Cintice tiganesti - poezii de Miron Radu Paraschivescu referat






CINTICE TIGANESTI -- Poezii de Miron Radu Paraschivescu.

Versuri din Primele (1926-l932) anuntau deja, prin cultivarea crosului si stangaciei rafinate, poemele din Cintice tiganesti (1941), volum reprezentativ, care-l impune pe poet in constiinta publicului prin cele 14 „cintice" si „balade" ce alcatuiesc nucleul editiilor ulterioare: Cintic de fata mare, Amar, Cintic de lampa. Fata necajita, Cintic de nunta, Nevasta mincinoasa, Cintic de dor si de of. Blestem de dragoste, Rica, Cintic de fata neagra, Cintic de luna, Viana, Cintic de poterasi. Epitaf.

Editia din 1957 adauga Cuvintul editorului plus Romanta, Trista e viata de mort, Hanny, Cintic de paj si amplifica Epitaful dupa modelul anton-pannesc. Editia urmatoare, din 1958, pastreaza piesele de mai sus - sectionate inca in 1957 in Cintice de lume si Balade — adaugindu-se O pasare si Romanta disperata. Tot acum se definitiveaza Epitaful. Li primul volum clin Scrieri (1969) numarul pieselor se ridica la 29, prin aditionarea - la cele de mai sus - a titlurilor urmatoare: Timplarul priceput, O drama, La calu balan, Olteneasca, Rugaciune, Piciorul tradat, Marioaro de la munte, Despartite turturele, Terente si Titina. intre reeditari, notabila este aceea din 1972, ilustrata si machetata de Marcel Chirnoaga: ea cuprinde, in esenta, poemele din editia 1957 la care se adauga sase din Scrieri I (dintre care una cu titlu schimbat: De groapa in loc de Timplarul priceput), plus doua inedite (Cintic de mierla si Romanta marina), culegerea totalizind un numar de 26 de poezii si certificind astfel interesul constant al poetului pentru aceasta modalitate lirica cu antecedente in Anton Pann, in folclorul de mahala dar si in sonurile poeziei lui Ion Barbu sau Tudor Arghezi. Toate editiile, incepind cu aceea din 1941 pastreaza motto-ul extras din Jurnalul intim al lui Mateiu Caragialc: „ca uneori cite un nimic aducindu-mi aminte de unele, scap din vedere ca ale lumii sint toate, imi uit de ale mele, si cad pe ginduri si-mi vine sa zic cu cintecul: "Arza-l focul, Bucuresti!".

Am vrut doar, scrie poetul in Cuvintul editorului, sa aduc un omagiu sufletului atit de bogat al mahalalei noastre dintr-a carei creatie am si imprumutat multe subiecte in carticica de fata". Autodefinindu-se, cu ascuns orgoliu, „mai mult talmaci de versuri din alte limbi" si „incereind sa schiteze, nu din puterea fanteziei, ci doar ca un iconar-ucenic dupa zugraveala unui mare mester, profilul liric al mahalalei" (Ibidem), Miron Radu Paraschivescu reabiliteaza — intr-o polemica sui-generis — cintecul lautaresc dar si grupul etnic „deportat si ucis in lagarele transnistriene". Asa se si explica preluarile „intr-o forma pe de-a-ntregul libera" din Romanceros gitan (1924-l927), culegerea admiratului poet spaniol Garcia Lorca.

Adeseori ele depasesc modelul iberic prin amestecul de brutalitate si rafinament estetic, impletit cu ecouri venite din „raiul beteag" al Florilor de mucigai sau din ermetismul barbian. Nevasta mincinoasa (La casada infi-el), Cintic de fata neagra (Romance sonambulo), Cintic de luna (Romance de la luna, luna) si Cintic de poterasi (Romance de la guardia civil espanola) ilustreaza de fapt o alchimic personala, schitata inca in versurile din Primele (1926-l932). Truculenta verbala, atitudinea de frondeur, candoarea mimata, voluptatea hipertrofiata, erosul exprimat instinctual si prezenta tragicului se imbina in dozaj „paraschivesc" restituind, in culori crude, o lume de periferie si, mai ales, o atmosfera. Placheta din 1941 fixeaza astfel intr-o plastica de neuitat expresia suburbana distilata in „cintic" si „balada", precum si vitalismul debordant dar subtiat, adesea, la fiorul metafizic. Aditionarile ulterioare — numarind totusi putine titluri memorabile fata de editia princeps — nu schimba tonalitatea lirica de baza ce fructifica vechiul cinlec „de inima albastra" in traditia lui Pann si tincturat, pe alocuri, cu malitia lui Caragiale (Cintic de lampa), linia micului romantism in descendenta modelului eminescian (Cintic de paj) si notele fierbinti din romancero-ul spaniol. Plccind, cum inspirat remarca Serban Cioculescu, „de la viziunea romantica a unei "cavalerii rusticane" pe portativ tiganesc", M.R.P. creeaza o umanitate purificata prin suferinta si in care zeflemeaua se preface in filosofie de viata, subliniata epicureic:

„Cit traiesti poci sa n-ai straie,
Dar cind mori nu-s cum se face
Chiar de n-ai avut lascaie
S-o gasi cin' sa te-mbrace
Cu camasa, pantalon,
Guler stail si papion,
Ca sa poci dormi in pace.
Da' eu spun: si rupt in coate
insa viu, pe cit se poate!" (Trista e viata de mort).


Franchetea este definitorie pentru tiganul „cu ochii de pietre rare". El este vazut pe dimensiunea erosului mistuitor dar si in vecinatatea palpabila a mortii, de unde reiterarea perechii cromatice rosu/negru ce traduce astfel, simbolic, liniile de forta ale ciclului. El este circumscris de cadrul de obicei nocturn, de asta data pe linia marii traditii romantice. Pe fundalul noptii si in asociere cu luna viguros desenata inregistram proiectia cosmica a tiganului. Iata,

„in pridvor sta visatoare
fata neagra, neagra floare,
paru-i rosu ca de singe,
ochii-n roua parc-ar plinge.
si in bucle, dulcea luna
i-a pirostrit o cununa
ca o para de laclie,
dar ea n-o vede, n-o stie" (Cintic de fata neagra).


Curind, asocierea se preface in subtituire, ca in freneticul Cintic de luna, unde

„Iese luna din poiana
gatita ca o codana;
aiurit, neclatinat,
o mindreje de baiat,
cu ochii de pietre rare,
o priveste cum rasare.

si prin noaptea tulburata,
trece luna dezmatata,
trece si nu sta deloc,
curva de sidef si foc
si-si despoaie, gemene,
titele de cremene".


intr-un asemenea scenariu dinamic „luna noua sta pe zare,/ o lebada plutitoare" si denunta holocaustul cauzat de „potera calare/ neagra ca dc-nmormintare" (Cintic de poterasi).





In acest cadru puternic afectivizat „neagra (iganie" precipita memorabil in tipologii si simboluri incercuite, in marea lor majoritate, de aura lirica a „bolii do iubit". Luna coboara pe paininl in chip de „lampa cu flacare-albastra", ocrotitoare a indragostitilor:


„Lampa cu flacara mica,
doar de tine mi-a fost frica,
noaptea pe soseaua-ntinsa,
ca nu te-oi vedea aprinsa,
cum steteai ca o lalea,
ca o lacrima si-o stea,
in geam la gagica mea" (Cintic de lampa).


Drama pasionala umple acest spatiu unde, seara, „lampagiu-n cap de uliti/ prinde-o stea in virf de suliji" (Romanta), in amestec de relatare epica si confesiune frusta. Nunta compromisa prin fuga mirelui „cu tiganca de tingire" (Cintic de nunta), „tradarea" cu un rosior, a celei care era „gagica neichii/ sa-i saruti poala scurteichii" (Cintic de dor si of), povestea tipica despre gelozie si „vitrion" (O drama), dansul vrajit al tigancii care-si aduce inapoi iubitul (Viana), istorisirea despre Hanny pierduta si regasita, revenirea unei fete la satra dupa ce fusese, ca in Lucealarul, „craiasa de print" (Cintic de paj), scena amoroasa din Nevasta mincinoasa sau crima lui Terente, „tilhar de sentimente" (Terente si Titina) se decanteaza, pina la urma, in elegie pura:

„tiganic, Tiganie,
doar cin" te-a iubit te stie!
Doar in mine mai traiesti,
dantuind negre povesti" (Cintic de poterasi).


Inflexiunea, prea acuzata uneori, a cintecului lautaresc (in Pictorul tradat, Terente si Titina, O drama sa.) confera liricii lui Miron Radu Paraschivescu o particulara forta expresiva, colorata de vocabula argotica: „Da eram noi amindoi,/ bibilica-bibiloi,/ cind ardea soarele-n toi,/ parca dase boala-n noi" (Amar).

Aceeasi estetizare specifica o intilnim in Blestem de dragoste ce, avindu-si punctul de plecare in Blestemele lui Tudor Arghezi, se converteste in chemarea inapoi a „craiului parsiv, din tiganie":

„Dar de-o fi si-o fi sa vii,
iar in brate sa ma tii,,
Vedea-te-as tot cum te stiu:
nalt, balan si cilibiu,
ochii arzoi ca focul;

Aduce-mi-te-ar ghiocul".


Viana sau „amurezul parasit" devin adevarati desperados cu un statut social de paria: tragicul ii fixeaza, in cele din urma, in constiinta receptorului. „Fata neagra" cu „parul rosu de porfir" se sinucide (Cintic de fata neagra), o satra e pustiita salbatic de „poterasi, patruzeci", in imagini de apocalipsa: „si potera, neagra fiara,/ lasa-n urma foc si para:/ a mai mindra dintre fete/ avea titele taiete;/ celelalte, despletite,/ alergau innebunite/ si-nfloreau vazduhu-n drum/ negri trandafiri de scrum" (Cintic de poterasi). Din aceasta galerie se detaseaza, memorabile prin constructie artistica, Rica „fante de Obor" (Rica) si „Viana lacramata" (Viana). Balada, in primul caz, si descintecul, in al doilea, restituie, in conture de medalie, figuri de-a dreptul emblematice — chinlesente umane ale „raiului beteag". Lxprimind o lume pasionala, mistuita de o tulburatoare sele de autenticitate, Rica — injunghiat de „un tigan mai maruntel" moare demn, ca un alt Toma Alimos. Expresia colorata („al mai prima barbugiu"), tonalitatea folclorica („Bate vint, lacrima pica,/ dupa inima voinica!") si ecoul de romanta („Iesea luna dintr-un nor/ rosie ca un bujor") se echilibreaza fericii ~w. portretul de erou epic: „N-avea pe lume pareche:/ purta cercel la ureche/ si-avea degetu-nllorai/ cu-o piatra de matostat". Admiratia franca („Asa era Rica — tare")

si sfirsitul tragic absorb nota de compasiune intr-un remarcabil aliaj epico-liric: „si cind a sosit Salvarea/ din el mai ardea tigarea.// Cinta-l ghiers, si du-l departe/ pe Rica-fante de Moarte".

Istorisirea se preface in „cintic de moarte" Ia fel cum, in Viana, „boala de iubit" ia turnura deseintecului si a dansului. „Trista nevasta" se desfasoara intr-un cadru fantastic, pregatind dealtfel venirea tiganilor „de peste lume" intr-un ritm ce trimite la un posibil model eslelic: Domnisoara /fus de Ion Barbu. Pe Viana „lacrami de stele-o scalda"; ea cauta „dragostea de-un an si-o vara" mai intii in „ghioc si-n carte", apoi in dansul frenetic prin care intra in rezonanta cu cosmicul: „Viana joaca nebuna:/ o gradina in furtuna./ Doar bratara-i suna-n glezna,/ prin adinca noptii bezna/ si-i atirna-n zare, grele,/ policandrele de stele" O asemenea proiectie in mit si simbol face parte din rascumpararea prin arta a „raiului beteag" — proces constitutiv balcanismului literar si in care pitorescul joaca un rol functiona}, Cintice tiganesti continua astfel o traditie ce inregistrase perfonnantele de estetizare la Mateiu Caragiale, Ion Barbu, Tudor Arghezi si, nu in ultimul rind, Anton Pann, in maniera caruia scrie Epitaful augmentat pina la versiunea definitiva: „Aicea s-au dus cu jale/ si in tihna se albesc/ oasele domniei-sale/ de Miron paraschivesc,/ ce au fost trecut pe lume/ ca sa dea la toate nume./ Astazi, una cu tarina,/ de iubire n-are stire/ si un vreasc ii este mina/ care scrise aste sire./ Cind zimbiti, din intimplare,/ intoreind aceste foi,/ domnisori si domnisoare,/ va zimbi si el cu voi". Legindu-se de poemele din Declaratia patetica (1934-l948) prin atitudinea antifascista si militantism civic (reiterate in Cintarea Romaniei /1951/ si Laude /1953/) Cinticele tiganesti aduc, in plus, reabilitarea unui spatiu uman si a unor modalitati lirice traditionale sfirsind prin a exprima cel mai bine personalitatea poetica a lui Miron Radu Paraschivescu











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani