Ioan Geograful si Armeanul Zadic - caracterizare din Manualul intamplarilor (1984) referat






Sunt doi carturari scapatati de la inceputul secolului al XlX-lea, de pe vremea poetilor Vacaresti.

In registrul parodic al pseudo-romanului istoric, protagonistii actiunii par niste picaro autohtoni, hoinarind fara tinta si punand la cale acte gratuite.

Sunt personaje inseparabile, alcatuind un cuplu pitoresc, indestructibil pana la anularea individualitatii. Autorul evita cu buna-stiinta sa le precizeze statutul social. Ioan Geograful -denumit, doar la inceputul naratiunii, Marin Ioan - a fost candva dascal "la scoala de la Coltia", probabil de Geografie.

In schimb, Armeanul Zadic - cu nume imprumutat, se pare, din romanul filosofic al lui Voltaire, Zadig sau Destinul - a avut zeci de meserii pe care le insiruie cu voluptate atunci cand vrea sa fie angajat servitor al Episcopului de Arges: "Am fost lipscan, bogasier, cojocar subtire, cojocar gros, croitor, islicar, calpacciu, cizmar, pantofar, cavaf, toptangiu, brasovean, marchitan" etc.

Adaugand cu amaraciune ca "nimic din toate acestea nu mi-a adus bogatia", Zadic intra in slujba episcopului pe post de caine, aratand ca stie sa latre si sa imite comportamentul canin. Apoi, amandoi isi mai amintesc ca au fost soldati pe vremea domnitorului fanariot Mavrogheny, trecand prin foamete si ciuma. Tot din rememorarile lor aflam ca au locuit o vreme intr-un butoi, precum anticul Diogene: "Pe urma de plictiseala si de atata mancare pe gratis ne-am apucat sa facem un herbarium cu plantele de le gaseam in jurul butoiuluC. Mai apoi, au publicat "Catalogul plantelor din jurul butoiuluf sub egida Academiei Regale Engliteriene, care a omis sa le plateasca lucrarea. De aceea, cedeaza bucurosi drepturile de autor, printr-un act parafat cu un sigiliu urias, hangiului drept plata pentru vinul baut tn locul de popas.

Decazuti acum din conditia intelectuala, cei doi carturari dexabuzati evoca arareori "vremurile mai bune" cand citeau pe inteleptii lumii, asa cum se intampla cand anticarul Hertog le ofera zece carti rare de Aristotel, Descartes, Comenius s.a. Scarbiti nu numai de lecturi, ci si de viata, deveniti un fel de cinici-epicureici - dupa modelele filosofilor antici -, ei sunt surprinsi de narator in ziua de 17 aprilie 1807 intr-un sant dintr-un oras ce pare a fi Bucurestiul. Desi se trezesc mahmuri dupa o betie indelungata, pe cand se balacesc in mocirla incep sa mediteze despre nimicnicia umana in raport cu imensitatea cosmica. Ioan fiind primul care se gandeste "cum e lumea de necuprinsa si el fiind nimic", nu ezita sa discute erudit despre Moartea pentru Patrie - cum se intituleaza primul capitol, semn al coborarii solemnului in derizoriu - citandu-l pe Platon, in timp ce partenerul sau il citeaza pe Marsilio Ficino. Se dedau, iarasi, placerilor bachice, gandindu-se fiecare "la ceva frumos": Zadic la balurile mascate de odinioara, iar Ioan la visul neimplinit - "{ara Engliterei unde nu fusese niciodata". Pe buna dreptate, I. Negoitescu considera ca cei doi sunt "mascarici superiori" prin care autorul lor "incearca o instructiva si ispititoare intoarcere in realism a lui Urmuz".

Construind in fond un anti-roman. Stefan Agopian se vadeste firesc adeptul anti-portretului. Rareori vocea auctoriala se refera la aspectul fizic al personajelor, si atunci inclinand spre grotesc sub aura metaforei crude (de ex. "si iar tacerea se asternu ca o ninsoare peste trupurile lor jigarite"). O singura data in text, Armeanul este caracterizat din punctul de vedere al altui personaj: "Clausevici se uita la Armean si figura acestuia il intrista si pe el, galbena si tepoasa, cu ochii in fundul capului si numai de acolo privind lumea si numai in chipul acesta de atata amar de vreme, sfarsind lumea cu ochii Armeanului si incepand acolo." Cum rezulta si din aceste citate, starea fundamentala a protagonistilor este tristetea sau, altfel spus, melancolia indefinita. Chiar si atunci cand devin razboinici, asediind un han intalnit in cale, ei actioneaza apatici ("si tristi pasira spre lupta"), recunoscand starea ca atare: "Suntem tristi, spuse, de mersul acestui razboi pe care nu l-am dorit!". Gesturile lor sunt deopotriva mecanice si gratuite. Un amanunt deloc intamplator strecurat in text, care reliefeaza atributele cuplului comic in spirit caragialesc (apud O scrisoare pierduta ), este acela ca Ioan e inarmat cu o sabie uriasa, iar Zadic, cu o sabiuta.





In cadrul cuplului, cel dominat cu totul de tristetea morbida este Geograful, care apare in ipostaza mohoratului, a omului sumbru fara pricina, exponent al intunericului. Autorul subliniaza adesea aceasta trasatura a personajului: "sta mohorat", "intreba mohorat", "privi mohorat", "mohoratul geograf, "mahnindu-l lumina" etc.

Explicatia tristetii covarsitoare se afla in lehamite sau - in termenii existentialismului pe care autorul il simuleaza - in greata sartriana, in dezgustul provocat de plictis si angoasa metafizica. In chip paradoxal, starea lor de spirit determina starea fizica (si nu invers), care se transforma in boala propriu-zisa: "Si chiar daca n-am fi tristi, spuse Ioan parca gandindu-se in alta parte, suntem bolnavi de ciuma, sau ca si bolnavi si ne-am pierdut interesul fata de orice. Simt cum cresc bubele pe mine ca niste ciuperci din cele numite burete pestrit, rosii si cu puncte albe si otravitoare."

Ioan Geograful si Armeanul Zadic sunt, in esenta lor, niste ingeri cazuti, inruditi cu "craii" lui Mateiu . Caragiale, mai ales cu Pantazi. Hagialacul lor reprezinta insa o calatorie imaginara - si, cu atat mai mult, simbolica - spre un loc sfant nedefinit, mai degraba utopic. Purgatoriul lor se va dovedi un lazaret, un spital de ciumati. De altfel, obsesia calatoriei exista aievea in gandurile si planurile eroilor lui Agopian. Dar insasi perceptia nostalgiei de a calatori este denaturata, cum sugereaza acest dialog aproape absurd: "— Ar trebui sa plecam undeva, spuse Armeanul Zadic. intins acum si cu ochii in tavan. I — Nu avem unde sa plecam, spuse Ioan, cu ochii inchisi si cu gandul la Englitera, incetosata tara. I -Nu avem, bre, asa-i, spuse Armeanul. Si chiar daca am avea, de ce am pleca? Stau si ma gandesc ca nu avem de ce pleca." Nu intamplator, ci intretin utopia Angliei incetosate sau a Egiptului spre care pleaca in planul fictiunii ("Unui dupa altul pornira prin noapte spre Egipet").

Meritul autorului consta in neprecizarea liniei ce delimiteaza realul de imaginar si in modalitatea insolita a caracterizarii printr-un gen de portret fantastic. Personajele sale participa efectiv la intamplari fantastice (asocierea cu Pasaroiul Ulise, lupta cu molosii din care ies stimfalide etc), dar si devin fiinte dotate supranatural. Zadic este inzestrat, la un moment dat, cu un ochi ciclopic ("un ochi urias de-l avea in mijlocul frunti f) cu care vede universul redimensionat fantastic: "Privea nedumerit lumea cu ochiul din mijlocul fruntii si lumea se infigea in ochiul lui. netrebnica, speriindu-r. Geograful si Armeanul - a caror comunicare cu ingerii este constanta in cadrul discursului - leviteaza ei insisi ca niste ingeri: "Ioan se inalta deodata prin aer ca o pasare lenevoasa si trista"; "Rosto-golindu-se prin aer ca printr-o apa cenusie si matasoasa. Armeanul intinse clondirul spre Ioan" In finalul romanului, ipostaza lor este de ingeri reabilitati, pentru care Lazaretul (titlul ultimei secvente) constituie un punct de trecere spre lumea paradisiaca. Prozatorul lasa impresia ca vrea sa-si salveze eroii savanti din lumea ordinara, reintroducandu-i aievea intr-un circuit metafizic.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani