Logo referatele carte



Douasprezece mii de capete de vite (fragment comentat) de Mircea Eliade



Douasprezece mii de capete de vite
(fragment)


"Condus de afisul cu degetul aratator vopsit in negru, Gore se indrepta catre un fel de pivnita-subsol din fundul curtii. Pe usa scria cu litere mari: Adapost pentru zece persoane. «N-avu timp sa se umple, o sa gasesc loc», isi spuse Gore si deschise usa. (). Un batran si doua femei il privira intrand, fara curiozitate.
- Buna dimineata! Spuse Gore rasufland greu, dar silindu-se totusi sa zambeasca. Grozav am fugit, adauga incepand sa-si stearga obrazul cu batista. Credeam ca nu mai vin azi. Daca n-au venit pana la douasprezece, credeam ca nu mai vin
- Eu va spun ca nu e alarma adevarata, vorbi batranul cu un glas neasteptat de gros. Am auzit azi-dimineata la radio: se fac exercitii aeriene. S-a anuntat si aseara. E un exercitiu!
Vorbind, se aprindea vazand cu ochii. Era un batran demn cu o figura inca frumoasa; avea un par bogat, carunt, aproape alb, si, clipind neincetat, ochii pareau ca-i inoata in lacrimi. Una din femei intoarse capul si-l privi enervata. Putea fi o femeie batrana, dar nu i se ghicea varsta. Avea fata latareata, patata si o gura mare, aproape diforma, cu dinti vestezi si neregulati. Dupa ce-i arunca o privire lunga, batjocoritoare, se intoarse brusc catre vecina ei.
- Conita, eu nu mai stau! Nu-mi place aici, in pivnita. De azi-dimineata mi se tot bate ochiul stang. E semn rau
- Elisaveto! incerca s-o intrerupa cealalta.
- Eu zic sa ne intoarcem in casa, conita, continua femeia vorbind tot mai repede. E mai bine la noi in casa. Eu zic ca
- Elisaveto, ridica deodata glasul cealalta, nu ma enerva, ca mi se urca sangele la cap si iar mi se face rau!
Femeia parea de vreo 50 de ani; era uscativa si avea nasul lung si ochii reci, spalaciti. Era imbracata sobru si totusi cu cochetarie; isi tot potrivea, nervoasa, un sal roz-pal in jurul gatului. Gore intelese indata ca este o femeie de conditie si, salutand de mai multe ori din cap isi ceru voie sa se aseze pe banca din fata, alaturi de batran. Dar nici una din femei nu-i raspunse la salut
- Eu sunt din Pitesti, incepu el putin incurcat. Am venit pe aici cu treburi. Douasprezece mii de capete de vite, de cea mai buna calitate.
Avem si permis de export, avem tot ce ne trebuie Unu-i Gore, lancu Gore! adauga coborand putin glasul si privindu-i pe toti pe rand, cu un zambet viclean luminandu-i fata.
Dar parca nimeni nu l-ar fi ascultat. il priveau cu o neverosimila indiferenta, ca si cum n-ar fi fost acolo, langa ei. Elisaveta isi facea necontenit cruci murmurand o rugaciune.
- Ai adus sarurile? intreba enervata stapana.
Femeia dadu din cap, dar isi continua in soapta rugaciunea.
- Nu te mai ruga atat, ca tragi a rau! Exclama cucoana. Gore tocmai voia sa-si faca o cruce, dar se razgandi.
- Poate avem noroc si se duc mai departe, spre Ploiesti, spuse el. Poate au trecut pe-aici doar ca sa ne sperie. Pe ei ii intereseaza Ploiestiul. Sondele, petrolul
Nu-i raspunse nimeni. Batranul parea ca se manie din nou.
- Am auzit cu urechile mele, azi-dimineata, la radio ca se vor face exercitii de aparare antiaeriana, incepu el.
Apoi sari brusc de pe banca si se apropie de usa. Pleca usor capul, ascultand. Gore isi scoase ca din intamplare ceasul, il cantari lung in palma dreapta, apoi il trecu in palma stanga. Cu pasi usori, banuitori, batranul se reintoarse in mijlocul odaii.
- E ceas imparatesc, i-l arata Gore. L-am cumparat de ocazie, la Odessa. A fost ceasul tarului la sa-l luati in mana: o sa va speriati!
Voi sa-l desprinda din lantul lui gros, de aur, cand batranul, care parca nici nu-l auzise, se adresa doamnei:
- Ati mai avut vesti de la Paunescu, stimata madam Popovici? intreba el cu un zambet sarcastic.
- Ce-ti pasa dumitale? Sari deodata, intepata, Elisaveta. Mai bine ai fi platit chiria!
- Elisaveto, te rog nu te amesteca, o intrerupse stapana.
Apoi arunca o privire scurta batranului si ridica din umeri fara sa scoata un cuvant. Brusc emotionat, Gore continua sa-si cantareasca ceasul prefacandu-se ca nu asculta.
- Eu v-am atras atentia ca nu e om serios, vorbi batranul. Am si eu relatiile mele. M-am informat, sa nu credeti dumneavoastra
Gore simti cum il cuprinde furia. Daca Paunescu ar fi fost cinstit, daca ar fi fost om de cuvant, i-ar fi scos demult aprobarea de la Finante, pentru care ii avansase deja trei milioane. Si acum ar fi fost cu marfa la frontiera: sase mii de capete de vita. Castig net: patruzeci de milioane. Nu si-ar mai fi pierdut timpul la Bucuresti, nu l-ar mai fi prins bombardamentul
- il cunoasteti pe Paunescu? se adresa el batranului, nemaiputandu-se stapani. Pe Paunescu de la Finante?
Batranul se multumi sa ridice din umeri, zambind fara sa-l priveasca.
- Daca nu l-oi cunoaste nici eu! spuse. in sfarsit, eu mi-am facut datoria si v-am prevenit la timp
- il cunoasteti bine? Ce fel de om e? intreba in soapta Gore.
Ca si cum nu l-ar fi auzit, batranul trecu pe langa el si se reaseza pe banca. «Sunt nebuni!» isi spuse Gore. intoarse capul si scuipa, apoi isi sterse gura cu batista.
- Conita, eu nu mai stau! exclama Elisaveta sarind ca arsa in picioare. Iar a inceput sa mi se bata ochiul!
- Esti nebuna! spuse madam Popovici apucand-o de brat. Gore isi facu cruce si iar scuipa, intorcand din nou capul.
- Daca e un exercitiu, dumneata de ce ai venit?! se adresa Elisaveta batranului, cu un glas aspru, ascutit, aproape tipand. Si de ce stai? Ai venit numai ca sa ne faci noua in necaz!
In acea clipa, Gore auzi semnalul de incetare a alarmei si se ridica de pe banca.
-Am scapat! striga.
- Locuiesc si eu in casa si dupa lege am dreptul la acest adapost, raspunse batranul cu demnitate.
- Bogdaproste ca am scapat! spuse Gore facandu-si cruce. Apoi se adresa batranului: Ati avut dreptate. N-a fost bombardament. Nu s-a auzit nici un tun. Si ce-a durat? isi scoase repede ceasul si-l privi, de departe, incruntandu-se: N-a durat nici cinci minute!
- Ai sa ma innebunesti cu atatea rugaciuni! sopti madam Popovici, zgaltaind-o de brat pe Elisaveta.
Gore ii cuprinse pe toti dintr-o singura privire si zambi.
- Poate ca ti-a ascultat Dumnezeu rugaciunile si de-aia n-a fost bombardament, exclama inveselindu-se.
Dadu sa plece, dar in fata usii mai ramase cateva clipe nehotarat, privindu-i pe rand. Batranul isi pironise ochii in tavan.
- Tot mai stati? intreba Gore. Nu v-a fost de-ajuns?
Dar pentru ca nimeni nu se hotara sa-i raspunda, deschise brusc usa.
- Mama voastra de nebuni! spuse el, printre dinti, din prag."


Fragmentul ales pentru analiza reprezinta momentul de maxima tensiune epica al nuvelei Douasprezece mii de capete de vite: in structura narativa se produce suprapunerea planurilor temporale (prezent / trecut), consecinta a bulversarii cronologiei evenimentelor prin iesirea din timp si spatiu sau prin ceea ce, in naratologie, poarta denumirea "rupere de nivel temporal". Autorul stapaneste magistral tehnica epicului dublu, bazata pe coexistenta realului si irealului in discursul narativ, pe subtila deghizare a sacrului in banalitatea cotidiana. Multiple semnale textuale au atras atentia cititorului asupra marcilor de insolitare a fantasticului, ingropate in substanta naratiunii, in episoadele si secventele anterioare episodului analizat aici (ostentatia cu care Iancu Gore isi cauta mereu ceasul; obsesia orei douasprezece; graba, afirmata repetat de protagonist; sunetul strident si "neverosimir al sirenei anuntand bombardamentul). Autorul conduce astfel, cu abilitate, alunecarea epicului in ambiguitatea specifica fantasticului rafinat.
Iancu Gore, om de afaceri din Pitesti, vine in Bucuresti, pentru a recupera niste bani de la un oarecare Paunescu, functionar in Ministerul de Finante. El intra intr-o carciuma, discuta cu carciumarul, apoi pleaca pentru a face cercetari pe strada Frumoasei, cautand casa de la numarul 14, adresa la care ii spusese functionarul ministerial sa vina. in momentul in care apasa pe sonerie, convins in sinea lui ca Paunescu este un "escroc" si "poltron", alarma aeriana suna si Iancu Gore se vede nevoit sa se refugieze intr-un adapost. Sunetul alarmei anunta, de fapt, "ruptura la nivel temporal", iesirea protagonistului din timpul istoriei in care este ancorat - prezentul experientei sale — si reactivarea unui timp al memoriei in care personajul se afla prins fara stiinta sa. in adapostul antiaerian, Iancu Gore se confrunta cu o situatie existentiala ambigua, ce are aspecte aparent normale, care se inscriu in logica rectilinie a cotidianului, dar continand evidente semnale ale anormalitatii. Ambigu-izarea discursului narativ rezida in derularea paralela a planurilor real-ireal, ceea ce duce la imposibilitatea protagonistului de a le separa, instituind dilema in campul receptarii.


Episodul analizat este aproape integral dramatizat, interventiile naratorului, reduse ca pondere, semnaland caracterul absurd al dialogului, augmentat de gesturile mecanice, obsesiile si automatismele verbale ale personajelor. Dialogul din adapostul antiaerian reprezinta un tip de strategie narativa menita sa ilustreze dialectica fantasticului (substituirea si identificarea planurilor real-ireal), imposibilitatea stabilirii unor granite intre cele doua planuri. Absurditatea dialogului reiese din faptul ca replicile interlocutorilor apartin unor niveluri de referinta diferite, avand, fireste, semnificatii diferite, astfel incat comunicarea nu se realizeaza in fapt. Acest pseudo-dialog se desface intr-o succesiune de structuri monoloeale paralele. Aflat intr-o disponibilitate colocviala excesiva, dublata de iritarea si nedumerirea ce se accentueaza progresiv pana la finalul episodului, Iancu Gore intreaba, dar nu primeste niciodata raspuns. Eforturile lui repetate de a dialoga cu cei gasiti in adapost, fie pe tema amanarii bombardamentului, a ceasului procurat de la Odessa ori a onestitatii functionarului ministerial, se lovesc de indiferenta aproape agresiva a celorlalti care isi continua netulburati conversatia sau se concentreaza asupra propriilor obsesii traduse in ticuri verbale ori gesturi mecanice. Iesit din prezentul sau, Iancu Gore asista ca pseudo-martor la ultimele clipe din viata unor oameni ucisi in timpul unui bombardament. De aceea, prezenta lui in adapost nu le produce nici o reactie. "Dar parca nimeni nu l-ar fi ascultat. il priveau cu o neverosimila indiferenta, ca si cum n-ar fi fost acolo, langa ei." Senzationalul se instituie in momentul cand, reintors la carciuma, spatiul profan in care incepe actiunea si in care se reveleaza mari simboluri, Gore afla surprins ca, de fapt, alarma din cauza careia s-a refugiat nu avusese loc si ca persoanele intalnite in adapostul antiaerian cu cinci minute inainte (dupa cum pretindea el) murisera intr-un bombardament cu "40 de zile in urma". Reconstituindu-si itinerarul pentru a-i convinge pe carciumar si pe niste muncitori de autenticitatea experientei traite, protagonistul constata innebunit ca adapostul in care se refugiase cu cateva minute in urma nu exista, iar casa de pe strada Frumoasei nr. 14 fusese distrusa in timpul bombardamentului. Confruntat cu evidenta faptelor ce dovedesc irealitatea evenimentelor in care a fost implicat, singura solutie gasita de erou pentru a lamuri misterul este una ineficienta, care adanceste dilema: Gore arunca intreaga vina a aventurii sale neverosimile pe seama lui Paunescu, escrocul ce-l inselase cu trei milioane de lei, si din cauza caruia nu poate fi acum la granita, departe de bombardament, cu cele douasprezece mii de capete de vite.

Starea de deruta si confuzie a protagonistului pus in fata inexplicabilului, a irationalului, este exteriorizata prin imprecatia: "- Mama voastra de nebuni!", din finalul episodului comentat. Nebunia celorlalti este o motivatie frecventa adusa de personaj experientei ilogice in care este antrenat. Replica Sunt nebunir secondata de gestul repetat al eroului de a-si face cruce, de » intoarce capul si de a scuipa, evidentiaza caracterul absurd al dialogului m adapostul antiaerian. in acest episod, Iancu Gore nu este participant ictiv, de aceea el nu poate schimba nimic din ce s-a intamplat. El se afla in plan de referinta. Substituirea si confundarea planurilor temporale sunt atat de subtil realizate, incat cititorul nu intelege cine este nebun cu adevarat aici, cine se insala si cine spune adevarul sau cate tipuri de adevar exista.

Specificul fantasticului in aceasta nuvela consta in faptul ca "totul este pastrat in registrul verosimilului, dar este neconcordanf (Eugen Simion, Mircea Eliade - spirit al amplitudinii). Logica lui lancu Gore este de necontrazis, faptele relatate de el par adevarate, mai ales ca simturile nu tradeaza niciodata, doar ca relatarea lui se raporteaza la alt timp decat cel al evenimentelor istoriei cotidiene. Protagonistul nu sesizeaza discontinuitatile temporale ale existentei, el crede ca totul are o logica, o coerenta si o determinare. El este "individul comun ce intra, fara voie, intr-o situatie anormala si, in fata tuturor evidentelor, continua sa creada in normalitate, coerenta existentei" (Gheorghe Glodeanu, Fantasticul in proza lui Mircea Eliade). Tensiunea dintre cele doua planuri din structura naratiunii nu este rezolvata prin solutia miraculosului magic. Dimpotriva, protagonistul traieste si se exprima rational, coerent, verosimil, in doua planuri temporale distincte, paralele si interferente.

Rafinamentul artei narative a lui Mircea Eliade se vadeste prin crearea unei "tipologii traditionale intr-o imprejurare enigmatica" (E. Simion). lancu Gore este un vanitos. Nu atat pierderea banilor il supara, cat orgoliul lui ranit prin escrocheria lui Paunescu. "Unu-i Gore, lancu Gore! isi afirma personajul identitatea. El este surprins intr-o ipostaza caragialiana si prin faptul ca "dereglarea planurilor o traieste numai el" (Gheorghe Glodeanu). Protagonistul tine sa sublinieze mereu cine este, ca nu este un obisnuit, dar stradania sa duce la rezultate contrare asteptarii. Efectul acestei neconcordante este comic. in episodul analizat aici se pot observa si alte atribute ale eroului care-l apropie de personajele lui Caragiale: dorinta excesiva de comunicare, de a marturisi oricui ce i se intampla; vanitatea - orgoliul de a nu se lasa escrocat; statutul sau de "om mediocru", "individ comun", subliniat prin automatismele verbale si comportamentale. "Gore este un Mitica guraliv, infipt, revendicativ, napastuit de soarta sa treaca printr-o imprejurare grea". "Eliade sacralizeaza lumea lui Mitica, orasul toropit de caldura e ca un vast labirint de semne-Mitica insusi, omul care se grabeste mereu, dar paraseste rareori cafeneaua, devine un erou mitic. () O geografie sacra si, in interiorul ei, indivizi care n-au deloc sentimentul sacrului. Ei traiesc intr-un continuu paradox temporal fara sa-si dea seama, trec peste linia subtire ce desparte viata de moarte (). Participa, in fine, la un mare spectacol si intru-chipeaza, ei insisi, mituri celebre, avand o credinta aproape mistica in normalitatea existentei." (Eugen Simion, Postfata la Mircea Eliade, Proza fantastica, Ed. Fundatiei Culturale Romane. Bucuresti, 1991).
Remarcabil in fragmentul analizat este caracterul scenic al naratiunii dramatizate prin procedeul dialogului, care introduce in text sugestia "lumilor paralele", punand personajul (si cititorul) in contact direct cu o realitate irationala, dar concreta, prilejuind o experienta fundamentala in care s-a concentrat intuitia globala a vietii si a mortii (v. Mircea Eliade, Fragmente din voi. Oceanografie, 1934).

Teme de lucru:

. Stabiliti caracteristicile si functia dialogului, ca situatie de comunicare si ca strategie narativa, in acest episod al nuvelei.
. Alegeti un alt episod narativ si comentati-l din perspectiva jocului planurilor temporale.
. Cititi o alta nuvela fantastica scrisa de Mircea Eliade si analizati folosirea aceleiasi tehnici narative in generarea fantasticului.


    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani