JURNAL I-II — Oglinda diurna a vietii lui Liviu Rebreanu referat






JURNAL I-II — Oglinda diurna a vietii lui Liviu Rebreanu; publicat in colectia „Documente literare" a Editurii Minerva, la Bucuresti in . Retiparit, intr-o forma completa, necenzurata, in seria Opere, voi. 17-l8, editie critica de Niculac Gheran, Editura Minerva, Bucuresti, . Alcatuit din mai multe parti relativ independente, cuprinse in opt caiete dintre care primele trei, extinse pe intervalul vineri, 24 iunie 1937 - luni, 10 iulie 1944, reprezinta sectorul numit „literar", jurnalul mai contine: Caietul de la vie (luni, 10 iunie 1935 -luni 9 august 1943); notele de calatorie in Norvegia, Spania, cu popasuri in Germania, Austria, Franta (7 martie 1928-9 iunie 1929) si cele ale voiajului in Germania, Austria, iugoslavia, Finlanda, Suedia (4 ianuarie 1942 -24 mai 1943); un aide-memoire din perioada directoratului la Teatrul National (2 februarie 1941 - 26 februarie 1942) si Jurnalul anilor de ucenicie (15 decembrie 1907 - 12 februarie 1908). Descoperit, dupa moartea scriitorului, in locuinta din Bucuresti si cea de la Valea Mare, Jurnalul a reprezentat multa vreme „hrana sufleteasca" a vaduvei sale care, astfel impulsionata, va scrie voi.

Cu sotul meu. O prima dactilograma, realizata de Radu Vasile, ginerele autorului, va fi incredintata in 1973, dar fara urmari, Ed. „Cartea Romaneasca".

In formula de publicare integrala, textul „ales si stabilit", cu studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu si insotit de Addenda, note, comentarii de Niculae Gheran, reproduce insemnarile zilnice din perioada 24 iunie 1927 - 31 decembrie 1935 (voi. I) si 1 ianuarie 1936-8 iunie 1940 (voi. II). Exhaustiv contextualizata de editori, informatia din textul propriu-zis e completata aici prin» documente de arhiva si din presa vremii - anchete literare, interviuri, articole program -, ca si prin indici de persoane, toponimic, de asociatii, institutii, organizatii, edificatoare pentru perceptia in contemporaneitate a operei si pentru imaginea vietii omului pe harta vremii. Document de prim rang pentru cunoasterea biografica a romancierului si a genezei scrierilor sale, Jurnalul face referiri la evenimentele vietii social-politice si literare, prezenta si atitudinea scriitorului in epoca, raporturile cu confratii, presa, institutiile si oficialitatile timpului, la „mersul scrisului" si la zvonul cafenelei literare. Textul filtreaza date de viata launtrica si de existenta sociala radicale, trecute prin lentila unui martor exceptional. In clauza publicarii postume, dar „nu inainte de a trece cel putin treizeci de ani de la savarsirea din viata a autorului", e subinteleasa si credinta scriitorului in dreapta judecata a posteritatii.

Rebreanu isi incepe notatiile la Bucuresti, in plina criza cosmica a Solstitiului de vara, la „injumatatirea anului" . Potrivit datei inscrise pe prima fila, vineri, 24 iunie, debutul Jurnalului in chiar ziua de Sanziene se vadeste implicit conexat la marele ritm al naturii unde totul are Ioc recurent. Marcat prin „miezul verii", inceputul cronologic al timpului diaristic coincide astfel cu mijlocul sau „puterea vietii", conform ritologiei calendarelor noastre arhaice. Dupa 42 de ani, cati numara la aceasta raspantie de plenitudine solara, si zilele scriitorului, asemenea celor postsolstitiale, incep sa scada, rastimpul ramas mai cuprinzand abia 17 ani.

Paragraful initial, de autodefinire a specificului confesiunii si naturii impresiilor, are solemnitatea unei proclamatii asupra absolutei singuratati de fond a oricarei vieti, intarita ulterior de elementele visului premonitoriu din 30 iulie 1927, configurate sub zodia unei insidioase obstructii, constatarea traseaza circumferinta axiomaticului impas in interiorul caruia se insira evenimentele. Privit insa pe fundalul astronomic discret actualizat, acesta se livreaza redimensionat, Iara sa fie de fapt mai putin coplesitor. Intre viziunea nelimitata a timpului masurat de orologiul cosmic si framantarea contrara a limitarii individului efemer, evidenta incapsularii omului in propria-i singuratate ajunge sa exprime mai mult decat afirma nemijlocit: „Trebuie sa intelegi ca menirea omului (de altfel cred ca si a oricarei fiinte vii) este sa duca singur o viata in fond solitara". Avertismentul someaza in felul sau omul sa-si urmeze calea, sa-si implineasca chemarea, accentuand pe cunoasterea propriului „rol", insubstituibil, in Jocul' rotitor al vietii nesfarsite. „Am avut si eu atatea amaraciuni - va marturisi in Spovedaniile din 1932 - ca am inceput tot mai des sa ma uit la cerul instelat"; „cand viata ti-c mai apriga, cand desperarea te ameninta in privinta ta insuti si chiar a soartei multimii din care faci parte, arunca-ti privirea in sus, pe cer, si vei gasi consolare, incredere si in cazul cel mai rau vei incepe sa vezi viata si lumea in mare, in proportiile eternitatii". Prin datarea solstitiala a Jurnalului, egotismul consemnarii diaristice; aplecata miop asupra unicului si indupli-cabilului in orice segment al biografiei, se preanunta mult relativizat. Dincolo de tarcul anamnezei pe spatiu redus, din sfera cotidianului acablant prin insignifianta, Rebreanu ne invita sa intrezarim perspectiva transindividuala deschisa amplu spre timpul neslarsit in a carui urzeala e prinsa tacit viata fiecarui om.

Dezideratul corelativ, afirmat de asemenea in incipitul textului, o scafandrie prodigioasa, „incercare de patrundere in mine insumi, lenta, necrutatoare, franca si absolut sincera", readuce in prim-plan imaginea individului implacabilmente solitar, dar ale carui impresii personale „despre altii, despre lumea din afara", departe de-a documenta „senzatii momentane", ar avea, prin girul .judecatii obiective" a instantei microcosmice, autoritatea de „ceva ca o reflectare vie, in oglinda sufletului" sau. Critica a sesizat cum principalele puncte ale acestui patetic program vor ramane in cele din urma „neacoperite": „viata solitara" fiind contrazisa de multimea contactelor, iar filtrul obiectivitatii devenit inoperant in perpetua criza de timp divulgata de romancier (M. D. Gheorghiu). Jurnalele, insa, se citesc tocmai pentru subiectivismul puternic personalizat al marturiilor. Locuirea la Valea Mare (unde Rebreanu isi va injgheba ca pentru uzul unor alte „nopti siriene' si un mic observator astronomic), rasfranta jurnalier, infaptuieste restabilirea conexiunii cu cerul si pamantul (problema centrala in discursul academic din Lauda taranului roman) - sursa unei energii revitalizatoare si „imagic", cum tine sa specifice, opusa „rigiditatii, abstractizarii si mecanizarii'. Recucerirea, in relatie cu „lumea concreta", a „ritmului vietii miscatoare" -chestiune cardinala in doxologia scriitorului are ca efect somatic imediat „destinderea de nervi" iar in plan scriptural resuscitarea prin „patima hartiei albe" a constiintei fertilitatii propriei munci. Tendinta de evitare a artificialitatii si livrescului in „viata pe care o traiesc figurile" - obsedanta la un scriitor incredintat ca „romanul da vietii tipar cuprinzator de dinamism si fluiditate" - gaseste „la vie" priza unde oamenii rezulta, asa cum va preconiza mereu, „nu din analize, ci din fapte", intr-un manuscris subintitulat Rostul spovedaniilor (1932), unde revine asupra materiei insemnarilor diaristice, Rebreanu insista asupra calibrului faptelor - „nu evenimente epocale, ci mici lucruri, atat de banale, atat de reale, care insa puncteaza greu o viata".





Si a lui, accentueaza, a fost „o viata de fapte diverse, unde nuantele sunt abia perceptibile", meritul recunoscut scrisului propriu fiind tocmai „acela al vietii traite". Asezand faptele in balanta de aur a semnificatiilor, diaristul instituie clauza neinsemnatafii izbavite a marturisirii jurnaliere: lucruri care „nu au sa sporeasca adevarata mea activitate si nici sa-mi contureze personalitatea literara", dar care sunt totodata „lucrurile pentru viata de toate zilele de care depinde tot restul". Apreciat ca dezamagitor, la aparitie, de catre anume critici, prin revelatia stupefiantei domesticitati („s-a pierdut o rata") Jurnalul acestui scriitor cu pronuntata propensiune cinematografica, probata prin cele doua scenarii filmice, Ghinionul si Vis napraznic, inca din 1912, e locul unde, ca in film, esenta omului sta in manifestarile lui si unde faptele vorbesc de la sine. Rebreanu culegand pere „lucele", pritocind rieslingul sau aducand rasaduri de busuioc se elibereaza de tensiunea nocturna a scrisului, exersandu-se in starea diurna cc-l mentine disponibil la fosnetul naturii si lucrarea omului, intr-un spatiu suprasaturat gestual, unde adevarul si autenticitatea, emotia chiar vin din faramitarea (numita sugestiv „uruiala") zilelor in zeci de actiuni auxiliare marunte: intrevederi, vizite, alergaturi, adrese, telefoane, cumparaturi, itinerarii, socoteala banilor, mondenisme, zvonuri. O atotcuprinzatoare radiografiere a structurilor cotidianului in maniera nomenclatorului, unde substantivele (denumiri de activitati, instrumente, aparate, soiuri, costuri, provizii, marci, profesii, sau privind habitatul rural si muncile traditionale, transportul, hrana, interiorul, distractiile, „dopantii") edifica mai' bine decat orice descriere in legatura cu civilizatia unei epoci, vizualizand pregnant acel implacabil „mojar al iluziilor": „chirie, mancare, datorii, obligatii", „cum sa scriu in astfel de imprejurari!!" Resimtindu-se acut de coroziunea rutinei („ma freaca viata"), scriitorul observa cu finete ca efortul disproportionat risipit in „maruntisurile care rapesc timp' se justifica prin absenta unui „organ de executie intr-adevar constiincios", anume specializat in abordarea eficienta, „manageriala" a cotidianului. Din experienta scenaristului (detinator inca din tinerete al notiunilor de alternanta planurilor, laitmotiv vizual, prim-plan, montaj, mediu cinematografic - sesizate de critica in arta romanelor) vine stiinta segmentarii unei scene (situatii) in scopul infatisarii ei mai vii. Performanta literara a Jurnalului e decisa de metoda noua de aperceptie si reprezentare, in maniera „expresionista", atribuita ulterior, intr-o marturie din 1930 despre „marea europeana", Hortensiei Papadat-Bengescu, adica prin nazuinta prinderii „vietii in mers, in desfasurare simultana", prin „schimbarea neincetata a unghiului observatiei".

In felul acesta, Decretarea mobilizarii (august 1916), de exemplu, apare ca receptata cvasisimultan in variile medii citadine surprinse concomitent: „Am iesit din casa pe la . De la tutungerie luai Flacaramersei citind-o pana la Ateneu, unde pusei sa-mi vacsuiasca pantofii. Deodata aud: Adevarul, editie speciala.

In mana unui domn citesc titlul: Convocarea Consiliului de Coroana. M-am repezit la Imperial, am luat Adevarul, pana sa-mi aduca svartul si Berliner Tageblatt am citit de vreo doua ori randurile grase din ziar. Stam singur la masa. Stamatiad a trecut pe trotuar: „nimic??, zise zambind cu superioritate.

In sfarsit pe la 1 plec la tribunal, in tramvai lumea citeste editiile speciale. Este un fel de consternare pe toate fetele.

Pe Calea Rahovei un soldat sanitar. Pe zidul tutungeriei vad imediat un afis cu litere mici rosiiLa Imperial plin de ardeleni entuziasmati. La Terasa plin. Multimea creste. Calea Victoriei geme de lume. Parca s-ar fi desfundat mahalalele". Scriitorul sesizeaza in temei filmic resorturile comportamentului unor oameni totdeauna solicitati de fapte, surprinzandu-i intr-un spatiu-timp unde nimic nu c inca hotarat, impresia transmisa fiind de persistenta, suverana actualitate: „Miercuri, 16 oct. . Timp bun. Eu plec Bucuresti unde se termina citirea Padurii Spanzuratilor cu mare efect. Ma intorc la 1, 1/2 seara. Aici s-a uscat porumbul, s-a strans lucerna si s-a adus un car. Zidarul lucreaza si termina". Totul pare de domeniul evidentei. insa faptele, desi atat de asemanatoare cu cele din perimetrul aievea de la Valea Mare, ne sunt aratate, ca in film, prin raporturi inexistente in realitatea uzuala, unde ochiul profan nu va putea nicicand alatura, precum aici privirea scriitorului, un car cu lucerna de lectura Padurii Spanzuratilor. Jurnalul prezinta cu deosebire interes prin notatiile referitoare expres la autor; sur-prinzandu-l pe fagasul insingurarii, al ocupatiilor si in „mersul scrisului", chinuit de „spaima de istovire", textul isi demonstreaza excelenta in conturarea unei impunatoare imagini a scriitorului profesionist pentru care numai „dupa un contact asiduu cu hartia si cu sine insusi, cu fiecare rand ce scrie, se clarifica lucrurile si se aseaza intr-o ordine organica". Lumea dintre razboaie traieste in aceste pagini atat prin evenimentele ei „mari" (dictatura regala, desfiintarea partidelor politice, arestarea capeteniilor legionare etc), cat si prin banalitatile („fleacuri si balamucuri") din infrastructurile cotidianului. Diagnosticandu-si cu precizie raul propriu („nehotararea ucigatoare", „lenevirea sufleteasca", „complacerea in meditatii sterile", „abaterile de la lucrul veritabil", „neproductia serioasa"), scriitorul ne aduce la cunostinta „vederile" sale nete asupra vietii („nimic mai stabil decat provizoratul") si „democratiei noastre zanatice ori asupra „lasitatii noastre traditionale".

Deziluzionanta se desprinde peste toate, in necrutatoare planse de acvafortist, breasla scriitoriceasca, „aceasta lume de intrigarie, cancanerie si scandaluri, cu invidii mortale si vrajmasii ireductibile".

Ca spatiu al „spovedaniei", Jurnalul reprezinta pentru autor ocazia unei lapidare revanse: „maine-poimaine se sterge tot si nu ramane decat ce am scris'. Mesajul incredintat cititorului prin textul sau, cu foarte putin timp inaintea mortii, e „incredere si rabdare".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani