Inimi sub sabii — volum de poeme de Eugen Jebeleanu - sinteza referat






INIMI SUB SABII — Volum de Poeme de Eugen Jebeleanu, publicat in 1934 de Fundatia pentru literatura si arta „Regele Carol II", cu specificarea: Opera premiata de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitati.

Manuscrisul culegerii obtinuse sufragiile juriului format din T. Vianu - presedinte si S. Cioculescu, M. Vulcanescu, M. Eliade, P. Comamescu, I.I. Cantacuzino si R. Dianu -membri, ceilalti laureati ai anului fiind poetii Dragos Vranceanu {Closca cu puii de aur), VI. Cavarnali (Poesii), Horia Stamatu (Memnon) si eseistii Const. Noica (Mathesis) si Eugen Ionescu (Nu). Ca si acesta din urma, caruia ii aparusera inca in 1931, la Craiova, Elegiile pentru fiinte mici, Eugen Jebeleanu nu corespundea, de fapt, conditiei de tanar needitat: debutase, ca elev inca, la Brasov, cu placheta Schituri cu soare (1929), urmata in 1932 de talmacirea unor Poeme din R. M. Rilke. Poetul insusi si-a ignorat insa inceputurile, retinand in volumul care trebuia (si a reusit) sa-l impuna, la cei 23 de ani, abia impliniti, doar o parte din poeziile publicate dupa contactul sau direct cu viata literara a capitalei si, mai ales, cu cenaclul lovinescian.

Potrivit unor consemnari din presa vremii (v., intre altele, nota ce insoteste versiunea initiala din Strofe, aparuta in „Revista scriitoarelor si scriitorilor romani", nr. 6-7, 1930 sau Vitrina semnata de Cicerone Theodorescu in „Romania literara", nr. 22, 1932), prima alcatuire a volumului purtase titlul Arc - cedat ulterior ciclului median - si ar fi fost gata de tipar inca de prin toamna lui . Versiunile intermediare, raspandite intre anii 1930-l934 prin publicatii (din cate au putut fi identificate si in ordinea primelor aparitii) ca „Revista scriitoarelor", „Bilete de papagal", „Zodiac", „Limba romana", „Azi", „Ulise', „Romania literara", „Abecedar", „Cuvantul liber", „Convorbiri literare", „Viata literara", probeaza o elaborare indelung migalita, ale carei rezultate par insa puse, din chiar momentul editarii in volum, sub semnul unui sever ne varietur. Singura exceptie o constituie versurile 13-l4 ale poeziei Amintirea („in ochi, ca-n ghiocuri cu oceane, sta strans / Sunetul doar, ca un bucium de mare"), transcrise in editia aniversara din 1974 (v. Scrieri, 1) - spre a le feri probabil de riscul unor lecturi malitioase - sub forma: „in ochi, ca-n ghioc greu de oceane, sta strans / sunetul doar, trist bucium de mare".

Altminteri, facand abstractie de micile infidelitati impuse de noua ortografie a vremii, ar mai fi poate de mentionat, prin raportare la editia princeps, doar redistribuirea majusculelor, exclusiv in functie de cerintele punctuatiei. Modificare pastrata si in masiva editie de autor de la „Cartea Romaneasca" (Poezii, 1989), in care nu mai apar in schimb mentionate titlurile celor trei cicluri ale volumului din 1934: Ev, Arc si Bal de moarte.

De la debutul sau poetic - produs, de fapt, nu la „Viata literara", cum se stie indeobste, ci in paginile „Rampei" din 7 noiembrie 1927, unde semneaza o Schita in lumina toamnei - tanarul „plin de stralucite promisiuni", cum avea sa-l recomande Cincinat Pavelescu pe contrapagina foii de titlu a Schiturilor cu soare, dobandise o anume experienta, dar „nu si o originalitate" (E. Lovinescu). Sansa de a se defini plauzibil, printre contemporani, i se oferi abia dupa ce ii fu dat si lui sa simta „frisonul de innoire a limbajului ' (Dorin Teodorescu) generat, in epoca, de aparitia Jocului secund al lui Ion Barbu (1930). Forma riguros personalizata a unui sincretism in care se regasesc, in ultima analiza, tensiuni, atitudini, programe si experimente artistice ori intelectuale, manifeste in diverse momente istorice si sub multiple etichetari, „barbismul", ca versiune romaneasca a ermetismului european din deceniile anterioare, a exercitat de altfel o adevarata fascinatie asupra primelor generatii interbelice, alaturand - cu mai multa sau mai putina indreptatire - chiar si mai tarziu, in anii sintezelor istorico-literare, nume ca: Dan Botta, Simion Stolnicu, Horia Stamatu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Vladimir Streinu, Virgil Gheorghiu, Andrei Tudor, Al. Robot, Barbu Brezianu, Emil Gulian, Mihai Mosandrei, Vlaicu Barna, Ion Pogan s. a. Arbitrariul unor asemenea catalogari „a voi d'oiseau" nu mai necesita a fi demonstrat.

In multe cazuri, nici nu poate fi vorba decat de o nesemnificativa dependenta conjunctura]a, determinata de prestigiul maestrului si de blazonul de inalta spiritualitate („esenta', „absolut", „puritate", „initiere", „claritate irationala", „cuvant total" etc, detaliaza acelasi) al noii sale poetici si al variatelor ei textualizari.

In altele, insa, temeiurile nu lipsesc. Ele consista indeosebi in unele intuitii - intru totul motivate - in ce priveste necesitatea, sub orizontul momentului, a unui nou rafinament (daca nu chiar si a unei noi „stiinte") in modelarea limbajului in structuri „saturate de semn", stringenta promovarii de pe pozitii mai relevante a increderii in polisemia „secreta" si in virtutile combinatorii ale cuvantului, „cu efect de intarziere a sensului" (ibid), in context. Eugen Jebeleanu apartine, cel putin pana la un punct, acestei din urma categorii de „barbieni", Inimile sub sabii ramanand totodata una dintre cele mai concludente marturii ale tensiunii de adaptare a tinerei lirici „moderniste" la acest nou mod de a gandi actul creatiei. Tinand seama si de orientarea publicistului si pamfletarului din acei ani (ale carei ecouri vor constitui si una din notele definitorii ale Cantecelor neadunate in volum), poetul nu pare sa-si fi propus si o identificare de substanta (oricum, greu realizabila) cu ermetismul Jocului secund. Pozitia adoptata cu prilejul unei anchete asupra poeziei vremii (v. „Litere", nr. 12, 15 sept. 1934) este revelatoare, in aceasta privinta: „Aristocratia nu sta in pinteni si nici in privitul stelelor cu luneta, afirma el.

Ci undeva, mai aproape de noi. Poate in ceea ce se numeste spirit si atitudine. O noblete se poate gasi in orice. Depinde de creator. Sa ne scuturam pletele de margheritele stelelor. Si sa ne apropiem de pamant". Asa stand lucrurile, atractia sa, abia confirmata editorial, fata de prestigiosul „model" nu putea viza decat identitatea tehnica a acestuia, respectiv, „sintaxa stransa, sintagmele eliptice, rasucirile si intepenirile expresive" (M. Papahagi), convenabile in ultima analiza si propriei sensibilitati, cel mai adesea (si nu numai in acei ani) crispate, inclinate a se rosti scrasnit, prin acumulari de energie si emisii abrupte, lapidare (in sensul chiar etimologic al cuvantului). De unde si determinativele stilistice sonore, sugerate lui Lovinescu de lectura volumului: „rostogoliri de bolovani", „car salmoneic izbit de grinzi de arama". Dincolo de aceste - importante si semnificative, dar deloc „impotriva firii" - adecvari la nivelul expresivitatii, nu se poate vorbi totusi, cum s-a incercat, de o ruptura propriu-zisa intre poezia Inimilor sub sabii si aceea a juvenilelor Schituri cu soare, acestea din urma continuandu-si de fapt subiacent cursul in limitele aceluiasi parnasianism, doar ca mult mai elaborat (efect incontestabil si al „catalizatorului" barbian) si imbogatit, pe de o parte, cu noi „note de derivatie simbolista pe linia Bacovia - Iacobescu" (noi, deoarece asemenea ecouri razbat si din prima culegere, alaturi de altele, argheziene ori minulesciene), iar pe de alta, cu unele accente expresioniste sau de umor negru (si mai perceptibile, poate, in Cantecele regilor de jos ale etapei urmatoare), ce fac legatura cu avangardismul de tenta sociala si cu propensiune spre grotesc al anilor imediat postbelici (cf., inclusiv pentru exemple, si M. Papahagi).





Mai mult decat atat: insasi prioritatea - evidentiata de Ovid S. Crohmalniceanu ori D. Teodorescu - a lui Eugen Jebeleanu

In ce priveste recuperarea, in tanara lirica interbelica, a medievalitatii, ca sursa de noi mitologii personale (Simion Stolnicu, Vlaicu Barna s. a. ii succed, altfel spus, lui Jebeleanu), isi afla primele concretizari tot inca in Schituri cu soare, de unde merita sa extragem cel putin aceasta sugestiva stampa de epoca:

„in turnu-n care, odinioara,
Dadeau ospete cavalerii,
intunecimea brusc coboara,
Cu sfori de tus, cortina serii.

Tacere Dorm monseniorii,
in mantii-albastre si cu sabii.
Pe apele de cer, -corabii, -
isi umfla panze grele norii"
(Turn medieval).


Ce-i drept, sub „carapacea de ermetism formal" (E. Lovinescu) a Inimilor sub sabii, pasajele evocatoare de acest gen, de-ar fi sa amintim doar unanim citata poezie Senior de ceasca:

„in evul sur (Domn: Dagobert),
lucea un principe incert;
cu ochi de ape si victorii,
calm bratu-n sold, in unghi de glorii.

Treaz, parul fan de stele musca.
La cizme, de cocosi albi creste.
(Zaresc din turn sarind neveste,
sa moara langa piept si pusca)"


etc, dobandesc, fara indoiala, o cu totul alta pregnanta, dand astfel un simbolic castig de cauza si medievalului trobar clus al lui Marcabru, in disputa lui de peste vreme cu adeptii expresiei nesofisticate a unui trobar clar Parantezele comparatiste pe care ni le-am permis nu urmaresc insa decat sa nuanteze rezultatele certei diferentieri, a carei amprenta barbiana transpare pana si din geometria austera a Cuprinsului celui de-al doilea volum, ce aliniaza doar 21 de poezii (nici una din Schituri cu soare si prea putine, in general, din cate vazusera intre timp lumina tiparului), dispuse in trei cicluri (insemn al totalitatii): EV (1186, Senior de ceasca. Sfarsit princiar, Ciuma, Anotimp armat); ARC (Indemn, Talmacire, In zori, vedenie, Nelamurit, Necunoscut, Mulatra, Bura de dimineata, Schimbare finala); si BAL DE MOARTE (Autoportret, Se intreceau padurile, Moarte, Cantec cu mine. Strofe, Timpul mort, Amintirea, Apoi).

Octav Sulutiu, care se numara printre intimii autorului, beneficiind poate si de unele confesiuni de santier ale acestuia, incerca sa descifreze, in substanta si structura volumului, pecetea unei „viziuni metafizice personale", cele trei cicluri putand fi citite ca virtuale acte ale unei drame lirice, evoluand de la o evocare detasata sau discret melancolica a conditiei umane intr-un ev sur, identificai generic cu medievalitatea (epoca Dagobertilor, principi ai francilor de prin secolele VII-VIII, rascoala din 1186 a fratilor Petru si Asan, care a precedat intemeierea asa-zisului imperiu romano-bulgar, teribila ciuma din 1348, care a decimat populatia Florentei fiind doar cateva repere mai curand heraldice, decat istorice), la o interiorizare si incordare de arc a fiintei, cu momente de reflectie cruda asupra vietii si a tot ceea ce degradeaza „puritatea naturala" sau umileste simturile si intelectul prin „nelamurit" ori „necunoscut"; pentru ca actul final, conceput ca bal de moarte (viziune plastic-escatologica -cf. si titlul ultimei poezii - ce-i sugereaza lui Lucian Boz „stilul expresionist al Iui Hans Eder si Oskar Kokoschka"), sa infatiseze o „rezolvare" a „materialitatii omenesti", in cateva ipostaze ale constientizarii ei: contemplarea in oglinda (Autoprotret, Cantec cu mine), detalierea, intre ironie amara si grotesc, a descompunerii unui cadavru de sinucigas, printr-o decapitare „in natura" (Se intreceau padurile), in fine, osandirea „in umbre" si stingerea in „amintire", care poate sa fie si aceea a posteritatii.

De un baladesc decorativ si concentrat, uneori pana la elipsa si fraza nominala, in primul ciclu, contemplativ si temperat-matafizic in celelalte (cu usor disonante, poate, accente dionisiace doar in Mulatra, poem ce pare inspirat, de fapt, de o figura familiara boemei bucurestene a vremii, Bigi Mulatra), lirismul Inimilor sub sabii nu „inabusa" totusi, cum s-a spus (cf. P. Constantinescu, S. Cioculescu s. a.), „zbaterea launtrica" a poetului (daca nu reducem, desigur, aceasta „zbatere" la nivelul comun al erosului).

Cea mai concludenta marturie in aceasta privinta ne-o ofera insusi titlul, deloc neutru (respectiv „alb") al culegerii, in care Ovid S. Crohmalniceanu nu ezita sa descifreze chiar „o ampla metafora a umanitatii supuse violentelor istoriei".

In completarea - pe alte laturi - a unei asemenea incercari de «definire am putea adauga opinia lui M. Zaciu, potrivit careia optiunea ermetizanta - banuita indeobste ca ar steriliza emotia - „nu exclude o atitudine existentiala pandita de obsesia thanatica", anticipand astfel acel tulburator filon liric al etapei de varf, de dupa experientele ratate ale anilor '50, parcurse de poet; ori pe aceea a Doinei Uricariu, in lectura careia avem de a face cu o „carte a unor traumatisme exorcizate prin stil", aparenta „ablatiune" a marturisirii directe fiind rezultatul unei tensiuni generate de avatarurile maturizarii, intr-un context dominat mai curand de unele tendinte de exhibare a eului, prin jurnale si „autoscopii infinitezimale". Oricum, recitite astazi, „delicios de infumuratele dracii" (G. Calinescu, in „Adevarul literar si artistic") ale volumului din 1934 dateaza nu atat, poate, prin presupusul lor ermetism, cat prin frecventa efectelor sonore (aliteratii, rime interioare, paronomaze, tautofonii), vadit cautate, dar nu mai putin „simpatice" (ca sa pastram detasarea amuzata a aceluiasi) decat le vor fi aparut membrilor juriului care le-a decis, in unanimitate, premierea.

Succesul de presa, de care s-a bucurat de asemenea poetul, pare sa-i fi starnit si stimulat insa publicistului si unele necugetate cutezante, care au acutizat in cele din urma si mai vechile rezerve ale maestrului insusi, nefericita - pentru autorul Inimilor sub sabii - polemica din vara lui 1935, gazduita de „Facla" lui I. Vinca, soldandu-se cu dezavuarea publica a discipolului rebel si cu o suita de schimburi deloc academice de aprecieri si calificative. intre care unele vizau direct personalitatea si creatia tanarului Jebeleanu, prezentat ca un „uzurpator" umil si „necuviincios", autor de „mizerabile versuri", vadind „mentalitatea unui telegrafist" si practicand „un comod alfabet Morse, liberator de sintaxe si flexiuni" Regretabil pentru ambii poeti implicati, episodul nu merita, fireste, a fi retinut si, cu atat mai putin, speculat ca document in favoarea vreunei anume inclinari a balantei critice.

Mai ales aici, „la Portile Orientului", unde se stie ca nici lucrurile cu adevarat grave nu se prea iau in serios.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani