Enigma Otiliei - fragment comentat referat






Enigma Otiliei
(fragment)


"Parasit de toti, obosit, Felix examina mediul in care picase. Otilia il surprinsese de la inceput si n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea fata de dansa, simtea doar ca are incredere in ea. Fata parea sa aiba opt-sprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela, insa in trupul subtiatic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie. Mos Costache o sorbea din ochi si radea din toata fata lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi. Fata avea, era limpede, toata initiativa, si Costache era un simplu satelit al vointei ei. Otilia nu facea nici un gest care sa para indraznet, nu scotea nici o vorba nechibzuita. Totusi, pe Felix, familiaritatea ei, oricat de copilareasca, cu Pascalopol il nemultumi. Lui Felix, aparitia Otiliei ii dadu un sentiment inedit, de mult presimtit. Nu avusese pana acum nici o intimitate cu vreo femeie. Mama-sa murise de mult, de cand el era in scoala primara, si nu avea atunci destula complicatie sufleteasca spre a o cunoaste mai de aproape. Ea era o fire bolnavicioasa si iritabila si statea mai toata vremea intinsa pe o canapea intr-o odaie, citind cate o carte, strigand si poruncind slugilor prin usa intredeschisa. Cu multe saptamani inainte de a muri, ea disparuse de acasa, si Felix intelegea acum ca doctorul Sima, tata-sau, o internase in vreun sanatoriu. Doctorul manca la masa impreuna cu copilul, sumbru, fara sa scoata o vorba, mangaind la plecare baiatul pe par si intrebandu-l daca e bine si n-are nevoie de ceva. intr-o seara, doctorul Sima, dupa o lipsa de o zi intreaga, in care slugile se purtasera fata de Felix cu o ciudata stima compatimitoare, veni palid si obosit, imbracat in negru. il chema grav pe Felix, ii cuprinse amandoua mainile intr-ale sale si-i vorbi astfel:
- Felix, esti destul de mare si de cuminte ca sa-ti spun o imensa veste trista: mama ta n-are sa mai vie niciodata acasa, mama ta s-a prapadit.
Doctorul ingalbeni si mai tare la solemnitatea propriilor lui cuvinte si stranse puternic mainile copilului, spre a-i ocroti izbucnirea. Dar vestea era prea tare pentru experienta sufleteasca a lui Felix. El intelese doar atat, ca ceva foarte neobisnuit se petrece in casa, si lasa capul in jos. Doctorul continua:
- Maine, cand te duci la scoala, spune domnului institutor ca n-ai sa mai vii. Vei merge intr-un pensionat.
Toata noaptea Felix fu chinuit de o agitatie nemaiavuta, care-i sfarama somnul. Nu era nici durere propriu-zisa, nici frica, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai in noaptea dinaintea plecarii pentru totdeauna intr-o tara indepartata. A doua zi intra in clasa cu mana indoliata si se aseza in banca cu pelerina pe el, in asteptarea institutorului.
- A murit mama mea, explica el colegului de banca, intrigat.
- A murit mama ta? Se mira acela ca de un eveniment onorabil. -Da.
- Lui Sima i-a murit mama lui! striga pitigaiat colegul catre clasa. Copiii se stransera in jurul lui Felix, privindu-l cu mare curiozitate.
- Si acuma nu mai vii la scoala? -Nu.
Copiii erau prea mici ca sa incerce vreun sentiment de compatimire. Ei erau doar izbiti de acest privilegiu al lui Felix de a nu mai veni la scoala. Cand intra institutorul, un om de treaba, stors la fata, care-si ridica mereu pantalonii prea lungi, copiii ii lamurira neintrebati.
- Domnule, lui Sima i-a murit mama lui!

Institutorul isi impreuna mainile sincer emotionat si se apropie de banca lui Felix, in vreme ce copiii, in loc sa se duca la locul lor, facusera cerc in jurul bancii eroului.
- Ce spui?! Bietul baiat! Ce nenorocire! Si acum nu mai vii la noi?
-Nu.
- imi pare foarte rau. Ce nenorocire!
Lui Sima, privirile acestea respectuoase ale tuturor ii alterara sentimentul de tristete, care sta nelamurit in adanc, si i-l prefacu intr-un soi de mandrie de a fi obiectul de atentie al lumii. Institutorul il mangaie.
- Poate ca te asteapta tatal tau. Sa-i spui domnului doctor Sima ca regret foarte mult. Asa, draguta! Si institutorul intinse mana lui Felix si-l conduse cu atentie la usa, cum conduci un paralitic. Copiii urmarira pe Felix cu o admiratie nemaipomenita, fara umbra de durere. Felix insusi ii privi mut, atat de cuprins de noutatea situatiei lui, incat acest sentiment nu avea nici un nume.
Abia cu cativa ani mai tarziu, vazand pe alti colegi trecand pe drum cu mamele lor, Felix incepu sa mediteze asupra simtirii care nu se nascuse, fiind intrerupta la o varsta nepasatoare. Cu fotografia mamei sale inainte, el incerca sa reconstruiasca un sentiment pierdut, interpretand vechi amintiri; din pacate, era prea tarziu. Fotografia ramanea a unei fiinte indepartate, pe care abia o cunoscuse.
La internat colegii nu vorbeau despre femei decat cu rasete indecente si cu mister, iar slugile, singurele fiinte de gen feminin pe care le intalnea pe aproape, aveau vorba muscatoare si luatoare in ras. Pentru intaia oara Felix era prins de brat cu atata familiaritate de o fata si pentru prima oara, luand act de izbucnirea unei simtiri pana atunci latente, incerca si acul geloziei, vazand cum Otilia generalizeaza tratamentul.
Zarurile zornaiau pe masa intre cele patru capete stranse in jurul luminii de lampa. Jucatorii emiteau numai scurte exclamatii tehnice, mos Costache radea doar in favoarea castigatorului, iar Aurica privea nemiscata cu fata intre palme, aruncand cate o ochire si la Felix. in fata batranului se afla o chesea de tutun, din care acesta apuca mereu, facand tigari de mana, pe care le lipea scotand foarte tare limba afara si bulbucandu-si si mai rau ochii."


Proza lui G. Calinescu are un caracter special, impunand o abordare mai nuantata a registrului narativ in care a fost elaborata. Ea este in Primul rand creatia unui artist care asaza formula estetica deasupra crearii de viata. N. Manolescu arata ca, de fapt, subtilitatea romanului Enigma Otiliei este "de natura estetica, nu psihologica (), ea tine de caracterul demonstrativ si programatic al formulei mai mult decat de profunzimea trairilor" (Arca lui Noe). In acest sens, si limbajul operei se incarca de semnificatiile estetice specifice acestui gen de scriitura.
Daca acceptam ideea ca Enigma Otiliei apartine - potrivit impartirii pe care o face N. Manolescu acestui gen - romanului de tip doric, arunci stim de la inceput ca formula sa este cea a naratorului omniscient.
Sa incercam sa surprindem acum, prin intermediul fragmentului antologat, mecanismul intim al acestui discurs narativ, sa-i intuim intentiile estetice si sa-i deconspiram intentionalitatea artistica.




Pasajul despre care vorbim se afla in primul capitol al romanului, si il are ca protagonist pe Felix Sima - proaspat descins in capitala - care ia act de locul, familia si ambianta in care va trai in timpul frecventarii cursurilor Facultatii de Medicina. Remarcam, in primele secvente ale cartii, aerul usor provincial al lui Felix, timiditatea sa si firea reticenta, aproape necomunicativa, in relatiile cu cei pe care i-a cunoscut in casa lui Giurgiuveanu.

Retras in coltul odaii in care ii cunoscuse pe cei cativa membri ai familiei, Felix Sima asista fara voia lui la o discutie - purtata in jurul unei mese de joc, unde se aflau Aglae Tulea, Otilia, Mos Costache Giurgiuveanu si Pascalopol - pe o tema care-l privea personal si din care intelege ca nu este binevenit in aceasta casa, ba chiar repudiat de unii membri ai acestei eterogene familii (Aglae Tulea). Otilia il priveste cu simpatie si are fata de el nu numai intelegere, ci si oarecare compasiune. Pana in acest moment, perspectiva naratoriala este unica, naratorul confundandu-se cu autorul care este (ca in romanul clasic) instanta auctoriaia absoluta.

In fragmentul ales, discursul narativ debuteaza cu o observatie a naratorului care tine sa precizeze ca, obosit si parasit de toti, "Felix examina mediul in care intrase". Este destul de greu de precizat acum daca naratorul isi mentine pozitia omniscienta sau transfera lui Felix prerogativele sale naratoriale. Un indiciu al alternarii perspectivei in acest moment ar fi vaga caracterizare facuta Otiliei si imprecizia in fixarea varstei ei. Cu siguranta ca daca discursul narativ se facea din perspectiva auctoriaia, precizarile asupra caracterului Otiliei (de exemplu varsta) ar fi fost exacte (caci autorul omniscient stie totul despre personajele sale). Astfel, avem vaga impresie ca perspectiva din care sunt narate faptele este cea a lui Felix, personaj-reflector. Obiectivitatea relatarii devine subiectivitate a reprezentarii. Naratorul-actor fuzioneaza cu personajul sau, care i se substituie, imperceptibil:

"Otilia il surprinde de la inceput si n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea fata de dansa, simtea doar ca are incredere in ea. Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani."


Portretul care urmeaza este cu siguranta facut de autorul-narator. Calinescu exceleaza in realizarea caracterelor prin cateva modalitati care amintesc de formula clasica a tipologiilor, dar prozatorul nu ramane doar in proximitatea acestora. "Tipologia este redusa la clara esenta": "gandurile, intentiile, insusirile personajelor nu sunt tinute secrete", iar "caracterul automatic al comportarii este dezvaluit la tot pasul" (N. Manolescu). in portretul Otiliei, modalitatea de individualizare este de tip clasic. Se incepe cu un portret fizic in care trasaturile sunt bine evidentiate: "Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela." Apoi observatia se deplaseaza spre "interior", intregind portretul cu trasaturi psihice. Otilia avea o mare libertate de miscare (observatia, desi pare exterioara, descriind gesturile dezinvolte ale personajului, este de sorginte interioara, dezvaluind o trasatura de caracter deloc neglijabila, si anume stapanirea de sine, dirijarea si orientarea spre un anumit scop a comportarii exterioare), avea "toata initiativa" in preajma lui Mos Costache care devenise "un simplu satelit al vointei ei." Comportamentul nonsalant, gesturile sigure dar nu indraznete, limbajul cumpatat si ales al Otiliei, care polarizeaza atentia celor din jur, si, mai ales, familiaritatea ei fata de Pascalopol il surprind pe Felix, care avusese inca de la inceput "un sentiment inedit, de mult presimtit".

In acest moment fluxul narativ este intrerupt si, prin intermediul unei rememorari, patrundem in intimitatea vietii tanarului Felix, vazut acum din perspectiva exclusiv auctoriaia. Incursiunea in biografia personajului are drept scop conturarea structurii sale adolescentine si a firii lui in-trospectiv-meditative. Naratorul omniscient nu pastreaza nici o unda de mister asupra personajului sau, dezvaluindu-i psihologia fara retineri.
In copilarie, Felix afla intr-o buna zi de la tatal sau ca mama sa a murit. Vestea "era prea tare pentru experienta sufleteasca a lui Felix". El consemneaza evenimentul doar ca pe un lucru neobisnuit, dar, in curand, va afla tot de la tatal sau ca va trebui sa-si urmeze cursurile intr-un internat.

Vocea naratorului dezvaluie in continuare psihologia personajului sau. "'Toata noaptea Felix fu chinuit de o agitatie nemaiavuta, care-i sfarama somnul. Nu era nici durere propriu-zisa, nici frica, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai in noaptea dinaintea plecarii pentru totdeauna intr-o (ara indepartata."

Reactia colegilor de scoala ai lui Felix la aflarea tristei vesti este si ea notata cu exactitate: "Copiii erau prea mici ca sa incerce vreun sentiment de compatimire. Ei erau doar izbiti de acest privilegiu al lui Felix de a nu mai veni la scoala". in schimb, reactia invatatorului este mai vie, tradusa nu doar de sincera emotie care-l stapaneste, ci si de gestul de impreunare simbolica, agitata, a mainilor.

Psihologia copilului este creionata prin cateva tuse analitice de mare finete. Privirile compatimitoare si respectuoase ale colegilor "ii alterara sentimentul de tristete" care se transforma treptat intr-o bucurie interioara izvorata din revelatia de a fi - iata - "obiectul de atentie al lumiC. Chiar daca mai tarziu realizeaza gravitatea pierderii de care suferise, Felix, desi priveste indelung fotografia mamei sale, nu mai reuseste sa reinvie in suflet, la intreaga lui intensitate, un sentiment pe care nu il avusese de la inceput.
Treptat, suntem adusi prin vocea auctoriala intr-un perimetru afectiv extrem de sensibil: in psihologia adolescentului Felix. Printr-o singura si precisa notatie, naratorul fixeaza momentul izbucnirii primilor fiori ai dragostei in sufletul viitorului student:
"Pentru intaia oara Felix era prins de brat cu atata familiaritate de o fata si pentru prima oara, luand act de izbucnirea unei simtiri pana atunci latente, incerca si acul geloziei, vazand cum Otilia generalizeaza tratamentul'.

Teme de lucru:

. Ce trasaturi se desprind din portretul Otiliei - creionat de naratorul care se substituie personajului, la inceputul fragmentului prezentat?

. Desprindeti din text cateva trasaturi ale discursului narativ si co-mentati-le pe scurt.

. Care este relatia autor-narator-personaj in fragmentul antologat?










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani