Excelsior - volum de poezii de Alexandru Macedonski referat






EXCELSIOR Volum de poezii de Alexandru Macedonski, publicat la Bucuresti, Tipografia de lux slr. Smardan 24, in 1895, cu o a doua editie din 1897 (Bucuresti, Tip. N. Miulescu).

In 1920, in vederea unei proiectate ed. definitive, Macedonski transcrie volumul cu modificari si cu indicarea, pe foaia de titlu, a urmatoarelor cicluri: Excelsior Albine de aur -Sensuale - Flori sacre.

Dupa primele doua volume de versuri (Prima verba si Poezii), total nesemnificative sub raport estetic, Excelsior impune, in sfarsit, un univers poetic de mare interes, chiar daca, inca, extrem de inegal. Alaturi de cateva dintre capodoperele „simbolist-instrumentaliste" ale lui Macedonski, volumul cuprinde si numeroase lexte tributare unei poetici romantice retoric declamatorii (majoritatea Noptilor), adesea cu inflexiuni macabre care, dozate in exces, produc irezistibile efecte de umor involuntar, ca-n Rasmerita mortilor:

„si-n groaznicul amestec, cioc-nindu-se in cale,
Albeau prin noaptea neagra coloane vertebrale
Clavicula si cubit, si metalars si stern
Pareau miscate astfel de-acelasi dor etern".


Tulburatoare prefigurari ale tematicii (Psalmi moderni) si atitudinii lirice argheziene („O! Doamne, tu cu stele incinsu-ti-ai mijlocul/ Si eu cu biete slove incerc sa le coprind" - Sub munti) coexista cu reminiscente din Alecsandri (Intre frunze).

Intr-o poezie cu valoare de ars poetica (A vant), Macedonski marturisesle un crez romantic, reafirmand, in tonuri hugoliene, idealul unei arte care sa epuizeze - cumuland contrariile - gama sentimentelor umane (ideal propus anterior in articolul Despre poema), sa reactuali/c/c vi/iunea mesianica a pasoptistilor si sa devina calea de intelegere si comunicare a armoniei cosmice, depasind vizionar limitele pe care stiinta le pune cunoasterii noastre:

„Lirismul si satira se joaca pe-a lui frunte
Cu fulgere desprinse din foc dumnezeiesc,
Nou Moise, el se urca atunci pe varf de munte
Si alte legi sadeste in sufletu-omenesc.

Desi in urma-i urla a urei aiurare,
Zambind, cand sa-l sfasie cei rai se invrajbesc,
Asa de sus tinteste s-atata e de mare,
incat coprinde totul: ceresc si pamantesc!

El vede armonia din lumile eterne,
Pricepe nesfarsitul s-al totului mister ()

Stiinta granitata o calca in picioare
Atomelc iau viata, le simte cum traie_sc
Le-aude bucuria sau lunga lor plansoare
In vecinica miscare pe care-o-ndeplinesc".


intruparea desavarsita a acestui ideal artistic e, dupa parerea autorului, Noapte de noiembrie, „cea mai completa poema ce s-a scris", pentru ca intr-insa, marturisesle Macedonski , „am urmarit sa Irec cu usurinta de la satira cea mai amara la genul filosofic, la genul elegiac ele. si sa ma ridic la urma pana la seninatatea incorporabililatii". Contemplat din unghi satiric („parada" sociala a inmormantarii), macabru (asaltul viermilor) si sublim (eliberarea sufletului), spectacolul propriei morti din Noapte de noiembrie prilejuieste in fapt un poem prolix si discursiv, structurat pe baza antitezei romantice. Aceeasi retorica declamatorie caracterizeaza Noaptea de martie (rememorarea momentului nefericit al propriei nasteri), Noaptea de ianuarie, poem al luptei cu „soarta neimpacata" („M-am nascut in niste vremuri cand tampita burghezime, / Din tejghea tacand tribuna, legiune de coteari, / Pune-o talpa noroioasa pe popor si boierime"), si, mai ales, Noaptea de februarie, expresie prolix-patelica a compasiunii romantice pentru destinul nefericit al prostituatelor.

Se sustrage acestui tipar declamatoriu doar Noapte de mai, poem al extazului creatiei, celebrand „apogeul la care sufletul atinge/ Cand poarta cantece-nlre aripi" si acordand spiritul creator cu o natura extatic renascanda. Abandonand retorica antitezei si articularea logic-discursiva, Macedonski opteaza aici pentru o structura muzicala, bazata pe repetarea, cu efect de legato, a unor versuri, emistihuri sau sintagme izolate, a caror reluare unifica textul intr-o singura fraza muzicala. Noaptea de mai aduce asadar in poezia macedonskiana o dubla modificare: de atitudine lirica (prin trecerea de la o poezie confesiva la o poezie a ek-stazei, adica a eliberarii de ingradirile eului) si de tehnica poetica (prin trecerea de la constructia logica amplificata retoric la constructia muzicala). Marile reusite ale poeziei lui Macedonski se vor inscrie pe aceasta linie, vor fi adica expresii ale unei stari extatice, in care eul c prezent doar in masura in care-si celebreaza dezamagirea. Expresia fizica a acestei atitudini e zborul, cufundarea in „abisurile-albastre" (In noapte) ale cerului, hipnoza celesta din Exceisior, poem specific prin registrul motivelor si prin dubla axa a imaginilor (descendenta pentru inaltimile astrale, ascendenta pentru spiritul extatic):

„Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n joc se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.

Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte ()

O! cer, natura,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai inaltat peste dezastru,
Peste blestem si ura".


Contemplator privilegiat al misterului cosmic, poetul se viseaza absorbit de „ste-lare-adancuri ce tresalta" (Sub stele), ca un alt Moise care, „urcandu-se in munte sub a scrii strasnicie./ Cu nori grosi de ceata alba se-mbraca pe vecinicie", chiar daca stie ca incercarea de a se pierde „in lumea sfintelor extaze" e sortita esecului: „Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg si policrom, / Azvarle harfa de alb fildes si uita calea catre stele, / Te afli inca-n cercul vietii: Esti inca om, esti inca om"(//omo suni). Atitudinea este, si de asta data, de sorginte romantica, reactualizand con-llictul intre spiritul „divin" al poetului si neintelegerea ostila a vulgului, conflict ce conducea, in Noapte de ianuarie, spre o vehementa diatriba antiburgheza. Ceea ce e specific insa temperamentului creator al lui Macedonski si va deveni o caracteristica a creatiilor sale majore este transcenderca limitelor eului prin „ex-la/";consecutiv, abandonarea poeziei confesive si descoperirea unei instante lirice transin-dividuale, voce a „naturii" (inclusiv a instinctului, adica a impersonalei naturi din noi) sau voce a obiectului estetic care-si inghite creatorul.





Accente de autentica poezie descopera astfel Macedonski

In ceea ce am putea numi „extazul estetic" (sublimare estetica a obscurelor trairi individuale) si „extazul vital", adica trairea fre-netic-instinctuala, pentru care Stepa devine tipul emblematic de spatiu dezmarginit, permitand „renasterea" fiintei in ipostaza de vis a tineretii frematatoare:

„Pe sub iarba matasoasa, cu talaz netarmurit,
Se revarsa, fara margini, printre locuri mlastinoase,
Si de ceruri se izbeste alergand spre rasarit.

in acea salbaticie de pustiuri onduloase, in picioare calc trecutul, corp si suflet ma cufund,
Uit o viata amarata de ultragii sangeroase,

O renastere intreaga intr-un vis tot mai profund ()

Verdea papura vuieste pe campia uriasa:
Flori albastre si flori rosii, libelula si tantar
Schinteiaza ca-ntr-un cantec de idila dragalasa

Si intinderea sclipeste, si sunt singurul ei tar'.


Stepa e un poem in terza rima, reactualizand o structura metrica dantesca si constituindu-se intr-o replica pur vitalista la traseul initiatic din Divina comedie.

In ciuda tratamentului ironic pe care i l-a aplicat Caragiale in „Moftul roman". Faunul (o „sensuala", ca si In atelier) este o expresie reusita - cel putin pana la un punct a tulburatoarei vitalitati instinctuale:

„in ochii mei adanci, pe branci un faun privegheaza,
Viseaza strasnica placere ce poti s-o smulgi unui viol,
Hipnotizari ce pervertesc ranjind imprastiaza
si-n fund de gingase potire tasneste-n sila vitriol:
in ochii mei adanci, pe branci un faun privegheaza".


Tendinta de muzicalitate a poeziei prin utilizarea unor ver-suri-ecou (Valtul rozelor) sau a laitmotivului (Prietenie apusa) va conduce spre marile reusite ale volumului. Dominanta muzicala c prezenta uneori, la modul simbolist, inca din titlu (Guzla, cu un memorabil mimetism muzical: „Do-mi - sol-la./ Apusul e roz si lila"), Valtul rozelor sau atat de bacoviana Orchestrare: „Superbe note din pian/ Ca o fanfara se revarsa/ Ah! arsa, inima mi-e arsa/ De soare etiopian.// De pe viori fiori incet/ Prin aer torc matase fina/ Ah! plina, inima mi-e plina/ De-o suferinta de poet".

Poemul amplu cu fraze construite prin hipotaxa si organizate in vaste perioade retorice, c abandonat in favoarea unor piese concentrate, care-si dispun clementele constitutive pe baza de parataxa, sugerand un univers de esente echivalente (Prietenie apusa. Pe balta clara).

Repetarea unor versuri-lianl dispuse dupa o simetrie rafinata, aliteratia suspendata (prezenta in titlu: Zori roze), predominarea parataxci care evita clarificarea raporturilor logice dintre termeni si efectul obsedant al rimelor - reduse la doua in 12 versuri -creeaza, intr-o poezie de sugestii muzicale si ambiguitati, viziunea tineretii care se topeste, surazatoare, in timp sau, poale, in moarte:

„Pe sub migdali si pe sub roze,
Vocalizau privighetori.

Curgeau lumini din ceruri roze,
Erau copii fermecatori,
Si coronati de-apoteoze
Se socoteau nemuritori.

Si coronati de-apoteoze
Treceau-nainte soptilori;
Pe sub migdali si pe sub roze.
S-au dus in umbra zambitori".


Experimentele prozodice pe motive clasice („idila", „egloga", „pastorii", unda „bucolica") transforma tabloul pastoral din Bucolica unda intr-o superba viziune pagana a naturii erotizatc, rafinat estetizata prin termenul secund al comparatiilor care „textualizeaza" universul:

„Bucolica unda adoarme in tihna de salcii pletoase/ Ici-colo trasnite cu aur de-a soarelui apoteoza, / Cand, fragezi pastori, in penumbra, albesc ca idile frumoase, / Si goi izbucnesc intre salcii -egloga lactee si roza.// Bucolica unda-i primeste molatica si-nfiorala, / Sub blonzii cu plastice forme se simte schimbata-n femeie, / Prelinsa pe nudele corpuri ea tremura, si purpurata/ O scutura cinic dar dulce miscari onduloase de-almeie".

Tabloul gratios-decorativ din Acsam dovalar aminteste orientalele lui Alecsandri si prefigureaza parnasianismul Rondelurilor de portelan („In micul ei pridvor de scanduri/ Apar doi hogi in relief, / Din care unul sta pe ganduri, / Privind in zarea de sidef). De inspiratie parnasiana (prin tematica, prin exactitatea detaliului si minutia reconstructiei arheologice) e si Ospatul iui Pentaur, cu care Macedonski intentiona sa ilustreze conceptul sau de „poezie sociala", definit in Prefata voi. de Poezii si, mai ales, sa dea o replica Egipetului eminescian opunandu-i o lectie de „adevar"si virilitate poetica".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani