt preferintele noastre pentru cutare obiect, pentru cutare idee. O preferinta nu pare a fi altceva decat inca o urma a permanentului dresaj la care suntem supusi. []
Este nevoie de a distruge orice aspect al unei realitati, al unei poezii, chiar cele cuprinse in contrarele lor, este nevoie de a avea mereu in minte toate posibilitatile. Orice ignoranta, orice descoperire in alt sens este un atentat la libertatea noastra. Nu putem fi liberi decat in afara acestor tentative.
.. .Dar ceea ce ramane, acest dorim, trebuie sa fie activ, trebuie sa stearga orice caracter de asteptare al acestei epoci de evidenta, de pasionata activitate in care e cat se poate de drept ca experientele vietii interioare se urmeaza fara nici un fel de control exterior.
Evidenta de care vorbesc este aceasta stranie evidenta, prea orbitoare ca sa apara in alta parte decat in intunericul cel mai opac.

Ea este asemenea conturului urmelor noastre, care devine cu~atat mai precis, cu cat lumina este mai puternica.
Cel care nu deschide cu o singura mana aceasta carte si nu o citeste cu un singur ochi nu o intelege.

(Teribilul interzis, 1945, pp. 1l-26)



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani