George Topirceanu - analiza operei referat






Cu privire la G. Topirceanu se constata doua atitudini in sfera unei consideratii generale. Unii il pretuiesc ca pe un poet mare, altii ca pe un poet minor. Cea dintii opinie este greu de sustinut. insa in starea poeziei de azi, cind adesea lipseste scriitorului indreptatirea insasi de a scrie, expresia „minor" poate fi rau interpretata. Sa spunem dar ca Topirceanu e socotit ca un poet al universului mic. Dar unde se afla adevarata poezie? Oricita incintare ne-ar produce Parodiile originale, spiritul nostru critic intimpina greutate sa gaseasca alt merit decit acela de observatie si virtuozitate in niste compuneri al caror punct de plecare este in poezia altora. O parodie este in definitiv o pastisa, exagerata, ca spre a-si gasi iertarea in recunoasterea imitarii. Topirceanu insusi le numea „pagini modeste de critica literara in pilde". Totusi se poate observa la el acel fenomen de uitare in model care e chiar semnul clasicei inspiratii. Parodiind pe Homer, poetul uita ca parodiaza si se lasa furat de elanul epic:

Astfel corabia-n fuga plutea cu usoarele-ipinze Doldora pline de vint, peste noianul de ape.
Singur pe nava prudentul Ulise privea cu-ntristare,
Cit ti-i oceanul de larg, zarile fara catarguri
Unde zglobii imprejur clipotind se-naltau curioase,
Nava plutea usurel, fara pilot in lumina.
Valuri fugeau dupa valuri spre tarm departat calatoare,
Cerul era linistit - marea pustie si verde.



Mai uimitoare este parodierea Blestemelor lui Arghezi. Aci nu este numai spirit critic. Dealtfel, parodia care nu creeaza, care nu adauga, are totdeauna o nota de hibriditate. Mirarea este de a putea gindi alte blesteme bufe, dealtfel foarte bine motivate prin iratiunea unei babe:

Usure, prin lesia diminetii.
La ceasul cind se isca precupetii,
Am fost lovit din trecere o baba
Ce se ivise-n calea lumii, slaba.
Gindul, ramas in urma mea,
O a ghicit zicind pre ea:
In doua surcele de vreasc sa se faca
Picerele tale, faptura buimaca.
Plesni-ti-ar timpanul,

Sa n-auzi cind trece traivanul.
Sa uiti la cetanii tipicul
Si psalmii in zi de Craciun.
Sa n-ai dupa masa tutun.
Sa-ti puta buricul.



Inteligenta critica? E prea putin. Avem de-a face cu un mimetism superior, care presupune putinta de a trai pe felurite chei muzicale.
Dealtminteri e si greu de a stabili o demarcatie intre imitatia lui Topirceanu si un exercitiu cu accent de parodie al lui Arghezi insusi:

Sa-ti creasca bataturi cit ouale la toate degetele picioarelor
Gura sa-ti puta a hoit, nasul a salata cu putin usturoi, urechile a morcov fiert, iar picioarele sa-ti fie fireste parfumate a cozonac.
Sa-ti curga ochii si sa-ti fie mina umeda si lipicioasa ca pestele vechi si sa fii cochet.
Sa te stii frumos, sa ai parul si fruntea lui Goethe, mina lui Henry IV, piciorul lui Louis XV, o inteligenta gustoasa si totul sa fie in desert din pricina subsuorilor.
Sa gasesti gindaci si muste in toate mincarile la fund si cind ti-o fi foame mai mare sa scoti din gura fire de par, de care sa tragi cite un minut.

Cu Topirceanu se pune o problema importanta de estetica literara, pe care unii s-au si incercat a o rezolva in favoarea poetului, aceea a asa-zisei „poezii umoristice". Dar exista o astfel de poezie? Termenul insusi este un nonsens. Umorul, spiritul presupun inteligenta, iar aceasta, goala, e prozaica. E adevarat ca inteligenta poate fi izvor de placeri estetice, chiar cind e sofisticata, insa prin frumusetea cristalizarii ei, prin neprevazutul combinarilor. O diatriba in proza ori versuri incinta ca o expresie a ingeniozitatii in malitie, a inversunarii critice. intrucit e vorba de Topirceanu, nu e greu de constatat ca intelectualitatea, „spiritul" ii sint deficiente. Rarele lui incercari de a intra in domeniul speculatiei releva un om cu o cultura modesta. Cu toate astea se instruia si nu fara mirare luam cunostinta de preocuparile lui stiintifice si filozofice. Citea reviste tehnice, se interesa de aviatie. Pe o carte de A. Morso (La fatigue intelectuelle et psychique), insenina urmatoarele: „L'avion a moteur parait avoir pris pour modele l'insecte (dont ii imite la rapidite trepidante) - plutot que l'oiseau". Pe aceeasi carte nota: „L'organisme fatigue est plus pres de la mort que l'organisme dont Ies forces vitales sont intactes". Marginaliile sale sint impulsive si pline de umor. Citatele din De motu animalium (sec. XVII) de Alfons Borelli sint salutate cu „Bravo, Borelli!, Bravo, Borelli, taica!" La originea miscarii voluntare, poetul se explica: „Asta-i chiar problema de la care am pornit eu cind am inceput sa am preocupari de natura asta". Poetul generaliza parerea darwiniana ca unele reflexe au fost originare, altele voluntare: „in adevar, nu cumva toate functiunile organice ar fi fost la inceput constiente? Adica sub imperiul altei constiinte - pitite in adincul nostru, geniul speciei pururi treaz" inclina catre rationalism si spiritualism: „nous savons que c'est l'absurde qui est vrai C'etait precisement ce qui paraissait aux hommes le plus absurde, qui etait pourtant le plus vrai". Impenetrabilitatea cauzelor primordiale si-o explica asa: „Cela parait une precaution de l'Eternel contre la curiosite de l'etre pensant, pour l'interet de sa propre conservation. La connaissance absolue, entrenerait sa parte. La conscience entrave la vie. Ce ne sont que certains microorganismes, evidemment depourvus de conscience qui nous offrent encore une exemple certaine d'immoralite". La 1 ianuarie, la 3 ceasuri din zori, poetul facea la finele cartii descoperirea ca somnul este efectul unei anemii pricinuite de fixarea atentiei intr-o singura reprezentatie. Uzura celulelor prin senzatii continui duce la moarte. „Voila pourquoi je croi que le sommeil prolonge la vie - s'il est sans reves (LTiypothese que je viens de rediger plus haut este tres interesante. Je dois revenir et examiner longuement ce probleme. Je crois que mon opinion (plutot mon pressentiment) est juste. Si elle est juste, elle a une portee considerable pour l'etude de l'esprit et ajoute un peu de lumiere a la connaissance de la nature humaine". Stia si de experientele lui Pavlov. Citise intre timp pe Descartes, cum rezulta din insemnarile pe marginea operei lui Alfred Binet, L'ame et le corps, in care staruie ideea „spiritului spetiei", scutind de eforturile constiintei. „La conscience instruit - mais c'est l'Esprit de lTStre vivante (ou de son Espece) qui agit. LT^tre vivante n'est jarnais conscient des causes, ni des fins visees par cette action, ordonee par l'Esprit (de respece?)". G. Topirceanu se preocupa in fond de problema comicului. Se intreba daca mobilul imediat al risului, fapt constient, a fost totusi mereu astfel. Pe coperta volumului Les neuroses de Pierre Janet marturisea a fi gasit „avec joie, conduit par l'auteur, les conclusions auquelles j'etais deja arrive, d'un grand nombre de reactions comiques, inadaptees. Un nevrose est facilement un homme comique. Et ce qui nous fait rire ce sont les singes de decheance personelle. Et celui qui rit ce n'est pas notre moi conscient. Ceste notre moi inconscient hereditaire". „La vie du moi actuel - nota in volumul La medecine psychologique de Pierre Janet - c'est la somme ou la synthese de tous les «moi» passes qu'il continue". intr-un cuvint, omul plurimilenar din noi, „un moi ancestral qui substitue en moi actuel", ride de caderea umanitatii. Berg son e foarte maltratat in scrierile pe marginea volumului Le rire si de asemenea Lucian Fabre pe al sau Le rire et les rieurs. Concluzia lui G. Topirceanu pare a fi fost ca risul n-are nici un scop social util, precum nu-l au lacrimile: „C'est que la cause subjective du rire est toujours une legere satisfaction egoiste, antisociale". De unde ar trebui sa reiasa ca solitarul ascuns in noi ride cu suficienta de gesturile sociale, preocupat de propria lui persoana, cauza intima a risului fiind „l'espoir inconscient de conserver sa vie -la joi de vivre - jusque dans un avenir infinement lontain". Toate acestea sint meditatii pasionante si inteligente ale unui autodidact. Se face de obicei confuzie intre literatura umoristica si aceea care stirneste veselia. Dar hilaritatea depaseste cu mult sfera umoristicului si se gaseste la mai toti marii poeti si artisti. Tehnica ei nu este luarea in ris, ci reprezentarea grasa, colorata, adesea grandioasa si fantastica a jovialului, grotescului, caricaturalului. Dante si V. Hugo sint tot atit de maret hilari, precum e de trist Moliere. Jordaens ne zugraveste o lume hohotind de ris, unsa pe la guri de mincari, congestionata si animalica, universul lui El Greco este extatic si ridicul. Legendele sfintului Francisc trezesc risul cel mai franc prin naivitatea lor, ceea ce arata ca tocmai spiritul critic le lipseste, si totdeodata umple sufletul de mireasma mistica. Toti marii artisti, stapini pe puterea de a crea universuri, s-au complacut in a experimenta diformitatea, cazind in bufonerii, dar punind gravitate in comic, crezind cu pietate in caricatura care nu e in fond decit o lume posibil. Tassoni in La Secchia rapita se lasa furat cu placere, cu seriozitate, de razboiul lui ilar:

Rolandino feri d'un sopramano
Napulon di Fazio Malvasia,
Ed egli a lui storpid la manca mano
Con una daga, che brandita havia.

Se di Manfredo un poco piu lontano
Era ii soccorso, alcun non nefuggia,
Resto ferito quel de la Balugola
El del tanto gridar gli cade l'ugola.



In umorul lui Beranger intra tocmai aceasta capacitate a fantasticului, ca de pilda Les reverendes peres unde satira impotriva iezuitilor ia aspectul sepulcral al aparitiei unor „oameni negri".

Hommes noirs, d'ou sortez-vous?
- Nous sortons de dessous terre.
Moitie renards, moitie loups,
Notre rele est un mystere.
Nous sommes fils de Loyola;
Vous savez pourquoi Von nous exila.
Nous rentrons songez a vous taire!



Adesea intilnim umorul la lirici cu putere de reprezentare mult mai mica. Aici se intimpla altceva. Sentimentalitatea excesiva, unita de cele mai multe ori cu o mare fineta intelectuala, se blazeaza si se rusineaza. Atunci intervine „poanta", ba chiar enormitatea ca un ris printre lacrimi care descarca de excesul de conventii lirice. De acest umor al autopersiflarii s-a facut un uz intins in poezia moderna, fara ca sa se fi gindit cineva ca sa dea poetilor respectivi denumirea de umoristi. Demostene Botez e un astfel de liric sarcastic. Conditia acestei poezii este prezenta unei mari sensibilitati iritate, cu mici numai crize de ris nervos.
Orice umor ce nu e insotit de marea reprezentare grandios caricaturala ori inecat in sentiment nu apartine poeziei. Prin urmare, acum putem pune intrebarea mai lamurit: este Topirceanu un mare evocator al lumii grotesti, joviale; este el macar un liric malitios? Sau numai un cronicar vesel?
Ca nu este numai un cronicar ne dovedesc citatele din parodii, in care puterea de a se infasura in viziunile altuia si de a le diforma cu gravitate este remarcabila. Parodia dupa Viata la tara de A. Deparateanu (Vara la tara) e o pastisa numai in aparenta. Poezia are o ideea proprie, aceea a inconfortului rural, denuntat cu umoare, cu pofida si cu o continua distrugere a marilor fraze sacramentale. Pornita pe calea grotescului si a jovialitatii, compunerea e plina de viziuni caricate, dar serioase, valabile in sine; cireada de boi in colburi:

Cind te duci pe drumul mare.
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, miscind domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi

Ori protestul obscurantist al taranului la masurile de higiena:

Cind se ia cite-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:

— Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?.

Din pacate, uitarea in lumile hilare nu e constanta si din preocuparea de a imita originalul poetul ramine adesea in domeniul unei veselii de pura verva exterioara.
Exista, fara putinta de contestare, la G.. Topirceanu lirismul unit cu puterea de a reprezenta. El are fiorul solitudinii silvestre:

Dimineata ca un fum
Urca pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Pina-n preajma-i vine.

Peste virfuri lunecind in argint, condurii Infioara cind si cind Linistea padurii

sentimentul solemnitatii geologicului:
Sania coboara clinul de padure.
Fug in urma noastra luminisuri sure
Si-n singuratatea care ne petrece,
Peste virfde arbori, asfintitul rece,
Strabatind podoaba crengilor subtiri,
Lumineaza-n aer bolti de trandafiri.

Nici o soapta nici un ropot
Numai din adincuri sure,
Vine vuiet lung de clopot
Peste-ntinderi de padure

Daca linistea padurii adormite
Nici o veste de-altadata nu-ti trimite
Si pe freamate pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin' cu mine sa ne pierdem in zadar
Printre galbenele raristi de stejar,
Cu sfioase campanule si sulfine,
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine.







S-au ivit pe rind in soare,
Jos, la capatul potecii,
Turma alba de mioare,
Noatinele si berbecii.




Sunet de talangi se-ngina.
Subt poiana din Fruntarii,
Zaboveste-n deal la stina
Baciul Toma cu magarii.
El se pleaca din carare
Si tot leaga si dezleaga,
Cumpaneste pe samare
O gospodarie-ntreaga:
Maldar de tarhaturi grele
Cu dasagi, caldari si paturi,
Ca de-abia pot sta subt ele
Doi magari voinici alaturi.



Balada muntilor e intr-un fel un San Marina mai profund, plin de religia spectacolului geografic:


Cerul si-a schimbat vesmintul.
Ploaia parca sta sa-nceapa.
Printre brazi coboara vintul
Ca un fosnet lung de apa.
Adincit in ginduri multe
Baciul sta si nu-si da seama
C-a ramas in loc s-asculte
Dupa el, calcind cu teama,
Merg tacutii lui prieteni
Prin salbatice pripoare,
Pe subt poale verzi de cetini,
Pe poteca fara soare,
Ori strabat in pas alene
Luminisuri fara flori,
Singuratice poiene
Cu mesteceni visatori

Din acelasi simt al gravitatii si al sublimului iese viziunea fantastica (si deci joviala, dar nu umoristica) a Mumei-Padurii, delineate intr-un pom scorburos:

Colo-n fundul curmaturii,
Dormitind pe-o buturuga
S-a ivit Muma-Padurii
Dar nu-i nimeni sa-i zareasca
Trupul hid si desirat,
Fata galbena de iasca.
Nasul — ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar isi scutura pe-o mina
Parul ei de vreascuri ude,
Fruntea plina de tarina.
Si cum sta cu ceata-n spate
Istovita linga trunchi,
Radacini si crengi uscate li atirna pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemiscati si suri
Cheama noaptea si tacerea
Din adincuri de paduri

Nu cea mai buna, dar cea mai lustruita, cu un aer nemiscat de diorama, ca scenele de iarna din pictura olandeza, este Balada popii din Rudeni, remarcabila prin acelasi mister al singuratatii:

Bolta sura ca cenusa,
Codrii vineti — dorm adinc.
Suna numai caldarusa
Atimata de oblinc.

Bate Surul din potcoava
Drum de iarna, fara spor,
Calca rar si cu zabava
Lunecusuri de pripor.
Si-n tacerea care creste,
Adincit ca-ntr-o visare,
Popa cind si cind sopteste
Leganindu-se calare



In Rapsodii de vara, tocmai acest element al nemiscarii, al paraliziei produse de soare asupra unui suflet readus la simplitatea vegetativa a floarei si a insectei (premergator panismului lui Blaga) este notabil:

Salcimii plini de floare Se uita lung spre sat,
Si-n soare Frunzisul leganat
Le-atima ca o barba
Acolo mi-am gasit, in iarba,
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atitea dimineti
Contemplu
O tufa de scaieti.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fara fund,
S-aude
Un biziit profund
Si pina la amiaza
Pamintul incropit
Vibreaza Adine si linistit.

Miniatura nu e proprie spiritului poetului; e mai mult un tic estetic capatat din contactul cu Jules Renard, evident Un iepure (= „un magar in miniatura"), al carui sublim microscopic nu-l intelege, teoreticeste vorbind. Cind e izbutita, ea este tot grandioasa. in fuga iepurelui domina imaginea furtunii:

Alungat ca de furtuna,
Cu picioare de lacusta,
Se destinde si s-aduna
Peste-o miriste ingusta

in zborul libelulei, aceea a dragonului:

Jos, pe-un virf de campanula
Pururea-n vibratie,
Si-a oprit o libelula
Zborul plin de gratie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-ifin se clatina,
Juvaer de smalt si aur
Cu sclipiri de platina.

Toata lumea este de acord in a recunoaste ca Topirceanu avea indeminare verbala, unii vad in asta o prestidigitatie, insa indeminarea (care nu se invata niciodata) nu este altceva decit definitia poeziei, indiciul unei largi sensibilitati. Versificatia nu e o forma, ci continutul insusi, ritualul liric, si marii poeti au cultivat intotdeauna sonul in sine, verbalitatea pura. Cita poezie se afla in Bolintineanu vine din acea stranie, goala alunecare in silabe, cu atit mai fermecatoare uneori cu cit cuprinsul notional este mai comun. Topirceanu se lasa cu voluptate in acest exercitiu de substanta mecanica, versificind tot ce-i cade in mina:

Lucruri expuse pe larg in traducerea domnului
Murnu, Harnicul nostru talmaci care-a tradus Riada,
Carte ce fu mintenas premiata cu premiul cel mare,
Pentru ca sintem un stat eminamente agricol

Cel pe care-n adevar
L-am luat cindva-n raspar
E un tip mai fistichiu.
Cind il iei in pripa
Tipa
Lasa-ma sa ti-l descriu.

De cite ori, asadar, versificatia e profunda, adica de neuitat in simplitatea ei ca o buna tema muzicala clasica, poezia exista. Insuficienta lui Topirceanu sta in alta parte. Tensiunea lui fantastica si vocala este scurta. Poetul are emotie, fara indoiala, dar dupa citeva descarcari lirice nu mai gaseste alte cristalizari. Tocmai „artistul" e sarac, adica fara mijloace variate, mereu proaspete, si ceea ce te izbeste e tocmai banalitatea:

O, vis al iubirii trecute!
Sint singur - omatul tirziu
Pateaza aleele mute
Si parcul e inca pustiu.

Vad iarasi castanii si plopii.
Prin ramuri suspine strabat.
Acum cu sfiala m-apropii
De banca pe care ai stat.

Si pieptul incepe sa-mi bata.
De sus, fluturind a cazut
Pe banca o foaie uscata,
O frunza din anul trecut

Aceasta e „sterilitatea" lui Topirceanu, numita, eufemistic, „scrupul artistic". Constient de saracia puterii de reprezentare, poetul, prin-zind suflul liric, se autoparodiaza, si dupa punctul cel mai plat al caderii, bunaoara:

De trei nopti aceeasi cale
Bate calatorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaste dorul.

renunta sarind in persiflare:
Ginduri triste, mine sara
Viu in ciuda voastra,
— Si de-o fi zavor la usa
Intru pe fereastra!

Deci aici, cel putin (desi lipseste marea iritabilitate lirica ce impaca oscilatiile), punctul umoristic e discret. Dar in rest, Topirceanu, renuntind la orice miez contemplativ, aluneca in artificii copilaresti, bizuit pe un antropomorfism sistematic, si pierzind din vedere orice tema anterioara:

Un tintar, nervos si foarte
Slab de constitutie.
In zadar vrea sa ia parte
Si el la discutie.

L-a gasit sub trei graunte
Mort de inanitie.
Si-acum pleaca sa anunte
Cazul la politie.

Cioarei i se dau o sumedenie de definitii, printre care si acestea:

Suspendata ca o nota
Pe un portativ gigant,
Sluta, ca o hotentota
Parasita de amant

Crunta ca o vinataie
Cauzata-n match de box;
Ca un bulgare de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie

Oricit unele strofe, luate izolat, ar forma mici poeme metaforice, dupa exemplul lui Jules Renard (floarea-soarelui care-si pierde dintii, pastaia de sulfina ce face explozie, caprioara care, intr-o poveste vinatoreasca, linge pusca), aceasta latura este in genere plictisitoare si neserioasa, impinsa uneori pina la comicarii:

Ploua placid: Aeioua
Daca continua
Ma sinucid!

