Comedia literaturii - volum de versuri de Petru Romoşan referat






COMEDIA LITERATURII
Volum de versuri de Petru Romosan.
A fost publicat la editura Albatros din Bucuresti, in 1980.

Inca de la volumul de debut, Ochii lui Homer (1977) puica li remarcata la R. o anumita inclinatie „teatrala", guslul pentru inscenarea discursului liric.

„Personajele" sale predilecte Stau de pe atunci bufonul si scribul, prezente tipice in lirica oricarui autor livresc, avind constiinta conventiei: cel dintii aparea ca ipostaza ironica a eului poelie eesi cunoaste conditia precara de destin-spectacol; al doilea, desi asezat sub semnul unei aparente ironii, este de fapt o masca compensatorie: ceea ce se pierde ca deninilale si glorie in durata limitata a existentei reale se cistiga infinit in existenta imaginara intrupata in cuvint. Bufonada si conditia de scrib erau, in fond, forme deturnate ale orgoliului creator (eu o inseninata traditie in aria modernista a liricii).

In ambele ipostaze, gesticulatia lirica nu aparea totusi, devalorizata in chip radical: „inalta arta a descrierii", contrapusa „puterii", raminea un motiv de reala satisfactie si placere, autoironia nu cunostea forme extreme, fiind echilibrata de tonalitatea elegiaca, moderata si ea.

In compunerea savanta a textului ca spectacol-ritual exemplar, in mobilitatea „replicilor" — adeseori cu caracter aforistic — si interferenta vocilor, in apelul la notatia senzoriala aplicata insolit in contextul predominant livresc, se putea ghici indeosebi lectia de poezie a unui Kavalis (caruia i se inchina, de altfel, un poem).

Comedia literaturii (1980) dezvolta aceste premise. Ceea ce propune poetul este chiar o „comedie a literaturii": spectacol dezinvolt in care poetul-protagonist („versificeatorul", „mascariciul", „scribul") isi rosteste tiradele cind ceremonioase, cind provocatoare, mimind succesiv umilinta sau marele orgoliu, studiindu-si atent gesticulatia si miscarea scenica, adrcsindu-se sfidator sau cu o prefacuta modestie cititorului-spectator.

Masca intra chiar in definitia artei, — o spune un poem de numai doua versuri, in care se concentreaza ambiguitatea conditiei creatorului: „Noi vrem sa traim, noi vrem sa traim! / Vom purta masca tot anul". Travestirea presupune insa o intreaga recuzita, echivalenta aici cu conventiile poetice la indemina, iar manevrarea lor se face cu o neascunsa voluptate, angajind si „poza" teatrala, ambigua, de arlechin si vesel si trist:

EDITII: Comedia literaturii. Bucuresti, 1980; Rosa Canina. Bucuresti, 1982.
„La dreapta e fastul, la stinga nefastul.
Unde duce linia vietii?

Gradina suspendata, voua!
Rezemat in mina stinga pe aceasta intindere verde, va surid.
Capul meu rosu, jumatate intunecat de moarte, va saluta.

Clasific intimplarile. Cele reale si cele visate.
Fac liste de imbracaminte, de stele, de metale,
de zei, de meserii, de culori.
Fac socoteli pe tablele de argila rosie,
Inventare,
Favorabila-mi este si mie pozitia astrilor!" (Linia vietii).


Tabloul mastilor multiple, desiasurind un evantai cvasi-complet al ipostazelor artistului, c compus cu o mare atentie la efectul „retoric", prin alegerea unor elemente cu valoare emblematica:

„Lasati-! Beat, cu un pumnal verde,
cu cianura, cu streangul pe masa, linga hirtiile sale,
Scrib Bufnita Reptila Bufon Cirtita soarece Mascarici,
nimeni nu-l mai poate ajunge,
nimeni nu-l mai poate plinge

intotdeauna exista un ins care gindeste limpede totul.

Mintea lui e balanta lumii".






Ceea ce in cartea precedenta se numea „inalta arta a descrierii" devine aici „inalta arta a mascariciului" si ironia nu e intreaga, caci „versificatorul" poate fi „cuceritorul lumii", „putregaiul" c si „frumos, luminiscent in noapte", iar „omul care scrie" se poate si mindri ca „reinventeaza literatura".

Cite un poem evoca chiar, cu un anume fast estetizant, de la o distanta abia marcata, emotia particulara a omului de biblioteca si a „scribului" participant la ceremonialul Cartii:

„La masa mezi imperiala s-au adunat scribii.
Citeva divizioane de scribi.
N-au baut vinuri, n-au chefuit.
si toti aveau ochii rosii.
.,.
Se aud fecioare,
Sinii le adie racorosi, racorosi adie si grei.
Pe tavi de arama aduc Dictionarele, sublimele, celestele, adoratele.
Scribii le dau din mina in mina.
Exclama. Jubileaza. Surid.
— Dar tot ce e viu acum se inspaiminta!
Dar graiul florentin al lui Dante e mai frumos decit mine insumi!
Pe tavi de arama, orbitoare:

Dictionarele, sublimele, celestele, adoratele".


Cel care isi spune „umilul scrib" ori „mascariciul" este mereu constient de „minciuna" literaturii ca univers fictiv-conventional, dar in acest statut vede si adevarurile ei mai profunde, mobilitatea si pluralitatea de sensuri a unei viziuni asupra lumii, esentiala libertate a poeziei; de aici si sugestia frecventa, in poeme-parabole, cu caracter ironic-elegiac, a conditiei precare a artistului-bufon, devenit incomod pentru „putere" si indemnat, ca atare, sa faca o „descriere dupa natura" propriului streang, impins spre sinucidere, mutilat, provocind ca bufon-bufnija rau prevestitoare furia stapinilor: „Nimeni nu se gindeste sa le opreasca,/ sa le loveasca peste bot, sa le bage pumnul in gura.// Bufnitele astea" intre fuga de „Istoria Literaturii" („Ma cauta Istoria Literaturii,/ dar eu scriu mereu pe alte capatini") cu jocul de comediant alternind registrul burlesc cu cel al discursului insinuant-provocator, si tonalitatea grava a celui ce cunoaste fragilitatea destinului sau de scrib si mascarici („Mai intelept decit moartea si mai urit la vedere albaslresc scriiturile./ Iar moartea, sora mea, se preface ca le citeste"), poezia lui R. se inscrie, in fond, intr-un spatiu al postmodernitatii: manipularea ludica a conventiilor poetice exprima deopotriva o constiinta „critica" (procedeele intertextualitatii sint mereu prezente) si placerea „regiei", a „bricolajului" liric. Latura mai profunda a acestei poezii n-a scapat criticii atente la schimbarile semnificative intervenite in cadrul „generatiei '80".

Un exemplu este aprecierea, foarte exacta, a lui Radu G. Teposu: „Sentimental si cinic, politicos si virulent, seducator si imbufnat, poetul e, in ciuda comportamentului dupli-citar-ironic, si o constiinta adevarata care-si pune cu seriozitate problema eficientei poeziei, a posibilitatii ei de a schimba lumea".

EDITII: Comedia literaturii. Bucuresti, 1980; Rosa Canina. Bucuresti, 1982.
„La dreapta e fastul, la stinga nefastul.
Unde duce linia vietii?

Gradina suspendata, voua!
Rezemat in mina stinga pe aceasta intindere verde, va surid.
Capul meu rosu, jumatate intunecat de moarte, va saluta.

Clasific intimplarile. Cele reale si cele visate.
Fac liste de imbracaminte, de stele, de metale,
de zei, de meserii, de culori.
Fac socoteli pe tablele de argila rosie,
Inventare,
Favorabila-mi este si mie pozitia astrilor!" (Linia vietii).



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani