Isarlik - comentariu — poem de Ion Barbu referat






ISARLIK — Poem de Ion Barbu; Publicata, initial, in revista „Contimporanul", anul IV, 1925, nr. 60, pg. 1, poezia ce va da titlul ciclului balcanic al lui Ion Barbu a fost scrisa in 1924, cum se precizeaza in dactilograma definitiva. Ea are drept moto „Pentru gloria lui Anton Pann". Or, in caietul manuscris Ochian (datand probabil din perioada 1926-l929), pe pagina de titlu fals (Isarlik) il reintalnim usor schimbat: „Gloriei lui Anton Pann". inchinarea va trece, cu modificari esentiale acum, in exerguo la poezia introdusa in sumarul volumului Joc secund (1930); „Pentru o mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann".

Versiunea consacrata de volum se deosebeste de aceea tiparita in revista si sub raportul versurilor - unele rescrise integral, pentru configurarea mai exacta a Isarlikului ca „ultima Grecie" cu sensul de „simpla ipoteza morala".

Poemul Isarlik si, prin extindere, intregul ciclu balcanic a fost elaborat in virtutea unui program, marturisit de altfel in interviul acordai de Ion Barbu lui Felix Aderca, precum si in arti-colul-pamflet „Evolutia poeziei lirice" dupa E. Lovinescu. Pentru poet Isarlikul insemna „cautarea unei Grecii mai directe, mai putin filologice" decat aceea a lui Nietzsche, mai exact, „o Grecie simpla ipoteza morala, din care deriva o norma de civilizatie si creatie". Dincolo de speculatiile referitoare la modelul sau real - Giurgiul sau localitatea Hisarlik din Turcia - cetatea barbiana are o existenta pur spirituala. Ea este un sublimat greco-turc, unde „hazul Hogii Nastratin" se impleteste cu meditatia amara despre istoria noastra rasariteana. Aspirand, asadar, la un „helenism neistoric", eidetic, Isarlikul instituie o ordine doar „asemanatoare celei de dinaintea miraculoasei lasari pe aceste locuri a zapezii rosii - dreapta, justitiara turcime".

Ca atare, orasul e „ultima Grecie" in sensul de imperfecta, devalorizata copie a celei de demult, de unde somnolenta generalizata, dar si - observa G. Calinescu - „realizarea atemporala, aproape fabuloasa, a ideii de permanenta, o forma etnica inchisa, nemiscata, intr-un cuvant, asboluta, care cu monotonia ideii pure pluteste deasupra formelor istorice, alterate, intr-o leganare perpetua". Procesul acesta, restitutiv si de esentializare, este unul anamnetic: prin „ascensiune inversa" poetul configureaza o lume aparte, a carei existenta se datoreaza opozitiilor constante, reductibile la dichotomia paradigmatica: aspiratie apolinica/ fervoare dionisiaca. Plasat in spatiul impregnat inca de urmele Justitiarei turcimi" si proiectat apoi in atemporalul ce exclude ab initio eticul („La mijloc de Rau si Bun"), acesta din urma constitutiv istoricului, Isarlikul se releva mai intai in ascensiunea sa intentionala spre zenit:

„La vreo Dunare Turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rau si Bun
Pan' la cer frangandu-si treapta,
Trebuie sa infloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlik!".


Dorinta legitima (orasul fiind „rupt din coasta de soare") e contrazisa insa de imperfectiunea congenitala:

„Cu glas gales, de unsoare,
Ce te-ajunge-asa de lin
Cand un sfant de muezin
Falfaie, inalt, o ruga
Pe fuisor, la ziua-n fuga".


Suspendata intre „roata soarelui" (Riga Crypto si lapona Enigel) catre care, nostalgic, aspira si lunecand in acelasi timp catre „nadirul latent" („La fundul marii de aer/ Toarce gatul, ca un caer" s. a.), cetatea devine metafora exemplara a virtualului.

Morganaticul Isarlik reitereaza in chip specific increatul barbian, autohtoni-zandu-se astfel „acel chenar ingenuu si rar, ocolind o mare", respectiv Grecia ca „simpla ipoteza morala". O asemenea structura bipolara - Nadir/Zenit , Unu/Multiplu - are drept consecinta proiectarea cetatii „intr-o slava statatoare", cum subliniaza poetul insusi. Dualismul esential, eternizand Isarlikul ca virtualitate, e recognoscibil in sintagma „cuib de piatra si leguma", ce semnifica dialogul niciodata istovit intre etern si perisabil, intre durabil si vremelnic. Acesta e de fapt sensul restitutiei „lumii lui Anton Pann", spre corecta ei interpretare, „pentru mai dreapta (ei) cinstire". Lucrul e posibil si pentru ca intregul spatiu e asumat afectiv, poezia derulandu-se intre „Isarlik, inima mea" si „Sa-ti fiu printre foi un mugur" si la temperatura inalta a confesiunii: „ - Isarlik, inima mea, / Data-n alb, ca o raia/ intr-o zi cu var si ciuma, / Cuib de piatra si leguma/ - Raiul meu, ramai asa!".





Monadica, inchisa „intr-o slava statatoare", cetatea adaposteste intre zidurile ei o umanitate pe masura, simbolica, unde Domnisoara Hus -alcatuita din „zone de vibratie joasa si inalta" (Rasaritul Crailor) - ilustreaza pe „homo duplex" balcanic. Multimea, prezidata acum de traditionalul Nastratin (si caruia i se subliniaza, in Nastratin Hogea la Isarlik, ipostaza ascetica), se misca brownian, inchipuind starea de implozie, caracteristica geografiilor inchise.

„Colo, cu doniti in spate,
Asinii de la cetate,
Gazii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca cand Nastratin

La jar alb topeste in,

Vinde-n leasa de copoi
Catei iuti de usturoi,

Joaca, si-n cazane suna
Cand cadana curge-n luna".


Ambiguitatea lexicala circumscrie un veritabil ,joc secund", anticipat astfel de versiunea tiparita in „Contimporanul":

„Casca guri cand Nastratin
Zvanta cu o iasca in,
Varsa lapte de copoi
La catei de usturoi
Ori cu iarba se-incununa
Cand cadana e la luna".


Retorica descantecului, prelungita din Dupa melci (1921) si desavarsita in Domnisoara Hus (1924) isi asociaza umorul ce purifica „durata lumii turce". Malitia coborata din Anton Pann („Dam cu sac/ Din Isarlik!") e gratuita la modul sublim: cuvantul si geometria reinventeaza lumea „altfel adevarata", transpu-nand-o in armonii sonore si ritmuri de oda pindarica:

„Deschideti-va, porti mari!
Marfa-aduc, pe doi magari,
Ca sa vand acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Si-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealik
- Deschi-de-te, Isarlik!".


Sa ne amintim, in aceasta ordine, ca intr-o postuma abia schitata Eminescu preludase conceptia barbiana despre „poezia pura":

„Cum negustorii din Constan-tinopol
intind in piata diferite marfuri,
Sa icic ochii la efenzi si popol,

Astfel la clai de vorbe eu fac varfuri
De rime splendizi, sa Ie dau trampe,
Sumut o lume s-astfel ochii lor fur" (Cum negustorii din Constantinopol, cea. 1874).


Versurile citate, cu un pronuntat caracter analogic, vor fi alchimizate, peste ani, in elogiul adus celuilalt „univers de curatii si semne". Spatiul in care „Nastratin/ La jar alb topeste in' este imaginar.

El apartine - la Eminescu si Barbu - aceluiasi „Soare Consolator", cum ii declara poetul lui Paul Barbu Marian, al poeziei. „Dactilu-i cit, trocheele sunt stambe, / Si-i diamant peonul, indraznetul./ Dar astazi, cititori, eu va vand iambe", afirmase Eminescu explicand deci ceea ce autorul Isarlikului va face in programaticul Cuvant catre poeti: „Poezia e inca valoare relativa. E valul de aparente si incantare, falfaitor deasupra lucrurilor, cum se definea din vechi". Prin oferta „negustorului" Nastratin Isarlikul e cetatea sunetelor menite sa recupereze, sublimand-o, istoria. Arta poetica si, in egala masura, postulare a dimensiunii noastre „balcan-peninsulare", Isarlik rezuma spiritul intregului ciclu oriental al lui Ion Barbu



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani