Ion Barbu (1895-1961) - etapele creaţiei poetice referat






Autorul si opera



Ion Barbu, pe numele sau adevarat Dan Barbilian, poet si matematician (1895 - 1961), debuteaza in 1918, cu poezia Fiinta, publicata de revista „Literatorul", condusa de Alexandru Macedonski. isi va incepe cu adevarat cariera literara in revista „Sburatorul" sub indrumarea (si cu recomandarea) lui E. Lovinescu, unde va semna pentru prima oara cu pseudonimul Ion Barbu. Debutul in volum are loc tarziu, in 1930, prin Joc secund, al carui titlu initial este Ochian. Anterior, in 1921, poemul Dupa melci aparuse intr-o placheta ilustrata ca o carte pentru copii, ceea ce il nemultumeste pe Ion Barbu.
Relativ restransa prin numarul de poeme publicate, opera lui Ion Barbu este emblematica pentru modernitatea romaneasca, pe care o inscrie in marele model al modernitatii universale.

Etapele creatiei poetice



Invaluita de o legenda a „ermetismului", de o armura a incifrarii intarita de formatia de matematician a poetului, poezia barbiana, nu „ermetica" in sensul inaccesibilitatii ci „hermetica" prin dimensiunea ei ezoterica, initiatica, devine accesibila o data ce poetica, extrem de unitara si limpede exprimata a lui Ion Barbu, este cu adevarat inteleasa.
impartita de exegeza lui Tudor Vianu in trei etape - „parnasiana", „bala-desca" si de pitoresc oriental si „ermetica" -, opera lui Ion Barbu este unitara prin dimensiunea sa de ritual orfic, de ceremonial initiatic vizand „cunoasterea neimpartita" a Marii Fiinte cosmice. Deoarece, de la Marele Eleusinii, poezie din prima perioada de creatie dedicata misterelor eleusine ca nunta cosmica, acest moment crucial din „Aventura Marii Fiinte" se regaseste in Riga Crypto si lapona Enigel sau Ritmuri pentru nuntile necesare. Versurile vor experimenta, in perioade diferite, forme de apropiere de acest mister al fiintei. inzestrand poezia cu o functie exploratorie, de cunoastere, nu rationala ci extatica - forma de cunoastere specifica ritualului pe care il descrie in poeziile Dezrobire, Umanizare - Ion Barbu cauta cai de acces diferite catre unul si acelasi sens revelatoriu (v., in acest, sens articolul Opera de arta conceputa ca efort de integrare, publicat in „Umanitatea", 1920, si republicat in volumul Ion Barbu, Poeme, Ed. Saeculum I. O., Bucuresti, 1997).

In interviul acordat lui Felix Aderca, intitulat De vorba cu Ion Barbu („Viata literara", 15 octombrie 1927) poetul raspunde tentativelor de periodizare ale lui Aderca explicand unitatea de substanta a operei sale. Fata de eticheta „parnasiana" a primelor poezii, Ion Barbu spune: „Parnasul nu e cuprins tot aici. Caracteristica lui Heredia sau Leconte de Lisle este conceptia unei anume Grecii () academica, decorativa. Helada la care aderasem acum zece ani era Helada lui Nietzsche: Elanul, cutreierand dinamic fiintele si ridicand extatic un cer platonician".
Despre faza „anton-pannesca" el face urmatoarele observatii: „Legatura dintre aceasta prima faza si a doua (ce-ti este placut s-o numesti «anton-pannesca») o intrevezi? E cautarea unei Grecii mai directe, mai putin filologice. E vorba, desigur, de o Grecie, simpla ipoteza morala, din care deriva o norma de civilizatie si creatie. Credeam a fi recunoscut in pitorescul si umorul balcanic o ultima Grecie. () Aceste preocupari coincid cu aparitia temei fundamentale - solemna, neasteptata - vizitand intaia data versurile mele si marcandu-le. Moartea si somnul (Nastratin Hogea la Isarlak, Domnisoara Hus, Cantec de rusine).
Sondagiile acestea in structura nevazuta a existentei salveaza poate cele ce scriam pe-atunci, desolidarizandu-le in destin de literatura de pitoresc si de pastisul folcloric ()

Mai departe, poetul respinge apartenenta sa la expresionism si sugereaza alte forme de incadrare: „Nu vrei sa vezi mai degraba in aceasta a treia faza o incursiune in sfanta raza a Alexandriei? Tema transcendenta din Jazzband pentru nuntile necesare: sensul feminin al Luceafarului, initierea intelectuala, disociativa a cercului Mercur, deopotriva in dominatia triumfala a Soarelui, este de un elenism de decenta, lin element modern, insa, la care se ?.dauga tonul gros si buf in care e scrisa o parte din bucata. Ecoul faptei creatoare inregistrat cu un ras fonf al demiurgului!
imi ceri lamuriri si asupra combatutei Uvedenrode. Iata ce isi voi spune (): o incercare, mereu reluata, de a ma ridica la modul intelectual al Lirei. Faptul poetic initial: cununa poetica si Lira. La aceasta puritate aeriana, in care poetii englezi se asaza, pare-se, toti, urmand un singur instinct al Cantului, vream sa invit poezia noastra. in incertitudinea libera a lirismului omogen, instruind de lucrurile esentiale, delectand cu viziuni paradisiace: intr-un astfel de lirism, nimic din convergenta, inca darwiniana, a formelor individuale"

Nici ideea ca poezia sa din a patra perioada de creatie ar avea un aspect de sarada nu-i convine lui Ion Barbu. El isi delimiteaza propriile intentii: „O poezie cu obiect (stii ca sarada are unul!) mi-ar insela ambitiunea. O poezie cu obiect creeaza necesar o Fizica sau o Retorica (acelasi lucru), forme inchegate fata de viata spiritului. Eu voi continua cu fiecare bucata sa propun existente substantial indefinite: ocoliri tematoare in jurul catorva cupole -restransele perfectiuni poliedrale"

Ilustrari tematice



„Lirismul omogen, instruit de lucrurile esentiale", intr-un efort de trans-cendere a „conventiei, inca darwiniene, a formulelor individuale" se regaseste in arta poetica a Jocului secund, care se inalta in oglinda purificatoare „in mantuit azur", „Taind pe inecarea cirezilor agreste".

O Grecie „simpla ipoteza morala" se regaseste in elanul nietzscheean al primei etape de creatie, unde Nietzsche si Pythagora sunt mastile poetice cultivate ca ipostaze ale eului liric. Articolul nietzscheean la care face referire Ion Barbu este Nasterea tragediei din spiritul muzicii, unde filosoful german vorbeste despre transa ritualica a participantilor la cortegiul zeului Dionysos. Spiritul disolutiv al muzicii - arta dionisiaca prin excelenta - duce la diso-lutia formelor individuale, la abolirea „principiului individuatiei" si fuziunea extatica, prin ritual, cu zeul sfasiat Dionysos - Zagreu. Regasim o celebrare poetica a extazului ritualic in poezia Panteism. Cunoasterea extatica, pe care Ion Barbu o numeste „cunoasterea-locuire", „cunoastere neimpartita" este dezideratul suprem al acestei poezii menite, asemeni operei lui Mal larme, „sa dea un sens mai pur cuvintelor tribului". Anularea distantei ce s-a creat intre obiect si subiectul cunoscator o data cu aparitia cunoasterii de tip rationalist este subiectul acestui „lirism omogen", a unui lirism „fara obiect", deoarece orice obiect inseamna decadere in formele individuale. Celebrarea nuntii cosmice in plansul „fecioarei ingropate", Core-Persephone, cea rapita si dusa in Hades, in Marile Eleusinii, a increatului neprihanit (caci nedivizat) din Oul dogmatic sau a nuntii alchimice, unde formele se intorc, prin sacrificiul individuatiei, prin ardere, in „camara Soarelui*', cercul alchimic suprem reprezinta tot atatea trepte de cantare a punctului crucial din existenta Marii Fiinte cosmice. Dispretul pentru „durerea divizata*', pentru arta ca imitatie a formelor individuale provine, la Ion Barbu, din acest punct de vedere, al poeziei dez-individualizate. in „poezia fara obiect" a lui Ion Barbu, Ioana Em. Petrescu vede o sincronizare, in plan literar, cu arta non-figurativa a lui Brancusi, instruind si ea, „despre lucruri esentiale" dincolo de aparenta formelor.
Tema „neasteptata, solemna" a Mortii si Somnului se regaseste in Isarlak, Nastratin Hogea la Isarlak, Domnisoara Hus si Cantec de rusine, unde somnul hipnotic pregateste revelatia comunicarii cu o alta lume. In ceas de seara, timp de trecere si timp exceptional de cunoastere onirica, isi deapana Domnisoara Hus „chemarea mosorului" in cautarea iubitului pierdut (asemeni Penei Corcodusa, eroina lui Mateiu I. Caragiale, „sora" livresca a Domnisoarei Hus). Acelasi somn hipnotic ii cuprinde pe oamenii cetatii Isarlak la aparitia luntrei-sicriu a lui Hogea Natratin, ,joitar", bufon si ascet, care se autodevora, „trup sfant si hrana siesi", principiu cosmic fuzionand cu sine insusi, imagine emblematica pentru poezia barbiana.

„Rasul fonf al Demiurgului", la care face referire Ion Barbu in interviul citat, se face auzit de intregul ciclu Isarlak, subliniind caracterul de epifanie si bufona al acestor poezii.
„Alexandrinismul" este prezent in poezia hermetica, a nuntii de ritual alchimic din Ritmuri pentru nuntile necesare. Alexandria Egiptului fiind cunoscuta in Antichitate drept patria misterelor si a ritualurilor ezoterice, ale mortii si renasterii.
Vechea lirica engleza inspira ciclul Uvedenrode, care are drept moto doua versuri dintr-un poem de Longfellow (The slave singing at midnight): „For its tones by tums were glad / Sweetly solemn, wildly sad". Versurile sunt dominate de aliteratie, procedeu poetic prezent in Uvedenrode, unde unitatea sonora a versurilor confera un sens ce depaseste semnificatia individuala a cuvintelor. De altfel, unul dintre aspectele care ingreuneaza o lectura traditionala a poeziilor barbiene din Uvedenrode si asa-zisul ciclu ermetic este dat de faptul ca pentru Ion Barbu unitatea notional-semnificativa minima in poezie nu este cuvantul ci versul, „grup cristalografie pur", apro.-imand sensul „restranselor perfectiuni poliedrale", care sunt momentele cruriale din existenta universului. Repudierea primei perioade de creatie se datoreaza aspectului sau retoric. Negandu-i retorica, Ion Barbu nu neaga insa si continutul acestor versuri, legate de „elanul extatic" al fuziunii in Marea Fiinta cosmica.

Pe urmele lui Nietzsche, dar si ale lui Hegel (pe care Ion Barbu il citeaza prin intermediul lui Mal larme), formele individuale sunt sacrificate in ritmurile nuntii cosmice, ale fuziunii cu sine a Fiintei Cosmice (a Ideiihegeliene, principiu cosmic) care, divinizata pentru a se manifesta in lume, isi
recapata unitatea primordiala prin chemarea incantatorie a versului ce revine la ritualul orfic.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani