Oricare din manifestarile de sensibilitate moderna isi cuprinde desavarsirea ei; fiecare (muzica, poezie, pictura) isi are libertatile, destinderile sau constrangerile proprii. Ar fi o eroare deci sa se desprinda de la inceput linia comuna, spargand fruntariile dintre sunet, cuvant, culoare: si totusi, numai prin calea aceasta se poate cobori pana in maruntaiele epocei; de aici scapa formula insemnand indelungate reactii de laborator, limba fixand un ceas pe peretele vremei.
Poezia moderna trebuie primita asadar de o parte ca o mana strabatand singura printr-o apa. Desigur, rasunetul acesteia il vom gasi necontenit in toate celelalte realizari contimporane: taria insasi a curentului actual consista in integralul tuturor eforturilor de pretutindeni ; filon unitar, nerv vibrand acelasi in plastica, literatura, muzica, arhitectura, teatru. Exista, neindoielnic, o intensa analogie, mai presus de trasaturile innascut organice. O analogie-esenta; o analogie de corpuri geometrice.
Materialul poeziei modeme (ca si al picturei) poate fi acelasi ca al poeziei de totdeauna. imbogatirea lui printr-o suma de elemente in urma apropiate: inventii tehnice, operatii matematice sau bancare e de pura suprafata. De fapt, materialul a ramas acelasi; schimbata cu desavarsire c insa interpretarea lui. Pentru spectator intelegerea aceasta scapa. Observatia lui se loveste de la inceput, fara putinta de inaintare, de transformarile din afara. Pentru el arta noua e o arta de revolutie, lipsita de suportul continuitate in timp. Inexact. De altfel, in arta, ca pretutindeni, in domeniul social de pilda, revolutia este exclusa. Se vorbeste despre revolutia franceza, revolutia proletara, revolutia cubista, netinandu-se seama de insusi esentialul proces de dezagregare a unei stari de fapt si de cristalizare lenta a unei alteia urmatoare. Fenomenul ignorantei e usor explicabil prin aceea ca mintea spectatorului ia contact cu o noua etapa artistica sau sociala in clipa insasi a desavarsirii ei. Staruitoarele cercetari de atelier, transformarile de sambur germinand subteran cu incetul raman necunoscute.
In pictura moderna, descoperirea fundamentala, ideea de plecare (si aceasta revine in mare parte lui Cezanne) a fost considerarea obiectului ca obiect in spatiu, posedand toate elementele de echilibru ale volumului: dimensiuni, centru de gravitate, pondere. De aici: intreg sistemul constructivist de acum. indepartarea oricarui subiectivism, integrarea portretului, peisagiului, naturei moarte nu ca expresie de suflet, ci ca existenta materiala, organica, iata in nucleu doctrina realizarii contimporane. Din ea s-a desfacut mai tarziu, coada de paun, curcubeu, cer in amurg sau in zi torida, ca trepte, infatisarea virila a tabloului modernist.
Rasfranta aceasta atitudine in poezie capata o si mai adanca semnificatie.
Substanta poeziei noi - am spus - a ramas aceeasi. Observarea ei e insa cu totul alta: stiintifica. Nu ca precizie, ci ca sistem: organica, obiectiva.
Poetul drumului de azi nu geme, nu se emotioneaza bolnav, nu-si sterge lacramile de carnea uneori pietroasa a fluviilor. Aspre, sub biciul Iui, turma stelelor latra salbatec.
Desigur, poezia noua poate relua temele vechi: lacul, padurea, marea, dragostea, toamna etc. Dar aici toate acestea pastreaza intreaga prospetimea, duritatea primitiva. Pulseaza, plutesc incoherent, real, precum in pamant carbune.
Cu chipul acesta, poezia inceteaza de a mai fi subiect; in locul fotografiei sau povestirei reproducere, elementele considerate in spatiu capata o existenta acuta. Poezia devine tren spargand pupila in dilatare, munte cu schelet de lumina, mare cu dantela si lanturi, camp, actiune pura4ranspusa pe un plan de viata in crestere. Problema poeziei deci nu se mai pune pe catalogari diferite (erotic, national, istoric), ci poezia devine dintr-o data universal umana, poezie-poezie, poezia-ciment, poezia-plansa, inginer de creier, organism viu, integrat simplu intre fenomenele naturale. Fireste, in cadrul acesta de vigoare multipla si noua cuvantul e taiat si el dintr-o cariera virgina. Fraza devine luminoasa, cu o ordine proprie, uneori inventie surpriza a poetului drumului de fier de azi. Prin ea, inteligenta isi desfunda neprevazute culoare, scuturata violent din lenevia unei platitudini repetate.