EMIL BOTTA „Un dor fara satiu" referat






„Si te rog sa nu-mi rizi / la umorul negru, / nici un suris pentru fanfaronadele mele, / pentru / proverbialul meu ris": nu se putea recomandare mai potrivita decit aceasta pentru versurile din Un dor fara satiu, admirabila carte recenta a lui Emil Botta ce seamana tot mai putin cu autorul intunecatului April, cu „tragica paiata", cum zicea Pompiliu Constantinescu, sau cu arlechinul cu obraz de creta („si-mi scrii poezii pe obrazul de creta"), sumbru si patetic Pierrot, cu histrionul romantic, strigoi bacovian la origine, tirindu-si prea lunga hlamida pe la gale funebre („ cina inecatilor"). Jocul, unde a mai ramas, e ritualizat la maximum, stilizat, si-a pierdut nota sprintara, glumet-afectata, chiar daca nu si ironia rece si lucida. Titlul insusi al volumului, imprumutat de la o poezie din Pe-o gura de rai, este expresia celei mai grav-romantice insatietati existentiale: „ Un dor fara satiu m-a-nvins, / si nu stiu ce sete ma arde mereu ". Poezia lui Emil Botta este esential una a mastilor. Poetul e „vestedul cavaler", „vicleanul domnisor", „ingerul exterminator", vedenia de pe cimpul de os, convivul vesel la cina cea fara de taina, Regele Pastor, descapatinatul Denis cel Scurt, Petru Cercel mistuit de dor de tara, Ion Voda Armanul rupt de patru camile, „Noi Stan Patitul", hidalgo autohton. Masca lirica demasca sentimentul. Poet pe scena, Emil Botta e actor in poezie: in acest sens s-a vorbit pe drept cuvint despre teatralitate la el. Joaca un singur rol (pe al lui insusi), dar travestindu-se mereu, punindu-si o masca, declamind monologic. Furisat sub travesti, poetul se lasa prada viziunilor sale himerice. Ca sa se exprime, sentimentul are nevoie la el de consumatia teatrala, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de masca. . Negoitescu respinge acest caracter teatral al liricii lui Emil Botta, preferind a vedea, din contra, in arta actorului poezia: „arta actorului era doar una din formele metaforei sale existentiale, fundamentale, de natura strict poetica". Desigur, dar arta poetului nu releva oare, la rindul ei, prin „hamletism" si monolog shakespearean, cum observa G. Calinescu, o metafora a inscenarii si a mastii?

Noutatea in Un dor fara satiu (si in precedenta culegere, Vineri, un fel de recviem la moartea fratelui iubit) consta in scaderea funambulescului si in accentuarea seriosului. Fanfaronadele, arlechinadele lasa locul unui joc halucinatoriu, nedublat totdeauna de parodie. Acest fond tragic era de la inceput la Emil Botta, dar poetul i se sustragea prin persiflare, afectind risul sarcastic dispretuitor, luind postura clovnului lui Laforgue. Acum insa risul pare a ingheta pe buze si jongleriile devin neputincioase in fata mortii pe care incearca zadarnic s-o alunge prin exorcismul cuvintului:
„Am inlemnit
la vederea cucului,
un cuc de pripas
pe la casele noastre.
Ce mai cuc sarac,
I-am vazut si fata
slabita, sleita.
Eu cu jonglerii,
eu cu clovnerii,
incerc sa-l incint,
cu vint cucu vint,
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera- Vint.
Frig in ochi ii arunc,
din ulcioare de cucuta
ii dau sa bea,
ulcioare de foc ii intind,
pe pat de cuie il culc,
fac din cuc un fachir, .
lopeti de pamint
arunc peste el.
Si stele fumeginde
si focuri crescinde
Eu cu jonglerii,
eu cu clovnerii".

Altundeva, moartea e Galbena (tot o pasare) cu inel de vinzare in cioc, telal fariseic ce-si reinnoieste mereu propunerea, sau e Umbra (zburind peste capete), vrajitoarea de papura, „ canalia cea luminoasa", care atrage si totodata respinge, in primul caz plingerea nemingiiatului poet („ Noi, Stan Patitul / murind, / si de a nu muri / fiind nemingiiat / spre a mea consolare / am murmurat / al meu laitmotiv, al meu Credo: / Frumusetea este o Stea / dupa umila parere a mea".) traduce liric un sens kierkegaardian al mortii (maladia mortala consta in a nu putea muri) insa nu intimplator recurgind la personajul popular existent si la Creanga care-l pacaleste pe Dracu asa cum Ivan Turbinca o pacaleste pe Moarte: ideea este „ti-a murit moartea", insa, altadata, sfirsitul, stingerea (vazute superb cosmic: „Steaua era pe sfirsite, /stingerea sunase si ea, / cerurile deschise cintau ", unde insa Steaua poate fi aceea a Frumusetii la care se refereau versurile citate mai inainte) provoaca manjirea poetului, care, cu lasitati dramatice, refuza moartea ce s-a metamorfozat intr-un inger-insecta cu mii de aripi fluturinde: „ Vine un chip fara chip, /vine o voce fara voce, / un sunet fara sunet,/vine o fata fara fata, /vine canalia cea luminoasa, /cu aripi mii. /Si ce tesatura, / ce scriere cuneiforma, / ce misterioasa, / ce tepi de arici / in fluturare hidoasa! / Nu ma lupt cu tine / ca lacob cu ingerul, / nu ma cosi, nu ma secera, / nu ma chema lacob, l sini altcineva".

Multele motive populare care apar in poezia lui Emil Botta de la intunecatul April si care sint prezentate cu atit mai insistent in Pe-o gura de rai, Vineri si Un dor fara satiu (descintece, bocete, balade, jocuri de copii etc.) fac din el unul din cei mai originali cunoscatori lirici ai folclorului. Ceea ce la Ion Gheorghe este expresionism naiv si tipator, icoana pe sticla, kitsch, devine la Emil Botta prelucrarea savant-estetica, in traditie eminesciana sau mai ales barbiana. Domnisoara Hus, Riga Crypto si celelalte nu sint straine bunaoara de acest ciudat ritual pe tema sacrificiului in forma unui joc copilaresc:
„- Du-ma la Orb, la Caramida N-am tihna aici, m-am prea saturat de stralucirea sistemului tau planetar;
sint satula de tine, Strengar. Du-ma, te rog la Caramida Ceea ce si facui fiindca mie nu-mi plac'e a fi rugat in zadar: - Caramida Orbule, rege Caramida, un dar iti aduce Strengar, o fata frumoasa, desprinsa din sistemul meu planetar! — Lasa tu, lasa Strengar, imi spune Caramida, nu am ochi pentru steaua rupta din sistemul tau planetar. Si pe aici nu veni, la intrare vegheaza grifon de granit cu racnet cu tot impietrit.
Si acolo, in zare,
la muntii de var,
acolo am streanguri
pentru strengari.
Tu, Strengar,
priveste si treci prin oglinda
ca un Til-Buh-Oglinda.
Daca nu,
la streanguri cu tine, Strengar!".
Obsesia motivului mioritic fiind veche la Emil Botta, o regasim intr-o frumoasa balada, unde omorul ritual apare metafizic transfigurat:
„Alei. ce vis, alei!
M-au batut cei trei,
Veri pacurari trei,
ca inlr-o intimplare nelumeasca
m-au lovit
cu bita lor ciobaneasca.
Si m-au ciocanit,
si m-au ciomagit:
Ce vrei de la noi,
de la oi,
ce vrei, ce mioara cei
tu, cu floarea la piept,
vested cavaler,
viclean domnisor?
Nu esti oare ingerul
exterminator':'"
Nu lipsesc, in aceeasi maniera rafinat folclorica, reminiscentele sau figurile istoriei nationale. „Glasul Petrului Cercel" suna „stins si nestins", jeluindu-si suav-liric focul dorului de tara: „Poate acuma / cind stelele nu-s, / nu-s pe cer f constelate imperii, / poate acuma, / odata ce m-a rapus / Apune-Soare / cu sulite de foc, / poate acuma / cuvine-se. / In starea de umbra / nevazuta de ochi omenesti / cuvine-se acuma, / umbra de mlndru barbat / sa ingenuncheze / la glie, la huma. / Cuvine-se a murmura, /a marturisi: Patrie, Muma!" Bocetul lui Ion Voda cel sfirtecat de camile e barbatesc, aspru judecatoresc, rostit parca de stafia intunecata a unui razbunator:
„ M-au intrebat
ca de ce moarte am murit,
ce de patimi am suferit.
Pe mina camilelor m-au dat
sl mimai sufletul meu neadormit
stie ce-a patimit.
Iara sufletul meu
in judecata le-au strigat
pe citesipatru camilele
care sufletul
de trup I-au departat,
pe cocosatele
pe care cu singele meu le-am
zugravit
in singe tot, le-am impodobit.
Parfumele Arabiei toate
nu spala mina camilelor,
ale camilelor miini
in Ion inclestate.
Camasa de piele
nu le-a putrezit,
ciolanele nu s-au risipit,
ele, ciolanele,
au inflorit.
O, strimba dreptate,
pentru citespatru,
citespatru care m-au canonit,
Io trunchiatul cumplit,
cu frigul in oase varsat,
in moarte incarcerat,
Io pe citespatru camilele am
incalecat
si in patru cornuri de lume, ca o salbaticiune de aer, m-am facut zburat".

Asemenea versuri, extraordinare, sint nenumarate in Un dor fara satiu, carte a unui mare poet contemporan.

(Romania literara, nr. 48, i976)




Coduri - Postale, caen, cor


Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu







Cauta referat
Scriitori romani