Ion Luca Caragiale (1852-1912) - autorul si opera referat






Autorul si opera



I.L. Caragiale se naste in satul Haimanale, judetul Prahova, la 30 ianuarii . Urmeaza cursurile „Scolii Domnesti" nr. 1 din Ploiesti (1860 - 1864) intre 1864 - 1867 frecventeaza cursurile gimnaziului „Sf. Petre si Pavel" dit acelasi oras. Intre 1868 - 1870 I.L. Caragiale se inscrie la cursul de mimica si declamatie, pe care il tinea, in cadrul Conservatorului din Bucuresti unchiul sau, Costache Caragiali. in 1870 devine, pentru cateva luni, copist la Tribunalul Prahova. Este sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti (1871 - 1872). Debuteaza in ziarul „Ghimpele", unde semneaza diverse „cronici" cu numele abreviat sau sub pseudonim: Car sau Palicar! intre 1876 - 1877 este angajat corector la ziarul „Unirea democratica" si apoi redactor la „Clopotul". Din septembrie pana in decembrie 1876 scoate ziarul „Natiunea romana", iar in decembrie 1877, „Calendarul Claponului". Tot in decembrie incepe sa publice in „Romania libera" o suita de articole care compun C cercetare critica asupra teatrului romanesc. in 1878 incepe colaborarea la „Timpul", unde ii are colegi de redactie pe Eminescu si Slavici. in seara zilei de 12 noiembrie a aceluiasi an, citeste la „Junimea" O noapte furtunoasa. reprezentata pe scena Teatrului National un an mai tarziu. intre 1881 - 1883 este revizor scolar in judetele Neamt si Suceava. in 1884, la 13 septembrie, e pusa pentru prima data in scena O scrisoare pierduta. in 1885 are loc premiera comediei D 'ale carnavalului. intre 1888 - 1889 este director general al teatrelor. Debuteaza editorial in 1889 cu volumul Teatru, prefatat de Titu Maiorescu. in 1890 are loc premiera dramei Napasta. in 1891 volumele Teatru si Napasta (1890) sunt invinuite de imoralitate si respinse de la premiul Academiei Romane. in 1893 scoate prima serie a revistei „Moftul roman". Dupa o culegere de nuvele din 1892, in 1896 apare volumul Schite usoare. in 1901 publica volumul Momente, alcatuit in cea mai mare parte din schitele publicate in „Universul". in 1904, I.L. Caragiale paraseste tara. stabilindu-se la Berlin. in 1908 apare la editura „Minerva" prima editie de Opere complete in trei volume. in 1909 autorul isi reia colaborarea la ziarul „Universul". Scrie instantaneul dramatic incepem, cu care isi deschide stagiunea noul teatru „Al. Davila". in 1910 apare volumul Schite noua-cuprinzand, printre altele, si nuvela Kir lanulea. in 1912, Emil Garleanu, ca presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, ii propune sarbatorirea in tara a varstei de 60 de ani. Caragiale refuza. Moare in ziua de 9 iunie 1912, la Berlin. Este adus in tara si inmormantat la Cimitirul Bellu.

„Inspectiune"

Inscrierea in contextul operei autorului



Povestirea Inspectiune, aparuta in ziarul „Universul" (1900, 24 nov. si 1 dec.) si inclusa in volumele Momente (1901) si Novele, povestiri (1908), dezvaluie o alta fateta a scrisului lui Caragiale, cunoscut pana la acea data ca autor al celebrelor comedii, care raman opere de referinta ale genului.
S-a spus, pe buna dreptate, ca in prozele sale I.L. Caragiale „insala asteptarile publicului" (Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii). intr-adevar, Caragiale insala aceste asteptari de doua ori: o data sub aspectul genului, a doua oara sub acela al registrului, trecand de la comic la tragic. „Ce-ar mai fi putut adauga la monografia atat de bogata a ridicolelor societatii romanesti?" se intreaba Paul Cornea in postfata unui volum de nuvele si povestiri ale autorului. Raspunsul e simplu: „Nimic altceva decat noi varietati ale demagogiei, fanfaronadei, ticalosiei candide, acomodarilor tactice, superficialitatii arogante, tembelismului birocratic!", substanta care alcatuieste buna parte din compartimentele universului sau epic.

Noutatea problematicii si a registrului artistic




Fundamentala schimbare de registru (anuntata inca de drama Napasta, 1890) apartine unui Caragiale „prea orgolios si prea complexat (ca unul tinut multa vreme in anticamera de elita conducatoare), ca sa se resemneze a trai ca un rentier al propriei reputatii, pentru ca altii isi puteau permite luxul de a se repeta, rescriindu-se la nesfarsit, el - pentru care actul creatiei nu reprezenta o plimbare de placere - tragea mai sus, voia mai mult, avea ambitia de a arata ca nu e terminat, ca se afla in prima linie" (Paul Comea). Contextul socio-cultural in care Caragiale isi scrie nuvelele si povestirile pare a motiva indeajuns aceasta schimbare. Noutatea este reprezentata si de temele abordate, in cazul povestirii tragice Inspectiune, aceea a misterului, a incomprehensibilului ascuns in reactiile individului.





Planul epic si personajele



Daca Lefter Popescu, protagonistul nuvelei Doua loturi, este marioneta „jocului orb al intamplarii, sansei si nesansei" (Mircea Tomus), Anghelache, eroul principal din Inspectiune, este victima propriei sale interioritati obscure, loc al impulsurilor inexplicabile.
Calificata de unii critici ca nuvela ori povestire, de altii ca schita, Inspectiune relateaza drama lui Anghelache, „manuitor de bani publici intr-o mare administratie". Actiunea debuteaza intr-o berarie - spatiu central al comunicarii pentru personajele lui Caragiaie - in care cativa impiegati, slujbasi ai statului, dezbat un fapt de notorietate publica, fuga din tara a unui coleg care lasase in casa publica o foarte insemnata lipsa de bani. Parerile sunt impartite: unii il condamna, altii ii gasesc circumstante atenuante. Pozitia radicala a respectatului in breasla, d. Anghelache, ii socheaza insa pe toti: pacatele nenorocitului trebuie ispasite de inspectori - „n-afost controlat. Incriminatul este, deci, in opinia lui Anghelache, „victima a neglijentei altora". Dar nu atat caracterul insolit al tezei lui Anghelache suscita nedumerirea colegilor, cat furia si agitatia de care este cuprins acesta pe parcursul argumentarii. Anghelache, iritat la culme, pleaca din berarie, la-sandu-si colegii in prada unei mari nedumeriri, mai ales ca onestitatea si probitatea profesionala a slujbasului nu pot fi puse la indoiala. Aceasta parere se clatina o data cu aparitia unui inspector venit in scopul unor verificari impuse de situatia generata de delapidarea amintita.
Crezand ca Anghelache reactionase astfel avand stire de iminenta controlului, si animati de cele mai negre presupuneri, impiegatii isi cauta colegul toata noaptea prin locuri mai mult sau mai putin batute de acesta. Cautarea este zadarnica, oamenii trebuie sa se prezinte la slujbe, insa unul dintre ei, care lucreaza in aceeasi administratie cu Anghelache, este insarcinat sa-i tina la curent cu rezultatele controlului.

Inspectorul financiar verifica actele si adreseaza in scris lui Anghelache invitatia sa vina sa deschida casa. Invitatia se repeta cu precizarea ca, in cazul neaparitiei, casa va fi deschisa de un lacatus. Cei trei camarazi ai lui Anghelache sunt incredintati acum ca nenorocitul de Anghelache'1, a de lapidat. Stirea relatata intr-o gazeta, cum ca s-a gasit la Sosea spanzurat un om bine imbracat in varsta ca de 40-45 de ant - acesta fiind Anghelache M., ii incremeneste si le confirma banuiala. Dar ,mai bine moartea decat dezonoarea!" - exclama unul dintre ei.

Lovitura de teatru este ca, in urma controlului, din casa de bani „nimic nu lipseste", ba chiar ,s-a gasit in plus un pol de aur romanesc din '70, invalit intr-o foita de tigara-. Camarazii se reped la morga, de parca mortul i-ar putea lamuri asupra misterului. insa la intrebarea pusa printre sughituri de plans de cel mai tanar slujbas - De ce? de ce, nene Anghelache?", casierul, „cuminte, n-a vrut sa raspunza".

Semnificatiile textului si strategia narativa



Intrebarea persista si in mintea cititorului, lucru care se afla in perfecta consonanta cu strategia textuala a „locurilor goale" observata de Florin Manolescu {op. cit.). Rezultanta este cointeresarea receptorului.
Paul Cornea constata (in prefata mai sus amintita) ca I.L. Caragiaie „e inclinat sa fie foarte selectiv, sa retina numai (sau indeosebi) faptele semnificative, eliminand tranzitiile si sacrificand redundantele". Criticul descopera in opera autorului „tendinta de a trata in rezumat o materie epica bogata si complexa. Cand „este confruntat cu complicatii de intriga si comportament, [I.L. Caragiaie] se descurca mai mult ca un dramaturg, decat ca un romancier". „Precipitarea dramatica", tensiunea si locurile goale devin astfel caracteristici esentiale ale nuvelelor tragice, realizate la nivelul scriiturii printr-o „tehnica a sugestiei", printr-o „enuntare discontinua" (op. cit.).
Modernismul lui Caragiaie este evident si in aceasta scriere paradoxala, relevandu-l cititorului ca pe un maestru al sugestiei.

BIBLIOGRAFIE:
Cornea, Paul, postfata la voi. Nuvele. Povestiri, Ed. Minerva, Bucuresti, 1985; Manolescu, Florin, Caragiaie si Caragiaie. Jocuri cu mai multe strategii, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1983; Tomus. Mircea, in Mircea Zaciu (coord.) Scriitori romani, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani