Floare albastra - rezumat referat






Publicata la 1 aprilie 1873 in „Convorbiri literare", poezia apartine, ca si Sara pe deal, celei de a doua etape a creatiei eminesciene.
E, probabil, cum spunea Vladimir Streinu, „prima capodopera eminesciana". Ea prefigureaza mari poeme ulterioare, ca Luceafarul sau Oda Idila in recuzita rustica, delicata inscenare in care vocile amintesc de cuplul in-ger-demon, poezia are, totusi, final elegiac.

Ordonator, motivul chemarii („Vino-n codrul cu verdeata") prefigureaza descantecul din Luceafarul, a carui tema acopera, cel putin partial, aceeasi „lupta intre cer si pamant - cu dureroasa, resemnata victorie a cerului, voalata sub fabula dulce a florii albastre" (Zoe Dumitrescu-Busulenga).
Motivul central e recurent in mai multe texte eminesciene; Calin (file din poveste), Miron si Frumoasa fara corp, Sarmanul Dionis construiesc polisemia simbolului care are antecedente celebre in scrierile lui Novalis, ale lui Leopardi si ale altor creatori. Cunoscutul roman al lui Novalis, Heinrich von Ofterdingen, adancea semnificatiile acestei flori mistice. Simbol al aspiratiei spre iubire, spre fericire, simbol al norocului, chemare irezistibila a lumii fenomenale, „infruntare intre lumea calda a contingentului, realului si cerul rece al imperiului ideilor, al absolutului" (Zoe Dumitrescu-Busulenga), simbol romantic al spatiului infinit, floarea albastra reprezinta chemarea iubirii care sustine perpetuitatea vietii.

Poezia are structura duala. Doua voci, doua dimensiuni, doua planuri. Barbatul, contemplativ, detasat de lumea concretului, a prezentului si inaltat in universul abstractiilor, s-a instrainat si a ratat sansa fericirii. Reperele spatio-temporale - intre care el evolueaza - sunt simboluri ale infinirii: stele, nori, ceruri, soare, piramidele cu varful in cer, departarea. Jumatate chemare, jumatate repros, cuvintele femeii sunt expresia spontana si calda a adevarului: „«De nu m-ai uita incalte, I Sufletul vietii mele. I () I Nu cata in departare I Fericirea ta, iubite!»"

In chemarea iubirii e nu doar incercarea de a-l apropia pe cel instrainat de esentele vietii (in forma ei fenomenala), ci si invitatia ispititoare in mijlocul naturii, incat „provocarea e sinonima unei initieri spre un teritoriu al existentei fascinant, tentant, potrivit naturii ca spatiu in afara conventiilor". Ochiul de padure, stanci gata sa se pravale, prapastie, izvoare, trestii, foi de mure, soare luna, carari au si aici, ca in alte poeme de iubire si natura, valoare de simboluri. Fiinta „de o suava impudoare" (G. Calinescu), femeia e ,frumoasa", „nebuna", „dulce", o reprezentare a feminitatii si „vitalitatii instinctuale", a „naturii vii" in contrast cu „apatia intelectuala" a barbatului, cu „macrocosmosul inert" la care viseaza el. Chemarea, implicit iubirea, sunt o solutie, sunt alternativa iubirii la durerea Iui de a fi.





Intregii serii de antinomii, de elemente duale nu-i corespunde, insa, si un dialog. Monologal, discursul se constituie in alternanta cu chemarile fetei, reproduse ca ipostaze ale trecutului acum departat. O „poveste" adusa din tinerete, ca un ecou al altor vremuri, distantate si regretate. De aici nota meditativa de la final.

Oscilatia intre planul cunoasterii si planul erotic e, in cele din urma, oscilatia intre moarte si viata. Germenul Luceafarului pare sa se afle aici. Dar ultima strofa sintetizeaza si o idee pe care o putem considera esentiala si germinativa. Aceea a varstelor si complexului lor sufletesc. Constatarea de la final a celui „parasit" e expresia unei intelepciuni tarzii. Tineretea risipita in visuri desarte, inconstienta de ea insasi, pretuieste prea putin darurile simple, autentice si, odata pierduta, sansa fericirii devine apoi tristete.

Analiza expresiei si a versificatiei e aici tot atat de dificila ca si aceea a celor mai „spontane" texte al clasicilor, caci prospetimea, naturaletea limbajului, lexicul de tip popular, fonetismele populare, viitorul de acelasi tip, precum si concretetea termenilor ce definesc spatiul sunt greu de definit si caracterizat. Adaptat, ritmul e tot popular, trohaic, tanguitor, versurile cad scurt, la 7-8 silabe, rima e imbratisata. La aceasta muzicalitate, asonantele (chiar in rima), aliteratia in partea mediana a strofelor reprezinta, de asemenea, modalitati ale expresiei - ce premerg, cum s-a observat, simbolismului - alaturi de mijloacele consacrate la rangul intai (simbolul, sugestia, ambiguitatea).


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani