Hamlet si don quijote (dupa matei calinescu) referat







Cei doi eroi isi datoreaza anumite trasaturi comune nu doar contemporaneitatii autorilor lor (caci printr-o stranie coincidenta, singulara in literatura universala, Cervantes s-a stins exact in aceeasi zi in care „marele Will” murea la Statford-upon-Avon, la 23 aprilie 1616 ), ci poate acelui fond arhetipal, acelor elemente eterne din natura umana pe care le incarneaza cei doi eroi tragici in registre diferite, comic, respectiv tragic, ca variatiuni ale aceleiasi esente.
Apartinand aceleiasi tagmei a cavalerilor, ceea ce implica aderenta la acelasi cod de principii si norme, care determina astfel weltanschauung-ul celor doua personaje sa devina convergent, ei se vor manifesta ca nimic altceva decat victime ale conflictului dintre esenta si aparenta, ale inadvertentei real – ideal.
Astfel, Hamlet este adevaratul cavaler al tenebrosului Ev Mediu nordic, pesimist si cugetator, tanarul desavarsit al Renasterii, are multilateralitatea personalitatii tipic renascentiste si deschiderea acestei epoci: dornic sa descopere lumea dinafara si dinlauntru, el nu gandeste in scheme si nu se misca in numele unor conventii.
In comportarea lui Hamlet lipseste tonul ceremonios ce contrasteaza puternic cu formalismul lui Claudius, afectarea lui Osric si solemnitatea lui Polonius. Rege si curteni, ei apartineau unor institutii cu uniforma si limbaj propriu, care subordonau ori anulau personalitatea si impiedicau orice descoperire, fiindca subsumau totul unor forme stereotipe, forme ce vor fi parodiate de Cervantes. Dar in vreme ce prin Hamlet se aspira la o recuperare a eroicului pur, spiritul justitiar se converteste in Don Quijote in voluptatea aventurii, a libertatii neangajate.
Diferenta dintre cei doi este ca Hamlet nu tinde sa devina cavaler, ci apartine acestei specii prin nobletea spiritului sau, pozitia sociala, intoleranta la nedreptate, in timp ce Don Quijote incearca zadarnic sa-si manifeste niste virtuti razboinice inexistente, dovedind acelasi spirit imbolditor de a face dreptate si de a-i proteja pe cei saraci, foarte firesc daca tinem seama de criza social-politica a Spaniei lui Cervantes, macinata de saracie si foamete, de infrangerea Invincibilei Armada, de expulzarea maurilor si de centralismul monarhic rigid.
Hamlet e predestinat razbunarii patricidului, indatorire pe care ar fi gata sa o eludeze prin sinucidere; el nu e prins intr-o lume de conventii in care comanda razbunarii, primita de la duhul tatalui sau, sa actioneze automat, asa cum se intampla cu Laert, de pilda.
Don Quijote nu poarta in el acest germene al predestinarii, el nu e decat un personaj belicos prin natura sa, beneficiind de libertatea de a hoinari si peregrina. Celelalte personaje remarca intelepciunea si eruditia sa, impresionate atat de calitatea ei superioara, cat si de felul paradoxal in care coexista cu nebunia.
In acest sens Hamlet este echivalentul sau deplin, caci nebunia este si pentru el un element care ii acorda dreptul de a emite nestanjenit adevaruri universale si suparatoare prin sarcasm.
Schematizand aceasta paralela dintre cei doi mari eroi renascentisti, am puncta urmatoarele idei :
Hamlet
- este caracterizat de inclinatia analitica si sceptica, presupunand lipsa de credinta si egoismul, precum si de sarcasm;

- el este cel ce sufera mai mult ( o suferinta interna, caci traieste in sine insusi, avand atintita asupra-si “spada cu doua taisuri a analizei”);
- Monologurile au rolul de a aprofunda intelegerea unor contexte sociale, esenta unor decizii sau continutul unor reflectii privind sensurile existentei. Monologurile lui Hamlet sunt incarcate de reflectii profunde asupra problemelor lumii, in vreme ce actiunile lui, permanent indecise, reflecta un caracter slab, dominat de emotia celui decis sa infaptuiasca o razbunare. Dualitatea razbunatorului, agent si victima, este principala temelie pe care e construita piesa.
- Printul melancoliei e o intruchipare a principiului negarii, un simbol al nordului;
- el reprezinta vointa de a nu cadea in iluzie; hamletianismul simbolizeaza nevoia omului de a distruge miturile si iluziile. Hamlet vrea sa stie cu orice pret adevarul; refuzandu-si orice iluzie, Hamlet le interzice si celorlalti (in chip direct sau indirect) sa se autoiluzioneze, ii face sa se vada pe ei insisi asa cum ii vede el, din perspectiva mortii. Intarziind sa-l razbune pe tatal sau cu fapta, el il razbuna totusi, si mult mai cumplit, prin spaima morala pe care o provoaca.
- plasat, cum e si firesc, de partea lui Hamlet, publicul asteapta cu o nerabdare crescanda ca printul sa-si infaptuiasca actul justitiar. Indecizia hamletiana, exasperanta, isca in spectator setea de actiune.
- “Nu pare, este!”, exclama Hamlet aratand raul; indoindu-se de Ofelia, Hamlet nu crede in ceea ce este.
- Shakespeare concepe Hamlet in plina ascensiune spirituala.
Don Quijote
- e caracterizat de credinta in ideal, in ceva etern, in adevarul care se afla in afara omului, precum si de entuziasm;
- pe Don Quijote il bat niste ciobani neciopliti, sau ocnasii eliberati de el (e, deci, o suferinta externa ); Alonso Quijano cel Bun traieste in afara sa, manuind spada faptei;
- Cavalerul Tristei Figuri este o natura afirmativa, un spirit al luminii, incorporare a spiritului sudic, mediteranean;
- manifesta o imperioasa necesitate de iluzie - o traire in iluzie ca intr-o realitate, o transformare a imaginarului in real, prin exercitarea vointei;
- fiecare noua aventura a iscusitului hidalgo ne prabuseste in dezamagire, ne epuizeaza printr-o mereu esuata reluare, nascand din nou nevoia de odihna (“vana comica a romanului cervantin destinde resorturile fortei noastre, inclinandu-ne spre repaos”);
- “Este, nu pare!”, se incapataneaza sa strige Don Quijote, acolo unde crede ca vede binele. Crezand in Dulcineea, Don Quijote crede halucinant in ceea ce nu este;
- Cervantes scrie Don Quijote in amurgul vietii sale.

Don Quijote e caraghios dar simpatic, apropiat semenilor sai, care ii iarta totul, considera Turgheniev; de Hamlet nu rade nimeni, dar nici nu-l poate nimeni iubi, pentru ca nu iubeste pe nimeni. Inima e apanajul cavalerului nebun al Dulcineei; Hamlet nu o iubeste pe Ofelia, nu cunoaste credinta, iar oamenii asemenea lui sunt singuratici, deci sterili, crede acelasi Turgheniev intr-o prelegere cu titlul Hamlet si Don Quijote expusa la 10 ianuarie .


loading...


Coduri - Postale, caen, cor


Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu





loading...


Cauta referat
Scriitori romani