ISTORIILE DOMNILOR TARII ROMANESTI (1290-1729) — Cronica in doua parti scrisa de Radu Popescu referat






ISTORIILE DOMNILOR TARII ROMANESTI (1290-l729) — Cronica in doua parti scrisa de Radu Popescu (1655-l729); prima parte, cunoscuta si sub numele de Cronica Balenilor (1290-l688), considerata pe buna dreptate o replica data Letopisetului Cantacuzinesc, a fost atribuita initial lui Constantin Capitanul Filipescu; ultimii editori ai textului integral (Mihai Gregorian, Constantin Grecescu s. a.) ca si comentatori autorizati ai acestuia (Mircea Anghelescu, Dan Horia Mazilu, Dumitru Velciu etc.) atribuie cu argumente mereu innoite si aceasta parte lui Radu Popescu

Admitand ca intreaga lucrare a fost scrisa de Radu Popescu istoriografia romaneasca inregistreaza cronica cea mai intinsa, care infatiseaza istoria Tarii Romanesti, cu multe incursiuni in istoria moldoveneasca si chiar transilvaneana, pentru o perioada de aproape o jumatate de mileniu. E vorba de un text ce reprezinta punctul de vedere al unei partide boieresti, cea a Balenilor, si care in prima parte nu se deosebeste in esenta de cel al Letopisetului cantacuzinesc, singurele diferente derivand din atitudinea fata de cei care raspund pentru o anumita perioada de soarta Tarii Romanesti.

De aceea Radu Popescu uzeaza de aceleasi izvoare si fiind, in mod cert, mai instruit decat autorul cantacuzin, complete 7a adeseori golurile acestuia, facand trimiteri fie la cronica lui Grigore Ureche, fie la alte surse interne, de obicei orale, sau externe. Pentru primele secole de istorie munteana textul cronicii ramane in buna parte tributar acestora, cel mai mult Letopisetului cantacuzinesc, desi tonul cerut de replica dorita se intareste prin spiritul polemic al cronicarului, care se impune de la inceput. Daca in cronica cantacuzineasca se evidentiaza rolul deosebit al Basarabestilor in organizarea si gospodarirea statului muntean (Cantacuzinii se considerau prin postelniceasa Elina, fiica lui Radu Serban Basarab, descendenti directi a acestei familii), Radu Popescu diminueaza sau trece cu vederea meritele lor, le omite patrimoniul dinastic si rastalmaceste multe din datele izvorului principal. Daca in Letopisetul cantacuzinesc se afirma cu claritate ca unul din cei sase feciori ai Elinei, Draghici, a fost ucis de boierii greci, deci de Baleni, in momentul in care acesta trata la Poarta reinnoirea domniei lui Radu Leon, in Istoriile domnilor Tarii Romanesti se fac afirmatii contrare: „Zic unii ca l-ar fi otravit grecii, iar altii zic ca au murit de ciuma, dupre cum in urma s-au dovedit".

Evenimentele istorice, mai ales cele de dupa 1665, sunt asadar prezentate si interpretate prin prisma unei partide politice adverse Cantacuzinilor, dar punctul de vedere este tot boieresc, realitatile politice si sociale dintre clase, asuprirea categoriilor dependente si oprimarea turceasca sunt aceleasi; pozitia domnilor ca si a altor demnitari feudali in mersul inainte al istoriei este insa diferita, cum diferit este si comentariul autorului. Asa, de pilda, Grigore Ghica apare aici ca un domn desavarsit, bun si drept, fiind favorabil Balenilor, in timp ce Antonie Voda din Popesti, prea plecata sluga a Cantacuzinilor, este infatisat ca o biata caricatura. O atitudine similara are cronicarul si fata de domniile lui Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu, acestea fiind prezentate ca momente de grea cumpana pentru tara si in primul rand pentru boierii patrioti, de aceea in opinia lui Radu Popescu „mare si intunecat nor, si plin de fulgere si de traznete, au cazut pa Tara Rumaneasca cu Sarban voda, carele, ca cu niste traznete, cu raotatea lui au spart si au dezradacinat nenumarate case de boieri, si de slujitori, si de saraci, si pa multi au omorat si cu multe feluri de cazne, si i-au saracii cu multe feluri de pedepse"; iar „Constantin-Voda nici o bunatate sufleteasca n-au aratat in viiata si domniia lui, pentru ca sa sa laude, ce mai vartos iaste a huli pentru multe fapte reale ce-au facut in domniia lui, care au ramas la cei dupa urma greutate si blestem. Avea o lacomie mare peste masura si greutate si blestem i-au ramas si lui. Obiceiurile cele bune ale tarai, care cu multa socoteala si osteneala le-au facut acei batrani, toate le-au stricat si le-au facut dupa cum i-au placut lui". De altfel, in general, Cantacuzinii (insusi invatatul stolnic Constantin Cantacuzino e numit „hotul cel batran" iar pe seama sa sunt puse atat moartea fratelui Serban cat si a lui Brancoveanu) si, bineinteles, si nepotul lor: „pururea au fost ficleni domnilor si n-au fost odihniti de nici un domn; i-au imbogatit de era ca niste domni, iar ei cu acest feli de multumita i-au rasplatit". Facand parte din acelasi neam, ultimul vlastar al familiei Cantacuzino, Stefan, fiul stolnicului, prezent in Istoriile domnilor Tarii Romanesti este si el raspunzator pentru dezastrul economic in care a ajuns Tara Romaneasca, deoarece si acesta era „cu totul nestatori la toate vorbele si lucrurile lui. Fagaduia multe daruri si boierii unora, altora, si pa urma ramanea la desartaciune si mai vartos ca era ghenocolatri Lacom de bani inca era foarte si au luat multi din tara, mai multi pentru treaba lui, decat a imparatii".

Aglomerarea aceasta de fapte negative inaintea prezentarii domnului favorit, Nicolae Mavrocordat, se inscrie deja intr-o traditie. Procedeul e prezent Ia cronicarii calugari din veacul al XVI-lea iar Radu Popescu il augmenteaza. De la inceput domnul preferat ajunge la tron „prin bunavointa imparatului, far'de nici o rugaciune sau mijlocire despre partea marii sale miluindu-l cu aceasta domnie a acestii tari", ceea ce reprezinta un fals. Se stie ce lupte aprige se duceau pentru ocuparea tronului si ce sacrificii banesti se cereau. Scriind despre revenirea la tron a lui Nicolae Mavrocordat, Radu Popescu insista asupra bucuriei reintalnirii boierilor munteni cu acesta: „Acolea i-au iesit boierii caimacani si slujitorimea, si jupanese multe au iesit inainte de vreme ce veniia si doamna marii sale, carii intalnindu-sa boiarii cu domnul, jupanesele cu doamna, cu mare cinste si cu mare dragoste i-au priimit, avand bucurie toti. Deci au purces cu totii spre Bucuresti. Si cu pompa frumoasa au intrat in Bucuresti in scaunul domniei, cum sa cade, dand cu tunurile si cu alte taramonii facandu-sa".





In schimb, nu mentioneaza nimic despre aservirea sa totala fata de Poarta, nimic despre sistemul fiscal deosebit de greu pus pe categoriile dependente, nimic despre contradictiile dintre boierimea autohtona si cea greceasca, nimic despre conflictele destul de acute dintre domn si boierimea pamanteana. Evident, toate acestea nu sunt scapari ale cronicarului, cum tot atat de greu ne este sa credem ca pe Nicolae Mavrocordat „il durea inima de saraci". Zugravirea sau calificarea personajelor se face de cele mai multe ori, prin raportarea la faptele lor sau la o trasatura de caracter distincta. Din aceasta perspectiva se impune si portretul lui Dumitrascu-voda Cantacuzino, care aminteste de cel schitat de Ion Neculce aceluiasi voievod: „rea chiverniseala facea tarii, ca era un om fara frica lui Dumnezeu, jucas, curvar, mincinos si alte rele avea intr-insul, ca ostile umbland pen tara, au adus tarai mare foamete, cat si om pa om manca Si nici o credinta nu avea domnul asupra norodului, ci mai cumplit s-au facut, ca, intru acea mare foamete, trimitea slujitori, si, unde gasia paine, ori de ce fel, o lua si o baga in curtea domneasca, si de acolo o vindea cu mare pret"; sau, prin contrast, cel al lui Alexandru Ilias, moldovean si el: acesta in momentul cand afla ca-l cauta cineva de la Poarta, de teama datornicilor se ascunde in pod „si pana nu s-au dovedit bine ca-l chiama sa-l faca domn la Moldova, nu s-au pogorat den pod. Deci, facandu-l domn si mergand in tara, multe milostenii facea saracilor, si mult bine tarai. Atata au fost de milostiv, cat sazand la divan, ducea punga cu bani langa dansul, si de sa intampla sa traga vreun datornic, vreun sarac, da nu avea cu ce sa plateasca, scotea el bani de ai lui si platiia". Radu Popescu utilizeaza si alte modalitati de caracterizare a personajelor sale; uneori face portrete paralele (cum se intampla in cazul portretizarii Zmaragdei Cantacuzino si a mirelui ei, postelnicul Grigore Baleanu, sau a lui Petru Rares si a fiului sau Ilias Turcitul), alteori, portretul e realizat prin anecdota (de pilda, cel al lui Duca voda sau al lui Antonie-voda din Popesti). S-au facut, si pe buna dreptate, asociatii intre Radu Popescu si Ion Neculce.

Intr-adevar, autorul Istoriilor domnilor Tarii Romanesti e un scriitor foarte atent la faptul concret, avand predilectie pentru amanuntul semnificativ ce vine sa marcheze aspecte caracteristice ale oamenilor si evenimentelor istorice. Radu Popescu este si el un talentat povestitor si, pentru a da cat mai multa autenticitate intamplarii narate, recurge adesea la dialog. Astfel de pagini pot intra cu usurinta intr-o antologie a literaturii noastre vechi. Iata, bunaoara, o scena pe care o regasim si in O sama de cuvinte a lui Ion Neculce. Ghiorghe Stefan, domnul moldovean, cere ajutorul muntenilor si al ungurilor pentru a-l alunga pe Vasile Lupu: „Ci dar, pana a veni ostile, era (cum spun unii) Ghiorghe Stefan in mare grija; sazand in spataria lor, tinea toiagul la gura (ca la Moldova logofatul cel mare poarta toiag), iar Toma Vornic si Iordache vistier, vrajmasii lui, in chip de batjocura ii zisera: Logofetc, ce tii toiagul la gura, pare ca zici in fluier? El raspunse: asa este, ii zic in fluier sa-mi pogoare caprele de la munte.

Deci nu trecura zile multe, intr-o zi mare, sazand cu Vasilie Voda la masa, ii veni veste la ureche ca ostile unguresti si rumanesti au intrat in tara".

In manuirea dialogului, cronicarul exceleaza infatisand momentul mazilirii lui Antonie-voda din Popesti, adevarata scena dramatica in care intregul sens se incheaga din cuvintele, gesturile si atitudinile personajelor, autorul ramanand undeva in umbra: „Deci, mergand domnul cu boiarii la vizirul si astepta caftane, incepu a intreba: Care iaste Mares? Zise: Eu sunt. Ia-! Ci-l luara. Care iaste Ghiorghie vornic? Zise: eu sunt. Ia-! Ci-l luara. Care iaste Sarban? Zisera: Nu iaste. .Care iaste Minai postelnic? Cesta iaste. Ia-I! II luara. Care iaste cutare, cutare? ii luara pa toti, si ramase domnul singur cu ceilalti boiari. ^ Si zise domnului: imparatul tc-au mazilit!". Scena castiga in intensitate mai ales daca ii cunoastem antecedentele. Mazilirea domnului si arestarea insotitorilor lui fusesera puse la cale de Serban Cantacuzino, care, presimtind ca totul e hotarat, ramane in urma, prefacandu-se bolnav. Graitoare pentru moravurile epocii si pentru un anume simt al inscenarii maligne este si scena calugaririi cu forta a lui Stroie Leurdeanu, principalul implicat in moartea postelnicului Cantacuzino.

In sfarsit, sunt de mentionat, in legatura cu calitatile de narator ale lui Radu Popescu predilectia sa pentru scenele de suferinta colectiva, fie ca e vorba de uciderea boierilor de catre Mihnea voda, fie de inabusirea rascoalei dorobantilor si seimenilor, ori de invazia catanelor austriece in Bucuresti, pe care o reproducem: „Dar ce jale mare si ce tipete si ce vaiete era in targ de groaza catanelor ce imbla cu sabiile scoasa si cu pustile slobozindu-le, cine le iesiia inainte, taia, omoraia; atata groaza era, cat limba de om nu poate povesti. Ca dooa groaze avea oamenii, de o parte de catane, de moarte si de jafuri, de alta parte auziia ca vor sa vie tatarii sa-i robeasca, si sa mira ce vor sa faca, incotro vor sa sa duca ca sa scape de aceasta nevoie mare si groaznica, ce le venisa far'de veste. Ci-si lua oamenii muierile si copiii de mana, pa altii in brata si-si lasa ce avea in casa si fugiia nemancati, pe frig, vaietandu-se ei si tipand copiii, si neavand alt ce face, blestema pe cei ce au adus catanele". Imaginea lumii feudale romanesti ar ramane insa mai putin cunoscuta daca nu am arata ca Radu Popescu nu uita sa prezinte si cealalta fata a acesteia, adica partea mai putin urata, constand din petrecerile, plimbarile pe la conace si manastiri, nuntile celor din patura privilegiata. La nunta fiicei lui Nicolae Mavrocordat o atentie aparte se acorda dansului, iar la cea a feciorului lui Radu voda, munteanul, cu fata Ducai voda din Moldova atractia deosebita o constituie un „pehlivan hindiu harap", in prezenta caruia „este incantatoare ritmica aceea mahalagesc pitoreasca cu care se insira acrobatiile" (G. Calinescu).



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani