loading...

François rabelais – gargantua si pantagruel - comentariu literar referat








Scriitor reprezentativ al Renasterii, Rabelais incarneaza in opera sa idealurile acestei perioade, remarcandu-se prin cultul ratiunii si al naturii in spiritul Antichitatii, cartile sale fiind in acelasi timp o satira a mentalitatilor, a structurilor sociale si a institutiilor vremii.
„Voi toti, bunii mei invatacei, ca si ceilalti impatimiti ai lenei, vazand numele poznas as cartilor ce-am scris: Gargantua, Pantagruel, Buca-Groasa, Mandria Prohabului, Slanina pe fasole cum commento si altele, lesne ati putut crede ca, citindu-le, veti gasi in ele numai glume hazlii, snoave piparate si minciuni sugubete, fiindca nu v-ati ostenit sa le cercetati mai adanc, ci le-ati judecat dupa infatisarea lor, adica dupa denumirea cartii [] Iata de ce deschizand aceasta carte, sa cumpaniti cu multa luare-aminte cuprinsul ei. Veti vedea astfel ca miezul pe care il ascunde are cu totul alt pret decat chipul zugravit pe deasupra, iar gandurile din adanc nu sunt atat de usuratice, dupa cum ar putea sa arate invelisul lor”, iata cum isi incepea François Rabelais opera care urma sa ii aduca glorie.

STRUCTURA
Ideea de a scrie o asemenea carte i-a fost sugerata de aparitia la Lyon in 1532 a unei carti populare cu autor anonim, „Marile si nepretuitele cronici despre marele si imensul urias Gargantua”. Preluand elemente din traditia bretona a romanelor cavaleresti, cartea aceasta relata despre ispravile unei familii de uriasi, creati prin magie de catre vrajitorul Merlin pentru a-i fi sprijin regelui Arthur in luptele sale.
Succesul acestei carti ce parodia romanele cavaleresti medievale l-a determinat pe Rabelais sa intrebuinteze o astfel de formula pentru transmiterea unor idei mai profunde si in acelasi an, 1532, el concepe ca un fel de continuare a cartii populare, Grozavele si inspaimantatoarele fapte si ispravi ale preavestitului Pantagruel, regele dipsozilor, fiul marelui urias Gargantua. Aceasta opera, semnata cu pseudonimul Alcofribas Nasier, anagrama a lui François Rabelais, care va fi ulterior a doua carte a romanului, s-a bucurat de un imens succes, mentinandu-se aproape de schema romanelor medievale. Prudentul pseudonim sub care se ascunde autorul indica faptul ca era constient ca opera sa ar putea fi condamnata la Sorbona si ca el insusi ar putea fi considerat eretic si ars de viu
Rabelais urmeaza, deci, modelul romanelor cavaleresti, stabilind mai intai genealogia eroului sau, povestindu-i copilaria si ispravile vitejesti. Uriasul Pantagruel, fiul lui Gargantua, ezita intre studiile de medicina si de drept, de aceea face un tur al universitatilor din Franta, calatorie ce se termina la Paris, acolo unde el face cunostinta cu un personaj uimitor, Panurge. I se cere sa se pronunte intr-o disputa intre doi mari seniori, ocazie in care el isi bate joc de justitie si de vocabularul acesteia.Panurge, care pare sa vorbeasca treisprezece limbi dar poate la fel de bine sa discute si simplu, facand gesturi, devine adevaratul erou al cartii, capabil de orice. Pantagruel e rechemat in tara sa pentru a lupta contra invadatorilor si invinge.
In Pantagruel, autorul parodiaza intr-o maniera comica romanele cavaleresti, dar si marile teme antice sau crestine cele mai sacre, cum ar fi coborarea in infern el arata astfel ca se poate rade de orice, ca nimic nu este serios. Totusi, in acelasi timp, el abordeaza si probleme grave cum ar fi dreptul, razboiul sau educatia: astfel, in scrisoarea lui Gargantua adresata fiului sau Pantagruel, el face un elogiu entuziast timpului prezent si redacteaza un program de educatie enciclopedica. In acest amestec neincetat de comic si de serios rezida originalitatea profunda a operei lui Rabelais.
In ciuda condamnarii cartii Pantagruel de catre Sorbona si incurajat de succes, Rabelais publica, in 1534, sub acelasi pseudonim, inceputul povestirii sale cu titlul Preinfricosata viata a Marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel, asa cum a fost alcatuita mai demult de Domnul Alcofribas, Abstragator de chintesenta. Din izvorul initial, autorul pastreaza doar putine motive (dimensiunile gigantice ale lui Gargantua si ale parintilor sai, iapa lui gigantica, furtul copotelor catedralei Notre Dame), iar restul este rodul creatiei sale.
Iesit printr-o minune din urechea stanga a mamei sale care il purtase unsprezece luni, tanarul urias se arata a fi plin de calitati si de vitalitate. Este supus apoi, acasa, si pe urma la Paris, unui invatamant abrutizant de tip medieval :
„I-au adus, intr-adevar, un dascal vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor in teologie, care l-a invatat atat de bine abecedarul, incat stia sa-l spuna intreg pe de rost, de la inceput pana la sfarsit, si de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani si trei luni. I-au dat apoi sa citeasca pe Donatus si pe Facetus, Teodoletul si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat treisprezece ani, sase luni si doua saptamani.
Sa tineti seama ca, in acet rastimp, a mai invatat si scrierea gotica, copiindu-si singur toate cartile, fiindca pe vremea aceea tiparul nu fusese nascocit inca. […]
A citit dupa acea Modis significandi (Cum sa cugeti), cu toate insemnarile lui Hurtebise, Fasquin, Troptideaux, Gualehaul, Jehan zis Vitelul, Billonic, Brelinguandus si multi altii ; invatatura aceasta i-a mai luat inca optsprezece ani si sase luni, la capatul carora stia carte atat de bien, incat o spunea pe deasupra, de-a-ndaratelea, cu ochii inchisi, dovedind maica-si, pe degete, ca De modi significandi non erat scientia.” (Gargantua si Pantagruel, Editura Albatros, Bucuresti, 1980, pp. 12-l4)
Un pedagog umanist il supune apoi unei educatii moderne, care tine elevul ocupat de la ora patru dimineata si pana noaptea, imbinand exercitiile intelectuale si cele fizice. Istoria educatiei lui Gargantua dezvaluie, asadar, opozitia dintre vechea metoda pedagogic, scolastica, si cea noua, umanista.
Intre timp, un monarh vecin plin de ambitii, Picrocol, gaseste un pretext pentru a declansa un razboi contra tatalui lui Gargantua. Descrierea invaziei si planurilor de cucerire ale lui Picrocol este o stralucita satira la adresa razboaielor feudale. Pe fondul razboiului apare figura „calugarului mirean”, fratele Jean des Entomeurs, personificarea sanatatii fizice si morale, a firii omenesti eliberate de catusele feudale.
Dupa victoria lor, uriasii dau dovada de clementa fata de dusmanii lor si, pentru a-si recompensa prietenii si aliatii ca pitorescul frate Jean, intemeiaza - dupa planurile fratelui Jean - abatia Telema, esenta libertatii absolute a personalitatii, a carei unica regula este „Fa ce-ti place !”
Cartea a treia, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais, Doctor in medicina si monarh al ostroavelor Hier, apare abia in 1546, semnata cu numele autorului. Satira lui Rabelais devine mai retinuta si mai mascata. Cartea incepe cu tabloul colonizarii pasnice si umane a tarii dipsozilor (a „insetatilor”) cucerita de Pantagruel, in antiteza fata de politica coloniala a epocii. Panurge, nedespartitul insotitor al lui Pantagruel, nu se poate hotari sa se casatoreasca temandu-se de „coarne” si cere tuturor un sfat, ceea ce da nastere la o seama de discutii care trateaza multilateral si cu multa eruditie problemele casniciei.
El vrea sa-si cunoasca viitorul si insotit de Pantagruel, merge sa intrebe in acest scop un variat numar de personaje: un medic, un jurist, un filozof, un calugar, un nebun, o ghicitoare Dar nimeni nu-i poate da un raspuns satisfacator. Intrucat oamenii nu-l pot ajuta pe Panurge, el se hotaraste sa recurga la un oracol divin de dincolo de mari.
Cartea a patra, Despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel, aparuta in editie completa in 1552, povesteste despre calatoria pe mare a lui Pantagruel si Panurge catre oracolul Sfintei Butelci spre a risipi indoielile lui Panurge cu privire la casatorie. Calatorii opresc in diferite insule populate de fiinte alegorice, iar cartea devine o satira virulenta a diverselor tipuri din societate: a reprezentantilor justitiei, a catolicilor, a protestantilor. Fiecare loc vizitat are o functie alegorica: insula Papimanilor este cea a adoratorilor Papei, insula Papefigilor e cea in care lume isi bate joc de acesta, etc. Cartea se termina inainte de a fi gasita insula in care adevarul ii va fi dezvaluit lui Panurge.
La unsprezece ani dupa moartea lui Rabelais apare cartea a cincea, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais, Doctor in medicina cuprinzand Oracolul Sfintei Butelci, impreuna cu raspunsul Butelcii, pentru aflarea caruia s-a intreprins lunga calatorie infatisata aici asa cum a fost, publicata de un anonim pe baza materialului ramas de la scriitor. Calatoria celor doi eroi se termina, trecand prin alte insule, la Oracolul Sfintei Butelci, care ii raspunde lui Panurge cu un singur cuvant: „Bea !”. Din comentariul alegoric al preoteselor oracolului reiese ca acest cuvant semnifica o invitatie de a se adapa din izvorul intelepciunii, al stiintei, dar pentru Panurge si fratele Jean, el este o invitatie de a bea, ceea ce declanseaza o betie bahica si toti sfarsesc prin a se imbata.


REALISMUL LUI RABELAIS
Opera burlesca, rod al unei imaginatii debordante dar si opera de inspiratie livresca, tradand aspiratia eroului spre universalitate, Gargantua si Pantagruel are, in acelasi timp, si un pronuntat caracter realist. Topografia tarii uriasilor isi dovedeste analogii cu tinutul copilariei scriitorului, razboiul dintre Grandgousier si Picrocol se pare ca este imaginea literara a conflictelor pe care tatal lui Rabelais le-a avut cu unul din vecinii sai, iar situatiile intalnite in insulele unde eroii fac escale cu prilejul calatoriei lor catre Oracolul Divinei Butelci (cartile a IV-a si a V-a) pot fi infatisate ca fiind realitati din Franta, tratate alegoric.
Rabelais realizeaza o vasta panorama parodica a societatii vremii sale. Procedeul predilect este devalorizarea prin evidentierea caracterului rizibil al unor stari de lucruri, situatii sau personaje.

PANTAGRUELISMUL
Morala crestina sfatuia omul sa se indeparteze de la cele lumesti, sa-si considere trupul drept salas al ispitelor satanice, sa-si impuna, in timpul vietii, tot felul de privatiuni pentru ca, dupa moarte, sa se poata bucura de o ipotetica fericire perpetua. Pentru Rabelais nu exista viata de apoi.
Cand Gargantua, in scrisoarea catre fiul sau aflat la Paris, vorbeste despre imortalitate, acceptia pe care o da acestui termen e total diferita de cea religioasa: poate fi vorba de nemurire doar in sensul ca viata copiilor o continua pe cea a parintilor, iar celor dintai le revine obligatia morala de a implini nazuintele pe care cei ce le-au dat nastere nu au avut timp sa le realizeze.
Credinta scriitorului francez este in atotputernicia naturii. Corpul uman, creatie a naturii, nu mai face parte dintre lucrurile odioase si, ca atare, despre cele trupesti se poate vorbi fara ocolisuri.
Rabelais numeste atitudinea sa si a eroilor sai pantagruelism. Stapanire de sine, cumpatare, dreapta judecata, capacitatea de a lua in considerare numai partea buna a lucrurilor, seninatate si detasare, curiozitate si sete de cunoastere, totul pe fondul unei netarmurite bucurii de a trai – iata trasaturile fundamentale ale pantagruelismului, filozofie intemeiata pe increderea in posibilitatile nelimitate ale omului.

IDEILE PEDAGOGICE
Educatia uriasilor se desfasoara conform orientarii fundamentale a autorului. De aceea se acorda un loc atat de important cunoasterii naturii, atat in mod direct cat si mediat, prin intermediul autorilor clasici care au lasat studii despre ea. In vreme ce sistemul scolastic, orientat cu precadere catre problematica metafizica impusa de religie, era inchis si exclusiv livresc, instruirea primita de uriasi, desfasurata sub imperativul „NIMIC SA NU-TI RAMANA NECUNOSCUT !”, ofera o deschidere maxima spre ceea ce este nou, spre viata.
Educatia intelectuala trebuie dublata de cea fizica, intrucat echilibrul interior, simtamintele alese, vioiciunea spiritului nu se pot manifesta decat intr-un trup armonios dezvoltat, care functioneaza in concordanta cu cerintele naturii. Acest deziderat este comun intregii Renasteri. In Curteanul, de pilda, Baldesar Castiglione enumera printre insusirile omului de curte desavarsit, necesitatea ca acesta, pe langa aptitudinile politice, filozofice, literare, pe langa stiinta manuirii armelor si dexteritatea in exercitiile fizice, sa stie sa cante la instrumente muzicale, sa fie o prezenta agreabila in societate, cunoscand apologuri, anecdote si snoave cu care sa contribuie la buna dispozitie a grupului in care se afla.
Prin educatia multilaterala pe care o primesc, uriasii corespund exigentelor cerute de Castiglione curteanului perfect, constituind o replica franceza a idealului italian de uomo universale.
Filiatia dintre cei 3 uriasi ar putea avea (in opinia criticului francez Jean Paris) o insemnatate culturala, fiecare dintre ei reprezentand cate un stadiu al culturii:
GRANDGOUSIER – stadiul narativ-oral al culturii populare
GARGANTUA – trecerea la cultura realizata prin texte, dar numai
PANTAGRUEL dobandeste o atitudine creatoare fata de cultura (prin calatoria pantagruelistilor care e de fapt o incercare de a da sens lumii si de a cauta adevarul ultim, dobandind astfel caracterul creator al unui fapt nou de cultura).
Grandgousier este omul trecutului, rudimentar, naiv, dar cu intelegere fata de stiinta. Gargantua intruchipeaza Renasterea incipienta, preocupata de reguli de conduita morala; este prudent, cu bun simt, are o inteligenta intuitiva si este receptiv la nou. Pantagruel este omul Renasterii, asa cum il visa Rabelais, in personalitatea caruia stiinta se aliaza cu intelepciunea, si a carui existenta se implineste armonios in natura.

IDEILE POLITICE. UTOPIA SOCIALA (Manastirea Telema)
Rabelais e cucerit de noile idei ale secolului sau, pe care le apara cu entuziasm. El condamna metodele medievale de educatie, care faceau apel mai degraba la memorie decat la spiritul critic. Pentru uriasii sai, el viseaza o cunoastere enciclopedica si vreau sa faca din ei niste eruditi care cunosc pe cat de perfect posibil limbile si textele antice. Desigur ca ei mai au multe de invatat pe de rost, dar Rabelais se dovedeste novator cand cere educarea corpului dupa principii sanatoase de igiena.
Din punct de vedere politic, Rabelais este un monarhist dupa parerea caruia regele nu trebuie sa fie un tiran, ci un parinte pentru supusii sai, cautand pacea pentru a garanta prosperitatea generala. Episodul razboiului dus de Grandgousier contra lui Picrocol ilustreaza opiniile politice ale scriitorului. Tolerant si pacifist, el condamna razboaiele de cucerire si politica monarhilor feudali bazata pe forta brutala. Gloria armelor, in viziunea sa, nu reprezinta decat tari devastate si tarani ruinati. In persoana lui Grandgousier se contureaza idealul de conducator politic, bun, drept, pasnic, urmarind bunastarea poporului.
Rabelais doreste, de asemenea, o justitie mai echitabila si o Universitate mai libera. Morala sa se inspira din intelepciunea antica, pe care o admira pentru ca respecta natura, adica viata. Ea e bazata pe libertatea individuala si nu pe constrangere.
Clerul si cultul catolic sunt criticate cu insistenta, dezvaluindu-se ipocrizia si bigotismul. Consecvent convingerii ca inclinatiile firesti calauzesc fiinta umana catre ceea ce este frumos si bun, Rabelais imagineaza o societate ai carei membri trebuie sa se supuna unei singure legi: FA CE-TI PLACE ! Autorul numeste manastire un palat a carei arhitectura poarta amprenta Renasterii italiene, caci aici locuiesc laolalta barbati si femei care au schimbat austera rasa monahala cu vesmintele somptuoase de la curtile principilor; in programul cotidian rugaciunile, slujbele si celelalte activitati religioase sunt inlocuite cu reuniuni mondene, jocuri, curse pe hipodrom, intruniri muzicale. Toate randuielile traditionale ale vietii manastiresti apar rasturnate, fiind proclamat exemplar un mod de viata total opus.
Este imaginea unei oranduiri din care tensiunile de orice natura au disparut, unde domneste armonia, unde oamenii conlucreaza intru frumos, eliberati de patimi si ganduri egoiste, adica o utopie. Este descrierea unei cetati perfecte, rezervate unei elite, barbati si femei care primisera o educatie umanista. Originala, abatia nu contine capela , caci credinta este un act individual, nu respectarea unor ritualuri. Societatea telemita ramane un model imaginar neviabil: lipsesc producatorii bunurilor materiale, activitatile locatarilor marginindu-se la cele artistice si de divertisment.

LIMBAJUL
Vocabularul rabelaisian cuprinde toate nivelele limbii franceze, de la stilul nobil al umanistilor, pana la dialecte, jargoane si argouri, cuprinde termeni din mai multe limbi straine, si chiar cuvinte faurite pe baza unor etimologii imaginare.




Coduri - Postale, caen, cor


Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu







Cauta referat
Scriitori romani