I. L. CARAGIALE - ANIMATOR AL SERATELOR "JUNIMII" BUCURESTENE referat





Fata de ceilalti mari clasici ai literaturii romane si chiar in comparatie cu oricare dintre scriitorii contemporani. I. L. Caragiale s-a aflat in cele mai complicate raporturi cu Junimea. Exceptand studiile lui $er-ban Cioculescu, numai in rare cazuri vom intalni o reconsiderare intru-totul obiectiva a evolutiei acestor raporturi. Nu de putine ori s-a scris mai mult despre antijunimismul scriitorului, insistandu-se asupra aspectelor biografice dar neglijandu-se dificultatile ivite in unele cazuri si din pricina modului specific omului Caragiale de a reactiona fata de cei din jur. Uneori s-au supraestimat ciocnirile dramaturgului cu Maio-rescu, facandu-se abstractie de faptul ca si dupa incetarea colaborarii la Convorbiri literare, in urma declararii deschise a ostilitatilor, unele legaturi cu membrii Junimii n-au fost intrerupte, iar cu anumiti junimisti a ramas prieten tot restul vietii.
I. L. Caragiale a fost membru activ al Junimii timp de treisprezece ani, incepand din 1877, si a consimtit sa fie trecut in Albumul Societatii, trimitandu-si in acest scop si fotografia.

In studiile consacrate biografiei lui I. L. Caragiale, inclusiv in acelea ale lui Serban Cioculescu, se considera ca dramaturgul a pasit la Junimea in anul . Data aceasta a fost preluata din insemnarile zilnice ale lui T. Maiorescu, unde criticul a consemnat prima participare a acestuia la seratele literare bucurestene in ziua de 20 mai 1878, cand si el s-a aflat printre cei prezenti la sarbatorirea lui Vasile Alecsandri ; numele e insotit de specificarea "bun traducator al Romei invinse de Pa-rodi". in 1989, Marin Bucur a demonstrat ca in realitate primele legaturi ale lui I. L. Caragiale cu Junimea dateaza din anul . in toamna acelui an, el a fost adus in redactia ziarului conservator Timpul de catre M. Eminescu. Informatia a fost preluata din Amintirile lui Ioan Slavici, care scria ca l-a cunoscut pe dramaturg "in ajunul razboiului de la 1877 prin Eminescu, eare-l stia inca din timpul cutreierarilor lui cu trupele de actori si tinea sa si-l ieie tovaras de lucrare in redactia ziarului -«Timpul»" '. Atunci s-a hotarat poetul sa i-l prezinte lui Titu Maiorescu si, evident, sa-l introduca in cercul Junimii. Al doilea argument care justifica prezenta sa la Junimea inca din anul 1877 ni-l ofera Caragiale insusi, intr-un text publicat in Epoca din 20 februarie . Dar tocmai atunci se afla in conflict cu Maiorescu si de aceea adevarul e denaturat in parte cand scrie ca la Junimea el ar fi fost o prezenta intamplatoare si efemera : "Eu stiu c-am fost din intamplare odinioara la o intrunire literara a Junimii in casa onor. d. Titu Maiorescu, la Bucuresti, intr-o seara din toamna anului . (subl. mea. V.V.). Si iata cum s-a intamplat sa merg : eram prieten cu Eminescu de mult ; intalnin-du-ne, mi-a propus sa-l insotesc la o adunare literara ; am primit bucuros, fara sa presimt ce avea sa se intample". Daca avem in vedere implicarea dramaturgului in intreaga viata literara a Junimii, preocuparea consecventa a criticului Maiorescu fata de destinele operei sale si prieteniile legate cu unii junimisti, atunci vom accepta opinia lui Marin Bucur potrivit careia I. L. Caragiale "nu a fost adus, ci a venit impreuna cu Eminescu la Titu Maiorescu. Si fara Eminescu, intalnirea tot ar fi avut loc, la o anume data. Lui Maiorescu nu-i putea ramane strain un asemenea artist, cum nu i-a ramas nici unul in timpul vietii. Caragiale a fost primit si a fost tratat de Maiorescu ca unul dintre ai sai, caci serata se transformase in cina cu prietenii si cu cei prezenti" .
Insasi echipa redactionala a ziarului Timpul era "o Junime in miniatura", cum i s-a spus, in alcatuirea careia intrau : M. Eminescu, Gr. Peucescu, Scipione Badescu, Ronetti Roman, Ioan Slavici si I. L. Caragiale. in redactia Timpului, I. L. Caragiale a devenit adevaratul cenzor al calitatii expresiei si al scrisului, caruia ii pretindea o inalta tinuta. Eminescu spunea ca atunci cand scrie, el nu-i are in vedere decat pe Maiorescu si pe "nemilosul Caragiale".
In 11/23 noiembrie 1878, Titu Maiorescu i-a luat pe cei trei redactori ai Timpului - Eminescu, Slavici si Caragiale - la Iasi, unde se sarbatoreau a doua zi, prin banchetul anual, cei 25 de ani de la intemeierea Junimii. Toti trei erau invitati personali ai criticului, care a si suportat pentru acestia cheltuielile de drum si de gazduire in Iasi, semn al unei alese atentii, dar si al afectiunii pe care le-o purta. Dramaturgul a citit atunci, in casa lui Iacob Negruzzi, comedia Noaptea furtunoasa de la nr. 9, fiind intampinat cu un entuziast spirit de acceptare din partea tuturor participantilor. De atunci dateaza inceputurile prieteniei lui I. L. Caragiale si cu alti junimisti : Petru Th. Missir, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, E. Caudella s.a. Momentul lecturii piesei la Junimea a fost evocat cu entuziasm si admiratie de Iacob Negruzzi in Convorbirile literare din 1912 :

"in casa mea, el ceti intai si intai O noapte furtunoasa, faimoasa comedie care a facut o revolutie intreaga in teatrul romanesc. Nu-si poate cineva inchipui ce efect a produs aceasta piesa, citita insusi de Caragiale in cercul Junimii. Vocea sa cam ragusita ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestilor ; jargonul special al acestora ; luarea in ras a frazeologiei politicianilor liberali din acele timpuri : garda nationala de curand infiintata toate acestea impreunate cu mestesugita alcatuire a piesei incantara pe membrii societatii literare din Iasi. intr-o unire toti isi exprimara parerea ca s-a ivit in sfarsit in literatura romana un autor dramatic original "




Junimistilor li s-a ivit la scurt timp prilejul sa-i dovedeasca lui I. L. Caragiale prietenie, loialitate si, indeosebi, consideratie fata de talentul sau de dramaturg, iin 1879, cand a avut loc incidentul lui cu conducerea Teatrului National, pentru imixtiunea in integritatea comediei O noapte furtunoasa, Titu Maiorescu a intervenit intr-un anumit mod in sensul ca in redactarea protestului scris, adresat directiei, l-a sfatuit sa renunte la cuvintele prea dure. Serban Cioculescu precizeaza ca Titu Maiorescu ii sustinea piesele "cu o loialitate desavarsita", asumandu-si raspunderea pentru ele chiar si atunci cand se aflau in pragul insuccesului. Asa, de pilda, Aristizza Romanescu isi amintea ca la reprezentatia cu O noapte furtunoasa, in Turnu Severin, in vacanta stagiunii din i 878/1879, Maiorescu a asistat si el si, spre a raspunde fluieraturilor publicului, "da un banchet in onoarea autorului". Dusmaniile starnite i-au marit atunci prestigiul. Spre a-i dovedi lui Maiorescu recunostinta imediata pentru gestul sau prietenesc, I. L. Caragiale a tiparit O noapte furtunoasa in Convorbirile literare de la 1 octombrie si 1 noiembrie cu dedicatia : "D. Titu Maiorescu este cu adanc respect rugat sa primeasca dedicarea acestei incercari literare, ca un semn de recunostinta si devotamentul ce-i poarta autorul ei".

Cert este ca dupa incidentul lui Caragiale cu Ion Ghica, cu ocazia reprezentarii Noptii furtunoase, relatiile dintre el si Maiorescu au devenit tot mai felurite. Ca si in cazul lui Ioan Slavici, Maiorescu gasea cele mai ingenioase mijloace spre a-i oferi lui Caragiale prilejul cunoasterii unor creatii artistice de valoare, care sa contribuie la largirea orizontului spiritual si la desavarsirea gustului artistic. Astfel, in 11 februarie 1880, l-a invitat la un dejun oferit in cinstea celebrului actor Brnesto Rossi, aflat in turneu la noi in tara. De asemenea, in primavara lui 1880, l-a dus pe cheltuiala sa la Viena, spre a vedea spectacolul cu Visul unei nopti de vara, la Burgtheater. intre timp, I. L- Caragiale a scris alte comedii pe care, inainte de a le citi in cenaclul Junimii, le-a incredintat criticului. Astfel, in toamna lui 1880, citea Conul Leonida fata cu reactiunea, farsa care a provocat discutii contradictoriii lamurite doar de Maiorescu prin precizarea in legatura cu specificul si pretentiile speciei. De altfel, I. L. Caragiale simtea atunci si chiar era sigur ca se bucura de aprobarea lui Maiorescu pentru activitatea sa literara, indiferent de obiectiile contemporanilor. In scurt timp a fost socotit nu numai printre cei mai valorosi scriitori ai cenaclului junimist din Bucuresti, dar s-a numarat intre persoanele care frecventau obisnuit casa lui Maiorescu. Desigur ca intre critic si dramaturg nu s-au putut statornici relatii prietenesti, dar, oricum, ele au depasit sfera literaturii. Maiorescu indeosebi a cultivat prietenia, adresandu-i-se chiar si in epistole pe un ton familiar.

Inca de la inceput, intre cei doi s-a stabilit o oarecare comunitate spirituala, in cadrul anumitor coordonate si fireste, pe un anumit plan. Astfel, dramaturgul raspundea indemnului adresat de critic membrilor Junimii de a proceda, dupa modelul lui Schopenhauer, la alcatuirea unor aforisme. Pe bnza unei cercetari minutioase a documentelor, exegetul consecvent al lui Caragiale. Serban Cioculescu, a reconstituit contributia Scriitorului la viata spirituala, literar-nrtistica a Junimii.

La seratele Junimii, Caragiale este unul dintre animatorii conver-satiei. Debiteaza anecdote, intamplari umoristice reale, cuvinte de spirit, calambururi. La sarbatorile de Craciun si din ajun de Anul Nou, organizeaza Vicleimul cu papusi, dezvaluindu-si o dibacie de autentic papusar. Este si un cititor de mare clasa, iar propriile lui comedii le debiteaza cu o desavarsita arta actoriceasca, schimbandu-si glasul la fiecare nou personaj, pitigaindu-si-l la cele feminine, mimand si gesticuland cu o siguranta de profesionist. in discutii de idei uimeste printr-o dibacie dialectica de graeculus, iar versatilitatea in opinii, de dragul contradictiei, il punea adesea in posturi de sofist. «Caracuda», adica membrii pasivi, neparticipanti la insufletitele dezbateri, ii scot vorba ca «nu are nimica sfant» cu exceptia, fireste, a muncii de atelier, a probitatii profesionale, a finisajului artistic, a respectului limbii si structuri ei intime."

Junimistii de vaza, cei inzestrati cu talent literar, au continuat sa-l admire, l-au socotit, fara rezerve, drept cel mai mare autor dramatic al romanilor. Pe langa lectura si sustinerea tuturor pieselor, inclusiv a dramei Napasta, Maiorescu a intervenit uneori la persoane influente spre a-i obtine anumite slujbe, recomandandu-l "ca pe una din cele mai stralucite inteligente cari exista in tara aceasta" si socotind ca "este un fel de datorie a noastra a tuturor a-i veni in ajutor, ca sa poata exista".









Copyright © Contact | Trimite referat