Balada chiriasului grabit, care place atit spiritelor simple (placere vulgara, nedovedind nimic esteticeste, precum extazul produs de cintecele de lume nu demonstreaza inexistenta lui Mozart), este un simplu monolog hazliu, o petrecere inteligenta, o cronica rimata fara o deosebita valoare literara. Caci nu banalul sentiment al labilitatii da pret unui poem, ci puterea de a proiecta emotia, fie si in linii grotesti. Tocmai caricatura plastica lipseste aici, gravitatea hilaritatii, tot hazul (pentru vulg) venind din citarea unor nume proprii:

Si-am stat la un unchi, pe Romana,
Tiu minte dar unde n-am stat?
La domnul Manuc, o persoana
Cu nasul putin coroiat;
La doamna Mary, pe Regala
(O, cum ma ruga sa nu plec!
Mi-a scris chiar o carte postala);
Pe strada Unirii la Sbeck;
Pe Grant, Unga birtul lui Sbierea;
Pe Witing, pe Tei la Confort,
M-a dus pretutindeni puterea
Aceluiasi tainic resort.

Tatal poetului G. Topirceanu, Ion Topirceanu, era cojocar, originar din Ocna Sibiului, mama se numea Paraschiva Coman, si era de fel din Saliste. Prin urmare, prin amindoi parintii, poetul era ardelean. Mama lui fusese casatorita inainte cu un Mateescu, sculptor. in 1882, cind se nascu Ralita, sora poetului, parintii locuiau la azilul „Elena-Doamna" din Cotroceni, unde mama a fost maestra de tesut covoare la respectiva scoala profesionala intre 1880-l888).
Tot la azilul „Elena-Doamna" se nascu si Gheorghe Topirceanu, la 20 martie . Deci dupa nastere, G. Topirceanu e bucurestean, iar prin categoria sociala un membru al proletariatului, declarat, ca si simbolic, la primarie, de doi muncitori. Cind, pentru o anume imprejurare, G. Topirceanu a avut nevoie la Iasi de un extract de nastere, a fost luat in ris de cunoscuti pentru faptul ca tata-sau a fost cojocar. Batrinul traia cind s-a stins G. Topirceanu (7 mai 1937) si s-a stins citeva luni dupa aceea.
G. Topirceanu a mai avut inca doua surori: una vitrega, Anicuta, nascuta deci Mateescu si casatorita cu Nae Badalicescu, fost sef de tren. Atit Anicuta cit si sotul au murit, lasind doi copii, Emil Badalicescu si Silvia. Alexandrina, zisa Titi, este nascuta Topirceanu. Avea in 1952 virsta de 59 ani, era celibatara si ocupa o mica functie la Namaiesti. Ratita, in virsta de 73 de ani, azi e casatorita cu Emil Iliant, pensionar al Ministerului Mine si Petrol. Traia in 1952, impreuna cu sotul, la Pitesti.
Intiiele doua clase primare poetul le urmeaza la o scoala peste drum de cazarma Malmaison, celelalte doua, in comuna Suiei, jud. Arges. Liceul in face la Matei Basarab, iar cind se desfiinteaza internatul acestuia, la Sf. Sava, fiind mereu bursier. Parintii trecusera prin felurite localitati, creind, din indemnul societatilor de tesaturi nationale, ateliere de covoare la Suici-Arges, Hurezu, Armasesti, Ciocanesti, asezindu-se la Namaiesti-Muscel. Aici Topirceanu cunoscu pe Victoria Iuga (Dolor), cu citiva ani mai in virsta ca el (n. 1882), cu care se casatori in februarie 1912, dupa o convietuire libera de citiva ani, si care, viorist empiric, traieste, predind lectii de vioara la o scoala de meserii din Cimpulung (poetul insusi cinta dupa ureche din mandolina si din fluier). Tatal Victoriei era originar din Brasov, se numea Mihail Iuga, era antreprenor de taiat paduri, se ocupa cu livezile. Mama, Ana Teodorescu, era tot de la Brasov. Victoria a ramas orfana la 3 ani, si, crescuta de rude, a facut scoala primara la Cimpulung si Pitesti si „cursul liber de pension" la „Institutul de domnisoare din Pitesti".
in aprilie 1907, poetul isi daduse demisia din postul de „grand ministre" la un jurnal si se afla la Namaiesti. Scria in epoca aceasta la Tribuna, la Romania ilustrata, la Revista noastra, semnind Gh. Daianu, „dupa numele unui unchi al meu". Logodnicei ii scria conspirativ iscalind Didina, Pusa. Fusese la Rimnicul Sarat, unde se imbolnavise de friguri si, intors dupa doua zile, capatase postul de institutor suplinitor la scoala „Calist arhiereul", la clasa IV-a (cinci ore pe zi, afara de luni, joi si vineri cind avea numai trei). Era platit cu 80 de lei pe luna. Din cauza pojarului, scoala se inchisese si la 7 mai poetul se afla la Namaiesti, de unde urma sa se reintoarca la post dupa Pasti. Tribuna ardeleana ii oferise 150 lei pe luna. Toate acestea le scria viitoarei sale sotii, care se afla aiurea, intr-o frantuzeasca destul de pasabila: „La maison, vide et triste, me provoque un douleur presque fisique! [sic]. Ou est le tresor qu'elle contenait autrefois? Ou est ma vie souriante et bonne? Je demande [sic] Ies peuple, la riviere, la nuit, la nature entiere, et leur voix misterieuses disent a mon ime: elel ne viendra plus! Elle ne viendra plus!" Un caiet de la Namaiesti contine astfel de versuri:

Cintec, murmur, adiere
De zefir in frunze piere
-Si ramine doar un glas
Care umple valea-ngusta
Ia te uita! o lacusta
Mi-a sarit tocmai pe nas!

A fost mic slujbas, copist in administratia Casei Bisericii (din 14 aprilie 1909). Pe la inceputul lui octombrie 1911, G. Topirceanu se afla la Iasi, chemat in redactia Vietii romanesti. G. Ibraileanu ii dadu doua camere pina la 20 octombrie, aratindu-se „foarte delicat si iubitor" cu el. Mai tirziu, poetul locui in strada Pacurari nr. 6 „la d. Pastia". De aici incolo ramase la Iasi, tinind insa o corespondenta cordiala cu sotia sa, pe care o vedea in fiecare an de Craciun, Pasti si in vacanta de vara la Namaiesti. „Eu n-am iubit decit o data si-a doua orara nu mai pot iubi -, ii scria el - a trebuit sa-mi razbun trecutul, care nu mi-a dat atit cit i-am cerut si cit meritam". Totusi, o noua prietenie feminina l-a urmat cu mare devotament pina la moarte. in iulie 1913, in timpul campaniei din Bulgaria, scria de pe „cimpul de operatiuni". in razboi pentru „civilizatie" capata, in calitate de sergent in regimentul 3 artilerie grea, o simpla medalie. La 7 mai 1926 fu numit director al Teatrului National din Chisinau, iar in 1930 se facea inspector special teatral pentru Moldova, fiind definitivat pe data de 21 septembrie . Greu bolnav de cancer hepatic, pleaca in februarie 1937 la Viena impreuna cu Otilia Cazimir. La Budapesta se opresc citeva ore in gara. Fratele sau, sculptorul Mateescu, ii pusese, se vede, flori de seara in vagon si poetul il vestea: „Liliacul e inca frumos". La 5 martie scria din Viena de la hotelul Schweitzerhof, Bauernmarkt . il incredintasera ca se va face sanatos „aproape" cum a fost. Se interna in spital la profesorul Iagic. Orasul i se paruse „mare si frumos", dar „cu case innegrite de vreme, triste". La 15 martie Otilia Cazimir ruga pe sculptor sa iasa ca din intimplare in gara Bucuresti, fara a se arata prea mirat de infatisarea poetului. „El e foarte slab, mult mai slab decit la Bucuresti". G. Topirceanu muri la Iasi la 7 mai .

Citeva luni mai tirziu se stinse si tatal sau. La Namaiesti se mai afla lucruri de ale poetului, intre altele un mic model de avion.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani