Intamplari in irealitatea imediata
(fragment)
"Invidiam oamenii din jurul meu, inchisi hermetic in hainele lor si izolati de tirania obiectelor. Ei traiau prizonieri sub pardesiuri si paltoane dar nimic din afara nu-i putea teroriza si invinge, nimic nu patrundea in minunatele lor inchisori. intre mine si lume nu exista nici o despartire. Tot ce ma inconjura ma invada din cap pana in picioare, ca si cum pielea mea ar fi fost ciuruita. Atentia, foarte distrata de altfel, cu care priveam in jurul meu, nu era un simplu act de vointa. Lumea isi prelungea in mine in mod natural toate tentaculele; eram strabatut de miile de brate ale hidrei. Trebuia sa constat pana la exasperare ca traiam in lumea pe care o vedeam. Nu era nimic de facut impotriva acestui lucru.
|
«Crizele» apartineau in aceeasi masura si mie si locurilor unde se petreceau. E drept ca unele din aceste locuri contineau o rautate a lor «personala», dar toate celelalte se aflau ele insele in transa cu mult inainte de venirea mea. Asa erau de pilda unele odai, unde simteam ca crizele mele se cristalizeaza din melancolia imobilitatii si a nemarginitei lor singuratati.
Ca un fel de echitate insa intre mine si lume (o echitate care ma cufunda inca mai iremediabil in uniformitatea materiei brute) convingerea ca obiectele puteau fi inofensive deveni egala cu teroarea ce cateodata mi-o impuneau. Inofensivitatea lor venea dintr-o lipsa universala de forte.
Simteam vag ca nimic in lumea asta nu poate merge pana la capat, nimic nu se poate desavarsi. Ferocitatea obiectelor se epuiza si ea. in felul acesta se nascu in mine ideea imperfectiei oricaror manifestari in lumea asta, fie si supranaturale.
Intr-un dialog interior ce, cred, nu se sfarsea niciodata, sfidam cateodata puterile malefice din jurul meu, dupa cum, altadata, le adulam josnic. Practicam unele rituri stranii, insa nu fara rost. Daca, plecand de-a-casa si mergand pe drumuri diferite, reveneam intotdeauna pe urma pasilor mei, asta o faceam pentru ca sa nu descriu cu mersul meu un cerc in care sa ramaie inchise case si copaci. in aceasta privinta umbletul meu seamana cu un fir de ata si daca, o data desfasurat, nu l-as fi strans la loc, pe acelasi drum, obiectele stranse in nodul umbletului ar fi ramas pe veci iremediabil si adanc legate de mine. Daca in timp de ploaie ma feream sa ating pietrele din cursul suvoaielor de apa, asta o faceam pentru a nu adauga nimic la actiunea apei si pentru a nu interveni in exercitarea puterilor ei elementare.
Focul purifica totul. Aveam intotdeauna in buzunar o cutie de chibrituri. Cand eram foarte trist aprindeam un chibrit si imi treceam mainile prin para focului, mai intai una, apoi cealalta.
Era in toate astea un fel de melancolie de a exista si un fel de chin organizat normal in limitele vietii mele de copil.
Cu timpul crizele disparura de la sine, insa nu fara a lasa in mine pentru totdeauna amintirea lor puternica.
Cand intrai in adolescenta nu mai avui crize, dar starea aceea crepusculara care le preceda si sentimentul profundei inutilitati a lumii, care le urma, devenira oarecum starea mea naturala.
Inutilitatea umplu scobiturile lumii ca un lichid ce s-ar fi raspandit in toate directiile, iar cerul deasupra mea, cerul vesnic corect, absurd si nedefinit, capata culoarea proprie a disperarii.
In inutilitatea aceasta care ma inconjoara si sub cerul acesta pe veci blestemat umblu inca si azi."
|
Incadrat in literatura autenticitatii subiective, practicata cu obstinatie in epoca interbelica, romanul intamplari in irealitatea imediata se revendica si unei alte tendinte a romanului romanesc, si anume aceea a aspiratiei catre un "realism fantastic", dimensiune romanesca ce-l apropie oarecum de F. Kafka. Desi aflat la primul sau roman, M. Blecher ni se dezvaluie ca un scriitor pe deplin format, stapan pe mijloacele de expresie ale romanului modern, tip document sufletesc.
Condensand in materia sa epica pagini de viata terifianta, intamplarile rezuma - asa cum s-a observat - "o criza de identitate". Ea se integreaza perfect in mai amplul proces de formare a unei personalitati, pentru care copilaria si adolescenta reprezinta momentele cheie ale conturarii ei. Aceste etape ale devenirii se constituie si ca procese de descifrare a realitatii, a esentelor tainuite si difuze ale lucrurilor. Realitatea devine ea insasi un personaj care intra in relatie cu eroul, obligan-du-l sa-l inteleaga, sa-l perceapa asa cum este. Numai ca sensibilitatea exacerbata si imaginatia copilului - si mai tarziu a adolescentului -interpreteaza si percepe lumea intr-un mod propriu, insolit, dezbracand-o de datele banale, nesemnificative, si transformand-o intr-o altfel de realitate, o realitate absurda, halucinanta, cu alte cuvinte intr-o "irealitate imediata". "Aceasta este - asa cum afirma Eugen Ionescu - realitatea fantastica a lucrurilor; aceasta realitate, care este si ea o aparenta, este totusi mai apropiata de realitatea ultima, esentiala, decat realitatea cotidiana ametafizica, banala, care il chinuieste pe erou".
Revenind la fragmentul antologat sa aratam mai intai ca - la o lectura mai atenta - descoperim toate datele estetice ale discursului narativ blecherian. Scris la persoana intai, el dezvaluie un anumit tip de relatie intre narator-personaj si autor. in acest caz, naratorul descrie propria sa experienta de viata prin intermediul unor secvente succesive de observatii care starnesc interesul mai ales prin insolitul lor. Cat priveste pozitia esantionului ales in economia romanului, el se situeaza in prima treime a cartii, formand materia epica a secventelor de inceput ale romanului.
Discursul narativ este confesiv, dezvaluind datele unei sensibilitati iesite din comun mai ales prin modul original de perceptie a realitatii. Copil fiind, naratorul vede realitatea ca pe un "spatiu blestemat", care-i provoaca tulburari si crize psihice. El devine "invidios" pe oamenii din jurul sau despre care crede ca sunt "inchisi hermetic" in imbracamintea lor si nu suporta disconfortul de a se simti tiranizati de obiectele din jur. "Ei traiau prizonieri sub pardesiuri si paltoane, dar nimic din afara nu-i putea teroriza si invinge, nimic nu patrundea in minunatele lor inchisori". El, in schimb, se simte agresat de obiectele din jur care-i ultra-giaza sensibilitatea: "Intre mine si lume nu exista nici o despartire. Tot ce ma inconjura ma invada din cap pana in picioare, ca si cum pielea mea ar fi fost ciuruita". Acest fapt ii da eroului senzatia ca viata / lumea isi prelungeste in sensibilitatea sa - intocmai ca niste tentacule - intreaga ei dimensiune, ca nu se poate sustrage faptului "ca traiam in lumea pe care o vedeam".
Ceea ce apare paradoxal pentru eroul aflat de abia la varsta copilariei este faptul ca aceste "crize" (cum le denumeste el) apartineau deopotriva si lui si locurilor unde se petreceau. Este evident faptul ca eroul da dimensiuni noi realitatii, descoperind si alte sensuri ale acesteia. Pe de alta parte, sa notam ca scriitorul poseda o extraordinara capacitate de a scoate din banalul existentei, din imponderabilele lumii comune, senzationalele detalii ale unui univers ascuns ochiului obisnuit. Aceasta lume l-a preocupat intotdeauna pe autorul Inimilor cicatrizate. "Irealitatea si ilogismul vietii - ii scria Max Blecher lui Sasa Pana - nu mai sunt de mult pentru mine vagi probleme de speculatie intelectuala: eu traiesc aceasta irealitate si evenimentele ei fantastice (). Idealul scrisului ar fi pentru mine transpunerea in literatura a inaltei tensiuni care se degaja din pictura lui Salvador Dali. Iata ce as vrea sa realizez - dementa aceea la rece, perfect lizibila si esentiala."
Reamintim ca in fragmentul supus analizei realitatea e investita cu datele unui erou, ale unui personaj. Naratorul dezvaluie faptul straniu ca "locurile" despre care vorbea contineau o doza de "rautate personala", iar ceea ce facea aceasta lume de nerecunoscut era si faptul ca aceste "locuri se aflau ele insele in transa". Asa i se prezentau eroului unele camere care aveau o melancolie deosebita a "nemarginitei lor singuratati"", melancolie ce i se transmitea si lui, provocandu-i o noua criza. Cu toate acestea, copilul crede, uneori, ca locurile sunt inofensive, ca nu-i pot provoca traume deosebite, fapt ce-I pune la adapost de noi experiente. Acest fapt ii produce o revelatie, si anume ca toate manifestarile lumii sunt imperfecte, confuze si labile. "Simteam vag ca nimic in lumea asta nu poate merge pana la capat, nimic nu se poate desavarsi. Ferocitatea obiectelor se epuiza si ea. in felul acesta se nascu in mine ideea imperfectiei oricaror manifestari in lumea asta, fie si supranaturale."
Inainte sa trecem la secventa urmatoare, sa ne oprim atentia asupra discursului narativ si a mijloacelor estetice folosite pana acum. Sa remarcam mai intai ca - nutrita din biografie si jurnal - proza lui Max Blecher se revendica in egala masura si din suprarealism. Criticul Radu G. Teposu observa in cartea sa Suferintele tanarului Blecher ca "pentru a nu ramane in cadrul anecdotei pure, experienta isi reclama forma potrivita, care, in cazul de fata, e proiectarea ei in teribile scenarii ale iluziei, deprimant-fastuoase - innorate de palpairile mortii, ostentative la modul decadent, scenarii care stilizeaza disperarea, inaltand-o la rang de perplexitate". Apoi, un alt fapt care atrage atentia imediat este rafinamentul discursului, intelectualizarea lui si capacitatea deosebita de nuantare si analiza a starilor psihologice. Sub aparenta unei simplitati a limbajului se ascunde rara forta de captare a realitatii in fictiune, dar nu a unei realitati exterioare, materiale, ci a uneia interioare / sufletesti. Sa mai amintim si faptul ca in cazul lui M. Blecher, intre opera sa si evenimentele biografice exista o stransa interdependenta, opera absoarbe datele acestei vieti in asa masura, incat avem dimensiunea exacta a mitologiei spiritului blecherian.
Sub raport strict artistic, esantionul analizat nu dispune de o gama variata de procedee estetice si figuri de stil. Observam totusi - ca procedee generice - personificarea realitatii si hiperbolizarea ei, fapt ce duce la perceperea acesteia - asa cum spuneam - ca un personaj: "Tot ce ma inconjura ma invada din cap pana in picioare"; "Lumea isi prelungea in mine in mod natural toate tentaculele"; "unele din aceste locuri contineau o rautate a lor «personala»" etc. Evocarea se face la timpul trecut, timp specific rememorarilor (predomina imperfectul si perfectul compus).
Sa revenim acum asupra fragmentului si sa incercam sa decodam sensurile si structura ultimei secvente narative.
Evocarea copilariei, a crizelor varstei si a comportamentelor bizare continua in aceeasi nota confesiva, nuantand la maximum trairile si senzatiile eroului. "Irealitatea imediata" este perceputa si supusa unor ritualuri stranii. Spre exemplu, naratorul marturiseste ca, ori de cate ori pleca de acasa, revenea pe acelasi drum pentru ca lucrurile sa nu ramana "iremediabil legate" de el. Explicatia pe care o ofera eroul este urmatoarea: "Daca, plecand de-acasa si mergand pe drumuri diferite, reveneam intotdeauna pe urma pasilor mei, asta o faceam pentru ca sa nu descriu cu mersul meu un cerc in care sa ramaie inchise case si copacicaci obiectele stranse in nodul umbletului ar fi ramas pe veci iremediabil si adanc legate de mine".
Tot astfel, si pe timp de ploaie eroul se ferea sa atinga pietrele din cursul suvoaielor de apa, "pentru a nu adauga nimic la actiunea apei si pentru a nu interveni in exercitarea puterilor ei elementare."
in fine, eroul are si un remediu pentru "crizele" sale: focul iscat de chibriturile pe care le purta intotdeauna la el. Acesta era singurul care putea purifica totul. Cu trecerea timpului, crizele au disparut de la sine, dar naratorul a purtat intotdeauna amintirea lor puternica.
Intrat in adolescenta - scapat de crizele care il chinuiau permanent -eroul constata cu disperare ca lumea din jur se afla sub semnul unei inutilitati irefutabile, iar starea sa de disperare a ramas aceeasi.
Sa incheiem remarcand ca aceasta secventa narativa are un pronuntat caracter "fantastic". Sunt introduse aici cateva simboluri ce tin de o lume supranaturala: ritualul, apa, focul. Ele nu au insa rolul de a ilustra dimensiunea unei lumi cu adevarat fantastice, ci de a releva mai pregnant modul original de perceptie a realitatii de catre eroul narator servind ca girant al unei lumi imaginate de mintea unui copil.
Cu siguranta, nu exista in literatura romana un prozator cu o mai acuta perceptie a realitatii, cu o mai mare si ascutita forta analitica a infinitezimalului sufletesc, dar si cu o mai mare putere de intelegere a fiintei umane aflate in situatii-limita.
Teme de lucru:
. Realizati o compunere cu tema "Arta narativa, dimensiunile si particularitatile «realitatii fantastice» in romanul intamplari in irealitatea imediata de M. Blecher".
. Enuntati cateva trasaturi ale discursului narativ din proza lui M. Blecher care sa justifice incadrarea romanelor acestui autor in categoria literaturii autenticitatii subiective.
. Comparati - intr-un eseu succint - romanul lui M. Blecher, intamplari cu alte romane scrise pe tema crizei de identitate, studiate in clasa a IX-a.
. Realizati un eseu pornind de la urmatorul citat: "Constiinta subiectului receptor are un unghi de refractie cu totul inedit in acuitatea sa morbida, ducand la o viziune care ajunge sa para pe alocuri de-a dreptul onirica" (Dinu Pillat, Mozaic istorico-literar).
