Logo referatele carte



loading...


Itic strul, dezertor - comentariu - de Liviu Rebreanu







ITIC STRUL, DEZERTOR — Nuvela de Liviu Rebreanu, aparuta in „Sburatorul", an. I (1920), nr. 45 (21 februarie) si nr. 46 (27 martie); a fost inclusa apoi in numeroase volume, incepand cu Catastrofa (Trei nuvele), Editura „Viata romaneasca , .

Dupa insemnarile din ms. 4055, f. 157-l94, prima varianta a fost inceputa la Iasi, in 21 septembrie 1919, si terminata la 16 octombrie in acelasi an. Transcrierea este datata 18 februarie 1920 (vezi Caiete, p. 326). Din aceeasi sursa, aflam de existenta in santierul de creatie al scriitorului a doua notatii, care trimit spre nucleul conflictual al nuvelei: „Jidanul. Ioanovici nu mai e nici ovrei si nici roman" si, mai ales, „Streangul. Itic e trimis sa fie spanzurat ca sa nu dezerteze". N. Gheran, ingrijitorul editiei, analizeaza tot in Caiete o piesa de teatru nejucata, scrisa la Bucuresti intre 17 septembrie 1914 si 29 martie 1915, afirmand ca Jidanul constituie o prima incercare de a pune in lumina una din problemele care l-au framantat constant pe Liviu Rebreanu de-a lungul intregii sale evolutii, resorturile ascunse ale antisemitismului". Alaturi de Hora mortii (1916) si Catastrofa (1919), Itic Strul, dezertor intra in componenta tripticului nuvelistic rebrenian generat de primul razboi mondial, adau-gandu-i-sc Calvarul (1919), mai degraba povestire, si romanul Padurea Spanzuratilor (1922).

Nuvela debuteaza abrupt, introducandu-ne direct in actiune: drumul a doi ostasi spre pozitiile dusmane, intr-o aparent comuna si solidara misiune de recunoastere. Stiind astazi cata importanta acorda prozatorul primelor fraze ale unei opere, menite sa imprime un anume ritm narativ intregului, retinem aici: „Hai, Itic! - Hai, don'caprar!". Cei doi termeni ai dialogului sunt consonanti, existand intre ei o distanta minima, cea dintre un superior si un subordonat, intre care, din modul de adresare, ghicim un dublu raport: de familiaritate, dar si de consideratie ierarhica.

Peste cateva randuri procedeul se repeta, aparand insa o prima insemnare, simptomatica si nelinistitoare: „-Sa ne hodinim oleaca, rasufla caprarul, fara sa se uite (s.n.) la Itic. -Sa ne hodinim, don'caprar! murmura soldatul". Foarte curand, cele doua personaje incep sa se diferentieze si nuvela creste, dobandind un spor de tensiune, prin acumularea rabdatoare de gesturi, de atitudini tot mai divergente. Itic isi sterge sudoarea, caprarul este gata sa faca acelasi lucru, „dar la jumatatea drumului se razgandi"; Itic isi impinge capela pe spate, „strengareste" - epitet zguduitor, care dobandeste la reluarea lecturii o incarcatura tragica. Celalalt „isi indeasa doar sapca mai pe ochi"- si nu intamplator. Orice I tentativa a lui Itic de a incropi un schimb de vorbe care sa sparga tacerea tot mai de neinteles a caprarului esueaza. De acum, intreaga structura a nuvelei va pivota spre descoperirea adevarului cu privire la ceea ce soldatul credea initial a fi misiunea lor. inca de I la inceput, Ghioaga stie totul: lui i s-a ordonat, I de catre noul comandant caruia ii displace ; violent soldatul pirpiriu, pistruiat si cu parul rosu, evreu mai ales, sa-l impuste undeva, in : drum spre liniile dusmane, pentru a fi declarat a ' doua zi dezertor.

Caprarul se zbuciuma, penduleaza chinuitor intre ascultarea unui ordin si solidaritatea cu un om, cu un camarad, cu un prieten cunoscut inca de acasa, din anii de pace; drumul fara sens si prelungit vizibil, traseul labirintic in cautarea unei solutii salvatoare pentru amandoi coincid cu oscilatiile capraru-i lui. Aflati in fata pozitiilor dusmane si foarte aproape de ele, usurat ca de o povara cumplita, ii ofera lui Itic sansa supravietuirii, sfatuindu-l i sa dezerteze si sa nu revina nicicand printre 1 romani. Sinuciderea soldatului dupa ce ramane singur este singura lui forma de protest impotriva fatalitatii tragice, care pare a-i hotari destinul. Nuvela concentreaza in titlu, dar si in punctele de suspensie care s-au pastrat in unele editii, atitudinea polemica si protestatara a autorului, bine mascata, dar nu si absenta in text. Vocea auctoriala ramane, in general, neutra de-a lungul tramei, putandu-se vorbi, aici ca si in alte scrieri, de predominanta obiectivitatii la Rebreanu Alaturi de observatia profund realista a ansamblului, dar si a detaliilor, se face simtit insa un anume lirism, care consta in „capacitatea de a contempla lumea la un nivel mai adanc, intr-o perspectiva mai degraba ontologica" (George Gana).

Sensibilitatea romancierului la tragic nu isi are punctul de plecare intr-o atitudine aprioric insusita, ci „tragicul se impune [] ca un sentiment derivat din adevarurile evocate, din faptele relatate si, mai ales, din soarta personajelor, din modul in care viata rezolva, cu sau fara voia protagonistilor, conflictele in care acestia sunt angajati [].

Razboiul nu apare ca un simplu fundal al unei drame, care s-ar fi putut petrece, eventual, si in alte cadre. El e factorul care declanseaza sistemul dilemalic aglomerand motivele sociale, nationale si psihologice si impunand alternative corespunzatoare (Aurel Martin). Nuvela aduce o concentrare stransa in compozitie. Timpul, spatiul si personajele, elemente definitorii pentru actiune, isi impletesc atributele, concurand la realizarea analizei psihologice, desavarsit implinita. Prezentul narativ cuprinde putine ore, cat tine drumul, fie el oricat de ocolit, intre cele doua pozitii, romanesti si dusmane, dar insistenta asupra detaliilor, de fizionomie, gestica, intonatie, rostirea brusc intrerupta, fragmentara, tacerile incarcate de tensiune, apoi precipitarea celor doi, parca salvatoare, in cuvant, precum si aditionarea elementelor descriptive si intarzierea asupra lor modifica impresia temporala, dilatand-o enorm. intoarcerile in trecut, pe plan interior, ale lui Itic, dar si ale caprarului, nu se fac intamplator si nu sunt regizate de o memorie capricioasa ori jucausa; stratificarea timpului in acum si atunci, a spatiului in aici si acolo, acasa, se motiveaza stringent. Trecutul reprezinta, prin secventele reinviate, preistoria necesara intelegerii prezentului. Mergand inapoi, se dau la iveala firele care au condus, necesar, spre acest prezent, nu spre un altul.


Se explica, astfel, oscilatia si decizia finala a caprarului, dar si prabusirea tuturor iluziilor lui Itic cum ca ar fi asemeni celorlalti militanti, daca nu mai brav, si ca ar fi expiat, prin acte de vitejie, vina initiala a sa si, poate, a neamului sau: frica. Spatiul intre cele doua extreme se directio-neaza, succesiv, in zig-zag, limitat brutal, pentru Itic, de coasta dusmana, „piezisa ca o rapa si atat de aproape ca inchidea zarea ca un zid". Vertical, caracterul premonitoriu al descrierii se organizeaza intre zapada „cearceaf alb nesfarsit" - motiv mortuar, si cerul „mohorat si nepasator (care) se cobora foarte jos, parca s-ar fi pus sa striveasca pamantul". Sugestiile conduc spre un spatiu malefic, o capcana din care nu se poate scapa. Amurgul care coboara, ceata cenusie ce se asterne peste albul zapezii inghetate, intunericul crescand mereu si „imbracand tot pamantul intr-o haina de doliu" spre a sfarsi, o data cu moartea lui Itic, intr-o „bezna grea", augmenteaza anxieta-tile personajelor, dar si intensifica incordarea, prin tehnica anticiparii sau a simetriei. Daca cea dintai creeaza dispozitiile sufletesti pentru ceea ce va urma, a doua categorie le potenteaza. Referitor la perspectivele naratorului, inceputul si sfarsitul nuvelei ni-l sugereaza ca un privitor din afara, cunoscator doar partial al faptelor, surprinzand cadrul - cu notatiile anticipative si consonante amintite - si cele doua personaje, tot mai distincte.

Apoi are loc o brusca transgresare, prin instalarea analistului si naratorului in unul din personaje, fata de care devine omniscient.

De aici, frecventa monologului interior, la persoana I, sau apelul la stilul indirect liber si familiaritatea deplina a cititorului cu intimitatea cea mai adanca a lui Itic. Analiza psihologica a eroului titular, pornind dinspre amanunte exterioare si cuprinzand apoi, in totalitate, seismele unei sensibilitati, senine si nepasatoare la inceput, apoi tot mai alarmate de semne enigmatice, descoperite in celalalt, isi va avea temeiul in ceea ce, pandind, descopera soldatul la calauza sa. De aici, o exacerbare a vazului, dar si a auzului, si revelatia adevarului cutremurator, atins pe cale deductiva, printr-o logica stricta. De remarcat gradatia in dinamica interioara a lui Itic: el aluneca dinspre voiosie si inocenta aproape copilareasca, spre nedumerire, indoiala, neliniste, tulburare, teama, spaima si refuzul violent si razvratit, spre a gasi limanul in disperare si apoi, in linistea de veci. Drama este in primul rand a sa, dar Ghioaga, fara a fi radiografiat, ofera cititorului, prin semne exterioare receptate cu intarziere, dar Iara gres, de celalalt, intreg procesul zbuciumarilor sale. Pus in fata unei traduceri in germana a nuvelei, Rebreanu o respinsese, socotind-o corecta, dar lipsita de „duhul fara de care nuvela devine o simpla insirare de vorbe goale.

Daca corectitudinea poate fi suficienta la transpunerea unui roman intr-o limba straina, fiindca romanul are osatura unei constructii in mare, unde detaliile se pot trece cu vederea, unde se zugraveste o lume inchisa, dar intreaga, o nuvela, adica un rastimp masurat in viata speciala, nu poate exista fara ritmul ei deosebit care-i da culoarea, atmosfera, viata. Si mai cu seama Itic Strul dezertor, care se intemeiaza numai pe o respiratie comuna intre doua suflete intr-un moment anume" {Jurnal, I, 322). Marturisindu-si surpriza fata de maturizarea neasteptata a prozatorului dovedita prin romanul Ion, E. Lovinescu detasa cu fermitate din creatia nuvelistica socotita „sterila" si „inestetica" doua nuvele de razboi, Catastrofa si Ific Strul, dezertor, „semnificative prin atitudine si viguroase prin desen si conceptie". Cea din urma, „stransa", „sobra', este „de un realism ce deschide perspective in subconstient []. Marsul prin zapada al caprarului Ghioaga si al soldatului Itic Strul, cu ganduri si preocupari diferite, mila progresiva a romanului, infiltrarea inceata a adevarului tragic in mintea ovreiului, fac din ei doua fantome ce se masoara si se cerceteaza intr-o incordata lupta de sentimente E, in adevar, in aceasta zugravire, fara insistenta analizei de altfel, o adancime a mobilelor sufletesti ce trece peste constient in inconstient". Decenii intregi nuvelistica lui Rebreanu a fost subordonata si umbrita in comentariile critice de romanul sau. Astazi este considerata notabila nu numai in raport cu propria opera, da si cu intreaga nuvelistica romaneasca, iar Ific Strul. dezertor se dovedeste o „capodopera" a genului (N. Gheran). Nuvela nu-si poate gasi cu usurinta echivalent, pu-tandu-se invecina, eventual, doar cu inceputurile prozei scurte ale lui Gib Mihaescu (Cel din urma card, Linia intai. Soldatul Nistor, publicate in 1919, si Cei din urma, din 1921).

Fata de nuvelele lui Jakob Wassermann, Leonhard Frank, Joseph Roth, Erich Maria Remarque, aparute mai tarziu si aruncandu-si lumina asupra dezamagirilor postbelice, nuvela in discutie nuanteaza, prin coloratura etnica, drama razboiului, aducand un spor de tragism si o analiza psihologica de profunzime, totul in cadrul unei compozitii de un echilibru ireprosabil.


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani