Jurnalul unei fiinte greu de multumit 1932-1947 — opera diaristica a Jeniei Acterian referat






JURNALUL UNEI FIINTE GREU DE MULTUMIT 1932-l947 — Opera diaristica a Jeniei Acterian, tiparita de Ed. Humanitas, la Bucuresti, in .

„Destinat focului", intrucat autoarea nu accepta ca textul „sa fie citit de ochi straini", jurnalul a fost „dat in vileag", dupa moartea sa, de catre fratele ei, Arsavir, singurul supravietuitor al familiei Acterian. Socotind ca „acest document, in multe privinte evocator si elocvent, merita sa fie publicat", il incredinteaza, initial fragmentar, prin secventele referitoare la Emil Bolta, ulterior integral, insotindu-l de propriile pagini de Jurnal despre Jeni Maria (20 apr. 1958 - 13 mart. 1959), Doinei Uricariu, realizatoarea editiei si semnalara postfetei cartii aparute in col. Memorii. Jurnale. Din primul caiet, „ars intr-un moment de luciditate", s-a pastrat o singura insemnare, datata marti, 12 dec. 1932, cand autoarea avea 16 ani. Jurnalul continua, cu cateva intreruperi si hiaturi datorate nu atat „lipsei de disciplina" sau „lenei", cat anihilarii sufletesti din perioadele de criza (moartea parintilor, razboiul), din 3 febr. 1933 pana in 22 aug. 1947.Textul prinde in cuvinte „tot vartejul din suflet", adica „lucruri profund intime", de tulburatoare viata interioara, dand contur unui Personaj feminin sclipitor, imaginabil ca ipostaza de la alta varsta din realitatea reala a intruchiparilor fictive de felul Fetei imparatului Ros si a Doamnei T.

In acelasi timp, scrierea ofera sugestive detalii despre ambianta intelectual-universitara si artistica - a vremii cand, foarte tineri, incep sa se afirme marii prieteni ai scriitoarei: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Margareta Sterian, Liviu Ciulei, Cella Deiavrancea, Clody Bertola, Emil Bolta, Alice Botez, Militza Patrascu. Interesul literar al jurnalului care aduna in paginile sale sevele unei culturi exceptionale sta in desenul particular al arhetipurilor: solitudinea iremediabila in infernul vulgar al lumii, deceptia dragostei ce nu poate atinge absolutul, farmecul straniu al lucrurilor trecatoare, panica mortii, descompunerii si neantului.

Norocul alegerii primei carti achizitionate de Jeniei Acterian o aduce, prin Jurnalul Katherinei Manslield.

In posesia diapazonului de identificare a tonului just al confesiunii. Exclamatia „e cu adevarat o minune de simplitate si natural" determina astfel, din capul locului, sesizarea prin contrast a propriului deficit stilistic - „simt ca scriu oribil sunt furioasa ca nu pot exprima mai simplu. Se degaja o atmosfera de pretiozitate si prostie care nu consuna cu adevaratul meu caracter" - si in consecinta efortul de „corijare" a stilului din „vechiul jurnal" abandonat. Intrata, dupa terminarea liceului, „intr-o pauza", autoarea se simte traind in intervalul „dintre doua epoci", napadita „de o neliniste atroce" pe care o combate citind. Lecturile numeroase, selectate cu gust de pe acum infailibil - Maurois, D. H. Lawrence, Huxley, Celine, M. Eliade, Samain, Virginia Woolf, Ibraileanu etc. -revarsa asupra jurnalului o abundenta de impresii si notatii cu diagnostic precis si de nedisimulata jubilatie: „Ce bine e in singuratate cu Proust in fata ta'. Adevarata „recordmana a vitezei", inghite sute de pagini in minim de timp - istorie, filosofic, arheologie, istoria artei, romane politiste, reviste - transcrie citate -Arghezi, Cenusa visarilor, E. A. Poe, Annabel Lee - formuleaza verdicte - Femei de M. Sebastian „sentimentalism mandolinar", Rilke „un mare poem al singuratatii" - adeziuni si rezerve - Huxley „o curata bucurie si in acelasi timp o tristete", Promenade au Phare de V. Woolf „literatura realista fara a fi esentiala". Scrierea jurnalului cu functie de memorie -titluri de carti, nume de oameni - devine tot mai acuta nevoie de marturisire a „tot ce traieste", prin scris „suferinta nuda - greu suportabila" - devenind „suferinta literara".

Pretextele consemnarii jurnaliere - banalitatea zilelor, invatatul pentru examene, narcoticul cinematografului, ciudatenia proprie, presentimentele sinistre, negasirea drumului, plictisul, bucuria frenetica a inotului in mare, meschinaria oamenilor, lipsa certitudinii, vointa de-a straluci - se diversifica si rafineaza treptat, pe masura ce protagonista, „frumusete varata in carti si vazuta de oameni indiferenti", isi multiplica experientele si-si extinde aria de cunoastere si chiar spatiul de miscare (Cernica, Fundeni, Tancabesti, Pasarea, Dobra, Hurez).

Traiectoriile existentiale apar trasate inca de la inceput: lecturile, entuziasmul partial canalizat, frica de moarte, la care se vor adauga mizeria razboiului, cosmarul birocratic, dezagregarea sufleteasca si, spre final, „greutatea teribila a obligatiei asteia de a continua sa traiesti".

In succesiunea lor, paginile alatura panourile unor climate fin particularizate: adolescenta cu „paradoxe enorme si putin scepticism", cu „entuziasmul lucrurilor descoperite" si „leit— mofturile" copilei de 17 ani; studentia cu „atmosfera de gheata a studiului", mondenitatea zurlie, prieteniile intelectuale, figurile memorabile ale profesorilor, efigiati in crochiuri iuti: P. P. Negulescu, „o voce haraita si monotona', Vianu, „realmente foarte simpatic la seminar, mucalit si binevoitor", Petrovici „un increzut, nervos, pretentios, plin de el", Motru „scrie neasemuit mai bine decat vorbeste"; viata abrutizanta a „contopistei" de la CAFA: „sa vezi sub nasul tau cum putrezesc oamenii"; momentele febrile marcate de intensitatea cu care se arunca intr-o iubire imposibila (episodul S.), cand vede acut ce nu stia: incontrolabilul din dragoste, miracolul, irationalul, fatalitatea; osteneala care, accentuata in 1947 de sindromul „dorintei exasperate de-a fi lasata in pace", creeaza in ultimele pagini imaginea unui rau curgand tot mai incet intr-o zona mlastinoasa. Axat prioritar pe evenimentele unei istorii personale, jurnalul cuprinde si cateva referiri la intamplarile istoriei „mari": cedarea Basarabiei, abdicarea lui Carol II, defilarea coloanelor legionare, starea de asediu, iarna de razboi 1942, cu gerul neobisnuit, mizeria si oamenii inraiti. Calitatea observatiei tine de sobrietate si precizia lapidar-sarcastica: „Orasul este plin de trupe germane. Aici in fata casei toata Piata Confederatiei a devenit cazarma lor.





Au umplut toata gradina din mijloc cu motociclete si masini de-ale lor. S-au instalat in zece minute si-au inceput imediat sa fie la ei acasa. Au un camion bucatarie unde-si iau masa. Si-au scos patefoane si le-au pus pe botul masinii si danseaza in timp ce s-aud inca tunul si mitraliere la coltul strazii Roma. Au si un pui de caine Spitz. E minuscul si elastic. Trece din brate in brate si constituie jucaria tuturor. Probabil mascota lor. Sunt grosolani si bine dispusi si-ti fac o paradoxala impresie de Wurscht reconfortant si de imbecilitate periculos mecanizata". Amar-autoironic, daca apartine scriitoarei, dar explicit ca o eticheta de consum, daca atribuit postum, titlul jurnalului are dezavantajul de-a unilateraliza oferta de lectura a unui text infinit mai complex.

Chiar daca partial justificabila ca atestat al neadaptarii la realitatea meschina a tinerei „depresive si sucite", cu oroare pentru „spiritul de cizma", cotropita uneori de „self-disgust", totdeauna incapabila „sa-si construiasca linistea pe un echivoc", sintagma „greu de multumit pare disproportionata prin raportare nu atat la cercul dorintelor neimplinite - „Traiul simplu si luminos", „dragostea-tandrete, pasiune si afinitate intelectuala", cat la datele „bilantului" din 4 sept. 1944: „Putea oare intamplarea sa fie mai rea cu mine? Sigur ca putea. Trebuie totusi sa multumesc hazardului pentru toate bucuriile inteligentei si luciditatii, pentru mai totdeauna proaspetele placeri ale lecturilor timp de ani intregi, pentru cei cativa prieteni si frati care mi-au ingaduit sa nu vad umanitatea in totala ei abjectiune. Trebuie sa multumesc de asemenea existentei pentru saptamanile insorite ale prafuitului Balcic marin. Pentru toate aceste mici lucruri care creeaza in mine dragostea de viata, de soare marin, de liniste si curatie". Valoarea acestei opere e determinata si de capacitatea intemeierii unui spatiu spiritual prin exercitiul consemnarii diaristiec. Recunoasterea de sine in oglinzile paralele depistate abil in lumea cartilor printr-o veritabila lectura „en abime" confera transparenta revelatoare marturiei din „blazonul" jurnalului. Transcriind ca atare doua texte - in 3 dec. 1937, din Leon Bloy, Le pelerin de l'absolu, unde, vorbindu-se de Beethoven, se afirma: „ Caci a fost cu adevarat nefericit precum pietrele, fiind el insusi asemenea galetilor vrednici de mila, pe care valurile Oceanului ii rostogolesc de colo-colo", apoi in S iun. 1941 versurile poemului „fratelui Emil"

A fost un mister, din voi. intunecatul April: „Oare ce mi-a scris pe frunte afurisitul destin/ cu litere fine, cu o pana de venin?// Ce se vede acolo ca noaptea care se naste?/ R moartea care te scruteaza si te paste./ Ea sterge scrisul de pe frunte cu un burete/ si pleaca apoi trantind usile de perete" - autoarea sugereaza prin configuratia lor metaforica (simbolismul litic al galetilor, antrenand dialectica prapastiei acvatice a oceanului, teroarea spatiului inchis si-a inecului; pana, scrierea, ca substitute ale puterii aeriene a destinului) imaginea emblematica a existentei sale anume. „Citirea" vietii ei in profunzimea cristalului poeziei lui Emil Botta sau identificarea cu silueta pelerinului insetat de absolut sunt realizate, tehnic vorbind, prin surprinzatoare operatii de „punere in inima", in acel „gol" existential central ce reprezinta dimensiunea abisala a psihismului scriitoarei.

In simbolismul celor doua „steme" textuale incorporate in jurnalul propriu ne sunt prezentate imaginile condensate ale „zbaterii grele, in chin compact" si ale mortii ce-o apasa, ca pe Katherine Mansfield, prin atat de timpurii presentimente, vise, frici, diseminate, altfel, in zeci de farame de-a lungul insemnarilor jurnaliere. Faptul ca, alteori, clipele de tensiune vitala extrema, din „saptamanile de imbecilitate si marasm" sunt depasite prin transcrierea trairilor in limbile franceza si engleza, in inserturi rafinat „stratigrafiate" are, prin efectul de indoita „rupere" a cursivitatii lingvistice propriu-zise si-a „tesaturii lanturilor de sclavie" insinuant incolacite zilnic in jurul fiintei, rolul de luare in stapanire literara si, deci, de indepartare a Raului.

In acest sens, scrierea jurnalului echivaleaza daca nu cu abolirea, macar cu suspendarea suferintei.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani