Corabii cu cenusa — ciclu de poezii de Lucian Blaga referat






CORABII CU CENUSA — Ciclu de poezii de Lucian Blaga, scris dupa aparitia volumului Nebanuitele trepte (1943) si definitivat, in anii 1959-.

Cu exceptia poemelor Rasunet in noapte. Zi de septembrie, Brindusile, Oedip in fata sfinxului, Scoici, Parintii, Cinele din Pompei, toate celelalte poezii au fost publicate postum, mai intii in volumul 2 al editiei de Opere, Bucuresti, 1974, ingrijita de fiica poetului, Dorii Blaga.

Acest ciclu duce mai departe sentimentul acceptarii senine, dar grave, a vietii din Nebanuitele trepte, spre o noua etapa a viziunii. El incepe cu o recunoastere a esentialei identitati cu sine a poeziei dintotdeauna:

„Poetii, toti poetii sunt
Un singur, ne-mpartit, neintrerupt popor"
(Poetii).

Slujind „un grai pierdut de mult", ei exprima inexprimabilul ca dat originar si absolut. De aceea, „vorbind, sint muti"; sint uniti nu prin ceea ce rostesc, ci prin ceea ce ramine nespus, iar tacerea lor este cea a naturii, o tacere a semintelor, care justifica deopotriva viata si moartea. Un destin superior regizeaza lumea si frumusetea ei:

„Cit de frumoasa-i lumea
si dincolo de termen!
incredintate-s sortii
Puterile in germeni"
(Toamna de cristal).

„Conversiunile in aur" ale peisajului urban autumnal, „tevile de orga" ale furnalelor si „fumurile albe, drepte ajungind la cer" atesta inscrierea „marii treceri de alta data" intr-un model originar, statornic, sugerind, dincolo de „declinuri", conservarea valorilor existentiale majore:

„E marturie-aceasta
ca cineva mai mare
salveaza prin declinuri
secretele tipare".

Ca in poemul Schimbarea zodiei, din volumul aparut in 1943, in care subiectul liric traia sentimentul unei profunde reinnoiri a fiintei si a lumii („ca unui orb vindecat/ lumea-n lumina mi s-a largit"), anotimpul virstei tirzii e vazut sub semnul aceleiasi lumini regeneratoare:

„Lumina ce larga e!
Albastrul ce crud!
Unei noi cresteri, varatice-n toamna, se pare
c-am Ii haraziti si alesi"
(Zi de septembrie).


intr-o originala reconsiderare a mitului odiseic, un alt poem, Ulise (dintre marile reusite ale ciclului), vorbeste despre aceeasi, in fond, regasire de sine a fiintei in fata absolutului si a eternitatii, dupa ce ultimele evenimente din Odiseea s-au consumat: lui Ulise al lui B. i se dezvaluie, paradoxal, o lume a inceputului, o realitate lara hotar si de totdeauna.

Dupa ce petitorii au fost ucisi, singura marea se ofera, nemasurata si atotputernica, contemplatiei, dincolo de orice fapta si fiinta umana; nici razbunarea, nici viclenia nu-si mai au locul intr-un spatiu unde individualul se confunda cu universalul: in fata marii care „se-ntinde clara/ pe-un prund de oseminte", privirea contemplatorului devine pura si tara obiect, asemenea apei spre care se deschide, orice intrebare e refuzata, pina si cuvintele sint abolite. Ceva continua, totusi, reintroducind timpul in peisajul primordial: la inceput, doar catargul care putrezeste, deschizind o perspectiva a devenirii intru moarte si neant, apoi serpii care brazdeaza marea dindu-i o dinamica unica, — aparitii emblematice de divinitati tutelare, sugerind o potentialitate ascunsa, superioara; iar in zumzetul muzical al roiului de albine se strecoara presentimentul (reluat dintr -o poezie din Nebanuitele trepte) ca ceva urmeaza sa se nasca; tarimul de dincolo de om nu este numai unul al mortii atita timp cit frumusetea si moartea concureaza intru creatie:

„Dar pe liman ce bine-i
sa stam in necuvint —
si, tara de—amintire
si ca de sub pamint,
s-auzi in ce tacere
cu zumzete de roi,
frumusetea si cu moartea
lucreaza peste noi".






Sentimentul trecerii, al stingerii, care confera multor poeme ale ciclului culoarea elegiaca, isi atenueaza, in general, dramatismul, fiind cumva compensat si echilibrat de gindul reintegrarii in „ciclul elementelor" (Glas de seara), al regasirii Totului cosmic, al depasirii conditiei de fragment a eului prin contopirea cu intregul lumii, echivalat, inca o data, cu „necuvintul", cu tacerea originara si, numai aparent paradoxal, cu cintecul atotcuprinzator:

„Placut e somnul linga o apa ce curge,
linga apa ce vede totul, dar amintiri nu are,
Placut e somnul in care
uiti de tine ca de-un cuvint
(Cintecul somnului).


insusi cintecul poeziei isi intemeiaza armonia vie si durabila pe „destramarea cintaretului, cum ne spune poemul Unde un cintec este, care preia o sugestie rilkeana:

„Un zeu de cinta, cum se-ntimpla citeodat',
n-atinge doar cu degetele-o lira.
El isi destrama-n vint fiinta toata

Dar cel ce-asculta dobindeste viu contur"


Un „triumf al vietii/ asupra mortii si cetii" este si recuperarea mitologicei iubite orfice in lumea launtrica a poetului si deci in versul sau, chemat sa-i eternizeze amintirea: „in intunericul meu locuiesti/ de-atunci ca o stea in fintina./ Cind nicaieri nu mai esti/ esti in mine. Esti, iata, Aducere-Aminte"

Pesimismul si solipsismul au disparut din aceste poeme, eul liric gasindu-si sensul in descoperirea adevarurilor simple ale realului. „Tablele legii" (titlu de poem) se regasesc in gesturile obisnuite - si e suficient ca eul sa se deschida spre lume pentru a-i trai si intelege frumusetea:

„Ma deschid cerului
De aici si pina departe.
Orice gind, altul ma ocoleste.
Numai un vint, care nu citeste,
Numai vintul ma rasfoieste
Ca pe o carte"
(Vara in jurul cetatii).


A fi intre lucruri ramine un mod fundamental al existentei iar pierderea de sine nu inseamna, inca o data, altceva decit pierderea solitudinii si a „numelui" care este semnul ei, pentru a se reintilni cu Totalitatea:

„Daca m-as pierde in toate
si as ramine fara nume
Asa ca o pana cazuta din zbor
din aripa pajurei,
N-as mai fi singur pe lume"
(Daca m-as pierde).


Dominat de afirmarea consonantei dintre eu si univers, acest ciclu liric contrazice momentul biografic si istoric nefast in care a fost scris, constituind, in schimb, dialogul profund cu propria opera a poetului si imbogatind-o cu un nou segment reprezentativ.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani