Creanga de aur - geneza şi apariţia romanului referat






GENEZA Sl APARITIA ROMANULUI
Creanga de aur



In 1933, aflat in apogeul carierei sale, Sadoveanu scrie Creanga de aur, in care dezvolta o mitologie dacica. Chiar daca izvoarele nu ne sunt cunoscute in intregime, este evident ca romanul intretine o relatie nedisimulata cu opera eminesciana (Strigoii, Dumnezeu si om) si ca influenta ideilor „protocronice" vehiculate in epoca de Vasile Parvan si Lucian Blaga nu poate fi contestata. Romanul poate fi citit ca un basm cult, insa valoarea sa parabolica e mult mai importanta. Sadoveanu isi publica aceasta utopie intr-o perioada politica plina de amenintari. Unii critici, ca Nicolae Manolescu, au vazut in ea o reactie esopica, indirecta: „Europa in pragul fascismului si al razboiului are, pentru Sadoveanu, unele asemanari cu Bizantul secolului VIII: o lume inca stralucitoare si sanatoasa in aparenta, roasa pe dinauntru de boli mortale". intr-o anume masura. Creanga de aur e si o demascare a totalitarismului politic. Acelasi Nicolae Manolescu vede in scrierea sadoveniana versiunea romaneasca a problematicii romanului Ciuma de Albcrt Camus: „Universul concentrationar pe care Camus, in 1940, il inchipuie in Oranul antebelic, Sadoveanu il zugraveste cu sapte ani mai devreme in capitala lui Constantin Isaurianul, care e o mare inchisoare".
Scrisa in 1933, in punctul de mijloc al unei activitati creatoare de lunga durata, cartea marcheaza in evolutia artei lui Sadoveanu o ruptura intre operele de tinerete si cele
ale maturitatii.

Povestea lui Kesarion Breb



Romanul se deschide cu imaginea profesorului Stamatin, care, asa cum o facuse ani de-a randul, organizeaza o expeditie in munti, la care ia parte si naratorul. Dupa un monolog al profesorului, ce sparge marginile inguste ale intelegerii rationale a lumii, naratorul anunta ca ceea ce va povesti in continuare este extras dintr-un manuscris pe care Stamatin i l-a lasat dupa moarte. Este povestea lui Kesarion Breb, traitor in Carpatii vechii Dacii, cel pe care al 32-lea Decheneu, locuitorul muntelui ascuns ce va ramane nestiut pana la sfarsitul timpurilor, si-I alege dintre monahii lui Zalmoxis sa-i fie urmas. inainte sa devina Decheneu al 33-lea, Kesarion Breb trebuie sa faca o lunga calatorie in Egipt, unde, ca toti predecesorii sai, va fi initiat in tainele de inceput ale lumii si de unde, dupa sapte ani, eliberat de cele omenesti, va pleca la Bizant pentru a cunoaste tainele legii noi care a coborat peste omenire, crestinismul. Ultima dorinta a Decheneului inainte de a-si da sufletul este sa stie din gura urmasului sau daca noua lege schimba sau nu rosturile lumii.

Initierea lui Breb in templul vechi din Egipt ramane o taina pentru narator, care il regaseste pe invatat la Bizant, insotit de slujitorul sau. Umbland si vazand tot ce era de vazut, de la colibele saracilor pana la manastiri si palate, descopera imaginea unui adevarat Babilon. Cu puterea lui de a patrunde dincolo de infatisarea lucrurilor, recunoaste de la inceput in episcopul Platon de la Sakkoudion pe crestinul cu adevarat credincios, si astfel pe cei doi ii va lega o prietenie adanca, nezdruncinata in niciun fel de furnicarul lumii in care sunt aruncati; cunosc impreuna secretele luptei pentru putere, dusa de imparateasa Irina si fiul ei, Constantin. La moartea tatalui sau, Constantin fiind prea fraged pentru a putea tine in maini fraiele puterii, la conducerea imparatiei a trecut mama sa. Fire energica si mai mult decat vicleana, imparateasa Irina a stiut sa-si tina fiul departe de interesele tronului si sa-si intareasca pozitia, impacandu-si dusmanii si facandu-i pe multi sa depinda de pozitia ei.

La vremea cand Kesarion Breb ajunge in Bizant, acest echilibru devenise nesigur. Constantin, crescut in spatele perdelelor palatului, dedat cu totul viciului, e acum la varsta la care crede ca trebuie sa se arate barbat si sa-si inlature mama de pe tron. imparateasa Irina recunoaste fara greutate in fiul ei hotararea si violenta pe care acesta le mostenise de la cruntul sau tata, batranul imparat Constantin. Acesta din urma fusese un prigonitor neobosit al crestinilor cu care Irina, inteleapta, facuse pace dupa moartea imparatului Aceeasi sete de sange crestin o are si Constantin cel tanar, care pregateste in ascuns o armata cu care planuieste sa porneasca razboi impotriva lor si sa castige, astfel, tronul ocupat de mama sa. insa Irina are inca putere asupra lui si ia hotararea sa-l insoteasca cu o crestina, pentru a-i impiedica, astfel, planurile.
Kesarion Breb si parintele Platon, care era duhovnicul imparatesei, vor fi trimisi s-o peteasca pe cea care va fi sotia tanarului Constantin. Maria, fiica unui bun si darnic crestin, intruchipare a feminitatii insesi, ii va urma pe cei doi la palat. Kesarion Breb intelege curand ca insotirea ei cu imparatul insemna chiar sacrificarea ei. El nu va putea sa nu o iubeasca pe imparatita Maria, dar va ramane lotusi in Bizant, sa o vada sotie a unuia care nu stie sa o pretuiasca si care, in cele din urma, ajuns imparat, o va alunga, obligand-o la o viata monahala. O creanga de aur va sta pecete iubirii dintre ea si Kesarion Breb, marturisita si impartasita; drumurile lor insa se despart, ea ramanand sa-si implineasca soarta in insula Principilor, iar el intorcandu-se pe taramul Daciei. Dupa ce ajunge acasa, tot neamul Brebilor se aduna pentru despartirea de Kesarion: pleca acum intr-o calatorie fara intoarcere, inspre singuratatile muntelui ascuns al lui Dumnezeu. Langa focul nestins din varful muntelui, care arde de la inceputul vremurilor, batranul Decheneu primeste cu bucurie vestile lui Kesarion Breb si ii dezvaluie prorocirea sa asupra neamurilor pamantului inainte de a-si lasa sufletul sa se uneasca cu cele ale strabunilor. Monahii lui Zalmoxis primesc apoi binecuvantarea noului Decheneu, care singur stie ca este ultimul slujitor al muntelui ascuns.

UN ROMAN INITIATIC



Critica s-a aplecat prea putin pana acum asupra acestui roman singular in vasta opera sadoveniana, definitoriu pentru intreaga sa creatie. A fost cel mai adesea vazut ca un aparent roman istoric, in spatele caruia se ascunde o parabola, un basm sau o poveste de iubire; se afirma de asemenea ca este o scriere ermetica ce foloseste un limbaj de semne oculte. O abordare dintr-o asemenea perspectiva dezvaluie un roman initiatic Ia toate nivelurile de lectura: de la initierea personajelor (Kesarion Breb, Stamatin, parintele Platon), pana la cea a naratorului si, in ultima instanta, a cititorului.




Nu e intamplator faptul ca actiunea romanului este plasata in perioada in care crestinismul se suprapune peste ordinea veche, mitica, a lumii. in viziunea sadoveniana, cele doua mari ere ale omenirii sunt corespondente a doua structuri de gandire, a doua feluri de a intelege lumea. intrebarile lui Decheneu - ce este crestinismul?, schimba acesta sau nu cu ceva mersul lumii?, trebuie el vazut ca o ordine noua care o inlatura pe cea veche sau, dimpotriva, se integreaza armonios in aceasta, fiindu-i o fireasca prelungire? - sunt cele care alcatuiesc structura de profunzime a romanului si ii dau o neobisnuita forta.

TRECEREA SPRE SINGURATATILE MUNTELUI ASCUNS
(fragment din roman)


"In anul acela, 136 din al cincilea ciclu, Kesarion trebuia sa treaca in singuratatile muntelui ascuns, dupa porunca batranului. De cand sosise din Rasarit, se infatisase in fiecare an de cate doua ori acolo sus si daduse sama de toate cate vazuse. Asupra acelor fapte amandoi ramaneau in sfat si judecata cat se adunau, apoi iar le lasau, dand cugetului timp sa le cloceasca. Astfel, ca din niste oua tainice, nasteau in pustia muntelui fantasme asupra carora batranul sta cu privirile atintite.
Egipteanul, dupa porecla lui cea noua, era din neamul oamenilor balani de sub muntele Om. Sase frati ai lui se aflau stapani ai turmelor din acele locuri, avand subt ascultarea lor ciobani si argati. Pe plaiul care se chema Casele, aveau asezari durate din barne, unde stateau muierile si copiii. Slujitorii, langa staule si grajduri, traiau in colibe dupa randuiala muntenilor. Unele turme ajungeau la sfarsitul toamnei, pentru iernatic, in stufurile si grindurile Istrului. Si stapanii si slujitorii umblau pana acolo pe drumuri cunoscute, prin marginea apelor, avand buna intelegere cu varvarii de la campie si platindu-le dajdie. Deci Brebii facura adunare a neamului lor la mijlocul lunii Iui septemvrie, pentru despartirea de Egiptean. Se ducea acum intr-o calatorie fara intoarcere. Nepotii si cumnatele i se inchinara ca unui strain, intristandu-se, iar barbatii ii sarutara amandoua mainile, ca unuia care se suia catra singuratatile lui Dumnezeu.
Sub magura din capatul satului, era tintirimul. Kesarion se duse sa ingenuncheze acolo, dand sama mortilor de randuiala poruncita. In neamul Brebilor era datina ca feciorul cel mai mare sa fie jertfit lui Dumnezeu. Al doilea urma in datoriile lumesti. De cand se tinea minte se urmase astfel si Cel vesnic ii rasplatise cu toate darurile vietii. Cei ramasi cresteau intru vartute si bogatie, pletosi si mari batand razboi cu lotrii si cu ursii; cei despartiti se subtiau si se albeau veghind si cercetand intrari Ia portile necunoscutului. Cei bogati si puternici dispretuiau putin pe acesti monahi lepadati pustiurilor; uneori insa se temeau de ei si li se inchinau, mai ales cand acestia cunosteau descantece si doftorii nu atat pentru oameni, cat pentru turme.
Deci Breb se ridica de la morminte si veni catra sat. Femeile il priveau de departe cum se apropie in soarele de toamna, cu capul gol, parand a avea la tample coarne de lumina. () Breb se intoarse la gandurile lui. In inaltime, urmau a chema paserile calatoare, vaslind catra Prinkipo.
Drumul ducea spre costisa si catra miezul noptii, indelung, intre prapastii si taceri, sub cerul curat. La cel dintai popas, venira catra ei ca sa-i vada de-aproape, de pe varfuri de braduti, paseri cu ochi schimbatori si veveriti. Constantin nu se mira prea mult auzind pe stapanul sau ca vorbeste cu ele. In poieni joase se auzeau mugete de cerbi, unele subtiri, altele adanci si groase ca niste tunete.
— Cei cu optsprezece crengi in coarne poruncesc tinerilor sa fuga din preajma ciutelor cugeta cu glas Constantin.
— Dumnezeu se vadeste in glasul nourilor si al cerbilor, incuviinta Kesarion zambind; precum si in alte glasuri ale muntelui.
In rapa, sub bunget negru, scheunara intr-adevar lupani, apoi tacura deodata, caci lupoaica cea batrana clampanise asupra lor, invatandu-i ca vanatorii trebuie sa pastreze tacere. in azur strigara cu mirare pajuri.
Umblara astfel de la izvor la izvor toata dupa-amiaza. inspre sara se auzira in vai tulnice. Coborara intr-acolo, la un salas de oieri.
A doua zi suna in bradeturi vant de miazanoapte. Dupa ce primi inchinarea stapanilor locului. Egipteanul isi stranse in catarami straiul alb si-si indesa pe tample comanacul de pasla. Trase pe maniei sarica si se incinse a doua oara. isi trecu pe dupa grumaz gluga si, dupa ce incaleca, isi apasa barba in piept. il intepa in ochi suflare rece. Zarea dinaintea-i era vanata, amestecata cu neguri. ()
In ziua a patra, parasira albia apei si se suira prin viscolituri pe opcina muntelui. Acolo ascetul se opri, cercetand vaile si codrii. Dadu hotarare omaturilor sa curga la rapa. Soarele se arata si puhoaiele pornira in salturi la vale, ca niste harmasari de spuma. Sara, la popasul din urma, gasira tovarasi. Slujitorul cobori o parte din poveri si-si aduna caii. Se supuse cu fruntea la genunchii domnului sau si-l pofti sa-i intinda mainile ca sa i le sarute. Apoi, indraznind a-i marturisi ca hotararea lui din urma este sa-si caute sotie in satele oierilor, se retrase catra focul celorlalti servi, in vale.
Kesarion, cu sase tovarasi monahi, sui a doua zi catra coloana de fum de la pestera. insotitorii sai depusera poverile. Ucenicii se inchinara Egipteanului si-l calauzira sub bolta de stanca, unde bateau lucirile departate ale focului. Batranul il astepta in preajma altarului. Era slabit si cazut in scaunul de piatra. Primi cu bucurie pe urmasul sau, pipaindu-i fruntea.
- O, fiul meu, ii zise el, a sosit timpul.
Kesarion ingenunche.
Cuvintele si marturisirile acestor jertfe intru spirit nu le-a putut auzi decat tacerea pesterii. Candela batranului mai luci atat cat era necesar Egipteanului sa-i afle prorocirea asupra neamurilor acestui pamant. Caci, precat vedea el, avea sa vie asupra lor din rasarit duh de destrabalare si spaima.
Decheneul cel nou iesi din pestera catra al saptelea ceas al zilei. Purta la gat, pe straiul alb, juvaerul vechi care impodobise cincizeci si trei de ani pe batran. Monahii lui Zalmoxis, adunati in cursul zilei, i se plecara in genunchi, inchinandu-si fruntile. El ridica asupra lor bratele, privindu-i cu ochi inghetati si stiind ca va fi cel din urma slujitor al muntelui ascuns."



BIBLIOGRAFIE:

Manolescu, Nicolae - Sadoveanu sau Utopia cartii, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976; Paleologu, Alexandru - Treptele lumii sau Calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1978.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani