Ion Creanga si junimismul literar referat






Ca dascal Ion Creanga ar fi putut si duna reintegrarea sa in invatamant cu sprijinul lui Maiorescu sa ramana adept al junimismului in acest domeniu, fara obligativitatea participarii la intrunirile societatii Junimea, cu atat mai mult cu cat politicienii junimisti de vaza rrri-vitau acum spre capitala. Invitatiile de a participa la seratele literare vor fi fost numeroase si inainte de anul 1875, unde el putea veni, ca multi alti invatatori si profesori care nu scrisesera literatura propriu-zisa, dar n-a facut-o. Ii cunostea pe junimistii ce lucrau in invatamantul iesean fie ca inspectori, fie ca sprijinitori ai manualelor sale, dar considera ca pentru mentinerea comuniunii de idei privitoare la scoala romaneasca nu era neaparata nevoie sa mearga si la seratele literare unde, de prin 1874, o data cu venirea lui Eminescu si Slavici in Iasi, discutiile literare devenisera dominante si capatasera o noua organizare. Cu o asemenea convingere si in imprejurarile amintite, un singur motiv l-ar fi putut atrage pe renumitul invatator la intrunirile Junimii : hotararea de a se dedica scrisului. Cine l-a dus pe Creanga la Junimea a realizat deodata doua lucruri, fara de care acceptarea n-ar fi fost posibila : crearea convingerii ca poate sa trezeasca interes prin scrierile ce depaseau stricta destinatie a manualului de scoala si recunoasterea competentei cenaclului in indrumarea literara. Cum insusirea junimismului didactic si cultural nu implica participarea la intrunirile literare ale societatii, iar junimismul politic ramane ceva exterior con-vingerilor si ideilor sale de acest gen, e de la sine inteles ca junimismul literar a fost singurul care l-a determinat sa devina membru al societatii iesene. Controversele asupra datei nu /nai au in acest caz o importanta prea mare, cata vreme insusirea unilaterala a junimismului se produsese inca de pe bancile scolii preparandale. E necesara, asadar, disocierea momentului de cand Creanga a inceput sa cunoasca si sa-si insuseasca junimismul didactic si cultural de cel al acceptarii junimismului literar, fie si numai prin participarea la seratele literare.

Spre deosebire de Eminescu si Slavici, Ion Creanga a devenit membru activ al Junimii intr-o perioada in care societatea ieseana reusise sa-si impuna programul sau literar, lingvistic si cultural, bucurandu-se de o autoritate binemeritata. Nici astazi istoricii literari n-au renuntat sa considere controversata data intrarii sale la Junimea, atat din cauza lipsei de disociere a ei de momentul contactului cu junimismul pe alte planuri decat cel literar propriu-zis. cat si fiindca exista unele documente ce deruteaza.
N. Timiras este singurul care a propus ca data a intrarii lui Creanga la Junimea anul 1868, dar fara sa-si fundamenteze sustinerea pe argumente documentare si logice plauzibile. Dupa el, cei ce s-au ocupat de relatiile povestitorului cu societatea literara ieseana au ajuns la propuneri diferite, nu de putine ori insistand asupra caracterului nesigur al fiecarei sustineri. O prezentare critica a opiniilor sale a realizat-o cu deplina obiectivitate George Muntsanu in . Mai intai exclude posibilitatea unei omisiuni din partea lui Xenopol, iar pretinsul obicei al lui Maiorescu „de a lucra dupa precise insemnari curente" nu arc in acest caz valabilitate de vreme ce el a inceput sa-i scrie lui Creanga abia dupa anul 1875, iar mentinerea povestitorului in 1880 intre sustinatorii sau aderentii Junimii avea in vedere „posibili sprijinitori ai actiunilor politice maioresciene, nu ai celor literare"2:!. Mentinerea atunci a lui Creanga era facuta de critic nu cu scopul de a stabili data intrarii scriitorului la Junimea, ci ca sa confere amploare impunatorului tablou al societatii.
Urmatoarea afirmatie a lui Vladimir Streinu, potrivit careia numai T. Maiorescu l-ar fi putut introduce pe „fractionistul" Creanga in casele lui Negruzzi, e demolata cu usurinta : intre 1871—1874, sedintele Junimii se tineau la V. Pogor si T. Maiorescu, iar redactorul Convorbirilor literare a devenit gazda numai dupa 1875, cand criticul ajuns ministru s-a mutat la Bucuresti. Iata de ce, scrie George Munteanu, datarea venirii lui Creanga la Junimea in 1871 „ramane o simpla ciudatenie" a studiului semnat de Vladimir Streinu, mai cu seama ca a procedat si la modificarea datei cand s-a tiparit in Convorbiri literare Soacra cu trei nurori prin notarea anului 1873 iar nu 1875 ! Dupa opinia lui Z. Ornea, nesiguranta datei s-ar datora lui Titu Maiorescu, deoarece acesta, in prefata din 1897 la volumul intai al Discursurilor parlamentare, il amintea pe Ion Creanga intre membrii Junimii inca din . Rezervele lui Ornea (de altfel nefiind primele) sunt bazate pe doua argumente : relatarea lui Maiorescu avea loc la 25 de ani dupa momentul 1871, cand junimistii au fost solicitati la o colaborare guvernamentala cu conservatorii, iar introducerea scenei cu glumele lui Creanga provenea din nevoia detaliului de culoare a carui menire era „sa fixeze climatul acelei sedinte". Ca si in alte imprejurari, glumele erau luate din categoria obisnuitelor elemente ce compuneau „recuzita boemei" de la reuniunile Junimii. Scena ca atare nu s-a putut petrece, dar Maiorescu a compus-o admirabil, incat pentru multi autenticitatea ei nu poate fi. pusa decat cu greu la indoiala. intre ultimii sustinatori ai datei de mai sus se numara Vladimir Streinu.


Principalul document in care sunt mentionate numele participantilor la sedintele Junimii, procesele verbale redactate de A. D. Xenopol, nu retin niciodata numele lui Creanga pana la 1875, incat (orice scapare s-ar fi produs) nimic altceva nu poate convinge. Daca avem in vedere si popularitatea electorala a unui Creanga atasat gruparii frac-tioniste dupa cum a consemnat cu grija si cu detalii memorialistul Iacob Negruzzi, atunci nu ne mai putem indoi ca prezenta unui fost adversar n-ar fi putut scapa cu vederea ; se stie ca n-au fost omisi nici Macedonski si nici Hasdeu mai tarziu, sau chiar unele figuri obscure, de dascali, profesori, ziaristi, atrasi de cu totul alte motive decat placerea frecventarii reuniunilor literare.
Debutul lui Ion Creanga la seratele Junimii a avut loc o data cu reinceperea lor dupa vacantele din 1875, in septembrie. Cu acel prilej a citit Soacra cu trei nurori, care s-a si tiparit in numarul de pe octombrie al revistei Convorbiri literare. Fiindca Eminescu este cel ce l-a introdus la Junimea, o reconstituire a imprejurarilor se impune.
Poetul s-a stabilit la Iasi in vara anului 1874, stand in gazda la Samson Bodnarescu, in curtea bisericii Trei-Ierarhi, unde mai locuiau junimistii Miron Pompiliu si Ioan Slavici. inca de atunci dascalul l-a putut vedea pe poet, locul respectiv fiind unul ce intra in campul vizual al invatatorilor. Prilejul cunostintei mai indeaproape s-a ivit insa numai peste un an, cand, la 1 iulie 1875, Eminescu a fost numit revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui. Cum cursurile se incheiasera, el se ocupa de organizarea unor prelegeri privind metodica predarii diferitelor discipline scolare, pe care le tineau pedagogii dotati cu insusiri deosebite, asa cum demonstrau rezultatele bune obtinute in aplicarea principiilor moderne pentru care milita ministrul Titu Maiorescu. In raportul sau catre minister, intocmit la 10 august 1875, revizorul Eminescu il mentioneaza pe V. Creanga (in loc de I. Creanga), „invatator la scoala de baieti nr. II din Pacurari", care contribuise la bunul mers al conferintelor, in cuvantarea sa insistand „asupra metodului de a invata pe copii cetirea si scrierea (metodul logografic)" . Amintirea sumara, precum si substituirea numelui Ion cu Vasile indreptatesc ipoteza ca omul Creanga inca nu-i era cunoscut lui Eminescu. L-a remarcat, totusi, pe invatatorul preocupat de meseria lui si mai ales pe autorul unor manuale didactice de prestigiu. Este de presupus ca tocmai discutiile angajate acum intre invatator si revizor cu privire la manuale, prelungite dupa conferintele didactice, le-a prilejuit cunoasterea indeaproape. De Ia temele didactice s-a putut trece cu usurinta la cele de creatie populara, ca expresie a intelepciunii poporului. Interlocutorul lui Eminescu „se da de gol" cu pasiunea sa pentru vorbirea in pilde, argumentand cu proverbe si zicatori, cu anecdote si intamplari pline de haz, dar si de semnificatii. Plimbarile pe la marginile lasului, cu popasurile prin gradinile publice si pe la carciumile cunoscute amandurora au prilejuit constatarea reciproca a multor elemente comune de gandire, au dus in cele din urma la pretuire si admiratie reciproca. Fiecare traia sentimentul unei mari descoperiri, dar si satisfactia de a gasi la celalalt confirmarea propriilor idei despre felul de a gandi si a simti al poporului nostru — mentinut la nivelul filosofiei populare de Creanga si al celei practice — de Eminescu. imprietenirea s-a produs repede, in decursul lunii august reusind fiecare sa afle multe despre celalalt. Cel ce publicase doar unele texte literare in manualele sale ii va fi marturisit noului prieten ca mai are si alte incercari, dar inca nu stie ce va face cu ele. Era imposibil sa nu fi scris nimic altceva, in afara r'-> manuale, pana atunci, iar in decurs de o luna, la indemnul si sub indrumarea lui Eminescu. sa scrie asa, dintr-o data, Soacra cu trei nurori. Ar fi mai plauzibila ipoteza unor redactari anterioare, definitivate ecum din indemnul poetului, care procedase oarecum asemanator si in cazul lui Slavici. De altfel, s-au adus si alte argumente care sa sustina ideea preocuparilor literare la Creanga inainte de august-octombrie . Emil Manu a observat faptul ca in istoria literara il inregistram pe Ion Creanga numai dupa 1875, cand are loc prima data cunostinta cu Eminescu si Junimea. in schimb, in istoria limbii literare si a stilului, inregistrarea trebuie sa inceapa mai devreme, cu publicistica acestui mare scriitor. Pentru prima faza simt caracteristice trei articole : Misiunea preotului la sate, Iezuitismul si Un glas in pustiu. Limba acestora ramane departe de povestea debutului la Convorbiri literare, prin fortarea de intelectualizare neologistica, de urbanizare, asemanatoare oarecum cu cea din manuale si folosita in scrisul oficial al invatatorilor, deprins la Scoala preparandala „Vasile Lupu". Limba atat de noua din povesti n-a putut « rezultatul unei elaborari de o luna sau doua, ci presupune un proces ceva mai indelungat.




Desi articolele amintite erau scrise cum am aratat. Creanga nu vorbea asa. El depasise faza publicistica si transcria, tot dupa principiul junimist, vorbirea poporului, in sinteza realizata de el datorita simtului genial al limbii. Fiindca povestile populare l-au invatat sa scrie, meritul lui Eminescu consta in a-l fi indemnat sa publice. Fara sa subscriem la ipoteza lui Emil Manu, potrivit careia „contactul formativ", mai vechi de 1875, intre invatator si profesor a putut contribui la schimbarea observata in scrisul sau, mentionam, totusi, ideea exercitiului literar anterior, stimulat si indreptat acum de Eminescu, orientat spre locul unde putea invata cate ceva folositor pentru perfectionarea artei literare. Maiorescu nu mai trebuia sa revina la „lectii", ca sa-l invete pe Creanga inca o data cum sa scrie. Scrisul limpede, frumos si simplu il invatase cu ani in urma la Trci-Ierarhi, cand nici nu banuia macar ca in fata sa se afla un viitor urias al condeiului. O asemenea pregatire a constituit unul dintre argumentele lui Eminescu ca la Junimea va gasi numai oameni in stare sa-l inteleaga si de la care sa mai poata invata cate ceva. La toate aceste insistente, Creanga ar fi raspuns :

— „Ei, badie Mihai ! vrei sa rada boierii de mine ?"
Da s-a lasat in cele din urma convins.

George Munteanu a consacrat un capitol intreg (II O ucenicie cu finalitatii nebanuite), in lucrarea amintita, acelor texte literar-didactice ale lui Ton Creanga aparute in manualele scolare inaintea debutului la Convorbiri literare din 1875, reflectand in cuprinsul lor prezenta unor insusiri literare deosebite : Poveste, Inul si camesa. Acul si barosul, Ursul pacalit de vulpe, Pacala. In toate acestea. ,,dar mai cu seama in Poveste (Prostia omeneasca), „plenitudinea ulterioara a scrisului hu-mulesteanului e prezenta in aproape toate virtutile ei" . Aici „scrisul lui Creanga vadeste aproape toate insusirile de mai tarziu, in par lor cea mai substantiala si mai statornica". Asadar, prozatorul era deja un scriitor „deplin format" cand a patruns la Junimea, iar Eminescu l-a intuit si considerat ca atare.

Cum cele mai multe destainuiri se faceau la „Bolta rece", Eminescu si Creanga au trecut pe acolo inainte de a merge impreuna la Junimea. Relatarea ii apartine tot lui Iacob Negruzzi si n-a fost contestata sau suspectata de nici un junimist:

„Eminescu veni cu el intr-o sambata seara la mine acasa, dar Ia intrarea lor in „Junimea" un zambet a zburat pe buzele tuturora. Si Creanga si Eminescu erau rosi la fata, aveau ochii turburi, si radeau linistit cu fericirea omului beat: ei veneau impreuna direct de la „Bolta rece", o carciuma vestita pentru vin vechi de Cotnar. Intrarea aceasta in „Junimea" i-a fost spre bine lui Creanga : tot ce s-a cetit si discutat in acea seara el le-a auzit mult mai frumoase prin perdeaua betiei, a visat de ele noaptea si a doua zi dimineata s-a desteptat junimist infocat, precum a si ramas pana la moarte" .

Preocuparea de a reconstitui momentul primului contact cu Junimea literara a fost insistenta- S-a reprodus chiar o marturisire ce ar fi fa-cut-o Creanga insusi : „Cand m-am dus intaiu (la Junimea), stateam „si eu mai pe la o parte, mai pe la usa cu vremea insa, cu incetul, m-am mai apropiat" .


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani