Geniu pustiu (fragment comentat) rezumat referat






Geniu pustiu
(fragment)


"Ajuns in culmea unui deal, prin care stanele de piatra stau risipite asemenea oilor albe dorminde cu argintia lor lana in lumina alba a lunei, eu ma coborai de pe cal si-l legai de ramurile cele strambe si noduroase a unei tufe cu frunze galbene si mancate de frig. Eu singur, in nesimtirea cea mai mare, trasei caciula de oaie peste urechi si ochi, imi asezai capul pe-o piatra si corpul pe-un morman de frunze uscate si adormii. Visul, o lume senina pentru mine, o lume plina de raze clare ca diamantul, de stele curate ca aurul, de verdura cea intunecoasa si parfumata a dumbravilor de laur - visul isi deschise auritele lui gratii si ma lasa sa intru in poeticele si etern junele lui gradini. intr-adevar ca muntele pe care dormeam mi se paru una din acele gradini pandante ale Semiramidei, gradini a carei treapta de sus unita cu cerul rasfata in lumina cea etern neturburata a soarelui un eden frumos cu largi alee de palmieri, cu carari acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi si diamantice, cu stanci zdrobite de smirna, prin sapaturile carora cioraiau si picurau curate ca cristalul, insa dar () de dulcetile si mirosul ambrei: nectarul cel adormitor al Orientului. Si toate acestea asupra norilor! Cerul era senin ca o bolta de smarand, sustinuta in orient si occident cu bolta ei puternica de oglinzile cele verzi si resaltande ale marilor numai intr-un loc cerul parea dogorit si ars si [era] o mare gaura-n cer, din cari cadea la pamant pietre si risipaturi de muri ce ardea intr-un loc. Acele pietre cazand una cate una pe pamant formau pare-ca, langa Mures, ruinele unui oras pustiu, nelocuit de nimeni, ars, patruns prin ferestrele pustii si negre de fluierile cele salbatece ale vanturilor reci.
Dar deodata paru ca lumea se-nsenina, ca gaura in cer incepe a deveni din ce in ce mai mare si mai larga, incat prin ea se vedea asupra boitei albastre ce-mbratisaza pamantul o alta bolta cu mult mai nalta, cu mult mai larga, insa de-un aur curat si limpede ca lumina cea galbena a soarelui, astfel incat intreaga acea bolta parea un soare mare, care imbratisa o lume, lumea deasupra cerului. Aerul tot era de lumina de aur -totul era lumina de aur, amestecat cu gemetul lin si curat al arpelor de argint in manele unor ingeri ce pluteau in haine de argint, cu aripi lungi, albe, stralucite prin intinsul acel imperiu de aur. Pluteau ca genii abia vazute, umbre mai transparente, cu pelita vanata ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albastri, cu lungi bucle negre, ce-ncongiurau fata lor alba si cadeau pe gaturile marmoree si pe hainele de argint in falduri lungi, ce muiau corpurile sublime cu albeata si moliciunea lor.
Prin acei ingeri albi si cu ochii mari, albastri - vazui unul cu mari ochi negri, alb ca si ei, insa cu fata slaba, si muiat in lungi si stralucite haine negre, cu manile unite pe piept, el plutea prin aerul aureu [cu] ochii mari indreptati in sus si plini de lacrimi. Eu il cunosteam Acel par negru cret si despletit eu il vazusem, acea tristeta adanca si sublima eu o vazusem, acea desperare fara margini a carei unica stea e Dumnezeu isi gravase trasaturile ei adanci intr-o fata si dinaintea mea si eu o vazusem. Cerul era senin si vesel, un singur inger era trist Era Maria, fiica acelui preot batran, divinizata, schimbata la fata mie insa mi se parea ca e geniul martirei natiunei romanesti, geniu palid si plans, a carui singura speranta [e] Dumnezeu, a carui singura tarie e cerul."






Cum se intampla si in alte imprejurari (experiente dramatice, care traumatizeaza fiinta), in existenta lui Toma Nour o prapastie de netrecut adanceste contradictia fundamentala in care evolueaza cel "nenascut la timpul sau": de o parte, firea silita sa traiasca in contexte alienante, de cealalta, mirajul lumii adevarate, o patrie proiectata in infinitul cosmic. Trei vise simbolice transfigureaza intr-un limbaj specific trei momente de mare suferinta in biografia personajului, cum observa Ioana Em. Petrescu (v. Eminescu, poet tragic): dupa moartea mamei, copilul, adormit pe mormantul ei, are revelatia lumilor paradisiace; cand Poesis tradeaza iubirea lui Toma Nour si el incearca sa se sinucida, o vede intr-un spatiu asemanator raiului; la moartea Mariei, visul (relatat in fragmentul antologat) ii reveleaza imaginea angelica a "geniului martirei natiunei romanesti".

Cand Toma Nour revine in munti, in timpul Revolutiei de la 1848, traieste sentimentul tulburarii din temelii a mersului lumii, asa incat visul sau poate fi interpretat ca un mijloc prin care se reordoneaza sensurile lumii. Nu inseamna numai construirea unui spatiu compensativ, in care fiinta se regaseste. Imaginile de o duritate extrema (in imprejurarile tulburi ale revolutiei, este nevoit sa ucida pe asasinii preotului din orasul de pe Mures si chiar pe Maria, pentru a o salva de la necinstire) il instraineaza de sine.

In Geniu pustiu se pune problema, reluata de literatura romana a secolului al XX-lea, prefigurata de D. Cantemir in Istoria ieroglifica, a confruntarii dintre individualitatea umana inalienabila si istorie. Vindecarea de nebunia istoriei, in care este tarata fiinta, se produce prin intoarcerea la izvoarele primordiale, intre care visul, ca posibilitate de refacere a unor energii absolut necesare supravietuirii. Tarata in iadul istoriei, fiinta pune in miscare ultimele resurse de aparare aducand in fata constiintei marturia existentei unui teritoriu secret, inviolabil. Orasul de pe Mures, distins, ii apare lui Toma Nour transfigurat, sub ocrotirea intruchiparii sperantei - angelica Maria, fiica preotului martirizat.

Fragmentul atrage atentia prin forta metaforica a cuvantului eminescian.

Teme de lucru:

. Redactati un studiu stilistic comparativ asupra unor fragmente asemanatoare din Cezara si Sarmanul Dionis.

. Studiati asemanarile si deosebirile dintre fragmenhil antologat si poemul Melancolie.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani