Insemnare despre anii din urma - roman de Daniel Vighi referat






INSEMNARE DESPRE ANII DIN URMA
— Roman de Daniel Vighi, Bucuresti, . Geneza romanului e in legatura cu boema de subterana pe care autorul a cunoscut-o in anii '80 la Timisoara, alaturandu-se altor scriitori din generatia sa, la fel de inadaptati, ce incercau sa se sustraga modului unanim de a exista, intr-o vreme cand acesta devenise tot mai controlat si reglementat oficial. Datele realitatii au fost absorbite in roman, desigur intr-o forma transfigurata.

Cartea a fost scrisa intre 1986-l988 si a trecut prin mai multe variante, primele fiind mai simple, caci lipsea cel de-al doilea plan, consacrat reveriilor intarziat romantice ale personajului principal. Fara sa fi fost anuntat prin publicarea in prealabil a unor fragmente in presa litarara, romanul a aparul direct in volum la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Textul n-a suferit modificari si nici n-a fost cenzurat, scapand oarecum nebagat in seama de autoritatile culturale de atunci.

Insemnare despre anii din urma este romanul unei varste, romanul anilor de tinerete, cu toata confuzia lor, cu nemultumirile si aspiratiile nelamurite ce ii caracterizeaza. Personajul principal, un student al carui nume nu-l aflam, duce o viata demobilizata, intr-un oras universitar din vestul tarii, complacandu-se intr-o inactivitate cu gust salciu. Participa totusi la cursuri, singur intr-o banca, abulic, neintelegand ce spune profesorul fiindca gandurile ii fug aiurea. Se plimba ore intregi pe strazile insorite, intarzie fumand intr-o cafenea, fara nici o preocupare si fara interes pentru lucrurile din preajma. Ceea ce il caracterizeaza, la prima vedere, este „acedia", privirea absenta cu care urmareste ceea ce se petrece in jur, fara sa doreasca macar o data sa intervina in evenimente.

Dorinta lui pare a fi de-a se retrage treptat din lume, de-a se izola cat mai mull cu putinta, limitand la strictul necesar contactele cu semenii. Pentru aceasta, paraseste caminul studentesc si se muta intr-o camera saracacioasa, evitandu-si colegii, cu exceptia lui Iuliu Manoila, singurul sau prieten. Tot un loc de refugiu devine si spatiul bibliotecii universitare, unde se adanceste in lectura cartilor de istorie, fara nici o legatura cu obligatiile studentesti, dar deosebit de stimulativa pentru nevoia de iluzionare ce il stapaneste. Tanarul este, de fapt, un expert al reveriei, gata in orice moment sa se lase dus „de valul imaginilor care-i cresc inaintea ochilor" sufocand si ultimele rezistente ale simtului realitatii.

El cauta in jocul inchipuirii satisfactii pe care lumea reala nu i le poate oferi. Este vorba, in primul rand, de o iesire din timpul istoric si de scufundarea intr-un timp fabulos, al imperiului, ce trimite spre noi mesaje ciudate si din ce in ce mai greu de inteles. Nevoia de imaginar a studentului este interpretata in mod diferit de celelalte personaje. Un laborant, in garsoniera caruia un grup de prieteni se aduna uneori sa asculte muzica, pare convins ca e vorba de o boala, acceptand diagnosticul de „sindrom solipsist" propus, in necunoastere de cauza, de doctorul Svetozar. Iuliu Manoila, cucerit el insusi de fanteziile colegului sau, crede mai degraba ca acesta are „talent de scriitor". Ideea este negata insa chiar de catre student, care declara ca nu se pricepe la literatura si nici nu-l intereseaza sa scrie. Declaratia este de inteles: reveria si scrisul sunt marimi contradictorii. Autorizandu-si personajul sa refuze aceasta tema a scriitorului, de mare audienta in randul prozatorilor „optzecisti", Daniel Vighi doreste sa-si scoata romanul de pe orbita textualismului. Ramane atunci in picioare ipoteza laborantului? Finalul romanului o contrazice si pe aceasta. Repartizat, dupa absolvire, undeva in nordul tarii, fostul student renunta fara nici o greutate la reveriile sale, acceptand acum, ca principiu director, simtul realitatii.

Nu boala este, asadar, cauza comportamentului sau, ci un alt fapt. Trenul in care se urca il indeparteaza nu numai de un loc, ci si de o varsta, varsta tineretii, ultima in care omul isi mai poate ingadui placerile imaginatiei, ignorand regula de fier a necesitatii. Rugandu-l sa prelungeasca iluzia ce i-a fermecat pe amandoi pana acum, Iuliu ar dori de fapt sa intarzie intr-o varsta pe care nu o mai au, sa amane caderea in timp si in maturitate. Complexitatea cartii nu poate fi sesizata insa decat printr-o lectura dubla: dupa naratiunea de incadrare, ce descopera un roman al anilor de tinerete, se inainteaza in continuare pe linia celor cateva reverii ale studentului, refacute mereu si totusi incomplete. Reveria se despleteste in mai multe fire, a caror cercetare nu este tocmai lesnicioasa, fiindca deseori ele se incalcesc, se rup sau sunt pur si simplu abandonate. Unul, cel mai important, ne introduce in istoria familiei von Mairowitz, o familie de nobili intrata intr-un iremediabil declin. Baronul von Mairowitz e ftizie, morfinoman si alcoolic, preferand sa se izoleze in camera lui si sa viseze la tinuturi indepartate, exotice, din ce in ce mai strain nu numai de lumea in care traia, ci si de bigota lui sotie Katharina. Ultima parte a vietii si-o petrece la Karlsbad, unde cunoaste o camerista slovaca, viitoarea mama a lui Francisc, cel de-al doilea fiu al sau. Acesta va fi incredintat, conform unor prevederi testamentare, mamei sale vitregi, care-l va trimite sa invete in liceul minorit din Agria, gandindu-se ca mai tarziu copilul va intra in ordinul franciscan.





Lucru ce nu se intampla, deoarece ordinul traversa in acei ani o criza profunda, oferind o imagine mai curand deceptionanta, decat una capabila sa atraga noi aderenti. intors in tara, Francisc gaseste un post de profesor de istorie la Universitate, pe care il va pierde curand dupa cel de-al doilea razboi mondial, fiind considerat un „reprezentant al culturii si ideologiei obscurantiste".

In urma reformei agrare, va pierde si bruma de avere mostenita de la tatal sau, ajungand sa traiasca de pe o zi pe alta, cu sentimentul unei vieti irosite.

In paralel, reveriile studentului refac si istoria unei familii de dulgheri, familia lui Johann Massong si a celor trei copii ai sai: Andor, Rdith si Hans. Surprins in curtea unei vaduve, Andor, baiatul cel mare, e umilit de tatal sau in fata femeii si apoi supravegheat cu extrema severitate. Zadarnic insa, caci intr-o buna zi tanarul fuge de acasa devenind un aventurier, un fel de picaro modern ce cutreiera marile si continentele. Celalalt baiat, mai asezat, va invata meseria tatalui, ducand mai departe traditiile casei si intemeind el insusi o familie, al carei ultim vlastar este Rozalia Massong. Aceasta il va iubi pe Francisc si din legatura lor se va naste chiar Iuliu, colegul si prietenul de acum al studentului.

Mai mult decat atat, asa cum unii pictori isi zugraveau in tablourile lor propiul chip intre chipurile altor personaje, la fel si studentul se introduce pe sine insusi in scenariul imaginar pe care il construieste zilnic in fata ascultatorilor uimiti de ceea ce aud. El se inchipuie lucrand ca gradinar pe mosia baronului von Mairowitz si indragostindu-se de Zenobia, camerista baroanei. Descoperind aceasta idila, Katharina isi alunga servitoarea iar pe gradinar il vrea in odaia ei. Surprins in acest loc de parintele Monay si de Siegfried von Mairowitz, gradinarul e batut cu biciul si tinut in pivnita cu apa si paine. Cat despre Zenobia, ea va cadea curand in bratele baronului tanar, iar mai tarziu se va incurca si cu notarul de banca Piszarcsek. Ceea ce ar trebui, poate, adaugat in concluzie este ca romanul lui Daniel Vighi , desi vine cel putin o data in atingere cu textualismul, nu se inscrie pana la urma pe directia acestuia, mcntinandu-se mai degraba intr-un plan realist, ce nu exclude, bineinteles, reveriile decadentiste ale personajului central.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani