Intamplari in irealitatea imediata - roman de Max Blecher referat






Intamplari In irealitatea imediata - - Roman de Max Blecher. inceputa in 1934, pe cand autorul se afla in tratament la Brasov, cartea e publicata, cu sprijinul lui Geo Bogza, in . E primul volum de proza tiparit de M. Blecher si cea mai reprezentativa opera a sa.

Situata, la aparitie, in aria prozei psihologice, a „experientei' si a „autenticitatii", caracteristica tinerei generatii din anii '30 (M. Eliade, M. Sebastian, C. Fantaneru, A. Holban etc), cartea lui M. Blecher a fost reinterpretata mai recent ca expresie a unei „crize ontice", depasind pura psihologie.

Greu de incadrat intr-o formula literara precisa, ea se structureaza ca o confesiune, reunind fragmentele unui fel de .jurnal", unde „intamplarile" copilariei si adolescentei autorului nu alcatuiesc un fir epic propriu-zis menit sa defineasca si sa reveleze treptat o personalitate; „roman fara subiect" (N. Manolescu), intamplari este mai curand o „autobiografie metafizica", o „naratiune simbolica", in care episoadele au un „sens initiatic" (M. Zamfir). Proza debuteaza sub semnul „lipsei identitatii" protagonistului, al obsesiei „dizolvarii in inconsistenta", al „spaimei de a nu (se) putea regasi niciodata". „Teribila intrebare cine anume sunt" anunta o stare de criza in raporturile dintre eu si lume, o extrema labilitate a realitatii subiective insesi, resimtita in extremis ca gol interior. Ceea ce naratorul numeste „crize' marcheaza momentele de mare fragilitate a acestor relatii cu exteriorul, cand nelinistea existentiala se exprima ca dereglare profunda a viziunii, ca „sentiment a) profundei inutilitati a lumii", „un fel de melancolie de a exista".

Li se asociaza acestor stari tulburi asa-numitele „spatii blestemate", adevarate „capcane invizibile" -cum le defineste prozatorul - emanand o „atmosfera speciala', stranie: capatul unei alei dintr-un parc uscat de arsita verii, deschizan-du-se spre un teren desert, surpatura unui mal de rau, in care erau aruncate cojile semintelor de floarea soarelui langa o fabrica de ulei, anumite „odai inchise', propice declansarii acelei „plutiri in afara de orice lume, placuta si dureroasa in acelasi timp". Atitudinile fata de real sunt, de altfel, reversibile: lumea obiectelor este resimtita cele mai adeseori drept ostila, „feroce", incarcata de stranietate, aflati in pragul halucinatiei; alteori, lucrurile - „obiecte mici si neinsemnate: o pana neagra de pasare, o carticica banala, o fotografie veche cu personagiile fragile si inactuale // o tandra scrumiera de faianta verde" - transmit „acea nostalgie esentiala a inutilitatii lumii", iar „materia bruta' genereaza sentimentul prizonieratului, al inchiderii in „bizara aventura de a fi om". Reveria negativa a unui univers in care „tot ce e scobit sa devina plin" si invers duce spre aceeasi senzatie de inconsistenta radicala a exteriorului; in schimb, e afirmata pregnant atractia pentru artificiu, manechin, panopticum, - in general pentru lumea spectacolului si a mastii, a balciului, a cinematografului etc, ca expresii ale fundamentalei artificialitati a existentei, sugerand „sensul de mistificare al lumii". Perspectivei realiste a prozei i se opune astfel o viziune rasturnata, strict dependenta de impulsurile subiectivitatii ce dilateaza expresionist imaginea obiectelor.

Foarte apropiat este insa Max Blecher de viziunea suprarealista; „irealitatea imediata" este corespondentul, de fapt, al „suprarealitatii" definite de Andre Breton, in latura ei stranie, de „dcpaysement", de angoasa asociata cu o anume euforie paradoxala, provocata de „miraculosul" ascuns in insasi straneita-lea obiectelor si evenimentelor inconjuratoare. Faptul cel mai banal, obiectul cel mai insignifiant in aparenta pot deveni si la B. prezente insolite, misterioase, chiar agresive: „Obiectele din jurul meu nu renuntau niciodata la o atitudine secreta, pastrata cu ferocitate in imobilitatea lor severa' (intr-o scrisoare catre Sasa Pana, prozatorul, de multa vreme tintuit pe patul de suferinta, marturiseste, de altfel: „Irealitatea si ilogismul nu mai sunt de mult pentru mine vagi probleme de speculatie intelectuala: eu traiesc aceasta irealitate si evenimentele ei fantastice // Idealul scrisului ar fi pentru mine transpunerea in literatura a inaltei tensiuni care se degaja din pictura lui Salvador Dali. Iata ce-as vrea sa realizez, -dementa aceea la rece, perfect lizibila si esentiala"). Starile protagonistului oscileaza intre senzatia ciudata de perfecta permeabilitate fata de exterior („Tot ce ma inconjura ma invada din cap pana in picioare, ca si cum pielea mea ar fi fost ciuruita") si cea de opozitie a unui univers opac, de o densa materialitate. In ambele situatii, se impune sentimentul precaritatii fiintei si a lumii din afara, al fundamentalului inconfort de a exista, al insuficientei radicale a conditiei umane.





Nesatisfacut de „exactitatea" in care se inchid oamenii, de „pasta de uniforma banalitate" a vietii cotidiene, personajul narator traieste totodata cu neliniste acea „invazie" a „tot ce (il) inconjura"; artificiul, inautenticul, absurdul se impun de fiecare data.

In regim descriptiv, cu totul remarcabila este capacitatea scriitorului de a transmite insolitul si straniul unor senzatii (ca in secventa pietii in care se descarca niste jumatati de vite rosii si vinete, umede de sange, inalte si superbe ca niste printese moarte" - trimitand la universul plasticii unui Soutine; sau in antologicul moment al scufundarii in noroi), in timp ce nucleele epice, abia schitate, reusesc sa impuna totusi situatii memorabile (fugitiva dragoste pentru Clara, sora unui prieten; bizar-morbida initiere erotica cu adolescentul Walter; intamplarile de la „etajul casei Weber" - nunta lui Paul si moartea Eddei) si cateva portrete de mare expresivitate.

Dar, cum observa inca P. Constantinescu la aparitia cartii, in ea „anecdotica este depasita de ecoul marit, disproportionat dintre obiect si subiect". Or, in acest spatiu de stranii interferente ale realului cu visul, de devieri socante ale perceptiei devenite de o acuitate halucinanta, Max Blecher se impune cu adevarat printr-o indubitabila originalitate si forta, reusind sa contureze o viziune de profund dramatism, dominata de obsesia mortii si a alienarii fiintei intr-o lume absurda. Opera majora a prozei „experientei" si „autenticitatii" din deceniul al treilea al secolului nostru, intamplari in irealitatea imediata premerge literaturii de sursa existentialista (Sartre, Camus), situan-du-se, pe de alta parte, ca tip se sensibilitate, in familia unor scriitori ca Franz Kafka, Bruno Schulz, Robert Walser.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani