Homo ludens de Johan HUIZINGA referat






Autorul si opera sa - Johan HUIZINGA



Johan Huizinga (1872-l945) este cunoscut drept un clasic al filosofiei istoriei si al istoriei culturii.

Absolvent al Universitatii din Groningen (Olanda) in specializarile limbi orientale si lingvistica comparata, Johan Huizinga va fi interesat si de istorie, astfel incat doctoratul si-l va sustine din istoria religiei si paleoculturii indiene.
Profesor (intre anii 1915 si 1940) la Catedra de istorie universala a Universitatii din Leida, Johan Huizinga va fi autorul unor valoroase studii precum: Amurgul Evului Mediu (1919), Erasm (1924), Cultura olandeza in secolul al XVII-lea (1933), In umbra zilei de maine. Diagnoza privind boala culturala a timpului nostru (1935), Homo ludens (1938), Considerare asupra perspectivelor de vindecare a culturii noastre (1945).

Prezentarea textului - Homo ludens



In Homo ludens, carte scrisa spre sfarsitul vietii, Johan Huizinga reuseste sa identifice elementul ludic in cultura. Pentru a-si sustine demonstratia, autorul abordeaza jocul ca fenomen de cultura (cap. I), urmareste notiunea de joc la nivel lingvistic (cap. II), jocul ca functie creatoare de cultura (cap. III), dupa care jocul este raportat la justitie (cap. IV), la razboi (cap. V), la intelepciune (cap. VI), la poezie (cap. VII), la imaginatie (cap. VIII). Autorul identifica ludicul in filosofic (cap. IX), in arta (cap. X), urmarindu-l in diferite perioade (in Imperiul Roman, in cultura medievala, baroca, renascentista, romantica -cap. XI), iar in ultimul capitol Johan Huizinga se ocupa de prezenta elementului ludic in lumea moderna.

JOCUL, COPILUL Sl SACRUL
(fragment din text)


,Asadar, in rezumat, jocul, considerat din punctul de vedere al formei, poate fi numit o actiune libera, constienta ca este «neintentionata» si situata in afara vietii obisnuite, o actiune care lotusi il poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat niciun interes material direct si care nu urmareste niciun folos, o actiune care se desfasoara in limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece in ordine, dupa anumite reguli si care da nastere la relatii comunitare dornice sa se inconjoare de secret sau sa se accentueze, prin deghizare, cajiind altfel decat lumea obisnuita.
Functia jocului, in formele lui superioare, despre care este vorba aici, se poate reduce imediat, in cea mai mare parte, la doua aspecte esentiale, sub care se prezinta. Jocul este o lupta pentru ceva, sau o exhibare a ceva. Aceste doua functii se pot si reuni, in asa fel incat jocul sa «infatiseze» o lupta pentru ceva, sau sa fie o intrecere, cine poate reda mai bine ceva.

A infatisa inseamna, din punct de vedere etimologic, a aduce in fata ochilor. Aceasta poate fi o simpla prezentare, in fata unor spectatori, a unor elemente naturale. Paunul sau curcanul isi exhiba splendoarea penajului in fata femelelor, dar in aceasta exhibare rezida din oficiu prezentarea unor elemente neobisnuite, cu totul deosebite, spre a fi admirate. Daca pasarea mai adauga si cativa pasi de dans, totul devine o reprezentatie, o iesire din realitatea obisnuita, o transpunere a acestei realitati intr-o ordine superioara. Nu stim ce se petrece cu acest prilej in animal. In viata copilului, o asemenea exhibare incepe sa fie inca de foarte devreme plina de imaginatie. Copilul intruchipeaza altceva, infatiseaza ceva mai frumos, sau mai elevat, sau mai primejdios decat este el in mod obisnuit. Este print sau tata, sau zgripturoaica, sau tigru. Copilul cunoaste cu acest prilej acel grad de exaltare care il duce foarte aproape de convingerea ca este intr-adevar, fara ca ea sa-l faca sa piarda cu totul constiinta ((realitatii obisnuite». La el a prezenta ceva inseamna a intruchipa o aparenta, a imagina, adica a infatisa sau a exprima intr-o imagine.




Daca trecem acum de la jocul copilului la reprezentatiile sacre din cultul civilizatiilor arhaice, gasim ca acolo, in comparatie cu jocul copilului, se afla «in joc», in plus, un element spiritual, care e foarte greu de determinat in mod amanuntit. Reprezentatia sacra e mai mult decat o intruchipare a unei aparente, mai mult chiar decat o intruchipare simbolica: este o intruchipare mistica. In spectacol, ceva invizibil si neexprimat ia o forma frumoasa, reala, sacra. Participantii la cult sunt convinsi ca actiunea realizeaza o mantuire sigura si ca activeaza o ordine a lucrurilor superioara celei in care traiesc ei in mod obisnuit. Totusi, aceasta realizare prin spectacol continua sa aiba, in toate privintele, caracteristicile formale ale unui joc. Spectacolul este jucat, reprezentat in cadrul unui spatiu de joc delimitat in mod efectiv, ca festivitate, adica in veselie si libertate. De dragul lui a fost imprejmuita o lume proprie, valabila vremelnic. Dar, odata cu sfarsitul jocului, efectul lui nu a fost incetai, ci radiaza asupra lumii obisnuite din afara si produce siguranta, ordine, bunastare, pentru grupul care a sarbatorit festivitatea, pana ce zilele sfinte revin."




SENSURILE FRAGMENTULUI.

In pasajul selectat, Huizinga identifica trasaturile jocului: libertatea, pasiunea, absenta interesului material, limitarea spatiala si temporala, ordinea (sau legile proprii), stabilitatea unor relatii speciale, tipice, intre participantii la joc.
Functia jocului este lupta pentru ceva, lupta care poate fi transformata in spectacol.
Jocul copilului este o alternativa, dorita in mod deliberat, la real. Prin joc copilul isi poate depasi locul in ierarhia sociala sau, dimpotriva, poate regresa intr-un regn inferior, de obicei animal.

Prin comparatie cu jocul copilului, autorul se opreste la ritualurile civilizatiilor arhaice, care, din punct de vedere formal, pot fi considerate niste jocuri. Totusi, fata de jocul copilului, aici apare un element important, inexistent pana acum: componenta spirituala. Si ritualul are legile lui, este delimitat spatial si temporal, dar pentru cei care participa la cult exista o intrepatrundere intre realitate si ritual, in sensul in care efectul spiritual al acestuia se prelungeste si dupa ce spectacolul sacru se termina.
Astfel, participantii percep realitatea cu o alta stare de spirit: mai siguri si mai increzatori in ei insisi.

BIBLIOGRAFIE:

Huizinga, Johan - Homo ludens, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani