Ion (fragment comentat) LlVIU REBREANU referat






Ion
(fragment)



"Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului ().
Satul parca e mort. Zapuseala ce pluteste in vazduh tese o tacere inabusitoare ().

Casa invatatorului este cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline, incinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare. (). Drumul trece peste Paraul-Doamnei, lasand in stanga casa lui Alexandru Pop-Glanetasu. Usa e inchisa cu zavorul; coperisul de paie parca e un cap de balaur; peretii varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului. ().
Caldura picura mereu din cer, iti usuca podul gurii, te suprima. ().
De-abia la carciuma lui Avrum incepe sa se simta ca satul traieste. Pe prispa, doi tarani ingandurati ofteaza rar, cu o sticla de rachiu la mijloc. Din departare patrund pana aici sunete de viori si chiuituri
Dumineca. Satul e la hora. Si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea. (). Hora e in toi Locul geme de oameni. (). De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. ().
La cativa pasi de palcul jucatorilor stau fetele care au ramas nepoftite, privind cu jind, soptindu-si uneori cine stie ce si izbucnind in rasete silite. La urechi si in cosite au si ele buchetele de vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai marisor, pe care sa-l daruiasca flacaului cutare sa-l puna la palarie. ().
Barbatii se tin mai departe, pe langa casa, pe la poarta, grupuri-grupuri, vorbind de treburile obstesti, aruncand numai rareori cate-o privire spre tineretul dimprejurul lautarilor. Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi. ().
Ion, feciorul Glanetasului, tinand de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la lautari, rugandu-i:
- Mai zi, ma Briceag numai un pic, auzi? Un picut de tot, tigane!
Fata sosi tremurand de emotie, dar cu o stralucire bucuroasa in ochi.
- Aici erai? murmura Ana asezandu-se fara sa se uite la dansul.
- Ca parca-i mai bine aici, facu flacaul incet; apoi indata ridica sticla: sa traim, Anuta! ().
- Despre mine poate sa sece rachiul, zise fata mai potolita. Mi-e sila si cand ii simt mirosul, ca taica nu mai lasa sa treaca nici o ziulica fara bautura si fara betie Nu stiu, zau, ce s-o mai alege de noi. ().
Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara. Dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea bani, si case, si vite multe ().
Vorbele lui llie (Onu, n.n.) lovisera pe George drept in suflet. Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui de nevasta. Era fata cu stare, el fecior de bocotan - se potriveau. Parintii lor erau intelesi mai demult, iar Ana ii placea. Nu zice ca-i cine stie ce frumoasa, dar nici el nu pica. Era greoi, spatos si umeros ca un taur; umbla leganat si cu genunchii inmuiati.
Fierbea. Se gandea mereu sa-si croiasca drum pana in gradina, s-o vada cum sade ochi in ochi cu Ion.
Dar Ion, ce vrea Ion? De ce cauta sa-i invarteasca el capul fetei? isi arunca ochii, fara sa vrea, spre Florica vadanei lui Maxim. Statea tot asa de pleostita ca si dansul. Se vedea ca si ea stia si o bateau aceleasi ganduri Asta ii mai potoli supararea. Cand nu esti singur, suferinta se usureaza. ().
- Ce ti-am spus eu tie, sarantocule, ai? urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu, pe care linistea lui Ion il intarata mai rau.
Flacaul primi ocara ca o lovitura de cutit. O scaparare furioasa ii tasni din ochii negri, lucitori ca doua margele vii. Raspunse cu o voce putin tremuratoare, dar batjocoritoare:
- Ce-s eu, sluga dumitale, sa-mi poruncesti?
- Am sa-ti poruncesc, talharule, si daca nu asculti de vorba, am sa te umplu de sange! racni taranul aprins de manie pana in maduva oaselor, aruncandu-se la el. ().
Rostogolindu-se in ulita, cei doi se desclestara. Ion se repezi la gardul carciumarului, smulse un par si, mai inainte sa-l poata opri cineva croi pe George peste spinare, incat acesta cazu gramada, gemand prelung:
- Valeu! M-a omorat talharul!"


Opera lui Liviu Rebreanu, cel putin prin marile lui romane, alcatuieste un tot organic si unitar, pivotand in jurul temei pamantului, fundamentala pentru viata noastra sociala de pana la al doilea razboi mondial. Prin Liviu Rebreanu proza romaneasca isi capata primul ei romancier obiectiv. Nazuinta scriitorului a fost aceea de a scrie cate un roman pentru fiecare provincie romaneasca: "Rascoala - preciza intr-un interviu la aparitia cartii - este continuarea fireasca a lui Ion. Am avut viziunea acestui roman inca din timpul cand transcriam pentru tipar Ion. Daca Ion este simbolul individual al taranului roman, setos pana la patima de pamantul lui, Rascoala este simbolul colectiv al aceluiasi taran - simbol al energiilor de care dispune el in contact cu pamantul. Omul nu trebuie sa se indeparteze de pamant, este conceptia prin prisma careia s-au nascut Ion si Rascoala si, in parte, Padurea spanzuratilor - si se vor mai naste alte cateva romane asupra taranilor."

Daca prin Sadoveanu, proza romaneasca realizeaza o excelenta sinteza poetica intre liric si epic, prin Liviu Rebreanu proza devine esentialmente obiectiva. Viata satului apare la el urmarita mai ales in tiparele pe care colectivitatea le da existentei individuale.
Primele pagini ale romanului (Glasul pamantului, capitolul inceputul) introduc cititorul in lumea satului ardelean. Sunt fixate coordonatele fundamentale ale viitoarei lecturi: locul, timpul, personajele, schita viitoarei actiuni. Viziunea dominanta este de tipul "par derriere" ("dindarat", "din spate"), specifica textelor literare traditionale, de esenta balzaciana, autorul este omniscient, iar prima lui datorie scriitoriceasca este aceea de a comunica cititorului ceea ce vede, ceea ce se intampla sau ceea ce urmeaza a se intampla. Observatiile sunt de departe spre aproape, minutioase, nuantate in elementele pe care le comunica incat, in final, din fragmente, refacem intregul asa cum a fost preconizat de autor. Primul Pas a fost facut, cititorul este orientat spre esenta actiunii, curiozitatea si interesul spre text se vor imbina cu placerea lecturii.





Drumul ca motiv literar - vizibil si la Sadoveanu in Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda, desigur, in alt regim epic - deschide romanul printr-o imagine conforma cu realitatea locului: "Descrierea drumului pana la Pripas si chiar a satului si a imprejurimilor corespunde in mare parte realitatii" (Liviu Rebreanu, Marturisiri, 1932). Biograficul se imbina cu imaginarul. Topos-ul este fixat prin multimea de substantive proprii, intarind elementul de veridicitate al textului: Carlibaba, Somes, Cluj, Armadia, Jidovita, Bistrita etc. Miscarea este lenta, prin acumulari cantitative. Drumul apare ca un personaj (N. Manolescu, Arca lui Noe), cel dintai din roman, tanar, sprinten, nerabdator.
Scurta, dar dubitativa notatie "Satul parca e mort" (din pricina caldurii) avertizeaza cititorul asupra faptului ca pe o asemenea caldura nu se pot intampla fapte deosebite, grave in esenta lor. Avertismentul este real, izbucnirile personajelor, rod al unor acumulari in timp, raman la nivelul limbajului, e drept violent, pentru a capata relief in bataia dintre Ion si George, de la carciuma lui Avrum, de la finele primului capitol. Bataia este crunta, prevestitoare a omorului de la sfarsitul romanului.

Drumul intra in sat, prilej pentru alte notatii, cu deschideri narative spre text: casa invatatorului este cea dintai, are doua ferestre "care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare si dojenitoare". Desigur invatatorul, oricand si oriunde, dar mai ales in lumea satului traditional este prima persoana a lumii, reprezinta instanta morala si profesionala la care se raporteaza toti ceilalti.
Casa lui Alexandru Pop-Glanetasu ne avertizeaza asupra conditiei sociale a personajului; acoperisul este de paie, gardul este spart.
Caldura dilata totul, dand impresia falsa de nemiscare. Satul "traieste" de la carciuma lui Avrum incolo, si devine perceptibil la hora. Iarasi notatiile sunt scurte, definindu-se una din cealalta: "Dumineca. Satul e la hora. Si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Opreai
Todosia, "muiere nepriceputa", risipise tot ceea ce agonisise barbatul ei. Ca atare, Fiorica, frumoasa ei fiica, este saraca.
Descrierea drumului se sfarseste aici, o descriere aparent inutila deoarece spre Pripas nu vine nimeni. Universul taranesc, ca loc al faptelor, este inchis. Totul se consuma in interior, fara martori dinafara.

Hora, detaliu etnografic, domina atentia tuturor. Scrupulozitatea autorului merge nu numai spre descrierea jocului in sine, dar si spre inregistrarea reactiilor celor din jur. Jocul tinerilor inseamna eliberarea unor energii interioare, flacaii joaca pana la epuizarea fizica: "se clatina pe ici-colo, abia mai tinandu-se in picioare, spre marea rusine a fetelor cu carejoaca".
Fetele care nu sunt poftite la joc, privesc cu "jind", buchetelele de vazdoage pestrite pe care le tin in maini "se vestejesc" fara a fi daruite
vreunui flacau.
Barbatii, plini de importanta, discuta despre "treburile obstestr. E momentul in care tonul se amplifica, nuantele devin acute, pregatind intrarea in scena a lui Ion, personajul central al romanului. Tatal sau, despre a carui nepricepere gospodareasca am luat act mai devreme, "ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea () dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi." Stratificarea sociala este evidenta. Cei care au pamant sunt ingaduiti la vorba, sunt luati in seama.
Intrarea lui Ion se realizeaza brusc: "tinand de mijloc pe Ana lui Vasile Bachi, se repede la lautari, rugandu-i sa mai cante, numai un picut".

Personajele se misca, de aici incolo, conform unui anumit tip de comportament, vizibil pe tot parcursul romanului, gesturile si interventiile lor verbale fiind intarite si completate de narator. Ion se intalneste cu Ana, complet schimbata in apropierea flacaului: "sosi tremurand de emotie, dar cu o stralucire bucuroasa in ochf Viata Anei nu este deloc usoara cata vreme "taica nu mai lasa sa treaca nici o ziulica fara bautura si fara betie". Atitudinea binevoitoare a lui Ion, dar si atmosfera din casa o determina pe tanara fata sa se indragosteasca de acesta. in acest moment narativ intervine naratorul, punand lucrurile cap la cap pentru o deplina intelegere a textului; Ion nu o iubeste pe Ana cea uratica, ci pe Fiorica, fata cu "rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara". (Comparatiile plate nu stirbesc cu nimic din autoritatea textului ci, dimpotriva, ii dau expresivitate).
Concluzia este evidenta pentru viitorul drum al personajului: "Dar Fiorica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri, si case, si vite multe"

Pentru a pregati conflictul si a inchide cercul de personaje care vor duce actiunea pe o directie a romanului (cealalta este reprezentata de lumea intelectualilor: invatatorul, preotul etc.) este introdus George Bulbuc, iarasi prin interventia directa a autorului: "Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui de nevasta".

Fara a schematiza cu orice pret, avem acum in nuce structura romanului: Ion, sarac, o iubeste pe Florica, la fel de saraca, dar o curteaza pe Ana cea bogata, fagaduita de tatal ei lui George, la fel de bogat.
Daca n-am fi intr-o lume in care pamantul reprezinta axis mundi, totul s-ar putea rezolva prin biruinta dragostei: Ion - Florica, George - Ana.
Conflictul se acutizeaza, nu numai intre Ion si George dar, inainte de asta, intre Ion si Vasile Baciu. Un anume cuvant, pronuntat cu ura -"sarantocule" - prevesteste furtuna. Nimic nu-l supara mai tare pe Ion decat sa i se aminteasca ca e sarac, mai ales in fata oamenilor din sat.

Acum nu mai este starea de liniste de la inceputul romanului. intr-un peisaj linistit, indiferent, acelasi dintotdeauna, violentele, frustrarile izbucnesc. Bataia de la carciuma incheie fragmentul de inceput al romanului. De aici incolo textul literar este aidoma marii: linistita in aparenta, cu tensiuni in adanc si cu izbucniri pe neasteptate.
Ion e un roman tragic; nimic dulceag, samanatorist, aici.

Teme de lucru:

. Pornind de la fragmentele de text comentate, relevati semnificatiile intregului capitol, graitor intitulat inceputul.
. La sfarsitul romanului cititorul iese din lumea fictiunii si reintra in lumea lui reala, pe acelasi drum (Glasul iubirii, cap. Sfarsitul). Stabiliti simetria intre cele doua capitole.
. Fara a fi un personaj de prim-plan, Florica are o anumita relevanta in economia romanului. Aratati de ce, in primul capitol, Florica nu apare decat numai prin relatarile autorului sau in gandurile lui George Bulbuc?
. Caracterizati personajul Ion, pornind de la urmatorul citat: "Cu un material aparent haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmezisul, romanul se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri centrale, al unui erou frust si voluntar, al lui Ion" (Eugen Lovinescu).
. Aratati in ce masura este adevarata afirmatia conform careia Liviu Rebreanu este prozatorul roman cu cea mai acuta vocatie a tragicului.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani