La hanul lui manjoala (fragment) - comentariu referat






La hanul lui Manjoala
(fragment)


"Multe odai curate si odihnite am vazut in viata mea, dar ca odaia aceea Ce pat! Ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete si cald ca subt o aripa de closca si un miros de mere si de gutui.
Am vrut sa m-asez la masa si, dupa obiceiul apucat din copilarie, m-am intors sa vaz incotro e rasaritul, sa ma-nchin. M-am uitat cu bagare de seama de jur imprejur pe toti peretii - nici o icoana. Zice cocoana Marghioala:
- Ce te uiti? Zic:
- Icoanele Unde le tii? Zice:
- Da-le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn Femeie curata! M-am asezat la masa facandu-mi cruce dupa datina,
cand deodata, un racnet: calcasem, se vede, cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa. Cocoana Marghioala sare repede si deschide usa de perete; cotoiul suparat da navala afara, pe cand aerul rece napadeste-nauntru si stinge lampa. Cauta chibriturile pe bajbaite; caut eu incolo, cauta cocoana-ncoace - ne-am intalnit piept in piept pe intunerec Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup Cocoana mai nu prea vrea, mai se lasa; ii ardea obrajii, gura-i era rece si i se zbarlise pe langa urechi puful piersicii in sfarsit iaca jupaneasa aduce tava cu demancare si cu o lumanare. Pesemne om .fi cautat mult chibriturile, ca tilindrul lampii se racise de tot. Am aprins-o iar
Buna mancare! pane calda, rata fripta pe varza, camati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba halal sa-i fie co-coanii Marghioalii! Dupa cafea, zice cotoroantii:
- Spune sa scoata o jumatate de tamaioasa
() Am sarit drept in picioare si m-am uitat la ceas: zece si aproape trei sferturi. in loc de o jumatate de ceas, statusem la han doua ceasuri si jumatate! Vezi ce e cand te-ncurci la vorba?
- Sa-mi scoata calul!
- Cine? Argatii s-au culcat.
- Ma duc eu la grajd
- Ti-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de ras si tinan-
du-mi calea la use.
Am dat-o binisor la o parte si am iesit pe prispa, in adevar, era o
vreme vajnica ()
- E vifor mare, zise cocoana Marghioala, infiorata si apucandu-ma strans de mana; esti prost? sa pleci pe vremea asta! Mai de noapte aici; pleci mane pe lumina.
- Nu se poate
Mi-am tras mana cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am desteptat un argat si mi-am gasit calul; l-am inchingat, l-am tras la scara si m-am suit in odaie sa-mi iau noapte buna de la gazda. Femeia, dusa pe ganduri, sedea pe pat cu caciula mea in mana, o tot invartea s-o rasucea.
- Cat am de plata? am intrebat.
- imi platesti cand treci inapoi, raspunse gazda, uitandu-se adanc in
fundul caciulii.
Si pe urma se ridica in picioare si mi-o intinse. Mi-am luat caciula s-am pus-o-n cap, asa cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept in lumini, care-i sticleau grozav de ciudat:
- Sarut ochii, cocoana Marghioalo!
- Umbla sanatos!
M-am aruncat in sea; jupaneasa batrana mi-a deschis poarta, si
am iesit.
() Sa fi mers o bucata de drum. Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea. () Frigul ud ma patrundea; simteam ca-mi ingheata pulpele si bratele. Mergand cu capul plecat sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi. Am baut prea mult! m-am gandit eu, dandu-mi caciula mai pe ceafa si ridicandu-mi fruntea spre cer. Dar vartejul norilor ma ametea; ma ardea sub coastele din stanga. Am sorbit in adanc vantul rece, dar un junghi m-a fulgerat pan tot cosul pieptului de colo pana colo. Am aplecat iar barbia. Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea; am scos-o si am pus-o pe oblanc Mi-era rau N-am facut bine sa plec! La pocovnicu lordache trebuie sa doarma toata lumea, m-or fi asteptat; pe vremea asta, or fi crezut oamenii, fireste, ca n-am fost prost sa plec Am indemnat calul care se-mpletecea, parca bause si el
Dar vantul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos imi pun iar caciula Deodata sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului. Calul a obosit de tot; gafaie de-necul vantului. il strang in calcaie, ii dau o lovitura de biciusca; dobitocul face cativa pasi pripiti, pe urma sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar vedea in fata o piedica neasteptata. Ma uit in adevar, la cativa pasi inaintea calului zaresc o mogandeata mica sarind si topaind Un dobitoc? Ce sa fie? Fiara? E prea mica Pun mana pe revolver; atunci auz tare un glas de caprita indemn calul cat pot; el se-ntoarce-n loc si pomeste-na-poi. Cativa pasi si iar sta sforaind Iar caprita il opresc, il intorc, ii dau cateva lovituri, strangandu-l din zabala. Porneste Cativa pasi Iar caprita Norii s-au subtiat de tot: acuma vaz cat se poate de bine. E o caprita mica neagra; aci merge, aci se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede cu barbita in piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de necrezut si mehaie si fel de fel de nebunii. Ma dau jos de pe cal, care nu mai vrea sa mearga in ruptul capului, si-l apuc scurt de capastru; ma aplec pe vine-n jos: «Ta-ta» si chem caprita cu mana, parca as vrea sa-i dau tarate. Caprita se apropie zburdand mereu. Calul sforaie nebun, da sa se smuceasca; ma pune in genunchi, dar il tiu bine. Caprita s-a apropiat de mana mea: e un ied negru foarte dragut, care se lasa bland sa-l ridic de jos. L-am pus in desaga din dreapta peste niste haine. in vremea asta, calul se cutremura si dardaie din toate incheieturile ca de frigurile mortii. Am incalecat.., Calul e pornit nauc.
() Un tipat! Am strivit iedul! Pun mana iute la desaga: desaga goala - am pierdut iedul pe drum! Calul se scoala scuturandu-si capul ca de buimaceala; se ridica in doua picioare, se smuceste-ntr-o parte si ma tranteste-n partea ailalta; pe urma o ia la goana pe camp ca de streche si piere-n intunerec. Pe cand ma ridic zdruncinat, auz fosneala pantre coceni si un glas de om din apropiere, tare:




- Tiu! Ta-ta! Ptfiu! Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!
- Care-i acolo? strig eu.
- Om bun!
- Care!
- Gheorghe!
Si, dintre coceni, se arata umbra omului.
- Ma rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea? am ratacit cu viforul asta drumul. ()
- Apoi, n-ai ratacit drumul da mai ai de furca pana-n Popesti Aicea esti d-abia in Haculesti. ()
Ratacisem vreo patru ceasuri
In cativa pasi am ajuns la poarta. La odaia cocoanii Marghioalii lumina, si umbre misca pe perdea A avut parte cine stie ce alt drumet mai intelept de patul cel curat. Eu oi fi ramas sa capat vreo lavita langa cuptor. Dar noroc! cum am ciocanit, m-a si auzit. Jupaneasa batrana a alergat sa-mi deschizi Cand sa intru, ma-mpiedic pe prag de ceva moale - iedul tot ala! era iedul gazdii mele! A intrat si el in odaie si a mers sa se culce cuminte sub pat.
Ce sa spui? Stia femeia ca ma-ntorc? ori se sculase de dimineata? Patul era nedesfacut.
- Cocoana Marghioalo! atat am putut sa zic, si vrand sa multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat cu viata, am dat sa ridic dreapta spre frunte.
Cocoana mi-a apucat repede mana si, dandu-mi-o in jos, m-a luat cu toata puterea in brate.
() Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan!, toate albe ca laptele.()"


Combinatie maiestrita a realului cu fabulosul de sorginte folclorica si traditionala, nuvela La hanul lui Manjoala descrie peripetiile unui tanar care cade in mrejele unei Circe de factura rurala, aceasta incercand prin mijloace in nici un caz "ortodoxe" sa-l retina, sa si-l subjuge. Salvatorul se afla in persoana pocovnicului Iordache, viitorul socru al tanarului, care nu este strain de efectele farmecelor cocoanei Marghioala - intelegem acest lucru din aluzia facuta in finalul nuvelei - dar "asta-i alta caciula", cum ne spune cu umor insusi personajul.
Aceeasi tehnica a sugestiei, cu care ne-a obisnuit Caragiale, este si aici principalul motor al naratiunii. Se poate depista insa un fin reglaj al mecanismelor de sugestie in sensul crearii unor asteptari de rezolvare a situatiilor, amanate sau chiar lasate intr-o perpetua ambiguitate. De altfel, asa cum demonstreaza Tzvetan Todorov (Introducere in literatura fantastica), aceasta este marea stiinta a autorului de naratiuni de factura fantastica: sa stie sa induca cititorului o permanenta ezitare in ceea ce priveste alegerea planului in care presupune ca se desfasoara evenimentele. Finalul, evident ca va fi in consonanta cu acest principiu - va fi la fel de ambiguu, deschis asadar interpretarilor.

Etapele prozei fantastice, stabilite de Todorov, se pot depista si in nuvela de fata. (1) Naratiunea debuteaza cu o serie de evenimente ce nu contravin legilor naturii - nimic mai normal pentru un calator sa doreasca sa faca un popas cand are in fata un drum lung. Tanarul, plecat sa se logodeasca cu "fata a mai mare" a polcovnicului Iordache, hotaraste sa se opreasca asadar la hanul Manjoloaii pe care, de altfel, o cunoaste si, cu hotarator", al implinirii datoriei, si smuceste cureaua pustii. Dar omenia e mai puternica decat ordinul superiorului, decat legea aspra a razboiului si Ghioaga continua sa-l conduca pe Itic spre liniile inamicului.

Itic, in al carui suflet spaima alterneaza cu speranta, pare sa proiecteze asupra caporalului imaginea combinata a celor doi sefi ai companiei, cel care l-a laudat si cel care l-a batjocorit. Presentimentul mortii il cuprinde mai intai inconstient, "ca intr-un vis": "Poate ca chiar acum mergem la pierzanie". Tacerea caporalului il descumpaneste, ii urmareste atent miscarile, "se caznea sa ghiceasca ce se zbuciuma in mintea capraruluf'. Cand acesta se opreste obosit, "gandurile negre se risipira din creierul lui Itic, ca un card de pasari sperioase", redevine increzator, intreaba de rostul misiunii. Mila pe care o vede in ochii lui Ghioaga, raspunsurile evazive ale acestuia il paralizeaza din nou, un frig ingrozitor "ii ingheata inima". Privirea ii ramane "spanzurata pe obrajii caprarului, ratacitoare, obosita, ca o rugaciune sfioasa", semn al unui mare dezechilibru interior. Glasul blajin al caprarului il simte "cape o osanda", se revolta, refuza sa mearga mai departe, vrand "sa abata amenintarea inainte sa-l fi atins". Momentul pravalirii intr-o groapa de zapada anticipeaza sfarsitul tragic al eroului. Depasirea acestui moment - simt "ca au scapat dintr-o primejdie" - ii invioreaza pe cei doi; incep sa povesteasca numai intamplari vesele, petrecute de mult. Dar o data cu inserarea, atmosfera devine mai apasatoare, ei se pandesc in tacere ca niste " vrajmasi ascunsi". Itic simte iar strecurandu-i-se in inima "o prevestire de moarte" si adevarul i se contureaza clar: "— Ai ordin sa ma omori, don' caprar?"
Durerea ii copleseste pe amandoi. Ghioaga pasea "mai abatut ca dansul, oftand in rastimpuri", urmat de Itic, tacut, "cu spinarea incovoiata de povara grijilor", lasandu-se condus ca o umbra prin infern. Alternarea monologului interior cu dialogul si cu relatarea Ia persoana a IlI-a arata desincronizarea dintre planul gandurilor nerostite si planul faptelor. Deoarece caprarul intarzie sa-i comunice ordinul superiorilor, spaima creste in sufletul lui Itic prin complicatul mecanism al deductiei si autosugestiei. Prozator realist, autorul nu este interesat de valorile figurative ale exprimarii. Cand este folosita, comparatia are functie anticipativa in relatie cu deznodamantul: "gandurile negre ca un card de pasari sperioase"; "gura lui cascata ca gaura de pusca incarcata, din care pandeste moartea".

TEME DE LUCRU:

. Argumentati, prin intreaga nuvela, ca "locul naratiunii la Rebreanu este inconstientul personajului" (Vasile Popovici, Liviu Rebreanu dupa un veac).
. Selectati si alte imagini ce anticipeaza sfarsitul tragic al eroului. Demonstrati ca in stilul nuvelei frapeaza "explozia comparatiilor".











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani