FEMEIE, IATA FIUL TAU - Roman de Sorin Titel - rezumat referat






FEMEIE, IATA FIUL TAU - Roman de Sorin Titel, publicat in 1983, la F,ditura Cartea Romaneasca din Bucuresti.

El incheie o serie de patru romane inceputa in 1974 cu Tara indepartata, continuata cu Pasarea si umbra (1977) si Clipa cea repede (1979). indelung elogiat de critica, romanul e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei.

Privit din perspectiva seriei de romane in interiorul careia se integreaza, romanul lui Sorin Titel apare ca o constructie puternic individualizata, complexa si de o ambitie aparte.

Daca in volumele anterioare interesul autorului oscileaza intre o concentrare asupra tehnicii de redactare (urmand deseori reteta moderna a jocului si experimentului) si construirea unei linii narative prin acumulari succesive si paralele de informatii aparent disparate, in Femeie dorinta scriitorului de a oferi o constructie perfect echilibrata, in care fiecare detaliu sa-si afle cu usurinta locul si sa contribuie la aparitia unui inteles la un nivel de profunzime e dominanta si usor perceptibila. Romanul nu mai acumuleaza, cum o faceau precedentele, ci are totul de la inceput, se prezinta din prima pagina continand toate intrebarile si raspunsurile pe care le va avea si in spatiul final al ultimei pagini. Aproape ca nici nu poate fi povestit (nu acesta fiindu-i sensul), el c mai curand o pledoarie pentru propriile obsesii, o introducere fireasca in lumea „lucrurilor fundamentale" despre care Sorin Titel si-a dorit intotdeauna sa scrie.

Mai mult decat oricand, prozatorul isi propune o depasire a limitelor in interiorul carora operase pana atunci.

In primele romane ale serici, procedeele de constructie narativa constau in alternari de planuri, schimbari repetate de voci, acumulari de imagini ce reuseau astfel sa imbogateasca trasaturile unui personaj sau ale altuia.

In Femeie sunt urmarile destinele a doua perechi de personaje: Marcu si Ivo Filipovac, asezati undeva la inceputul de secol, si un alt Marcu si Rogcr, mai apropiati de vremurile moderne.

Distinctia dintre cele doua perechi de personaje e deseori foarte fragila, creand impresia ca e vorba de un singur Marcu, traitor in doua timpuri diferite, insotit de un dublu al sau, un personaj cu care seamana izbitor, pana la confuzia totala. Destinele lor sunt urmarite din perspectiva figurii Mamei, cu visul careia se deschide si se inchide romanul, marind aceasta impresie de constructie sferica desavarsita si sugerand in acelasi timp o subtila depasire a limitelor realitatii prin evadari intr-un fantastic perceput ca mod de a fi al unui teritoriu mitic, eliberat de istorie si de scurgerea timpului.

Personajele nu cresc inspre moarte, ci ii simt prezenta de la inceput, o poarta cu sine, eliminand efectele cronologiei. Acest spatiu mitic al romanului e acelasi si in volumele anterioare, diferenta aparand la nivelul perspectivei. Romanele castiga in profunzime, trec de la un fantastic al lucrurilor marunte la sacru, primind dimensiuni tot mai largi. Femeie reface povestea eterna a initierii si mantuirii in spatiul aparte al acestui tinut care depaseste si el granitele unui teritoriu fizic (satul Margina) spre a se implini intr-o unitate de atmosfera si stil.

Fie ca il vom regasi pe Marcu-soldatul murind in timpul primului razboi mondial pentru vina de a fi semanat pana la identificare cu Ivo Filipovac, fie va fi vorba de Marcu-pictorul aflat pe un pat de spital la Paris ca victima a unui accident rutier in care va muri Roger, aceeasi mama ii va veghea pe amandoi intr-o generalizare perfect consonanta cu unicitatea „lucrurilor fundamentale", intotdeauna destinele barbatilor, cu totii facand parte dintr-o „semintie a singuraticilor", sunt supervizate de o figura feminina, refacand un tot originar distrus intr-un trecui imemorial: „femeile par smulse din mine in timpul unui somn (sau al unui trecut) amnezic".





E vorba de un somn-vis matern in care romanul isi ascunde toate semnificatiile, in care confuziile de identitate sunt permise, pentru ca esentiala nu mai e diferenta, ci asemanarea, nu mai uimeste multitudinea, ci unitatea, intr-un anume fel, aparitia in literatura romana in deceniul al noualea a unui astfel de roman e surprinzatoare: el nu seamana cu ceea ce se scrie in jurul sau si nu pare a fi influentat de taramul innoitor pe care il deschide proza noii generatii. Pe de alta parte, creatia nu poate fi inscrisa nici intr-o anume traditie, sfidand, in modul cel mai subtil si rafinat cu putinta, canoanele si retetele existente.

Sorin Titel reuseste chiar o diferentiere fata de propria sa opera anterioara, interpretabila acum drept pregatitoare, un stadiu necesar si, desi bine individualizat si valoros prin propria scriitura, o introducere in atmosfera lucrurilor esentiale. Femeie, reuseste in mod remarcabil sa refaca o anume armonie clasica, un echilibru pierdut al naratiunii.

In Tara indepartata colajul devenise insistent, propunand tot mai des un autor ce se joaca, serios totusi prin importanta acordata subiectului, un pictor a carui unica libertate e in alegerea culorii.

In Femeie, desi autorul simte nevoia de a-si face auzita vocea pe anumite portiuni de text, cu orgoliul narcisiac al celui ce aranjeaza scenele de la suprafata, scriitura nu mai pastreaza caracterul de experiment; tehnica de constructie, admirabila si deloc traditionala, devine mijlocul prin care o lume uitata sau prea des tradusa in simboluri ce nu o inteleg se prezinta asa cum e si uimeste tocmai prin aceasta prezenta aglomerata de semnificatii, niciodata destule sau capabile de a-i lua locul.

E sugestiva in acest sens modalitatea prin care Sorin Titel a ales titlul acestui ultim roman al sau: fiind aproape de incheierea cartii si fara a avea inca un titlu, autorului i se pare ca unul din cvartetele lui Haydn pe care tocmai le asculta exprima perfect o anumita „tristete metafizica" pe care voia sa o redea in roman. intamplator sau nu, titlul cvartetului este chiar cel pe care il va primi romanul, ambele opere referindu-se la cunoscutul pasaj biblic fata de care opera lui Sorin Titel se constituie intr-o creatie complementara (rcinterpretand relatia mama-fiu prin prisma unei lepadari niciodata complete). Acest mod de alegere a titlului marturiseste o dorinta de a nu semnifica prin sine, pastrand asemenea muzicii libertatea unui continut fara inchiderea si limitele unui sens bine definit. Aici poate se afla si punctul de forta al prezentei lui Sorin Titel

In literatura romana: in capacitatea de a imbogati discursul scris cu noi trasaturi. Iar apropierea de constructia muzicala, polifonica si repetitiva, mareste efectul bine controlat al operei depline.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani