INTERIOR - Roman de Constantin Fantaneru. Aparut in anul 1931, la Editura Cultura Nationala.
Constantin Fântâneru apartine unei generatii de scriitori, din care mai fac parte, intre altii, si Murea Eliade, Constantin Noica ori B. Fundoianu. Pornind de la aceasta realitate, G. Calinescu se simtea indreptatit - in Istoria literaturii romane - sa recunoasca, in romanul Interior, cateva dintre trasaturile comune ale literaturii "vitaliste" pe care incerca sa o promoveze aceasta grupare: "Noul tanar" - este de parere O. Calinescu, relerindu-se la Calin Adam, protagonistul si naratorul romanului - "sufera de un rau al veacului, ce nu mai provine din blazare, ci, dimpotriva, dintr-o prea mare vitalitate care da nastere la nelinisti, la intrebari asupra modalitatii de a se afirma".
Ovid S. Crohmalniceanu, in schimb, bizuindu-se si pe anumite marturii ale jurnalului lui Constantin Fântâneru , crede ca intreg comportamentul personajului reflecta mai curand simptomele unei dereglari psihice:
"Mai degraba avem de-a face, in cazul de fata, cu simptomele unei dezorganizari clinice, care nu va intarzia mult sa se arate. Jurnalul aminteste chiar de anumite predispozitii familiale".
Pe aceleasi coordonate se inscrie si comentariul Iui Mihai Zamfir, pentru care Interior se situeaza "la un nivel cultural mult inferior" romanelor lui M. Blecher, nefiind altceva, considera criticul, decat "notarea tribulatiilor unui neurastenic confruntat cu viata din jur". Cateva randuri mai departe, diagnosticul clinic este modificat intr-un sens agravant: "Schizofrenia continua, permanent consemnata de scriitorul care se auto-observa".
Tanarul cercetator Stefan Borbely - editorul acestui roman, intr-o "restituire" din 1981 -, plecand si de la ideile pe care Constantin Fântâneru Ie-a dezvoltat in foiletoanele sale critice, crede a putea intrezari in textul romanului liniile unei conceptii generale si ale unei gandiri de orientare vitalist-existentialista, mai curand decat o manifestare psiho-pato-logica. Stefan Borbely identifica la Constantin Fântâneru "aderenta la un vitalism panpsihologic", ce ar urmari in esenta o regresiune a vietii psihice din structurile si tiparele constiintei, o adancire progresiva in straturile "anarhice ale inconstientului arhetipal". P
ersonajele lui Constantin Fântâneru ar tinde consecvent catre o pierdere a identitatii -ele, afirma Stefan Borbely, "vor fi lipsite de identitate sociala, de ascendenta biografica, elemente care, daca ar fi prezente, nu ar face altceva decat sa le ingradeasca absoluta libertate a dispersarii; anonimi, indivizi insoliti, fara biografie, fara istorie, lipsiti cu totul de dimensiune temporala, ei nu sunt decat simpli atomi prezenti in sinistra farsa a vietii"; dar aceasta abandonare de sine ar avea drept ratiune "de a-i apropia cat mai mult de impersonala energie vitala care uneste lucrurile si fiintele intr-o universala simpatie naturala". Nu incape indoiala ca Stefan Borbely are multa dreptate, in viziunea pe care ne-o propune asupra romanului, si ca liniile unei astfel de conceptii vitaliste sunt intru totul reale in opera lui Constantin Fântâneru