Exasperarea creatoare de Geo Bogza referat






scriu, fiindca viata ma exaspereaza

La inceputul acestui al patrulea an, schema exasperarii creatoare — una din cele cateva glande din a[le] caror tulburatoare secretii porneste toata activitatea noastra in febra si in contrasens — vine nu cu virtualitatea unui program pe care ni l-am propus realizarei, ci de pe un plan deja experimentat pana la o identificare cu fiinta noastra, pentru a pune in lumina mecanica actiunilor cari ne anima si pentru a preciza raportul dintre ele si succesiunea de evenimente cari ne incadreaza, constituindu-ne contimporaneitatea.
Aplecarea deasupra hartiei ca peste o oglinda cu apele de cositor otravite, fructele acestui mit de transfigurare cu indarjire aparate de a nu fi socotite cumva drept literatura, refuzul de a lua cunostinta de existenta unor scriitori cu recunoscuta si apropiata activitate, dar, in schimb, revendicarea altora, fara nici o legatura aparenta cu noi, facandu-i sa tasneasca tocmai aici din vreun colt al planetei sau al timpului trecut, toate aceste manifestari constituind tesatura fizionomiei noastre comune apar acum ca decurgand dintr-un acelasi principiu, care le activeaza si le justifica.
Principiul vietuieste in adancimile initialului, in mobilul de la baza actiunilor noastre intru creatie, a carui impartire intr-o polaritate de cel mai strict antagonism face ca si realizarile sa poarte sub coaje, ca pe un sange, caracleristicele unuia din cei doi poli sub a carui zodie au fost infaptuite.
Sunt deoparte actiunile pornite din dorinta de a activa intr-un domeniu ale carui posibilitati constituiesc un ideal spre care se nazuieste si pentru a carui ajungere se depun straduinte continue, sustinute metodic, cu o meschinarie de contabilitate a carei acreala fatal va trece si in realizari, dandu-le infatisari de penibile suficiente, de incantari minore, de lesinuri in satisfactie.

Dar in jurul polului opus se grupeaza o desfasurare de forte pure, declansate numai dintr-o inexorabila necesitate de reactie, dintr-o trebuinta chinuitoare de miscare ca in fuga cuprinsilor de flacari. Realizarile printr-o astfel de dinamica vor fi intotdeauna pe un plan spre care vor converge virtutile unei estetici de puritatea si incandescenta unui varf de platina prin care s-ar fi scurs un trasnet. Reprezentarea acestei polaritati de mobil in literatura imparte intreaga ei geografie in doua peisaje cu aspectul in violenta opozitie si consistenta acestei esentiale diferentieri alimenteaza izolarea si atitudinea noastra fata de fenomenul literar care ne inconjoara si a carui desconsiderare are un substrat mai tainic si mai permanent decat seria de intransigente juvenile, cedand apoi treptat, o data cu inaintarea in varsta si cu acceptarea unui loc printre valorile pe care le contestase.

Coeziunea grupului nostru actual nu porneste din specularea diferentelor ideologice de scoala, de generatie sau ale oricarei alte doctrine, ci din puternice diferent ieri organice, din situarea noastra prin temperament, dintr-o data in campul magnetic al polului patronand activitati in perpetua razvratire impotriva oricarei asezari in confortabil, impotriva insasi a intregei literaturi al carei mobil este tocmai o ravnire a confortabilului.
Fiindca toata aceasta productie literara prin care trecem ca printr-o balta, fara sa ne ciocnim de stanca vreunei tarii oarecare de gandire sau de pasiune, porneste din veleitati, din dorinta de a face literatura. Din dorinta de a ajunge intr-un punct investit cu demnitatile si privilegiile legate de notiunea de „scriitor". Si cartile efectuate sub o astfel de egida, cu oricat talent ar fi scrise, oricat de conforme esteticei lor ar fi, vor avea intotdeauna un aer de slugi personale ale autorului, create numai pentru a-i servi o ascensiune pe care si-a propus-o. Frumusetile lor vor fi frumuseti unse cu vaselina. In afara de lunecarea comoda in satisfactii, nu vor isca nici un trasnet, nici un cataclism. Revoltele din ele nu vor arde nici un creier. Vor fi doar un prilej de emotii cu durata si intensitatea de dinainte stabilite, ca in pravalirile sistematice din montagnes russes'. Nici o flacara. Nimic care sa prabuseasca, nimic care sa inalte. Satisfactii minore. Prezentarea celui mai de tensiune conflict e literatura, adica deturnarea lui pe un plan de dulce si scazuta intelegere, in care felul comod de a-l trata vine peste stralucirea lui initiala ca o pata de grasime.
Procedeul acesta nu va lasa niciodata o idee sa izbucneasca in virtutile ei, autorul si-o va aservi si o va ciopli intotdeauna in forma de fotoliu. Cartea-fotoliu. intreaga opera trebuind sa aiba neaparat forma unui piedestal, pentru acesta permitandu-se toate lasitatile si mai ales lasitatea de gandire.

Si astfel literatura, o balaceala totala in confortabil, fiecare gand ingrasand ca o friptura, fiecare gram de poezie consumat cu o onctuoasa bucurie, spre nedumerirea si dezgustul vietei de risc total pe cari o duc cei activand sub magnetismul polului in razvratire.
O sentinta inscrisa in sangele nostru ne-a fixat pentru totdeauna de dinamica acestui pol intr-un voiaj de fatalitatea si proportiile destinului.
Si activitatea noastra prin cerneala e o tragedie departe de orice veleitati de a face literatura. A ne realiza in scris nu e pentru noi un ideal spre care sa ne extaziem ca inspre o aureola. Scrisul nostru nu e cautarea de a ajunge intr-o lume pe care am nazuit-o, ci trebuinta implacabila de a evada din alta, care ne exaspereaza. Nu exasperarea impotriva unei lumi, unei tari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica. O exasperare cosmica.




Exasperarea ca substanta a vietuirei. Exasperarea ca o mana de plumb trecand apasat peste existente, rupandu-le din adanc fructele rosii ale febrei. Exasperarea ca o stea polara. Exasperarea ca un teasc pentru zdrobitul inimei, pentru stoarcerea din fiinta a celor mai esentiale sucuri. Exasperarea ca un nimb, ca o cununa de spini. Exasperarea ca un inger pazitor pentru neimpotmolirea in satisfactii. Exasperarea ca un pat de tortura si scrisul, singurul nostru gatlej.
Scrisul, o actiune in panica. E ca o fuga dezesperata dupa aer, pe o planeta cu atmosfera rarefiata. Un spasm si un scrasnet de fiecare clipa. O aparitie cu sangele in flacari, cu buzele crapate de o sete fara elixir. Imposibilitatea de a gasi un gand care sa nu arda, o imagine care sa nu ne fie in acelasi timp o rana pe retina. Imposibilitatea ideii de confort. Inima noastra e plasmuita din pamantul de vesnice cutremure al Japoniei. Un gand e un cataclism, un gand trece prin noi intr-o mistuire a oricarei posibilitati de asezare, intr-o umplere cu nisip arzator a oricarei intentii de oaza.
Viata noastra e arsa de conflicte. Dinamul nostru, o luciditate coroziva, intentand un drastic si permanent proces lumii de din afara si noua insine. Exasperarea noastra e o exasperare pura. O exasperare impotriva a tot ce exista, o exasperare impotriva a tot ce nu exista. O exasperare impotriva noastra. O exasperare impotriva exasperarii. O exasperare impotriva fiecarui lucru caruia trebuie sa ne supunem si o exasperare impotriva fiecarui lucru pe care il invingem si nu i ne supunem. Totul cu o intensitate, cu un tumult facand ravagii.

Si peste scrisul pornit dintr-o astfel de mecanica sufleteasca, eticheta „literatura" ar veni ca o contrafacere, ca o insulta.
Formam o lume altfel, cu totul desfacuta de organizatia literaturii. Si nu noi suntem singurii si nici cei dintai. Toate figurile halucinate ale trecutului, toti cei al caror nume a fost aici pomenit cu sfintenie: Jarry, Rimbaud, Lautreamont, Poe sau altii, disparati, de pe alt plan, dar de sub aceeasi zodie: Wilde, Dostoicvski, Nietzsche, Gide, Dessaignes, au fost cele mai desavarsite exemplare de exasperati.
Si ii revendicam de a fi din aceeasi substanta pe toti pictorii ale caror panze au clatinat lumea ca niste cutremure, de la desenele chinuite ale vrajitorilor si posedatilor de diavol din Evul Mediu, prin Goya pana la Chagall si ceilalti au inceput sa vina din ce in ce mai numerosi si mai convulsionati.
Si ascendenta noastra se urca inca mai departe. Toate voiajurile vechi, toate salturile neprevazute in gandire, cari au dus la o largire a lumei de din afara sau de dinauntru, au fost faptele unor exasperati. Exasperarea ca o pecete a autenticitatii de turmentare.
investiti cu ea, formam un grup al carui blazon este zbuciumul si nelinistea noastra. Nu ne vom opri niciodata sa tragem gard imprejurul nostru, sa ne gospodarim in vreo valoare oarecare. Lumea de din afara de noi e un incendiu. Lumea de dinauntrul nostru e alt incendiu. Si alergam intre ele pe o culme care e luciditatea noastra deliranta — toate luciditatile neaservite sunt delirante.
Nu ne apartinem. Suntem ai unei contimporaneitati care ne reclama, care ca o caracatita isi intinde spre noi tentaculele unor probleme, unor turmentari carora ne abandonam intreaga existenta.
Ne asezam astfel ca o za in plus la capul unui lant foarte lung. Suntem modernisti numai intrucat ne mentinem intr-o permanenta agitatie, numai intrucat nu presupunem nici o anchiloza. Dar avem o traditie de mii de ani. inaintasii nostri sunt toti cei cari de la inceput s-au zbatut si s-au zvarcolit pe planeta, ca si cum coaja ei ar fi fost un gratar prin care s-ar fi putut prelinge limbile focului de dinauntru intr-o mangaiere de leziuni si spaime.
Acum e randul nostru. Nu vom trisa. Ne lipseste facultatea de a putea ignora cu candoare gustul unor adevaruri de acid sulfuric. Pleoapele noastre inchise maresc mai mult aciditatea imaginilor. Masa deasupra careia scri[e]m e un rug. Daca altii isi cauta prin scris un drum si un sfarsit de satisfactii, noi cari stim, cari avem constiinta chinuitoare a existentei noastre de aici pentru o singura data, ca numai acum in intreaga scurgere a timpului ni se permite sa vorbim — inainte de a intra din nou in marea tacere ne este cu neputinta sa ne desconsideram tragedia existentei, sa ne multumim cu paliative2, sa ne pretam la morfolirea acelorasi teme variind intre idila si adulter —, vrem altceva, o necesitate organica — poate izbucnirea, in clipa asta si in noi, a tuturor durerilor acumulate de fiinta in atatea miliarde de ani - ne face sa ne rascolim in adancuri, sa spunem totul intr-o faramare a lumei ca a unei oglinzi, tot ceea ce s-a ocolit, tot ceea ce a fost deasupra oamenilor ca o vraje si ca un jug si sa gustam din taria lumii ca dintr-un sublimat, fara a ne conserva fara a ne teme ca am putea sfarsi intr-un fel pe care restul oamenilor l-ar numi catastrofa.

(unu, nr. 33, febr. 1931)

Note
(1) montagnes russes (fr.) — intr-un balci, inlantuire de urcusuri si coborasuri abrupte, parcurse de un vehicul; (2) v. p. 83, nota (3).



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani