Scriitor reprezentativ al Renasterii, Rabelais incarneaza in opera sa idealurile acestei perioade, remarcandu-se prin cultul ratiunii si al naturii in spiritul Antichitatii, cartile sale fiind in acelasi timp o satira a mentalitatilor, a structurilor sociale si a institutiilor vremii.
"Voi toti, bunii mei invatacei, ca si ceilalti impatimiti ai lenei, vazand numele poznas as cartilor ce-am scris: Gargantua, Pantagruel, Buca-Groasa, Mandria Prohabului, Slanina pe fasole cum commento si altele, lesne ati putut crede ca, citindu-le, veti gasi in ele numai glume hazlii, snoave piparate si minciuni sugubete, fiindca nu v-ati ostenit sa le cercetati mai adanc, ci le-ati judecat dupa infatisarea lor, adica dupa denumirea cartii [] Iata de ce deschizand aceasta carte, sa cumpaniti cu multa luare-aminte cuprinsul ei. Veti vedea astfel ca miezul pe care il ascunde are cu totul alt pret decat chipul zugravit pe deasupra, iar gandurile din adanc nu sunt atat de usuratice, dupa cum ar putea sa arate invelisul lor", iata cum isi incepea François Rabelais opera care urma sa ii aduca glorie.
STRUCTURA
Ideea de a scrie o asemenea carte i-a fost sugerata de aparitia la Lyon in 1532 a unei carti populare cu autor anonim, "Marile si nepretuitele cronici despre marele si imensul urias Gargantua". Preluand elemente din traditia bretona a romanelor cavaleresti, cartea aceasta relata despre ispravile unei familii de uriasi, creati prin magie de catre vrajitorul Merlin pentru a-i fi sprijin regelui Arthur in luptele sale.
Succesul acestei carti ce parodia romanele cavaleresti medievale l-a determinat pe Rabelais sa intrebuinteze o astfel de formula pentru transmiterea unor idei mai profunde si in acelasi an, 1532, el concepe ca un fel de continuare a cartii populare, Grozavele si inspaimantatoarele fapte si ispravi ale preavestitului Pantagruel, regele dipsozilor, fiul marelui urias Gargantua. Aceasta opera, semnata cu pseudonimul Alcofribas Nasier, anagrama a lui François Rabelais, care va fi ulterior a doua carte a romanului, s-a bucurat de un imens succes, mentinandu-se aproape de schema romanelor medievale. Prudentul pseudonim sub care se ascunde autorul indica faptul ca era constient ca opera sa ar putea fi condamnata la Sorbona si ca el insusi ar putea fi considerat eretic si ars de viu
Rabelais urmeaza, deci, modelul romanelor cavaleresti, stabilind mai intai genealogia eroului sau, povestindu-i copilaria si ispravile vitejesti. Uriasul Pantagruel, fiul lui Gargantua, ezita intre studiile de medicina si de drept, de aceea face un tur al universitatilor din Franta, calatorie ce se termina la Paris, acolo unde el face cunostinta cu un personaj uimitor, Panurge. I se cere sa se pronunte intr-o disputa intre doi mari seniori, ocazie in care el isi bate joc de justitie si de vocabularul acesteia.Panurge, care pare sa vorbeasca treisprezece limbi dar poate la fel de bine sa discute si simplu, facand gesturi, devine adevaratul erou al cartii, capabil de orice. Pantagruel e rechemat in tara sa pentru a lupta contra invadatorilor si invinge.
In Pantagruel, autorul parodiaza intr-o maniera comica romanele cavaleresti, dar si marile teme antice sau crestine cele mai sacre, cum ar fi coborarea in infern el arata astfel ca se poate rade de orice, ca nimic nu este serios. Totusi, in acelasi timp, el abordeaza si probleme grave cum ar fi dreptul, razboiul sau educatia: astfel, in scrisoarea lui Gargantua adresata fiului sau Pantagruel, el face un elogiu entuziast timpului prezent si redacteaza un program de educatie enciclopedica. In acest amestec neincetat de comic si de serios rezida originalitatea profunda a operei lui Rabelais.
In ciuda condamnarii cartii Pantagruel de catre Sorbona si incurajat de succes, Rabelais publica, in 1534, sub acelasi pseudonim, inceputul povestirii sale cu titlul Preinfricosata viata a Marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel, asa cum a fost alcatuita mai demult de Domnul Alcofribas, Abstragator de chintesenta. Din izvorul initial, autorul pastreaza doar putine motive (dimensiunile gigantice ale lui Gargantua si ale parintilor sai, iapa lui gigantica, furtul copotelor catedralei Notre Dame), iar restul este rodul creatiei sale.
Iesit printr-o minune din urechea stanga a mamei sale care il purtase unsprezece luni, tanarul urias se arata a fi plin de calitati si de vitalitate. Este supus apoi, acasa, si pe urma la Paris, unui invatamant abrutizant de tip medieval :
"I-au adus, intr-adevar, un dascal vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor in teologie, care l-a invatat atat de bine abecedarul, incat stia sa-l spuna intreg pe de rost, de la inceput pana la sfarsit, si de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani si trei luni. I-au dat apoi sa citeasca pe Donatus si pe Facetus, Teodoletul si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat treisprezece ani, sase luni si doua saptamani.
Sa tineti seama ca, in acet rastimp, a mai invatat si scrierea gotica, copiindu-si singur toate cartile, fiindca pe vremea aceea tiparul nu fusese nascocit inca. [.]
A citit dupa acea Modis significandi (Cum sa cugeti), cu toate insemnarile lui Hurtebise, Fasquin, Troptideaux, Gualehaul, Jehan zis Vitelul, Billonic, Brelinguandus si multi altii ; invatatura aceasta i-a mai luat inca optsprezece ani si sase luni, la capatul carora stia carte atat de bien, incat o spunea pe deasupra, de-a-ndaratelea, cu ochii inchisi, dovedind maica-si, pe degete, ca De modi significandi non erat scientia." (Gargantua si Pantagruel, Editura Albatros, Bucuresti, 1980, pp. 12-l4)
Un pedagog umanist il supune apoi unei educatii moderne, care tine elevul ocupat de la ora patru dimineata si pana noaptea, imbinand exercitiile intelectuale si cele fizice. Istoria educatiei lui Gargantua dezvaluie, asadar, opozitia dintre vechea metoda pedagogic, scolastica, si cea noua, umanista.
Intre timp, un monarh vecin plin de ambitii, Picrocol, gaseste un pretext pentru a declansa un razboi contra tatalui lui Gargantua. Descrierea invaziei si planurilor de cucerire ale lui Picrocol este o stralucita satira la adresa razboaielor feudale. Pe fondul razboiului apare figura "calugarului mirean", fratele Jean des Entomeurs, personificarea sanatatii fizice si morale, a firii omenesti eliberate de catusele feudale.
Dupa victoria lor, uriasii dau dovada de clementa fata de dusmanii lor si, pentru a-si recompensa prietenii si aliatii ca pitorescul frate Jean, intemeiaza - dupa planurile fratelui Jean - abatia Telema, esenta libertatii absolute a personalitatii, a carei unica regula este "Fa ce-ti place !"
Cartea a treia, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais, Doctor in medicina si monarh al ostroavelor Hier, apare abia in 1546, semnata cu numele autorului. Satira lui Rabelais devine mai retinuta si mai mascata. Cartea incepe cu tabloul colonizarii pasnice si umane a tarii dipsozilor (a "insetatilor") cucerita de Pantagruel, in antiteza fata de politica coloniala a epocii. Panurge, nedespartitul insotitor al lui Pantagruel, nu se poate hotari sa se casatoreasca temandu-se de "coarne" si cere tuturor un sfat, ceea ce da nastere la o seama de discutii care trateaza multilateral si cu multa eruditie problemele casniciei.
El vrea sa-si cunoasca viitorul si insotit de Pantagruel, merge sa intrebe in acest scop un variat numar de personaje: un medic, un jurist, un filozof, un calugar, un nebun, o ghicitoare Dar nimeni nu-i poate da un raspuns satisfacator. Intrucat oamenii nu-l pot ajuta pe Panurge, el se hotaraste sa recurga la un oracol divin de dincolo de mari.
Cartea a patra, Despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel, aparuta in editie completa in 1552, povesteste despre calatoria pe mare a lui Pantagruel si Panurge catre oracolul Sfintei Butelci spre a risipi indoielile lui Panurge cu privire la casatorie. Calatorii opresc in diferite insule populate de fiinte alegorice, iar cartea devine o satira virulenta a diverselor tipuri din societate: a reprezentantilor justitiei, a catolicilor, a protestantilor. Fiecare loc vizitat are o functie alegorica: insula Papimanilor este cea a adoratorilor Papei, insula Papefigilor e cea in care lume isi bate joc de acesta, etc. Cartea se termina inainte de a fi gasita insula in care adevarul ii va fi dezvaluit lui Panurge.
La unsprezece ani dupa moartea lui Rabelais apare cartea a cincea, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais, Doctor in medicina cuprinzand Oracolul Sfintei Butelci, impreuna cu raspunsul Butelcii, pentru aflarea caruia s-a intreprins lunga calatorie infatisata aici asa cum a fost, publicata de un anonim pe baza materialului ramas de la scriitor. Calatoria celor doi eroi se termina, trecand prin alte insule, la Oracolul Sfintei Butelci, care ii raspunde lui Panurge cu un singur cuvant: "Bea !". Din comentariul alegoric al preoteselor oracolului reiese ca acest cuvant semnifica o invitatie de a se adapa din izvorul intelepciunii, al stiintei, dar pentru Panurge si fratele Jean, el este o invitatie de a bea, ceea ce declanseaza o betie bahica si toti sfarsesc prin a se imbata.